my status: bad day!

De cateva nopti incoace – sa tot fie vreo 5 – nu mai pot dormi! Ma ia somnul abia catre 5-6 dim si la 9 sunt deja treaza… (timp in care ma trezesc de cel putin vreo 6,7 ori)
Nu stiu ce se intampla cu mine! Si caldura isi are aportul ei, insa nu asta nu este singurul motiv! Nu mai am nici vise…. e ciudat! La mine nu a existat niciodata somn fara vise! Nu ma plang din pricina asta. De cand imi doresc somn alb… fara vise! Insa, ma simt de parca ceva nu ar fi in regula! Ceva ma nelinisteste si nu stiu ce! In al doilea rand nu mai pot manca… a disparut un desavarshire gurmandul din mine! Singurele lucruri pe care le pot mesteca si inghiti cu o oarecare tolerantza sunt fructele, in special pepenele galben! In schimb, beau foarte mult ceai.
Inainte, daca pierdeam o noapte, eram obosita si cu ochii injectatzi intreaga zi. Acum am energie, sunt obosita si nu mi-e somn. Sunt energica si lipsita de vlaga in acelasi timp!
In fiecare vara este imposibil de cald si m-a mai incercat pana acum povara celor 40 de grade. Insa, de data aceasta este different!
Nu am o depresie... si pe deasupra - urasc acest cuvant! Imi vine sa plang...
Sunt sad si nu stiu de ce! Ce poate fi mai deranjant de atat???

you...


Mainile mele dorm, acoperite inca de dulceata ta
... Imi trezesc noi amintiri.
Sunt lucruri pe care nu le spun,
Lucruri pastrate in tacere.


Ochii mei dorm, acoperiti inca de sarutarile tale
... Imi trezesc noi senzatii.
Senzatii pe care nu le pot defini
Si pe care le traiesc in tacere.

good days, bad days... I've had a few of those

Location: @home
Music playing: Nerina Pallot - Mr. King
Current mood: sad
State of mind: calm



De fiecare data cand ascult acest cantec, am senzatia ca cineva l-a scris pt mine.... decent thought, isn't it? :)

