20 octombrie 2008

Adventures in Solitude

V-ați identificat vreodată prima amintire? 
A mea e de când aveam cinci ani. Cred... 
Era vară. 
O serbare la grădiniță. 
Baloane și cuburi colorate din care ridicam constructii impunatoare. 
Un pâlc de copii, care tocmai terminase de jucat leapșa, se aliniase la toaleta. 
Țipete și râsete neastâmpărate. 
Eu eram pe geamul sălii și mă uitam la mama cum pleaca. 
Plângeam înecat și-o uram. 
Pentru că mă lăsase acolo, pentru a nu știu câta oară. 
O uram pe educatoare. 
Uram toți copiii. 

S-ar putea ca asta sa fie prima mea amintire. 
Sau cea în care tata ne-a dus la Cinema "Doina" (pe mine și pe fratele meu) și-am fost extrem de impresionată de animația rusească din '57, după basmul lui Hans Christian Andersen, "Craiasa Zăpezii".
Pentru că animația era subtitrată, tata ne citea foarte atent fiecare rând și se asigura ca înțelegeam absolut totul. 

"... un fulg de zapada, doi fulgi de zapada, trei fulgi de zapada, patru fulgi de zapada... O voi vedea pe Craiasa Zapezii, daca mai numar pana la un milion..."


Bolshoi Theatre

"Lacul lebedelor"... cred ca l-am urmărit de vreo trei ori la ONB, dintre care o dată și-n regia și coregrafia lui Gheorghe Iancu (ce-i drept, m-a lasat breathless!)

Îl iubesc pe Chaikovsky și-as revedea "Lacul Lebedelor" până la sfârșitul vietii. 

Sâmbată, însă, am revăzut o parte din "Lacul Lebedelor" în "interpretarea" celor de la Bolshoi Theatre, din Moscova. 

Tebuie să recunosc talentul mai mult tehnic, mai puțin "venind din interior" al prim-balerinilor. 
L-am admirat pe acrobatul Yan Godovsky în "Spărgătorul de nuci", pe Nina Kaptsova sau pe Anastasia Yatsenko în "Giselle", pentru că am avut ocazia să-mi îmbăt simțurile cu cele mai cunoscute spectacole de balet. Lacul Lebedelor, Corsarul, Spărgătorul de nuci, Don Quijote, Spartacus, Giselle, Sheherezada, Carmen și Frumoasa din Pădurea Adormită.
Un spectacol orgasmatronic, de aproximativ două ore și jumătate. 
Sala Palatului a fost plină, ropote de aplauze.
Balerinii ruși au o tehnică excepțională.
Nu numai că am privit mărturii vii ale sfidării gravitaționale, dar și o perfecțiune în mișcări ce te transpune în sfera fantasticului.
Un singur lucru le lipsește. Entuziasmul pe care artiștii romani îl transmit cu atâta naturalețe. 
Au fețe reci, inexpresive și lipsite de emoție. 
Ele zâmbesc fals de sub tona de machiaj.
Sunt mult prea mecanici pentru gusturile mele. 
Au mișcări perfecte, dar nu pentru că-s executate cu toată ființa, ci pentru că așa trebuie sa fie. 
Mie-mi plac ai noștri. 
Empatizez cu ei. 
Mă îndrăgostesc de ei, de grația lor fără menajamente, fără pic de forțare și traită intens. 
De fețele lor pline de dragoste și dăruire pentru dans. 

Una peste alta, Nina Kaptsova a interpretat o "Carmen" de exceptie și, în ciuda inexpresivității lor, mi-a fost imposibil să nu plec de acolo cu nodul în gât de emoție. 
Mi-au plăcut costumele, care au fost create cu un scop bine definit: nu doar să impresioneze prin somptuozitate, ci să sublinieze anumite mesaje (și, aici, mă refer la trăsăturile fizice scuplturale).



12 octombrie 2008

Nu ești liber cînd oamenii țin la tine.

Japonezii cred intr-un al cincilea simt al gustului numit "Umami". 
Când anumite feluri de mâncare, stârnesc "umami", se dezlantuie o poftă intensă care te face sa înfuleci fără încetare, mult timp după ce ți-ai astâmpărat foamea. 
De cateva zile experimentez echivalentul emoțional al fenomenului. 
Trebuie să-i găsesc și eu un nume. 
M-am indragostit de Ottorino Respighi și-al lui "La Boutique Fantasque". 

Un prim weekend liber, după atâtea altele "agasante".
Un cumul de zile la Rin Grand Hotel și, deja, în camera 9006, mă simt ca acasă. 
Mă tot intreb de ce nu-mi duc periuța de dinți și papucii de casă. 
Vreo 3 cărți, relativ, proaste. 
Nu încercați Boris Akunin. Nu e nici pe departe Agatha Christie.
Câteva intervenții chirurgicale filmate și, deja, știu ce procedee și ce materie primă implică un implant mamar, un lifting facial sau o rinoplastie. 

Vreau să fiu liberă. Zbier să fiu liberă.
Dar nu ești tocmai liber, când oamenii țin la tine. 
Nu, dacă ții și tu la ei.