eseu despre luciditate...

Azi a picurat ușor. Aproape silențios. Și încă picură. Aproximativ frumos. Ploaia a lăsat în urma ei o boare cu iz de salcie și iasomie, un aer pe care îmi vine să-l respir eu tot. O briză, de care plămânii mei nu se mai satură și care, în combinație cu mirosul de lapte praf, mă face să mă simt într-o realitate unică. Nemaisimțită până acum. E un miros nou, pe care nările mele adormite îl sorb cu nesaț!

Întotdeauna am iubit ploaia. Deasă și rece. Rară și caldă. Rapidă și zgomotoasă. Indiferent de felul ei, am adorat-o! M-am imaginat dansând în ploaie de atâtea ori, însă nu am făcut-o niciodată. Îmi lipsește doza de nebunie. Locura. Poate că e vremea s-o fac. Lumea de la balcoane poate să se uite, căci o să vină o vreme în care n-o să-mi mai pese.

Daniel urăște ploaia. De când îl știu, fuge și de cel mai mic strop. De parcă ploaia l-ar arde precum acidul sulfuric. Eu o iubesc, da! Am impresia că spală lumea de gri, de griji, de ceața de pe ochi și acrul de pe zâmbete, de praful din suflet și ura din vene. Ploaia spală asfaltul de amprentele pașilor rătăciți și palmele împiedicaților. Curăță zidurile de secrete murdare. Ploaia purifică. De asta am nevoie, să fiu purificată, ca să merit să țin în brațe această minune!

my precioussssss


Respir frenetic gura asta de aer proaspăt și rece care se numește „copil” și realizez că nimic nu are gustul mai bun...
Nici măcar sosul gorgonzola sau tarta cu struguri!
Am tăcut atâta vreme ca să am timp să-l iubesc!
Să-l ating.
Să-l miros.
Să-l văd.
Să-i conturez și să-i adulmec fiecare trăsătură.

Vineri, 13 (mai 2011) s-a născut Andi.
Andi Teodor.

Cineva drag mie spune că nimic nu e întâmplător.
A venit mai devreme. Nu cu mult.
În acea seară l-am rugat să apară mai repede.
Ardeam de nerăbdare să-l cunosc.
Este - incontestabil - cel mai frumos "lucru" pe care l-am făcut vreodată.
În rest, toată existența mea e inutilă.
Fără doar și poate...
Toate dramele și iubirile mele.
Toate temerile și toți demonii.
Și da! Dragostea mea pentru el este instinctuală, necondiționată și pentru totdeauna.

Nu știu cum să-l definesc.
Și totuși, într-un timp atât de scurt și-a conturat o personalitate a lui.
Pe alocuri, comică.
E precum o matrioșkă, în interiorul interiorului lui descopăr în fiecare zi ceva mai mic, mai minunat, perfect!

Iubește muzica fado.
Ascultăm împreună The Cure și Guano Apes.
Tace și mărește ochii când o ascultă pe Lhasa de Sela.
Dansăm pe Sade.
Adoarme fabulos de dulce pe Mozart.
Are fălci incredibil de pufoase și este îndrăgostit aproape obsesiv de suzetă.
Este fascinat de balansoarul lui cu pești și dă din picioare mai vârtos ca un freestyler.
Are cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată.
Are un zâmbet delicios și scoate niște sunete demențiale (atunci când nu plânge).
Avem atâtea locuri frumoase de văzut împreună...
O lume întreagă ne așteaptă!

P.S. Mai jos, 3 rânduri de poze de la botezul îngerașului meu!
Mulțumim, pe această cale, unui fotograf desăvârșit - Cristi Neacșa

waiting for the kids...

a certain kid :)

MGMT - Kids

Róisín Murphy - Dear Miami

dedicație specială pentru Ana, care se află în Miami, cu gând de zbor spre Puerto Rico!
dragă Moloko, te așteptăm și cu o pieasă despre "el puerto"!

today I ask for forgiveness to my own heart

Azi am un oareșce "mood". Să scriu, să cânt, să dansez, să vorbesc despre spiritualitate, să mănânc delicatese, să iubesc, să fiu iertată, să adulmec, să fiu fericită, să trăiesc. Nu știu care din toate cele. Parcă fiecare, în egală măsură.