In fiecare dimineatza merg pe acelasi drum, observand fiecare detaliu din jurul meu... Ascult la ipod aceiasi "the cure", "the cranberries" sau "red hot chilli peppers"...
Imi place sa ascult de cel putin doua ori "wake up and smell the coffee" (the cranberries), nu pt ca are legatura cu pretzioasa cafea de dimineatza, ci pur si simplu pt ca "it gives me lots of smiles and good mood"! Cateodata "ma apuca" sa ma misc in ritmul muzicii, dar realizez imediat ca este inappropriate...
Ei bine... ideea este ca aceasta imagine se repeta over and over again... Ajung la birou, trec pe la platou, prin montaj si nici nu realizez cum a trecut ziua... :)
Ma trezesc in taxi, alaturi de un taximetrist, care probabil abia si-a inceput tura si are nevoie de house la maxim ca se trezeasca.... si care, pe desupra, mai bate si cu degetele in volan pe ritmul muzicii!
Ajung acasa, si inainte de a ma baga la dush, stau vreo 10 min pe balcon si ma uit la circulatia de pe strada mea (care este incredibil de intensa chiar si la 2 dimineatza)... Evident, urmeaza dushul, ceaiul de vanilie, betisoarele parfumate, un episod, doua din seinfeld si apoi- tweety sweepy (as in "sleepy")!
Din cand in cand imi vine sa-mi pun snickersii si sa "fug" de-acasa... sa "trag o fuga" buna prin imprejurimi, 'till i'm swetting all out!
Pana transpir toti nervii, stresul, nemultumirile sau insatisfactia... sa respir asa cum trebuie! Candva faceam asta in fiecare zi... acum timpul nu mi-o mai pemite (dar in luna asta de vacantza s-ar putea sa ma intorc la vechile mele tabieturi)!!! :)
Mi-e dor sa am timp pt mine... sa ma gandesc la toate lucrurile care s-ar fi putut intampla daca altele nu s-ar fi intamplat! La toate lucrurile care nu s-ar fi intamplat , daca altele s-ar fi intamplat! Chiar si cu riscul de a ajunge la intrebarea: "oare asta este ceea ce-mi doresc?"
Fiecare dintre noi trecem prin perioade in care ne simtim singuri, la un moment dat! Si atunci, ajungem la concluzia ca viatza noastra nu este asa cum ne-am fi dorit sa fie (asa cum o vedem atunci cand eram copii)?!! Ci dimpotriva... este totally the opposite!
Eu... in aceste momente realizez ca sunt pe deplin nesatisfacuta... realizez ca imi este foame de mai mult. Foame de mai multa dragoste, de mai multi bani, de mai multa libertate, de mai multa admiratzie.... Cand voi fi vreodata multumita si voi spune: "Domle' cred ca asta este tot ce mi-am dorit vreodata!".... ??!!
De fiecare data cand ma duc la mare (chiar daca o fac si pt doua zile)... ma simt libera. Chiar daca nu stiu sa inot - inca din copilarie am o fobie legata de apa - atunci cand ma uit in largul marii, ma simt eliberata de tot. Atunci... sunt doar eu cu mine (cu riscul de-a parea egoista)... atunci nu-mi mai pasa de nimeni si de nimic! Atunci ma eliberez...
Ma gandesc ca viatza mea ar fi putut fi cu totul si cu totul alta, daca la un anumit moment as fi facut alte alegeri! Insa, ma laud cu ceva - nu regret niciuna din alegerile pe care le-am facut pana acum!
Singurele lucruri pe care le regret?... sunt vorbele aruncate-n vant... vorbele pe care le-am spus, nervoasa fiind sau poate simtindu-ma descurajata!
Insa, ce ma intareste si ma face sa merg mai departe? Sunt oamenii care tin la mine... oamenii care ma iubesc si-mi iarta "micile scapari"!
Evident, nu pot da timpul inapoi... insa, vreau sa ma asigur ca in zilele ce vor veni ma voi gandi de doua ori inainte de a spune ceva! Am vazut ca, ranind oamenii la care tin, sfarsesc prin a ma rani pe mine insami!
Sunt convinsa ca este un motiv pt care unele persoane intra in viatza noastra, la fel cum exista un motiv pt care altele ies din viatza noastra! Intotdeauna am urat mincinosii... sinceritatea mi se pare cea mai mare calitate a unui om si nu vreau sa cred ca cineva poate gandi despre mine ca sunt altfel decat sincera si bine intentionata! No way, man! That's not me!!!

just being myself!

