"spațiu privat", elena vlădăreanu

mi-a ajuns între degețele cartea cu poeme a Elenei Vlădăreanu, "Spațiu Privat" (lansată de curând în cadrul Târgului Gaudeamus).

Tentată inițial s-o reneg, din pricina primului poem "Spațiu vital", extrem de simplist, negativist și comun în exprimare, mi-am făcut ceva curaj să trec mai departe de "Orgasm" și "Saturday" și... brusc m-a prins. De tot.

Pe lângă poeme, cartea cuprinde 33 de desene făcute de Dan Perjovschi, un tip extraordinar. Deși chestia asta cu desenele este prea puțin folosită la noi, trebuie să admit că prinde tare bine. Dacă ați citit volumul “Dragostea e un câine venit din iad”, al lui Bukowski, sigur ați văzut și desenele lui Gorzo. Ei bine, Gorzo e mic copil pe lângă ce face Perjovschi.

Mi-au plăcut sloganele de la începutul cărții:
- "într-un anume sens nu exiști: ești ceea ce alții decid că ești, ești doar ceea ce pari a fi." (julian barnes, ambuteiaj la palatul buckingham)
- "there is shit in yout meat" (fast food nation)

Dacă stai să o privești în ansamblu, cartea este o lectură minimalistă, unde mai pui că Elena este o autoare teribilistă de doar 28 de ani (și atunci realizezi de ce-i totul așa).

Statistica ei este genială:
"eu am 27 de ani, 1,57 m, 55 kg. el are 29 de ani, 1,70 m, 65 kg. o să murim amândoi la 71,80 de ani. dar avem 9 șanse din 100 să murim anual până atunci, el din cauza tutunului, eu din cauza cancerului la sân."
"suntem căsătoriți în proporție de 8,8%"
"eu folosesc de cinci ori mai puține deodorante decât englezoaicele, de trei ori mai puține decât nemțoaicele, de două ori mai puține decat unguroaicele. fac sex de 2,5 ori pe săptămână. el, de 4,08 ori."
"avem 0,009 copii. 75 de procente din ei sunt apă".
Te întrebi, tu când ți-ai calculat ultima oară existența în statistici??

Mi-au plăcut:
- "Give me cancer!" (are o forță aparte),
- "I am a stranger to you as you are to yourself"
("în timp ce tu citești asta, eu scot pistolul și mi-l îndrept spre frunte. fața mea e alcătuită acum din două bucăți perfect simetrice. cele două simetrii se întâlnesc în gaura de mărimea unei monede, care nu este altceva decât urma lăsată pe pielea frunții de țeava pistolului...)
- "Fat"
- "Eating Myself"
- "Soya"
- "I'm not a plastic bag" (foarte tare)
"Vânzătoarea de la supermarket mă privește chiorâș de câte ori îi spun să nu-mi dea pungă.
Nu vreau pungă.
Încerc să o spun cât mai blând cu putință, nu cumva să se simtă jignită.
O spun încercând să zâmbesc sau prefăcându-mă că ăsta este cel mai firesc lucru din lume.
Nu vreau pungă.
Nu-mi iese.
Vreau să fiu ECO și nu-mi iese.
Vânzătoarea îmi îndeasă fileul de cod pane, salata energetică și cele 200 g de măsline naturale într-o pungă albă cu roșu
În care aș putea să-mi vâr capul și să-i înnod toartele în jurul gâtului
În care cei 0.009 copii ai noștri ar putea muri asfixiați
Care, în cel mai fericit caz, călătorește spre oceanul pacific unde se adaugă insulei de plastic.
Contribui zilnic cu cel puțin o pungă la distrugerea planetei.
Toată lumea știe că înainte de revoluție în România nu exista ecologie, la fel cum nu existau homosexuali și nici sida.
Viața mea este plină de pungi de plastic, de tone de hârtie, peturi, sticle, ordonate de-a lungul a doar 20 de ani.
Ce fac cu ele? Unde este colțul meu verde? Cât la sută din viața mea este limpede și bio?
Visez la un mod de viață cât mai ecologic.
Nu fumez, nu merg cu liftul, mi-am luat bicicletă.
Când mă spăl pe dinți închid robinetul."