Casa mea cu balansoare, în mijlocul unui câmp de maci!
Mi-aș fi dorit să mă trezesc mai devreme ca să am parte de o dimineață lungă.
Atât de mult au început să-mi placă diminețile lungi cu Brubeck în surdină.
E liniștitor sentimentul că te afli exact acolo unde ar trebui să fii.
Să nu mai ai planuri mari. Doar mici.
Doar pentru sufletul tău și al celor pe care-i iubești.

Doar gândul că trebuie să devii o variantă mult mai bună a ceea ce ești deja.

Și-odată cu plecarea lupului de stepă din mine, din măruntaiele mele... și fericirea.

Am obosit. Nu o mai pot lua de la capăt cu nimic.
Mereu m-am întrebat dacă greșesc.
Nu și azi.
Nimeni nu poate să-ți dea un răspuns.
Sunt decizii pe care le iei și cu care trebuie să trăiești toată viața.
Orice drum durează.
Nimeni nu a construit poduri în trei zile.
Nici Roma n-a fost construită într-o zi.
Și când vine vremea să crezi în ceva, o vei face!

Astăzi îi cer iertare propriei mele inimi pentru câte am făcut-o să îndure, pentru toate neliniștile. Astăzi îi spun clar și precis că există și întrebări fără răspunsuri. S-a liniștit!

O nouă pasiune de-a mea, printre cele mai recente (alături de Fredrika Stahl si Elysian Fields).
Mr. James Blake și-al lui "Wilhelm Scream".



watch the "eyegasm"

Vă amintiți filmul "Octane" din 2003, cel cu Mischa Barton și Jonathan Rhys Meyers? Iată un video-mixing pentru Apparat și super-piesa lor "You Don't Know Me", de pe albumul "Walls".

MLH, ballerina bride!

Am mai spus (da?) că singurul designer de rochii de mireasă și de seară (de la noi) care mă dă cu adevărat pe spate e Maria Lucia Hohan?? Pentru că pastrează acel aspect girlie-parisian după care eu ma dau în vânt! Iată și cea mai recentă colecție de rochii de mireasă. Trebui să admit că e original lookul "a la Minnie"!

Rochiile și prețurile la care acestea pot fi achiziționate sunt disponibile începând cu martie 2011 în magazinul online www.mlh-shop.com, sectiunea BRIDAL si pot fi probate la showroomul din Carol Davila 26, Cotroceni – Bucuresti.



Comunicat de presă Maria Lucia Hohan: “Am creat o colectie interesanta de rochii de mireasa, cu inspiratia gasita in tema dansului si a baletului pe care am avut o si in colectia principala SS11, continuand linia de poveste insa cu cateva adaugiri pe partea de comfort si de lejeritate.
Multe mirese nu iau in considerare aspectul practic al rochiei pe care o va purta la ceremonia mult visata, la petrecerea cea mai frumoasa ce reuneste prietenii alaturi de familie si in cadrul careia vrei sa fii nu numai frumoasa, dar si fericita si usoara ca un fulg.
Rochiile din noua colectie sunt captusite integral cu matase, ceea ce confera pielii o senzatie minunata si un confort absolut , ce contribuie enorm la fericirea celei care o poarta.
De asemenea, spatele busturilor este realizat dintr un material specific lenjeriei, un mesh elastic, ce permite corsetului sa fie flexibil si usor de purtat.
Am vrut sa spun un delicat “la revedere” rochiilor clasice cu bustul incorsetat si fermoarelor care stau sa se rupa si propun cu aceasta ocazie niste rochii in care orice mireasa se va simti minunat si va putea petrece pana in zori de ziua.
Cromatica este una calda, pufoasa si cremoasa – din rozuri prafuite, bejuri deschise, alb unt si ivoire.
Le am accesorizat cu funde mari din cristale albe sau nude, panglici late ripsate si bretele din matase care se incruciseaza pe spate ca la rochiile de balerina si se innoada pe umeri, un pic copilaros dar extrem de romantic.
In zilele mai racoroase rochiile pot fi purtate cu bolerouri din flori de matase, ce decoreaza umerii si decolteul, creand un look usor dramatic.
Aceste rochii le doresc a fi delicioase la privit ca niste prajituri si perfecte pentru a fi purtate in niste zile superbe de vara”

sublimes excès

Și totul pare mai frumos,
Deși viețile astea netrăite încă... îmi mai curg prin vene, gata să se risipească!
Nimic nu e mai presus decât tot ce simt acum.
Decât cerul.
Am să iau toate emoțiile astea atât de discrete și-am să le închid într-un sipete.
Pe care am să-l deschid doar ca să le mai miros din când în când.
Sau să le pipăi pielea deshidratată.
Printre frunzele lor uscate, amețite de atâta fericire
și limbile lor de argint gata să-mi lingă orice rană din trecut.
Nimic nu mă mai atinge!
Nici amintirile mele mototolite, împăturite-n bagaje, amestecate, șifonate.
Nici măcar spiritul meu anarhic, apocatastatic.
Sau inegalitatea și mizeria propriei mele vieți.
Viscerală, ascetică și obsesivă.