Mi-am amintit de una dintre nuvelele lui Van Vogt din "Destinatia Univers", care m-a impresionat in copilarie, pe vremea cand eram o "mica" mare cititoare de SF-uri. O poveste in care un locuitor al planetei Pamant si un altul, al unei alte planete (Aurigae) inchipuite numai de Van Vogt isi impartaseau trairile zilnice prin intermediul corespondentzei. Skander, tipul de pe planeta Aurigae (un om de stiinta aflat in detentie pentru ca a facut experimente care ar fi pus in pericol binele celorlalti locuitori ai planetei lui), isi manifesta in fiecare dintre scrisori dorinta de a locui pe Pamant. Insa, sustinea el.... nu ar fi supravietuit nici macar un minut pentru ca textura pielii lui era literalmente prea fierbinte pt a putea suporta climatul planetei Pamant. Din acest motiv, Skander ii trimitea permanent pamanteanului nostru un material dintr-un metal subtire si flexibil pe care sa-i raspunda la scrisori... pentru ca foile s-ar fi facut scrum imediat ce le-ar fi atins! Asadar, intr-una dintre scrisori Skander ii trimite pamanteanului o placa fotografica racita si tratata chimic si il roaga pe acesta sa-si faca o fotografie, explicandu-i tehnica! Dupa care Skander, la randul lui ii trimite si el o fotografie pamanteanului. Pe parcursul corespondentei, sanatatea pamanteanului se inrautateste, insa Skander - un tip metalic si radioactiv a carui temperatura corporala atingea 260 de grade si a carui medie de viata era de peste 300 de ani, nu intelegea ce inseamna "sanatate subreda"... Skander continua sa-i impartaseasca pamanteanului dorinta de a-si parasi propriul trup (care mai avea inca 30 de ani de detentie) si intr-una din scrisori ii povesteste despre schimbul de personalitate, prin care individualitatea initiala a fiecaruia dintre indivizi este anihilata, alungata la marginea constiintzei si inlocuita cu personalitatea imprimata pe placa fotografica. Fiecare dintre cei 2 isi vor pastra amintirile anterioare... insa vor face schimb de trupuri, fara sa-si dea seama. La finele ultimei scrisori, Skander ii ia locul pamanteanului... amuzandu-se de naivitatea acestuia si de soarta teribila care-l asteapta (30 de ani de inchisoare)... Insa, ironia deznodamantului apare atunci cand Skander (acum liber si aflat in trupul pamanteanului) descopera ca este paralitic din nastere, cardiac si mai are cateva zile de viatza.
Evident, este pura fabulatie... insa, tot ce mi-am dorit vreodata a fost sa "switch places"... si pun pariu ca asta ne dorim cu totii la un moment dat. Inevitabil! Apoi imi amintesc ca eu sunt eu pentru ca trebuie sa fiu eu... sunt eu pentru ca cineva a vrut sa fiu eu!!!
Cred ca cel mai greu lucru este sa inveti sa fii tu insuti! Sa-ti asumi raspunderea pt ceea ce esti si pt ceea ce faci! Mai ales intr-o societate in care "nu fi tu insuti" este cea mai folosita strategie de marketing!

Ce se intampla cand totul a devenit prea tarziu???

Vorbeam in urma cu cateva zile cu o prietena despre cat de mult m-a impresionat cazul cu pustiul care "s-a aruncat de la fereastra profesoarei" (i-am adaugat ghilimelele de rigoare pentru ca pe otv, s-a dezbatut mult timp ipoteza unei crime bine elaborate) ... Acum o saptamana, frati-miu imi povestea plin de verva si pasiune, cum un barbat de peste 40 de ani fusese lovit de o masina exact pe strada pe care locuim (el vazuse incidentul de la balcon)... si cum avea creierii imprastiati pe asfalt picioarele rupte, sapca aruncata la 10m distanta de el si fructele sau legumele din sacosa, rostogolite de-a lungul strazii. Lumea din bloc iesise "ca la urs" si nu rata nici o imagine de la venirea masinii de salvare si pana la venirea celei de politie sau lamentarile soferului vinovat! Ba chiar unii dintre ei, care sustineau sus si tare ca se aflau la geam sau pe balcon in momentul accidentului, se intreceau in declaratii care mai de care! Toti erau posibili martori... dar daca ii luai la puricat, nimeni nu vazuse nimic!
De la un timp am senzatia ca traiesc pe ogrish... (site pe care in urma cu cativa ani intram si ma uitam cu o placere aproape sadica la filmuletele cu decapitari). Ai fi zis vreodata ca eu - "a horror fan" - m-as putea lasa impresioana de chestii care, pana la urma se intampla frecvent de imprevizibil? No way... inca sunt un horror fan... inca savurez fiecare cadru din "saw", "hostel", "shutter" si alte filme de gen... insa, ma impresioneaza profund fiecare "moarte"... fiecare om care dispare... si asta NU pentru ca am o sensibilitate crescuta... ci pentru ca este uman!!!
Daca traim intr-o lume promiscua, in care rata criminalitatii este intr-o continua crestere... este numai si numai vina noastra!
Insa, este de-a dreptul deprimant sa stii ca nu poti fi in sigurantza pe strada pe care ai crescut, sau, mai rau, in propria-ti casa!
Cum spunea si bumper-stickerul acela "guns don't kill people, people kill people!"... Indeed! Cand vom inceta sa ne mai temem pt propria noastra sigurantza?
Daca am arunca cu totii o scurta privire asupra lumii in care traim, o privire nemachiata de speranta, atunci am descoperi si sursa intrebarilor care ne tulbura neincetat...
Lucian Pintile spunea ca o prefata la scenariul filmului Prea Tarziu: "Ce se intampla atunci cand raul nu e produsul haosului, ci produsul unui proiect omenesc, cand bruta este produsul triumfator al unui sistem infernal, imaginat de oameni, prototipul, matricea, primul din serie??? "