Și încă una, care mi-a provocat repulsie, dar, chiar și așa, mi-a plăcut, "Imaginea mea nu corespunde":
"Vine celulita, își înfige mâinile în ciuful meu și mă dă cu capul de oglindă.
Celulita: "când ai de gând să-ți faci abonament la sala?
Celutita (umblând cu un deget gros pe coapsele mele): "Coajă de portocală! Vergeturi! Pune mâna și vomită! Bagă-ți dracului degetul pe gât și vomită!"
Ușa se dă de perete și intră colăcelul de grăsime, coșurile și punctele negre, cearcănele, cele 5 kile în plus, sebumul, părul de pe picioare, de la subraț și din zona inghinală, spâncenele și firele de mustață, balonările și, în sfârșit, sindromul colonului iritabil..."
Superbă imagine, nu? :) Mai ales ca Mr. Colăcel de grăsime apare și-i dă DVD-ul "Cum să fii sexy, între știință și artă"... Imaginați-vă!

Cumva, cartea asta e perfectă, mai ales că-ți ia maxim 35-40 de minute să o citești. Îți provoacă bucurie și extaz, îți pune semne de întrebare și-ți creează opreliști, te manipulează și-ți dă stări negativiste. Ca apoi să te întoarcă iar la realitate.

i'm just like mrs. Dalloway

"Mrs. Dalloway said she would buy the flowers herself."
această primă frază a romanului Virginei Wolf, îmi vine în minte în fiecare zi.
în anumite circumstanțe, situații sau împrejurări!
câteodată mă simt precum clarissa dalloway, mișunând prin viață cu bigotismul specific pregătirii unei petreceri somptuoase.
parcă așa-i totul: o pregătire exaltantă pentru ce va să vină!
și aici, în toiul pregătirilor, șirul epic al poveștii mele traversează în timp (back and forth), în și-n afara minții mele și-a celorlalte personaje care-mi compun tabloul!
mrs. dalloway mereu se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă în locul sobrului domn Richard Dalloway, l-ar fi ales pe enigmaticul Peter Walsh sau ce-ar fi fost dacă ar fi avut șansa (neconstrânsă de rigorile societății) de-a fi iubita deloc tradiționalei Sally Seton, pentru care avea sentimente puternice.
pe alocuri, mă regăsesc mereu în șovăielnica doamna dalloway.
și asemeni ei, astăzi voi cumpăra eu florile!

"The Straw Men"

Palmerston, Pennsylvania: doi barbati intra intr-un local aglomerat si impusca metodic saizeci si opt de oameni.

Santa Monica, California: Sarah Becker face cunostinta cu un turist englez si dispare pentru totdeauna.

Dyesburg, Montana: dupa ce isi inmormanteaza parintii, Ward Hopkins gaseste un bilet pe care scrie doar atat: "Nu suntem morti".

Trei evenimente aparent fara legatura. Trei piese dintr-un puzzle inca inexistent. Ele sunt primele semne ale unei ofensive din umbra care va conduce la confruntarea inevitabila cu "Oamenii de paie".

La inceput, nimeni nu stie cine sunt. Nimeni nu stie ce vor. Urmele lor apar pe Internet, in lucrari de istorie, in manifeste obscure. Peste tot si nicaieri. Dar planul lor, marele plan in care oricine poate juca un rol, este trasat inca din zorii istoriei.

sau...

una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit in ultimul timp, nu degeaba este Michael Marshall unul dintre cei mai premiati autori de horror, thriller si SF.

Scrisa foarte concis si explicit (fara lacune si inadvertentze), "Oamenii de paie" este un thriller genial la al carui final nu numai ca nu ma asteptam, dar m-a tinut intr-o tensiune alerta fila de fila.

Iata si sinopsisul pe scurt (pt cei care nu au rabdare sa o citeasca):

Ward (un tanar fara un rost anume in viatza) se lanseaza intr-o investigatize de zile mari, incercand sa descifreze tot felul de indicii legate de moartea parintilor lui: gaseste casete video, mesaje ascunse in tapiteria scaunelor... si intr-un tarziu afla ca era infiat si ca avea un frate geaman care fusese abandonat...

Zandt (politistul) si Nina (agenta FBI) care de mai bine de 10 ani investigheaza crimele odioase ale unui ucigas in serie ce-si spune "Omul Drept", reusesc sa descopere tot felul de legaturi intre acesta si evenimente "catastrofa" care s-au petrecut in ultimii 20 de ani.