Trăiesc echilibrat între punk și flamenco,
Iată cadoul meu pentru mine - sublimul excesului!
O altfel de poezie cu pâine.
Un jardin de pan y de poesia...

Elysian Fields - Black Acres

"Stay" by Mozella

Jean Paul, mon amour!

Dacă iubești Maracheck-ul și penajul colorat al păunilor ți-e imposibil să nu te îndragostești și de cea mai recentă colecție semnată Jean Paul Gaultier. Te trimite cu gândul la favoritele mele: Manoush (care nu bagă reduceri mai jos de 200-300 euro/ rochie - damn!), LM Lulu, Desigual (pe care-l găsești și în plaza) și Custo Madrid.
O coloristică și-o mixtură de materiale de neînțeles de seducătoare: tafta cu dantelă, tulle cu mătase sau și mai "tupeist" de-atât: brocart cu saten.
Love them all... în special rochia neagră cu trenă, și dantelă pe interior. Dar și rochia de mireasă transparentă cu manuși negre. Viva "haute couture"!

love story (18th scene)

 












Bedouin Soundclash - Brutal Hearts (Ft Coeur de Pirate)



Parcă ar fi fost o ulcică de emoții, pe care cineva o răstoarnă și umple spațiul cu întreg conținutul ei.

« Ce s-ar fi întâmplat dacă nu te-aș fi cunoscut niciodată? » a întrebat-o.

« Dar m-ai fi cunoscut, orice s-ar fi întâmplat! » Și-a amintit de o poezie sufită, în care se spune că, demult, tare demult, Dumnezeu a desenat un cerc exact pe locul în care stătea ea acum.

« Nu aveam cum sa nu fiu aici! Nu aveai cum să nu mă cunoști vreodată! »

A simțit răcoarea cu buricele degetelor aproape de buzele lui. Respirația lui îi lua amprenta în cel mai mic detaliu. Suflul lui îi scana și cea mai mică striație a vârfurilor degetelor ei. S-a cutremurat toată, urmărind desprinderea perfectă a respirurilor lui înghițite de pielea flămândă a degetelor ei! Și-a coborât pleoapele pentru câteva secunde, pentru a-și aminti.

« Deschide-ți ochii și privește-mă! » i-a spus… și ea s-a conformat trist.
« Sărută-mă ! » și ea s-a conformat… tristă. Îi știa până și starea de agregare. Astea erau momentele în care ea nu mai era deloc autonomă. Au făcut dragoste între șoaptele tuturor iubirilor rătăcite, zidite în matricele pereților camerei. Au făcut dragoste tăcut, în timp ce mâinile lui cu prelungiri tentaculare construiau proiecții de poduri pe planșe, peste apele ei imaginare... în timp ce buzele lui complet distorsionate, confecționau origami din pielea ei.

S-au privit lung și încă îi vedea culorile și... încă nu înțelegea nimic. Toate șoaptele iubirilor rătăcite-n pereți s-au potolit. Muzica s-a oprit. A revenit disperarea mută și strâmbă.

« Ce-aș mai putea să-ți spun? » a întrebat-o, netezindu-i rochia verde mototolită sub el.
« Nimic. »
« Aș putea să-ți spun multe, dar oare te-ar interesa? Sau poate că după ce te-ar interesa, mi-ai spune că de fapt nu te-a interesat niciodată? »
« Știi... (l-a oprit ea) când se vor apropia toate acele momente importante ale vieții mele, mereu mă voi întreba: și dacă ai fi fost tu!?!?!?! »

L-a lăsat râzând.
A închis ușa în spatele ei tragând pe nas ultimele rămășite ale cinematografiei cărnii lui. Cerul tatuat cu semne tribale văpăiatice roșii plutea desupra ei viu și sinuos. Și-a privit reflexia într-un geam de plexiglass. Au trecut peste ea, într-o secundă, sute de nuanțe de soare. Însă ningea deja... exact ca atunci când cerurile virau spre albastru electric. A tras aer adânc în piept. Era frig... credea!