"Autoportret intr-o oglinda sparta!" Octavian Paler

Cand aveam posibilitatea să-mi îndeplinesc visul, mi-am dat seama că şi pasiunile îmbătrânesc.
Nu ştiu dacă pot pretinde că am ştiut ce vreau de la viaţă.
Nu mi-au lipsit ţintele false şi entuziasemele naive.
Niciodată n-ai avut suficientă imaginaţie pentru a-ţi închpui lumea fără tine.
Chiar dacă n-ai mers cu vanitatea până la paranoia de a crede că lumea se învârte în jurul tău, că e nerăbdătoare să audă ce spui, ţi-a lipsit inteligenţa, sau puterea de a accepta că nu însemin mai mult decât fotografiile îngălbenite pe care cineva, după tine, le va arunca la gunoi.
Şi nu jucăm doar pentru alţii comedia de a vrea să părem mai buni decât în realitate. O jucăm şi pentru noi.
Cam toate certitudinile mele, câte au fost, sunt acum ciuruite de îndoieli, ca nişte haine roase de molii.
Mi-ar fi greu să numesc una intactă.
Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.
Trecutul trăieşte, e viu, ia parte la prezent, îl influenţează şi se schimbă în funcţie de ceea ce ni se întâmplă.
"Mai târziu" devenea "prea târziu".
Am început să-mi dau seama că, din actor pe scena vieţii, deveneam un figurant.
Memoria îşi aminteşte chiar şi de uitare.
Doar din amintiri mai pot crede că vara e anotimpul destinului meu.
Trebuie să ari cânde e timpul să ari, nu când ai chef.
Eu am reuşit să am, azi, numai îndoieli şi să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să ştiu când trebuie să iau umbrela.
Cerul devenise pentru mine ceea ce este pentru orice bucureştean. Ceva lipsit de orice fior metafizic, un albastru decolorat banal, murdărit de fumul fabricilor, de unde când se înnorează, cad ploile care umplu oraşul de bălţi.
Rămas singur, doream să fiu cu alţii. Fiind cu alţii şi nereuşind să mă integrez în atmosferă, preferam să rămân singur.
Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.
Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
Calul troian era demult pe străzile Romei.
Îl reprezentau viciile, corupţia, despotismul sângeros, cinicii de tot felul şi, nu în ultimul rând, resemnarea.
Probabil trebuie să pierzi ceva, ca să-i dai o alură sentimentală.
Orice "paradis" nu poate fi decât o mare simplitate.
Am avut nevoie mereu de un zid de care să mă sprijin. Când el mi-a lipsit, am intrat în panică.
O viaţă mediocră poate fi justificată. Mai ales într-o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură.
Mă pot uita, oare, în oglinda spartă a memoriei mele fără teama că am ratat tocmai ceea ce n-aş fi vrut să ratez?
Am aflat că există o limbă pe care o vorbeşte un singur om. Dar cu cine discută?
Forma cea mai subtilă în care se poate înfăţişa un mister este banalitatea.
Dumnezeu a creat lumea în aşa fel încât să regretăm aproape totdeauna prea târziu.
A muri înseamnă a te muta într-o stea.
Dumnezeu a creat omul, însă l-a lăsat pe diavol să-l finiseze, iar diavolul n-are măsură.
Acesta pare a fi trecutul. Un limbaj.
Atent prea mult la amănunte, nu risc, oare, să scap esenţialul?

21 iulie 2007

my status: bad day!