Sarah Becker este actuala victima, rapita doar de cateva saptamani de "Omul Drept". Este tinuta in viata doar cu apa cu plumb, fara mancare si imobilizata sub podeaua casei in care acesta traieste.

Nina si Zandt sunt cei care i-au promis familiei fetei ca o vor gasi si implicarea lor este cruciala, mai ales pentru faptul ca fiica lui Zandt, in urma cu cativa ani, a fost una dintre victimile chinuite pana la moarte ale "Omului Drept".

Ward, impreuna cu prietenul lui, Bobby dau peste un manifest postat pe internet si intitulat "Oamenii de paie", un manifest ce ne vorbeste despre teoria evolutionismului si despre "vanatorii-culegatori", cei care au fost predecesorii homo-sapiensului si care traiau vanand animale si culegand radacini si fructe. Astia eram noi.

Ulterior, am inceput sa cultivam pamantul, sa stam intr-un singur loc si sa traim in grupuri mari: de zeci, sute si apoi mii de indivizi. Cultivand pamantul, am renuntzat la vanatoare si s-a produs aparitzia satelor si-a oraselor, a religiei, a conducatorilor si-a moralei.

In doar cateva mii de ani, acest stil de viata s-a raspandit in lume, am inceput sa traim mai putin si sa ne imbolnavim mai des. Au aparut virusii si au gasit in noi, "cultivatorii", casa lor. Traiam in grupuri mari si in orase, ceea ce permitea virusului sa se raspandeasca printre noi. Nu suntem facuti pentru a trai in grupuri uriase si nu suntem conceputi sa ne pese de oamenii pe care nu-i cunoastem. Suntem adusi pe lume pentru a fi liberi, nu inchisi in orase si tiranizati de oameni (guvernantii) carora nu le pasa de noi!

Pentru a ne intoarce la conditia de "vanatori" (ceea ce inseamna: sanatate, o durata de viata mai lunga si un trai linistit) trebuie sa incepem cu distrugerea oraselor, printre negri, al caror sange este diferit genetic de al nostru. Si apoi, cu omorarea in masa a celor care nu fac nimic, a celor care traiesc si se lasa condusi de legi pe care nu le inteleg.

Singura cale de a impiedica distrugerea noastra este sa-i ucidem pe cei care sunt purtatorii acesui virus. Cei care ucid vor fi liberi. Ei erau "oamenii de paie".

Pentru a-si incepe construirea unei lumi noi (intoarcerea la origini), "Omul Drept" avea nevoie de o "mireasa", motiv pentru care rapea adolescente, toate dupa un anume tipar: frumoase, cu par lung si care proveneau din familii bune. Avea nevoie de o mireasa pe care sa o tortureze pana avea sa se intoarca ea, din propria-i vointza, la origini si alaturi de care sa inceapa o noua lume, sa inceapa sa perperueze o noua rasa de "cultivatori-culegatori".

Nu o gasise pana atunci, si dupa ce victimele infometate si abuzate mureau, se descotorosea de cadavrele lor si pleca in cautarea alteia.

Pe casetele filmate la locurile unor tragedii masive (atentate petrecute cu cativa ani distanta intre ele, in decursul a aproximativ 30 de ani) exista acelasi barbat, prezent la fiecare dintre aceste evenimente. Era "Omul Drept", cel care facea ordine printre "purtatorii de virusi".

Prinderea lui - acest interes comun - face posibila intalnirea lui Ward cu Nina si Zandt. Din acel moment cei trei, ajutati de Bobby (agentul CIA si prietenul lui Ward) isi incep investigatiile pe cont propriu.

Asadar, Ward afla ca parintii lui descoperisera ceva si de aceea murisera si ca de fapt el, Ward, este fiul "omenilor de paie". Si ca dupa ce parintii lui "adoptivi" ii lichidasera adevaratii parinti, ii luasera pe el si pe fratele lui in crestere. Insa, teama ca ar fi putut si descoperiti de restul "oamenilor de paie", i-a facut sa-l abandoneze pe unul dintre ei. Exact pe cel care-si descopera mai tarziu adevaratele radacini si devine "Omul Drept".