« Am să mă întorc, aștept să te întorci... sau să ne întoarcem, nici eu nu mai știu... »

Tuesday Shoesday: Something Blue & Oxford Booties

M-am simțit neîndreptățită întreaga zi. Afară e urât, mocirleală și visele mele cu un Manhattan scăldat în razele soarelui nu mai au niciun efect. Însă e un lucru bun, right? Căci picioarele mele nu mai suportă structuri delicate și tocuri subțiri și înalte. Așadar, let it be mocirleală! Tare mi-aș dori these killer shoes: pantofii Martinez Valero de-un turquoise caraibian - perfecți pentru o cununie de mai, nu și de martie :( și aceste botine Oxford super-chic, perfecte pentru o cununie de toamnă, nu și de martie :(( Hmmmmmmm.....


Zoie by Martinez Valero, $106.40 from Zappos.


Harrison wedged oxford, $178 from Free People.

point of no return...

Uneori îți dorești să te întorci.
Nu în timp.
Nu înapoi.
Nu printre oameni.
Îți dorești să te întorci într-o anumită clipă, într-un anumit moment, atât cât să-ți dai seama de ceva.
Ceva simplu și clar.
Și atunci să ai o epifanie.
Unică și vividă.
Sacră și categorică.

Aș fi luat o altă decizie?
Întotdeauna i-am dmirat pe cei care spun că nu au niciun regret.
Am crezut mereu că sunt una dintre ei.
Cred că cei cu adevărat fericiți sunt cei care sunt dispuși să-și exerseze încercările.
Ei au un oareșce optimism. Pentru ei trecutul există ca și lecție de viață, ca ceva care ne face să ne definim, să ne schimbăm regulile, ca ceva pe care să construim.
Eșecul în luarea unei decizii este în decizie însăși.
Nu poți defini ceea ce ești în raport cu ceea ce alții așteaptă de la tine.
Nu poți să iei deciziile importante ale vieții din teamă, remușcări sau egoism.
Nu te poți îngropa pe tine însuți.
Nu-ți poți construi lumi "în siguranță", uitând că ele trebuiesc dărâmate ca să începi să o construiești pe a ta.

Fericirea asta e atât de efemeră și are degetele mai dezlânate decât ale unei păpuși din cârpe și ațe.
E variabil instabilă. Azi te strângi ca o moluscă-n cochilie, adunându-te tentaculă cu tentaculă, mâine ieși un fluture superb dintr-o gogoașă de mătase.
Și da, eu am știut dintotdeauna că fericirea mea este dependentă doar de mine, însă de multe ori nu m-a ajutat la nimic conștientizarea acestui aspect... căci, nu trăim singuri.
E bine să rătăcești pentru o vreme!
Atât cât să o înțelegi.

Îi aștept cu drag și dor pe cei de la Gotan Project. Ne vedem pe 28 februarie la Sala Palatului!
Hai să ne delectăm cu "Rayuela", deși favorita mea rămâne tot "Diferente".

greater things are yet to come...

Am trecut peste un an. Aparte!
Pe alocuri bun sau tendențios de rău, cu momente îngrozitoare și clipe magnifice. Nu știu să zic dacă a fost bun sau rău, însă, cu siguranță, și-a făcut loc, împingând cu coatele în rutina ultimilor 10 dinaintea lui.

Nu știu ce se va întâmpla in 2011. În afară de faptul că în martie îmi voi schimba numele de familie, iar în mai voi deveni definiția unui cuvânt, care nu am crezut că pot fi vreodată! Deși totul pare destul de în ceață, împacarea cu mine însămi a devenit o condiție "sine qua non". Mi-am părăsit vechile prietene "depresia" și "nemulțumirea". Am reușit să le alung din viața mea fără să-mi dau seama. Tacit si definitiv! Acum, probabil, sălășluiesc sub pielea altcuiva sau își țin una alteia de frig într-o gură de metrou părăsită.

Cântecul de noapte bună, ce-i place micului mascul: sinucigașul Jeff Buckley și al lui superb "Hallelujah"!

17 noiembrie 2011

eseu despre luciditate...

