fuck life. fuck your job. fuck the starter home. fuck dental insurance, leisure wear and matching luggage. fuck your future...


sau (pe scurt) remains of the day...
deci... e 3 dimineatza si abia am ajuns acasa de la urmatorul lant filmat pentru proiectul "the package" si ma simt de parca-s lovita de tren! (sageata albastra, mai exact!)
insa, cel mai napastuit e razvan, care, bietul de el a trebuit sa conduca azi intre vreo 7 locatii pe care, evident niciunul dintre noi, fiind bucuresteni nu le stiam. noroc cu maria (make-up artistul), care e moldoveanca si cunoaste bucurestiul ca-n palma!
pai... cartierul brancushi, liceul de coregrafie floria capsali (cine naiba a auzit de el???), ateneul roman (unde ne-am petrecut 3 ore pe holuri, dand 30 de telefoane si certandu-ne cu toti recuziterii tulburatzi de accese de "shefie", pentru o amarata de aprobare ca sa putem filma 45 de minute in interiorul ateneului) si intr-un final undeva prin dristor...
nu are sens sa mai povestesc peripetiile lui "zburlici si puiul cel de cuc, cam naiv si cam uituc", prin care am trecut de-a lungul acestei eterne, mirovolante si ravisante zile de noiembrie, pentru ca, de cand lucrez la proiectul asta, am senzatia ca traiesc precum crestea fat-frumos. Intr-o zi cat altii in zece!
Asadar.. remains of the day: o boala cronica (clar), o durere de coloana strashnica, zgariat gheata mea neagra de lac (si noua de altfel), pierdut cartea pe undeva (pe care oricum ma chinui s-o citesc de vreo trei zile), baut 3 cafele si 2 l de cola light (deh... razvan e la regim).
In fine... totodata am retrait si cel mai mare regret al meu: faptul ca ai mei nu mi-au oferit ocazia de a lua lectii de pian (si implicit de a ajunge la performantza de a-l interpreta pe chopin cel putin la fel de bine ca lipati)...
si by the way, pentru a intelege cat mai clar complexitatea pianului, atunci cand intra pe mana lui chopin, va recomand "nocturne in c sharp minor (1830)" care, sincer, ma "termina" in cel mai "letal mod posibil"... chiar nu pot exprima in cuvinte senzatiile pe care le simt cand aud piesa asta, insa, pur si simplu... simt fiecare nota, fiecare clapa cum imi danseaza pe suflet, pe piele, pe sub piele, in piele... aaaaa... si mai este "nocturne in c minor (1837)", ca sa nu mai zic de concertul la pian nr 1!
dar, sa trecem peste... :)
anyway, ii multumesc lui razvan ca m-a suportat pana acasa cantandu-i "itsy bitsy spider crawled up the water spout" sau facand karaoke pe radio.
acum, operatiunea fervex is sper ca in max 15 minute sa adorm.
aaaaaaaaa... si cumparatzi revista "eve", abia azi a aparut primul numar (nici macar nu am apucat sa-l cumpar) si cititi-mi si mie editorialul "jurnal intim" si interviul cu "barbatul lunii" :D!
Cheers... yellow birds!

"The Straw Men" - o carte care demonstreaza ca uneori paranoicii au perfecta dreptate...


Palmerston, Pennsylvania: doi barbati intra intr-un local aglomerat si impusca metodic saizeci si opt de oameni.
Santa Monica, California: Sarah Becker face cunostinta cu un turist englez si dispare pentru totdeauna.
Dyesburg, Montana: dupa ce isi inmormanteaza parintii, Ward Hopkins gaseste un bilet pe care scrie doar atat: "Nu suntem morti".
Trei evenimente aparent fara legatura. Trei piese dintr-un puzzle inca inexistent. Ele sunt primele semne ale unei ofensive din umbra care va conduce la confruntarea inevitabila cu "Oamenii de paie".
La inceput, nimeni nu stie cine sunt. Nimeni nu stie ce vor. Urmele lor apar pe Internet, in lucrari de istorie, in manifeste obscure. Peste tot si nicaieri. Dar planul lor, marele plan in care oricine poate juca un rol, este trasat inca din zorii istoriei.

