M-am trezit și mirosea puternic a portocale.
Era ultima fiolă de Salvador Dali spartă, iar steaua mea lipsea de pe noptieră.
Ceva din mine-mi șoptea-n acorduri braziliene, de Joao si Bebel Gilberto.
N-am mai scris niciodată de atunci, deși credeam c-am sa mai scriu.
N-am mai iubit niciodată, deși credeam că am să iubesc mereu.
Și nu am mai plâns niciodată, deși nici nu am mai râs.
Nu am mai făcut niciodată nimic, decât să aștept tacit în fața ușilor închise.
Și de atunci, am rămas fără de contur.
Nu m-am mai putut coagula-n-tro forma... oricare.
Și am privit cerul după fiecare ploaie.
(Știai că are culoarea ochilor de pisică?)
M-am hrănit cu flori de coacăz negru și frunze de mentă
(Știai că sunt dulci și-ți colorează dinții?)
Zilele nu au mai existat,
căci nu le mai trăise nimeni înaintea mea.
Nu, nu mi-a plăcut "Wall Street", însă mi-a plăcut ce a spus Michael Douglas (citându-l pe Benjamin Franklin sau Albert Einstein... încă se dispută):
"The definition of insanity is doing the same thing over and over and expecting a different result."
Sunt nebună în toată regula!