Azi a picurat ușor. Aproape silențios. Și încă picură. Aproximativ frumos. Ploaia a lăsat în urma ei o boare cu iz de salcie și iasomie, un aer pe care îmi vine să-l respir eu tot. O briză, de care plămânii mei nu se mai satură și care, în combinație cu mirosul de lapte praf, mă face să mă simt într-o realitate unică. Nemaisimțită până acum. E un miros nou, pe care nările mele adormite îl sorb cu nesaț!

Întotdeauna am iubit ploaia. Deasă și rece. Rară și caldă. Rapidă și zgomotoasă. Indiferent de felul ei, am adorat-o! M-am imaginat dansând în ploaie de atâtea ori, însă nu am făcut-o niciodată. Îmi lipsește doza de nebunie. Locura. Poate că e vremea s-o fac. Lumea de la balcoane poate să se uite, căci o să vină o vreme în care n-o să-mi mai pese.

Daniel urăște ploaia. De când îl știu, fuge și de cel mai mic strop. De parcă ploaia l-ar arde precum acidul sulfuric. Eu o iubesc, da! Am impresia că spală lumea de gri, de griji, de ceața de pe ochi și acrul de pe zâmbete, de praful din suflet și ura din vene. Ploaia spală asfaltul de amprentele pașilor rătăciți și palmele împiedicaților. Curăță zidurile de secrete murdare. Ploaia purifică. De asta am nevoie, să fiu purificată, ca să merit să țin în brațe această minune!

22 septembrie 2011

my precioussssss


Respir frenetic gura asta de aer proaspăt și rece care se numește „copil” și realizez că nimic nu are gustul mai bun...
Nici măcar sosul gorgonzola sau tarta cu struguri!
Am tăcut atâta vreme ca să am timp să-l iubesc!
Să-l ating.
Să-l miros.
Să-l văd.
Să-i conturez și să-i adulmec fiecare trăsătură.

Vineri, 13 (mai 2011) s-a născut Andi.
Andi Teodor.

Cineva drag mie spune că nimic nu e întâmplător.
A venit mai devreme. Nu cu mult.
În acea seară l-am rugat să apară mai repede.
Ardeam de nerăbdare să-l cunosc.
Este - incontestabil - cel mai frumos "lucru" pe care l-am făcut vreodată.
În rest, toată existența mea e inutilă.
Fără doar și poate...
Toate dramele și iubirile mele.
Toate temerile și toți demonii.
Și da! Dragostea mea pentru el este instinctuală, necondiționată și pentru totdeauna.

Nu știu cum să-l definesc.
Și totuși, într-un timp atât de scurt și-a conturat o personalitate a lui.
Pe alocuri, comică.
E precum o matrioșkă, în interiorul interiorului lui descopăr în fiecare zi ceva mai mic, mai minunat, perfect!

Iubește muzica fado.
Ascultăm împreună The Cure și Guano Apes.
Tace și mărește ochii când o ascultă pe Lhasa de Sela.
Dansăm pe Sade.
Adoarme fabulos de dulce pe Mozart.
Are fălci incredibil de pufoase și este îndrăgostit aproape obsesiv de suzetă.
Este fascinat de balansoarul lui cu pești și dă din picioare mai vârtos ca un freestyler.
Are cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată.
Are un zâmbet delicios și scoate niște sunete demențiale (atunci când nu plânge).
Avem atâtea locuri frumoase de văzut împreună...
O lume întreagă ne așteaptă!

P.S. Mai jos, 3 rânduri de poze de la botezul îngerașului meu!
Mulțumim, pe această cale, unui fotograf desăvârșit - Cristi Neacșa

5 aprilie 2011

waiting for the kids...

a certain kid :)

MGMT - Kids

3 aprilie 2011

Róisín Murphy - Dear Miami

dedicație specială pentru Ana, care se află în Miami, cu gând de zbor spre Puerto Rico!
dragă Moloko, te așteptăm și cu o pieasă despre "el puerto"!

27 martie 2011

today I ask for forgiveness to my own heart

Azi am un oareșce "mood". Să scriu, să cânt, să dansez, să vorbesc despre spiritualitate, să mănânc delicatese, să iubesc, să fiu iertată, să adulmec, să fiu fericită, să trăiesc. Nu știu care din toate cele. Parcă fiecare, în egală măsură.