De cateva nopti incoace – sa tot fie vreo 5 – nu mai pot dormi! Ma ia somnul abia catre 5-6 dim si la 9 sunt deja treaza… (timp in care ma trezesc de cel putin vreo 6,7 ori)
Nu stiu ce se intampla cu mine! Si caldura isi are aportul ei, insa nu asta nu este singurul motiv! Nu mai am nici vise…. e ciudat! La mine nu a existat niciodata somn fara vise! Nu ma plang din pricina asta. De cand imi doresc somn alb… fara vise! Insa, ma simt de parca ceva nu ar fi in regula! Ceva ma nelinisteste si nu stiu ce! In al doilea rand nu mai pot manca… a disparut un desavarshire gurmandul din mine! Singurele lucruri pe care le pot mesteca si inghiti cu o oarecare tolerantza sunt fructele, in special pepenele galben! In schimb, beau foarte mult ceai.
Inainte, daca pierdeam o noapte, eram obosita si cu ochii injectatzi intreaga zi. Acum am energie, sunt obosita si nu mi-e somn. Sunt energica si lipsita de vlaga in acelasi timp!
In fiecare vara este imposibil de cald si m-a mai incercat pana acum povara celor 40 de grade. Insa, de data aceasta este different!
Nu am o depresie... si pe deasupra - urasc acest cuvant! Imi vine sa plang...
Sunt sad si nu stiu de ce! Ce poate fi mai deranjant de atat???

19 iulie 2007

you...


Mainile mele dorm, acoperite inca de dulceata ta
... Imi trezesc noi amintiri.
Sunt lucruri pe care nu le spun,
Lucruri pastrate in tacere.


Ochii mei dorm, acoperiti inca de sarutarile tale
... Imi trezesc noi senzatii.
Senzatii pe care nu le pot defini
Si pe care le traiesc in tacere.

15 iulie 2007

good days, bad days... I've had a few of those

Location: @home
Music playing: Nerina Pallot - Mr. King
Current mood: sad
State of mind: calm



De fiecare data cand ascult acest cantec, am senzatia ca cineva l-a scris pt mine.... decent thought, isn't it? :)