Tanara Sarah Becker este salvata exact cand ar mai fi avut doar cateva ore de trait. Ward este pus fatza in fatza cu propria-i imagine in oglinda: Paul (fratele lui geaman si Omul Drept), pe care din pacate nu reuseste sa-l omoare.

Sunt gasite cadavrele celor peste 12 fete, multilate si maltratate intr-un mod primitiv. Si intr-un staul sunt gasiti in cushti, copii morti sau pe jumatate morti, jumatati de trupuri sau trupuri neinsufletite cu ochi scosi si maini rupte (faza ce-mi aminteste de "Hostel" al lui Tarantino) a caror mutilare servea la "deliciul" oamenilor de paie bogati.

Deci... intr-adevar o carte pe care o recomand cu cea mai mare caldura si care m-a tinut cu "sufletul la gura" pana la ultima pagina!

Cheers, Michael Marshall!

Coelho's Witch...

S-a nascut in Romania si nu avea nici un nume. In Beirut, parintii adoptivi ii spun Sherine. Apoi primeste numele zeitei intelepciunii, Atena. Calatoreste in toata lumea, cautandu-se pe sine, si afla mult mai mult decat sperase, afla adevarul despre lumea in care traieste. Si devine Vrajitoarea din Portobello.

Noul roman semnat Paulo Coelho spune povestea acestei fascinante tinere din Transilvania care ajunge sa schimbe viata celor care au intalnit-o, iar marturiile lor contureaza un destin de exceptie:
"Era maestra mea, avea datoria de a-mi transmite misterele sacre, de a trezi energia necunoscuta care zace inauntrul fiecaruia dintre noi." (Andrea McCain, actrita)

"Marea problema a Atenei a fost ca era o femeie a secolului XXII nascuta in secolul XXI si nu s-a ferit sa o arate. Cu ce pret? A platit din plin pentru asta." (Deidre O'Neil, cunoscuta ca Edda)
"Nimeni nu-si incredinteaza visurile in mainile celor care le pot distruge. Nimeni, cu exceptia Atenei." (Heron Ryan, ziarist)

sau...

pe langa modul inedit in care este scrisa (este povestita viata unei femei si desfasurarea evenimentelor in care ea este implicata nu in timp real... ci prin marturiile si declaratiile celor care au cunoscut-o), cartea nu este nimic mai mult decat o succesiune de evenimente "reale" cik... din viata unei femei cu o viata lipsita de sens - cel putin asa mi s-a parut mie!

Atena - infiata dintr-un orfelinat din Sibiu de catre un cuplu de libanezi, are previziuni inca din copilarie despre razobiul civil, motiv pentru care familia impreuna cu ea parasesc libanul si se stabilesc in Anglia. Atena ramane insarcinata si se casatoreste inca de la varsta de 19 ani cu un barbat care nu o putea intretine nici pe ea si nici copilul pentru ca, socrii ei "ofticati" fiind de faptul ca fiul lor a luat de sotie o romanca orfana, i-au interzis acestuia dreptul de a accesa conturile familiei. Dupa 2 ani divorteaza si tot atunci, "paraseste" biserica, hulind-o si urand-o, cand un preot nu-i da binecuvantarea (este interzisa binecuvantarea oamenilor divortati).

Din acel moment, Atena isi dedica intreaga viata "trezirii Mamei" (o traditie suprimata de secole), pe care incerca sa o faca sa vorbeasca prin ea. Invata sa intre in legatura cu fortele divine prin dans, apoi prin scris, "umpland spatiile albe", apoi intorcandu-se in Romania pentru a-si cunoaste adevarata mama (afla ca se tragea dintr-o familie de tigani). Se intoarce in Dubai pentru a se perfectiona... si cand o intalneste pe Edda (invatatoarea ei) in Scotia, Atena atinge absolutul.

Incepe sa tina cursuri si prelegeri unei trupe de teatru, ocazie cu care il cunoaste pe jurnalistul Heron, care se indragosteste iremediabil de ea... si reuseste sa o trezeasca pe Mama in ea. Devine un fel de profeta, le da raspunsuri si le prezice viitorul celor din jur, ii ajuta pe cei oropsiti sa intre in contact cu mortii lor si apoi ii preda toate aceste lectii Andreei. Cand Atena descopera ca reverendul Ian Buck o declara "vrajitoarea din Portobello" si o acuza ca se da drept o salvatoare falsa a sufeletelor, Atena lasa un testament verbal pe un reportofon si la scurt timp este gasita moarta in Hampstead. Asta e tot!