Casa mea cu balansoare, în mijlocul unui câmp de maci!
Mi-aș fi dorit să mă trezesc mai devreme ca să am parte de o dimineață lungă.
Atât de mult au început să-mi placă diminețile lungi cu Brubeck în surdină.
E liniștitor sentimentul că te afli exact acolo unde ar trebui să fii.
Să nu mai ai planuri mari. Doar mici.
Doar pentru sufletul tău și al celor pe care-i iubești.

Doar gândul că trebuie să devii o variantă mult mai bună a ceea ce ești deja.

Și-odată cu plecarea lupului de stepă din mine, din măruntaiele mele... și fericirea.

Am obosit. Nu o mai pot lua de la capăt cu nimic.
Mereu m-am întrebat dacă greșesc.
Nu și azi.
Nimeni nu poate să-ți dea un răspuns.
Sunt decizii pe care le iei și cu care trebuie să trăiești toată viața.
Orice drum durează.
Nimeni nu a construit poduri în trei zile.
Nici Roma n-a fost construită într-o zi.
Și când vine vremea să crezi în ceva, o vei face!

Astăzi îi cer iertare propriei mele inimi pentru câte am făcut-o să îndure, pentru toate neliniștile. Astăzi îi spun clar și precis că există și întrebări fără răspunsuri. S-a liniștit!

O nouă pasiune de-a mea, printre cele mai recente (alături de Fredrika Stahl si Elysian Fields).
Mr. James Blake și-al lui "Wilhelm Scream".



23 martie 2011

watch the "eyegasm"

Vă amintiți filmul "Octane" din 2003, cel cu Mischa Barton și Jonathan Rhys Meyers? Iată un video-mixing pentru Apparat și super-piesa lor "You Don't Know Me", de pe albumul "Walls".

20 martie 2011

MLH, ballerina bride!

Am mai spus (da?) că singurul designer de rochii de mireasă și de seară (de la noi) care mă dă cu adevărat pe spate e Maria Lucia Hohan?? Pentru că pastrează acel aspect girlie-parisian după care eu ma dau în vânt! Iată și cea mai recentă colecție de rochii de mireasă. Trebui să admit că e original lookul "a la Minnie"!

Rochiile și prețurile la care acestea pot fi achiziționate sunt disponibile începând cu martie 2011 în magazinul online www.mlh-shop.com, sectiunea BRIDAL si pot fi probate la showroomul din Carol Davila 26, Cotroceni – Bucuresti.



Comunicat de presă Maria Lucia Hohan: “Am creat o colectie interesanta de rochii de mireasa, cu inspiratia gasita in tema dansului si a baletului pe care am avut o si in colectia principala SS11, continuand linia de poveste insa cu cateva adaugiri pe partea de comfort si de lejeritate.
Multe mirese nu iau in considerare aspectul practic al rochiei pe care o va purta la ceremonia mult visata, la petrecerea cea mai frumoasa ce reuneste prietenii alaturi de familie si in cadrul careia vrei sa fii nu numai frumoasa, dar si fericita si usoara ca un fulg.
Rochiile din noua colectie sunt captusite integral cu matase, ceea ce confera pielii o senzatie minunata si un confort absolut , ce contribuie enorm la fericirea celei care o poarta.
De asemenea, spatele busturilor este realizat dintr un material specific lenjeriei, un mesh elastic, ce permite corsetului sa fie flexibil si usor de purtat.
Am vrut sa spun un delicat “la revedere” rochiilor clasice cu bustul incorsetat si fermoarelor care stau sa se rupa si propun cu aceasta ocazie niste rochii in care orice mireasa se va simti minunat si va putea petrece pana in zori de ziua.
Cromatica este una calda, pufoasa si cremoasa – din rozuri prafuite, bejuri deschise, alb unt si ivoire.
Le am accesorizat cu funde mari din cristale albe sau nude, panglici late ripsate si bretele din matase care se incruciseaza pe spate ca la rochiile de balerina si se innoada pe umeri, un pic copilaros dar extrem de romantic.
In zilele mai racoroase rochiile pot fi purtate cu bolerouri din flori de matase, ce decoreaza umerii si decolteul, creand un look usor dramatic.
Aceste rochii le doresc a fi delicioase la privit ca niste prajituri si perfecte pentru a fi purtate in niste zile superbe de vara”

10 martie 2011

sublimes excès

Și totul pare mai frumos,
Deși viețile astea netrăite încă... îmi mai curg prin vene, gata să se risipească!
Nimic nu e mai presus decât tot ce simt acum.
Decât cerul.
Am să iau toate emoțiile astea atât de discrete și-am să le închid într-un sipete.
Pe care am să-l deschid doar ca să le mai miros din când în când.
Sau să le pipăi pielea deshidratată.
Printre frunzele lor uscate, amețite de atâta fericire
și limbile lor de argint gata să-mi lingă orice rană din trecut.
Nimic nu mă mai atinge!
Nici amintirile mele mototolite, împăturite-n bagaje, amestecate, șifonate.
Nici măcar spiritul meu anarhic, apocatastatic.
Sau inegalitatea și mizeria propriei mele vieți.
Viscerală, ascetică și obsesivă.