In fiecare dimineatza merg pe acelasi drum, observand fiecare detaliu din jurul meu... Ascult la ipod aceiasi "the cure", "the cranberries" sau "red hot chilli peppers"...
Imi place sa ascult de cel putin doua ori "wake up and smell the coffee" (the cranberries), nu pt ca are legatura cu pretzioasa cafea de dimineatza, ci pur si simplu pt ca "it gives me lots of smiles and good mood"! Cateodata "ma apuca" sa ma misc in ritmul muzicii, dar realizez imediat ca este inappropriate...
Ei bine... ideea este ca aceasta imagine se repeta over and over again... Ajung la birou, trec pe la platou, prin montaj si nici nu realizez cum a trecut ziua... :)
Ma trezesc in taxi, alaturi de un taximetrist, care probabil abia si-a inceput tura si are nevoie de house la maxim ca se trezeasca.... si care, pe desupra, mai bate si cu degetele in volan pe ritmul muzicii!
Ajung acasa, si inainte de a ma baga la dush, stau vreo 10 min pe balcon si ma uit la circulatia de pe strada mea (care este incredibil de intensa chiar si la 2 dimineatza)... Evident, urmeaza dushul, ceaiul de vanilie, betisoarele parfumate, un episod, doua din seinfeld si apoi- tweety sweepy (as in "sleepy")!
Din cand in cand imi vine sa-mi pun snickersii si sa "fug" de-acasa... sa "trag o fuga" buna prin imprejurimi, 'till i'm swetting all out!
Pana transpir toti nervii, stresul, nemultumirile sau insatisfactia... sa respir asa cum trebuie! Candva faceam asta in fiecare zi... acum timpul nu mi-o mai pemite (dar in luna asta de vacantza s-ar putea sa ma intorc la vechile mele tabieturi)!!! :)
Mi-e dor sa am timp pt mine... sa ma gandesc la toate lucrurile care s-ar fi putut intampla daca altele nu s-ar fi intamplat! La toate lucrurile care nu s-ar fi intamplat , daca altele s-ar fi intamplat! Chiar si cu riscul de a ajunge la intrebarea: "oare asta este ceea ce-mi doresc?"
Fiecare dintre noi trecem prin perioade in care ne simtim singuri, la un moment dat! Si atunci, ajungem la concluzia ca viatza noastra nu este asa cum ne-am fi dorit sa fie (asa cum o vedem atunci cand eram copii)?!! Ci dimpotriva... este totally the opposite!
Eu... in aceste momente realizez ca sunt pe deplin nesatisfacuta... realizez ca imi este foame de mai mult. Foame de mai multa dragoste, de mai multi bani, de mai multa libertate, de mai multa admiratzie.... Cand voi fi vreodata multumita si voi spune: "Domle' cred ca asta este tot ce mi-am dorit vreodata!".... ??!!
De fiecare data cand ma duc la mare (chiar daca o fac si pt doua zile)... ma simt libera. Chiar daca nu stiu sa inot - inca din copilarie am o fobie legata de apa - atunci cand ma uit in largul marii, ma simt eliberata de tot. Atunci... sunt doar eu cu mine (cu riscul de-a parea egoista)... atunci nu-mi mai pasa de nimeni si de nimic! Atunci ma eliberez...
Ma gandesc ca viatza mea ar fi putut fi cu totul si cu totul alta, daca la un anumit moment as fi facut alte alegeri! Insa, ma laud cu ceva - nu regret niciuna din alegerile pe care le-am facut pana acum!
Singurele lucruri pe care le regret?... sunt vorbele aruncate-n vant... vorbele pe care le-am spus, nervoasa fiind sau poate simtindu-ma descurajata!
Insa, ce ma intareste si ma face sa merg mai departe? Sunt oamenii care tin la mine... oamenii care ma iubesc si-mi iarta "micile scapari"!
Evident, nu pot da timpul inapoi... insa, vreau sa ma asigur ca in zilele ce vor veni ma voi gandi de doua ori inainte de a spune ceva! Am vazut ca, ranind oamenii la care tin, sfarsesc prin a ma rani pe mine insami!
Sunt convinsa ca este un motiv pt care unele persoane intra in viatza noastra, la fel cum exista un motiv pt care altele ies din viatza noastra! Intotdeauna am urat mincinosii... sinceritatea mi se pare cea mai mare calitate a unui om si nu vreau sa cred ca cineva poate gandi despre mine ca sunt altfel decat sincera si bine intentionata! No way, man! That's not me!!!

13 iulie 2007

just being myself!