Nu stiu cum de am rezistat pana la sfarsit.. poate din curiozitatea de afla motivele care au dus la asasinarea ei sau macar pentru a afla un indiciu despre asasin. Nicidecum... pentru ca pana la urma, moartea ei a fost o inscenare!

sau...

mai bine zis o carte despre reinventarea Zeitei Mame, care nu numai ca m-a plictisit teribil, dar mi-a intarit convingerea ca Paolo Coelho, inca de la "Veronica se hotaraste sa moara" (si singura, de altfel) nu a mai scris o carte buna!

Noutăți în colecția "Raftul Denisei" la Humanitas...

Denisa Comanescu este directorul general al Editurii Humanitas Fiction, editura care include colectiile: „Raftul Denisei”, „Cocktail” si „Thriller&Mystery”. Pe 18 mai 2006, Denisa Comanescu si-a lansat colectia "Raftul Denisei", care este o continuare a altei colectii de succes "Raftul Intai".

Daca vreti sa gustati o carte buna, cautati "pisicutza neagra" :).... Iata si ultimele aparitii in colectie:

"Un gest de iubire" - James Meek

Siberia, 1919. Dincolo de pădurile nesfârşite şi de câmpiile bătute de crivăţ, o comunitate ciudată, unde nu există copii, trăieşte într-un sat aflat parcă la capătul lumii. Conducătorul lor este Balasov, fostul soţ al Annei Petrovna, tânără mamă a singurului băiat din sat, care freamătă după pasiunile lumeşti. Izolarea sectei posedate de o fervoare mistică dostoievskiană este doar o părere: în Iazik s-a instalat un regiment ceh, mânat în pustiurile îngheţate de vâltoarea războiului civil care macină Rusia. "Magnific şi cutremurător", scrie The Washington Post. "Vă va aminti de Doctor Jivago şi de Anna Karenina."

"Delta lui Venus" - Anais Nin

Cititorul care paseste in lumea imbibata de erotism a lui Anais Nin trebuie sa lase prejudecatile la intrare: autoarea incearca sa deschida acea cutie a Pandorei care este sexualitatea feminina, infatisand-o sub masti felurite, insa fara tuse clinice sau pudibonderii suspecte. Prostituate, voyeuri, frigide, lesbiene, hermafroditi, artisti, femei indragostite, barbati de o sexualitate uluitoare -- universul lui Anais Nin functioneaza dupa legea instinctului ridicat la rang de arta.

"Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, nici una nu se apropie de Anais Nin prin gratie si frumusete. O aristocrata. Dar si o scriitoare cu un talent extraordinar. Ea apartine acum intregii lumi." (Henry Miller)

"Varstele lui Lulu" - Almudena Grandes

Bestseller international tradus in peste douazeci de tari si vandut in peste 1,5 milioane de exemplare Varstele lui Lulu a obtinut Premiul Sonrisa Vertical in 1989.Un roman explicit si indraznet, istoria unei ucenicii erotice mereu imbogatite, transgresand linia fina ce desparte "normalitatea" de tabuuri. Un debut fulminant, Varstele lui Lulu a devenit un bestseller erotic care a revolutionat literatura spaniola si a impus-o pe Almudena Grandes drept una dintre cele mai originale scriitoare tinere ale literaturii hispanice.

"Un roman splendid, de o deplina maturitate artistica, o investigatie atenta a secretelor intimitatii feminine, a fantasmelor ascunse care influenteaza din umbra comportamentul fiintelor umane." (Mario Vargas Llosa)

„Portocala mecanica“ - Anthony Burgess

Alaturi de „1984“ si de „Minunata lume noua“, „Portocala mecanica“ ofera o viziune a alienarii omului intr-un viitor postindustrial, dezvaluind granitele fragile care despart binele de rau. Desi conceput ca o fantezie plasata intr-un viitor orwellian, „Portocala mecanica“ ii da cititorului senzatia ca este mult mai mult decit pura fictiune. Burgess isi dezvaluia in 1972 motivele scrierii acestui roman: „Am scris «Portocala...» ca pe un fel de manifest si chiar ca o predica asupra importantei liberului arbitru. Eroul meu, sau mai degraba antieroul meu, Alex, este un tinar foarte rau. Dar rautatea sa nu este produsul unei conditionari sociale sau genetice, ci rodul unei aberante exersari a liberului arbitru, «joaca» in care el s-a angajat cu toata luciditatea“.