Trăiesc echilibrat între punk și flamenco,
Iată cadoul meu pentru mine - sublimul excesului!
O altfel de poezie cu pâine.
Un jardin de pan y de poesia...

Elysian Fields - Black Acres

7 februarie 2011

4 februarie 2011

Jean Paul, mon amour!

Dacă iubești Maracheck-ul și penajul colorat al păunilor ți-e imposibil să nu te îndragostești și de cea mai recentă colecție semnată Jean Paul Gaultier. Te trimite cu gândul la favoritele mele: Manoush (care nu bagă reduceri mai jos de 200-300 euro/ rochie - damn!), LM Lulu, Desigual (pe care-l găsești și în plaza) și Custo Madrid.
O coloristică și-o mixtură de materiale de neînțeles de seducătoare: tafta cu dantelă, tulle cu mătase sau și mai "tupeist" de-atât: brocart cu saten.
Love them all... în special rochia neagră cu trenă, și dantelă pe interior. Dar și rochia de mireasă transparentă cu manuși negre. Viva "haute couture"!

1 februarie 2011

love story (18th scene)

 












Bedouin Soundclash - Brutal Hearts (Ft Coeur de Pirate)



Parcă ar fi fost o ulcică de emoții, pe care cineva o răstoarnă și umple spațiul cu întreg conținutul ei.

« Ce s-ar fi întâmplat dacă nu te-aș fi cunoscut niciodată? » a întrebat-o.

« Dar m-ai fi cunoscut, orice s-ar fi întâmplat! » Și-a amintit de o poezie sufită, în care se spune că, demult, tare demult, Dumnezeu a desenat un cerc exact pe locul în care stătea ea acum.

« Nu aveam cum sa nu fiu aici! Nu aveai cum să nu mă cunoști vreodată! »

A simțit răcoarea cu buricele degetelor aproape de buzele lui. Respirația lui îi lua amprenta în cel mai mic detaliu. Suflul lui îi scana și cea mai mică striație a vârfurilor degetelor ei. S-a cutremurat toată, urmărind desprinderea perfectă a respirurilor lui înghițite de pielea flămândă a degetelor ei! Și-a coborât pleoapele pentru câteva secunde, pentru a-și aminti.

« Deschide-ți ochii și privește-mă! » i-a spus… și ea s-a conformat trist.
« Sărută-mă ! » și ea s-a conformat… tristă. Îi știa până și starea de agregare. Astea erau momentele în care ea nu mai era deloc autonomă. Au făcut dragoste între șoaptele tuturor iubirilor rătăcite, zidite în matricele pereților camerei. Au făcut dragoste tăcut, în timp ce mâinile lui cu prelungiri tentaculare construiau proiecții de poduri pe planșe, peste apele ei imaginare... în timp ce buzele lui complet distorsionate, confecționau origami din pielea ei.

S-au privit lung și încă îi vedea culorile și... încă nu înțelegea nimic. Toate șoaptele iubirilor rătăcite-n pereți s-au potolit. Muzica s-a oprit. A revenit disperarea mută și strâmbă.

« Ce-aș mai putea să-ți spun? » a întrebat-o, netezindu-i rochia verde mototolită sub el.
« Nimic. »
« Aș putea să-ți spun multe, dar oare te-ar interesa? Sau poate că după ce te-ar interesa, mi-ai spune că de fapt nu te-a interesat niciodată? »
« Știi... (l-a oprit ea) când se vor apropia toate acele momente importante ale vieții mele, mereu mă voi întreba: și dacă ai fi fost tu!?!?!?! »

L-a lăsat râzând.
A închis ușa în spatele ei tragând pe nas ultimele rămășite ale cinematografiei cărnii lui. Cerul tatuat cu semne tribale văpăiatice roșii plutea desupra ei viu și sinuos. Și-a privit reflexia într-un geam de plexiglass. Au trecut peste ea, într-o secundă, sute de nuanțe de soare. Însă ningea deja... exact ca atunci când cerurile virau spre albastru electric. A tras aer adânc în piept. Era frig... credea!