Mi-am amintit de una dintre nuvelele lui Van Vogt din "Destinatia Univers", care m-a impresionat in copilarie, pe vremea cand eram o "mica" mare cititoare de SF-uri. O poveste in care un locuitor al planetei Pamant si un altul, al unei alte planete (Aurigae) inchipuite numai de Van Vogt isi impartaseau trairile zilnice prin intermediul corespondentzei. Skander, tipul de pe planeta Aurigae (un om de stiinta aflat in detentie pentru ca a facut experimente care ar fi pus in pericol binele celorlalti locuitori ai planetei lui), isi manifesta in fiecare dintre scrisori dorinta de a locui pe Pamant. Insa, sustinea el.... nu ar fi supravietuit nici macar un minut pentru ca textura pielii lui era literalmente prea fierbinte pt a putea suporta climatul planetei Pamant. Din acest motiv, Skander ii trimitea permanent pamanteanului nostru un material dintr-un metal subtire si flexibil pe care sa-i raspunda la scrisori... pentru ca foile s-ar fi facut scrum imediat ce le-ar fi atins! Asadar, intr-una dintre scrisori Skander ii trimite pamanteanului o placa fotografica racita si tratata chimic si il roaga pe acesta sa-si faca o fotografie, explicandu-i tehnica! Dupa care Skander, la randul lui ii trimite si el o fotografie pamanteanului. Pe parcursul corespondentei, sanatatea pamanteanului se inrautateste, insa Skander - un tip metalic si radioactiv a carui temperatura corporala atingea 260 de grade si a carui medie de viata era de peste 300 de ani, nu intelegea ce inseamna "sanatate subreda"... Skander continua sa-i impartaseasca pamanteanului dorinta de a-si parasi propriul trup (care mai avea inca 30 de ani de detentie) si intr-una din scrisori ii povesteste despre schimbul de personalitate, prin care individualitatea initiala a fiecaruia dintre indivizi este anihilata, alungata la marginea constiintzei si inlocuita cu personalitatea imprimata pe placa fotografica. Fiecare dintre cei 2 isi vor pastra amintirile anterioare... insa vor face schimb de trupuri, fara sa-si dea seama. La finele ultimei scrisori, Skander ii ia locul pamanteanului... amuzandu-se de naivitatea acestuia si de soarta teribila care-l asteapta (30 de ani de inchisoare)... Insa, ironia deznodamantului apare atunci cand Skander (acum liber si aflat in trupul pamanteanului) descopera ca este paralitic din nastere, cardiac si mai are cateva zile de viatza.
Evident, este pura fabulatie... insa, tot ce mi-am dorit vreodata a fost sa "switch places"... si pun pariu ca asta ne dorim cu totii la un moment dat. Inevitabil! Apoi imi amintesc ca eu sunt eu pentru ca trebuie sa fiu eu... sunt eu pentru ca cineva a vrut sa fiu eu!!!
Cred ca cel mai greu lucru este sa inveti sa fii tu insuti! Sa-ti asumi raspunderea pt ceea ce esti si pt ceea ce faci! Mai ales intr-o societate in care "nu fi tu insuti" este cea mai folosita strategie de marketing!

Ce se intampla cand totul a devenit prea tarziu???

Vorbeam in urma cu cateva zile cu o prietena despre cat de mult m-a impresionat cazul cu pustiul care "s-a aruncat de la fereastra profesoarei" (i-am adaugat ghilimelele de rigoare pentru ca pe otv, s-a dezbatut mult timp ipoteza unei crime bine elaborate) ... Acum o saptamana, frati-miu imi povestea plin de verva si pasiune, cum un barbat de peste 40 de ani fusese lovit de o masina exact pe strada pe care locuim (el vazuse incidentul de la balcon)... si cum avea creierii imprastiati pe asfalt picioarele rupte, sapca aruncata la 10m distanta de el si fructele sau legumele din sacosa, rostogolite de-a lungul strazii. Lumea din bloc iesise "ca la urs" si nu rata nici o imagine de la venirea masinii de salvare si pana la venirea celei de politie sau lamentarile soferului vinovat! Ba chiar unii dintre ei, care sustineau sus si tare ca se aflau la geam sau pe balcon in momentul accidentului, se intreceau in declaratii care mai de care! Toti erau posibili martori... dar daca ii luai la puricat, nimeni nu vazuse nimic!
De la un timp am senzatia ca traiesc pe ogrish... (site pe care in urma cu cativa ani intram si ma uitam cu o placere aproape sadica la filmuletele cu decapitari). Ai fi zis vreodata ca eu - "a horror fan" - m-as putea lasa impresioana de chestii care, pana la urma se intampla frecvent de imprevizibil? No way... inca sunt un horror fan... inca savurez fiecare cadru din "saw", "hostel", "shutter" si alte filme de gen... insa, ma impresioneaza profund fiecare "moarte"... fiecare om care dispare... si asta NU pentru ca am o sensibilitate crescuta... ci pentru ca este uman!!!
Daca traim intr-o lume promiscua, in care rata criminalitatii este intr-o continua crestere... este numai si numai vina noastra!
Insa, este de-a dreptul deprimant sa stii ca nu poti fi in sigurantza pe strada pe care ai crescut, sau, mai rau, in propria-ti casa!
Cum spunea si bumper-stickerul acela "guns don't kill people, people kill people!"... Indeed! Cand vom inceta sa ne mai temem pt propria noastra sigurantza?
Daca am arunca cu totii o scurta privire asupra lumii in care traim, o privire nemachiata de speranta, atunci am descoperi si sursa intrebarilor care ne tulbura neincetat...
Lucian Pintile spunea ca o prefata la scenariul filmului Prea Tarziu: "Ce se intampla atunci cand raul nu e produsul haosului, ci produsul unui proiect omenesc, cand bruta este produsul triumfator al unui sistem infernal, imaginat de oameni, prototipul, matricea, primul din serie??? "