"Palatul Viselor" - Ismail Kadare

Romanul, probabil cea mai curajoasa carte a lui Ismail Kadare, surprinde cosmarul orwellian amplificat intr-o izbucnire violenta a istoriei moderne, impletind intr-o poveste atemporala spaimele mentalitatii primitive cu delirul birocratiei totalitare. Intr-un timp incert (poate inceputul secolului XX), sultanul imensului, dar subredului Imperiu Otoman ingradeste libertatea supusilor, controlandu-le visele prin intermediul celei mai inspaimantatoare si mai misterioase institutii ale puterii -- Tabir Saray. Aici se angajeaza Mark-Alem, descendentul unei puternice familii cu radacini intr-o Albanie reala si mitica totodata, cel care primeste sarcina kafkiana de a trece prin filtrul interpretarii alegoriile si enigmele onirice ale unei imparatii intregi. Cerc dupa cerc, ca intr-un alt infern dantesc, tanarul ajunge pana in varful ierarhiei puterii de unde supravegheaza cu ura si teama mecanismul orb al politiei inconstientului. Insa, inevitabil, fatalismul balcanic il impinge tot mai aproape de prapastia indoielilor: oare un stapan absolut, chinuit de spaima muta de a nu intra el insusi in hatisul propriei masinarii demonice, nu va sfarsi intr-o buna zi condamnat de un vis anonim la dizgratie si uitare?

Histoire d’O

«Cea mai îndrăzneaţă scrisoare de dragoste pe care un bărbat a primit-o vreodată.» Jean Paulhan

"Această capodoperă a erotismului, care a stârnit unul dintre cele mai puternice scandaluri literare ale secolului al XX-lea, nu s-a dorit a fi de la bun început o carte. Ci o simplă scrisoare de dragoste, o declaraţie violentă de erotism, redactată noaptea şi trimisă prin poştă, zilnic, destinatarului: povestea unei tinere femei care, din iubire, se oferă şi se supune celor mai rafinate, dar şi crude capricii ale amantului său.

Timp de câteva decenii, autorul acestui text a rămas necunoscut: «O femeie nu putea scrie aşa ceva», a declarat Albert Camus. Trebuie să fie un bărbat. Pe lista de suspecţi au fost menţionaţi: Malraux, Montherland, Robbe-Grillet, Peyre de Mandiargues, Jean Paulhan.

După ce obţine, în anul 1955, Prix des Deux Magots, «Povestea lui O» - până atunci refuzată de editori, respinsă de librari şi interzisă public pe «motiv de indecenţă» – devine un bestseller, vândut în milioane de exemplare şi tradus în peste 20 de limbi.

Plăcere şi infern, erotism şi delir într-o carte unică: romanul unei vieţi, singurul roman scris de o autoare ce avea să-şi păstreze anonimatul până la vârsta de 86 de ani!

Pauline Réage este un pseudonim pentru Dominique Aury, adevărata autoare a acestei cărţi. Ea a început ca jurnalistă, a devenit secretar de redacţie la Nouvelle Revue Française, apoi editor la Gallimard şi i-a tradus în limba franceză pe Evelyne Waugh, Fitzgerald, Mishima, Powys."