« Am să mă întorc, aștept să te întorci... sau să ne întoarcem, nici eu nu mai știu... »

Tuesday Shoesday: Something Blue & Oxford Booties

M-am simțit neîndreptățită întreaga zi. Afară e urât, mocirleală și visele mele cu un Manhattan scăldat în razele soarelui nu mai au niciun efect. Însă e un lucru bun, right? Căci picioarele mele nu mai suportă structuri delicate și tocuri subțiri și înalte. Așadar, let it be mocirleală! Tare mi-aș dori these killer shoes: pantofii Martinez Valero de-un turquoise caraibian - perfecți pentru o cununie de mai, nu și de martie :( și aceste botine Oxford super-chic, perfecte pentru o cununie de toamnă, nu și de martie :(( Hmmmmmmm.....


Zoie by Martinez Valero, $106.40 from Zappos.


Harrison wedged oxford, $178 from Free People.

11 ianuarie 2011

point of no return...

Uneori îți dorești să te întorci.
Nu în timp.
Nu înapoi.
Nu printre oameni.
Îți dorești să te întorci într-o anumită clipă, într-un anumit moment, atât cât să-ți dai seama de ceva.
Ceva simplu și clar.
Și atunci să ai o epifanie.
Unică și vividă.
Sacră și categorică.

Aș fi luat o altă decizie?
Întotdeauna i-am dmirat pe cei care spun că nu au niciun regret.
Am crezut mereu că sunt una dintre ei.
Cred că cei cu adevărat fericiți sunt cei care sunt dispuși să-și exerseze încercările.
Ei au un oareșce optimism. Pentru ei trecutul există ca și lecție de viață, ca ceva care ne face să ne definim, să ne schimbăm regulile, ca ceva pe care să construim.
Eșecul în luarea unei decizii este în decizie însăși.
Nu poți defini ceea ce ești în raport cu ceea ce alții așteaptă de la tine.
Nu poți să iei deciziile importante ale vieții din teamă, remușcări sau egoism.
Nu te poți îngropa pe tine însuți.
Nu-ți poți construi lumi "în siguranță", uitând că ele trebuiesc dărâmate ca să începi să o construiești pe a ta.

Fericirea asta e atât de efemeră și are degetele mai dezlânate decât ale unei păpuși din cârpe și ațe.
E variabil instabilă. Azi te strângi ca o moluscă-n cochilie, adunându-te tentaculă cu tentaculă, mâine ieși un fluture superb dintr-o gogoașă de mătase.
Și da, eu am știut dintotdeauna că fericirea mea este dependentă doar de mine, însă de multe ori nu m-a ajutat la nimic conștientizarea acestui aspect... căci, nu trăim singuri.
E bine să rătăcești pentru o vreme!
Atât cât să o înțelegi.

Îi aștept cu drag și dor pe cei de la Gotan Project. Ne vedem pe 28 februarie la Sala Palatului!
Hai să ne delectăm cu "Rayuela", deși favorita mea rămâne tot "Diferente".

greater things are yet to come...

Am trecut peste un an. Aparte!
Pe alocuri bun sau tendențios de rău, cu momente îngrozitoare și clipe magnifice. Nu știu să zic dacă a fost bun sau rău, însă, cu siguranță, și-a făcut loc, împingând cu coatele în rutina ultimilor 10 dinaintea lui.

Nu știu ce se va întâmpla in 2011. În afară de faptul că în martie îmi voi schimba numele de familie, iar în mai voi deveni definiția unui cuvânt, care nu am crezut că pot fi vreodată! Deși totul pare destul de în ceață, împacarea cu mine însămi a devenit o condiție "sine qua non". Mi-am părăsit vechile prietene "depresia" și "nemulțumirea". Am reușit să le alung din viața mea fără să-mi dau seama. Tacit si definitiv! Acum, probabil, sălășluiesc sub pielea altcuiva sau își țin una alteia de frig într-o gură de metrou părăsită.

Cântecul de noapte bună, ce-i place micului mascul: sinucigașul Jeff Buckley și al lui superb "Hallelujah"!

 
powered by Blogger