"Autoportret intr-o oglinda sparta!" Octavian Paler

Cand aveam posibilitatea să-mi îndeplinesc visul, mi-am dat seama că şi pasiunile îmbătrânesc.
Nu ştiu dacă pot pretinde că am ştiut ce vreau de la viaţă.
Nu mi-au lipsit ţintele false şi entuziasemele naive.
Niciodată n-ai avut suficientă imaginaţie pentru a-ţi închpui lumea fără tine.
Chiar dacă n-ai mers cu vanitatea până la paranoia de a crede că lumea se învârte în jurul tău, că e nerăbdătoare să audă ce spui, ţi-a lipsit inteligenţa, sau puterea de a accepta că nu însemin mai mult decât fotografiile îngălbenite pe care cineva, după tine, le va arunca la gunoi.
Şi nu jucăm doar pentru alţii comedia de a vrea să părem mai buni decât în realitate. O jucăm şi pentru noi.
Cam toate certitudinile mele, câte au fost, sunt acum ciuruite de îndoieli, ca nişte haine roase de molii.
Mi-ar fi greu să numesc una intactă.
Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.
Trecutul trăieşte, e viu, ia parte la prezent, îl influenţează şi se schimbă în funcţie de ceea ce ni se întâmplă.
"Mai târziu" devenea "prea târziu".
Am început să-mi dau seama că, din actor pe scena vieţii, deveneam un figurant.
Memoria îşi aminteşte chiar şi de uitare.
Doar din amintiri mai pot crede că vara e anotimpul destinului meu.
Trebuie să ari cânde e timpul să ari, nu când ai chef.
Eu am reuşit să am, azi, numai îndoieli şi să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să ştiu când trebuie să iau umbrela.
Cerul devenise pentru mine ceea ce este pentru orice bucureştean. Ceva lipsit de orice fior metafizic, un albastru decolorat banal, murdărit de fumul fabricilor, de unde când se înnorează, cad ploile care umplu oraşul de bălţi.
Rămas singur, doream să fiu cu alţii. Fiind cu alţii şi nereuşind să mă integrez în atmosferă, preferam să rămân singur.
Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.
Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
Calul troian era demult pe străzile Romei.
Îl reprezentau viciile, corupţia, despotismul sângeros, cinicii de tot felul şi, nu în ultimul rând, resemnarea.
Probabil trebuie să pierzi ceva, ca să-i dai o alură sentimentală.
Orice "paradis" nu poate fi decât o mare simplitate.
Am avut nevoie mereu de un zid de care să mă sprijin. Când el mi-a lipsit, am intrat în panică.
O viaţă mediocră poate fi justificată. Mai ales într-o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură.
Mă pot uita, oare, în oglinda spartă a memoriei mele fără teama că am ratat tocmai ceea ce n-aş fi vrut să ratez?
Am aflat că există o limbă pe care o vorbeşte un singur om. Dar cu cine discută?
Forma cea mai subtilă în care se poate înfăţişa un mister este banalitatea.
Dumnezeu a creat lumea în aşa fel încât să regretăm aproape totdeauna prea târziu.
A muri înseamnă a te muta într-o stea.
Dumnezeu a creat omul, însă l-a lăsat pe diavol să-l finiseze, iar diavolul n-are măsură.
Acesta pare a fi trecutul. Un limbaj.
Atent prea mult la amănunte, nu risc, oare, să scap esenţialul?
 
powered by Blogger