Si asta nu este tot. Cartea nu este excelenta, insa, m-a frapat prin cruzimea scenelor de sadomasochism cu atat mai mult cu cat ea, victima, ii este complice calaului. O supunere la cele mai crude si grotesti suplicii, fara un cuvant... in numele iubirii. O supunere pe care eu, personal nu o pot intelege si nu o pot percepe altfel decat ca pe o "scuza" a unei femei cu veleitati de prostituata si sadomasochista. Si dupa ce isi da iubita spre folosinta intregului castel de la Roissy, Rene i-o ofera ca pe o ofranda lui Sir Stephen, care la randu-i o ofera altor barbati... si tot asa. Nu numai ca O se indragosteste de Sir Stephen, dar il iubeste in continuare si pe Rene, care face o pasiune pentru Jaquelinne si pe care si-o doreste la Roissy, motiv pentru care o pune pe O sa o seduca. Scene barbare de sex anal, lanturi, biciuiri la sange, sex oral brutal si lesbianism. Orgii, sex in grup si brutalizare fizica pana la leshin. Toate, in conditii de fericire suprema a victimei. Care, dupa parerea mea era mult prea proasta, sau intr-un final este pura fictiune. Povestea are trei finaluri. Unul in care O este posedata cu schimbul de doi barbati in mijlocul curtii. Altul in care O se intoarce la Roissy (casa orgiilor sexuale) si Sir Stephen (stapanul ei) o paraseste. Si al treilea, in care, O vazandu-se pe punctul de a fi parasita de Sir Stephen, prefera sa moara. Indiferent de final, cartea ramane la fel de stupida! Un pic prea fortata, as zice eu aceasta "Poveste a lui O"!!!

"Autoportret într-o oglindă spartă" Octavian Paler

Cand aveam posibilitatea să-mi îndeplinesc visul, mi-am dat seama că şi pasiunile îmbătrânesc.
Nu ştiu dacă pot pretinde că am ştiut ce vreau de la viaţă.
Nu mi-au lipsit ţintele false şi entuziasemele naive.

Niciodată n-ai avut suficientă imaginaţie pentru a-ţi închpui lumea fără tine.
Chiar dacă n-ai mers cu vanitatea până la paranoia de a crede că lumea se învârte în jurul tău, că e nerăbdătoare să audă ce spui, ţi-a lipsit inteligenţa, sau puterea de a accepta că nu însemin mai mult decât fotografiile îngălbenite pe care cineva, după tine, le va arunca la gunoi.

Şi nu jucăm doar pentru alţii comedia de a vrea să părem mai buni decât în realitate. O jucăm şi pentru noi.

Cam toate certitudinile mele, câte au fost, sunt acum ciuruite de îndoieli, ca nişte haine roase de molii.
Mi-ar fi greu să numesc una intactă.
Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.

Trecutul trăieşte, e viu, ia parte la prezent, îl influenţează şi se schimbă în funcţie de ceea ce ni se întâmplă.
"Mai târziu" devenea "prea târziu".
Am început să-mi dau seama că, din actor pe scena vieţii, deveneam un figurant.
Memoria îşi aminteşte chiar şi de uitare.
Doar din amintiri mai pot crede că vara e anotimpul destinului meu.
Trebuie să ari cânde e timpul să ari, nu când ai chef.
Eu am reuşit să am, azi, numai îndoieli şi să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să ştiu când trebuie să iau umbrela.
Cerul devenise pentru mine ceea ce este pentru orice bucureştean. Ceva lipsit de orice fior metafizic, un albastru decolorat banal, murdărit de fumul fabricilor, de unde când se înnorează, cad ploile care umplu oraşul de bălţi.
Rămas singur, doream să fiu cu alţii. Fiind cu alţii şi nereuşind să mă integrez în atmosferă, preferam să rămân singur.
Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.
Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
Calul troian era demult pe străzile Romei.
Îl reprezentau viciile, corupţia, despotismul sângeros, cinicii de tot felul şi, nu în ultimul rând, resemnarea.
Probabil trebuie să pierzi ceva, ca să-i dai o alură sentimentală.
Orice "paradis" nu poate fi decât o mare simplitate.
Am avut nevoie mereu de un zid de care să mă sprijin. Când el mi-a lipsit, am intrat în panică.
O viaţă mediocră poate fi justificată. Mai ales într-o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură.
Mă pot uita, oare, în oglinda spartă a memoriei mele fără teama că am ratat tocmai ceea ce n-aş fi vrut să ratez?
Am aflat că există o limbă pe care o vorbeşte un singur om. Dar cu cine discută?
Forma cea mai subtilă în care se poate înfăţişa un mister este banalitatea.
Dumnezeu a creat lumea în aşa fel încât să regretăm aproape totdeauna prea târziu.
A muri înseamnă a te muta într-o stea.
Dumnezeu a creat omul, însă l-a lăsat pe diavol să-l finiseze, iar diavolul n-are măsură.
Acesta pare a fi trecutul. Un limbaj.
Atent prea mult la amănunte, nu risc, oare, să scap esenţialul?