sau...
una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit in ultimul timp, nu degeaba este Michael Marshall unul dintre cei mai premiati autori de horror, thriller si SF.
Scrisa foarte concis si explicit (fara lacune si inadvertentze), "Oamenii de paie" este un thriller genial la al carui final nu numai ca nu ma asteptam, dar m-a tinut intr-o tensiune alerta fila de fila.
Iata si sinopsisul pe scurt (pt cei care nu au rabdare sa o citeasca):
Ward (un tanar fara un rost anume in viatza) se lanseaza intr-o investigatize de zile mari, incercand sa descifreze tot felul de indicii legate de moartea parintilor lui: gaseste casete video, mesaje ascunse in tapiteria scaunelor... si intr-un tarziu afla ca era infiat si ca avea un frate geaman care fusese abandonat...
Zandt (politistul) si Nina (agenta FBI) care de mai bine de 10 ani investigheaza crimele odioase ale unui ucigas in serie ce-si spune "Omul Drept", reusesc sa descopere tot felul de legaturi intre acesta si evenimente "catastrofa" care s-au petrecut in ultimii 20 de ani.
Sarah Becker este actuala victima, rapita doar de cateva saptamani de "Omul Drept". Este tinuta in viata doar cu apa cu plumb, fara mancare si imobilizata sub podeaua casei in care acesta traieste.
Nina si Zandt sunt cei care i-au promis familiei fetei ca o vor gasi si implicarea lor este cruciala, mai ales pentru faptul ca fiica lui Zandt, in urma cu cativa ani, a fost una dintre victimile chinuite pana la moarte ale "Omului Drept".
Ward, impreuna cu prietenul lui, Bobby dau peste un manifest postat pe internet si intitulat "Oamenii de paie", un manifest ce ne vorbeste despre teoria evolutionismului si despre "vanatorii-culegatori", cei care au fost predecesorii homo-sapiensului si care traiau vanand animale si culegand radacini si fructe. Astia eram noi.
Ulterior, am inceput sa cultivam pamantul, sa stam intr-un singur loc si sa traim in grupuri mari: de zeci, sute si apoi mii de indivizi. Cultivand pamantul, am renuntzat la vanatoare si s-a produs aparitzia satelor si-a oraselor, a religiei, a conducatorilor si-a moralei.
In doar cateva mii de ani, acest stil de viata s-a raspandit in lume, am inceput sa traim mai putin si sa ne imbolnavim mai des. Au aparut virusii si au gasit in noi, "cultivatorii", casa lor. Traiam in grupuri mari si in orase, ceea ce permitea virusului sa se raspandeasca printre noi. Nu suntem facuti pentru a trai in grupuri uriase si nu suntem conceputi sa ne pese de oamenii pe care nu-i cunoastem. Suntem adusi pe lume pentru a fi liberi, nu inchisi in orase si tiranizati de oameni (guvernantii) carora nu le pasa de noi!
Pentru a ne intoarce la conditia de "vanatori" (ceea ce inseamna: sanatate, o durata de viata mai lunga si un trai linistit) trebuie sa incepem cu distrugerea oraselor, printre negri, al caror sange este diferit genetic de al nostru. Si apoi, cu omorarea in masa a celor care nu fac nimic, a celor care traiesc si se lasa condusi de legi pe care nu le inteleg.
Singura cale de a impiedica distrugerea noastra este sa-i ucidem pe cei care sunt purtatorii acesui virus. Cei care ucid vor fi liberi. Ei erau "oamenii de paie".
Pentru a-si incepe construirea unei lumi noi (intoarcerea la origini), "Omul Drept" avea nevoie de o "mireasa", motiv pentru care rapea adolescente, toate dupa un anume tipar: frumoase, cu par lung si care proveneau din familii bune. Avea nevoie de o mireasa pe care sa o tortureze pana avea sa se intoarca ea, din propria-i vointza, la origini si alaturi de care sa inceapa o noua lume, sa inceapa sa perperueze o noua rasa de "cultivatori-culegatori".
Nu o gasise pana atunci, si dupa ce victimele infometate si abuzate mureau, se descotorosea de cadavrele lor si pleca in cautarea alteia.
Pe casetele filmate la locurile unor tragedii masive (atentate petrecute cu cativa ani distanta intre ele, in decursul a aproximativ 30 de ani) exista acelasi barbat, prezent la fiecare dintre aceste evenimente. Era "Omul Drept", cel care facea ordine printre "purtatorii de virusi".
Prinderea lui - acest interes comun - face posibila intalnirea lui Ward cu Nina si Zandt. Din acel moment cei trei, ajutati de Bobby (agentul CIA si prietenul lui Ward) isi incep investigatiile pe cont propriu.
Asadar, Ward afla ca parintii lui descoperisera ceva si de aceea murisera si ca de fapt el, Ward, este fiul "omenilor de paie". Si ca dupa ce parintii lui "adoptivi" ii lichidasera adevaratii parinti, ii luasera pe el si pe fratele lui in crestere. Insa, teama ca ar fi putut si descoperiti de restul "oamenilor de paie", i-a facut sa-l abandoneze pe unul dintre ei. Exact pe cel care-si descopera mai tarziu adevaratele radacini si devine "Omul Drept".
Tanara Sarah Becker este salvata exact cand ar mai fi avut doar cateva ore de trait. Ward este pus fatza in fatza cu propria-i imagine in oglinda: Paul (fratele lui geaman si Omul Drept), pe care din pacate nu reuseste sa-l omoare.
Sunt gasite cadavrele celor peste 12 fete, multilate si maltratate intr-un mod primitiv. Si intr-un staul sunt gasiti in cushti, copii morti sau pe jumatate morti, jumatati de trupuri sau trupuri neinsufletite cu ochi scosi si maini rupte (faza ce-mi aminteste de "Hostel" al lui Tarantino) a caror mutilare servea la "deliciul" oamenilor de paie bogati.
Deci... intr-adevar o carte pe care o recomand cu cea mai mare caldura si care m-a tinut cu "sufletul la gura" pana la ultima pagina!
Cheers, Michael Marshall!

us... the flawless people!

or "how do you see yourself"?

din cand in cand imi dau seama de un lucru: nimic nu se schimba, nimic nu se intampla, nimic nu se vede...
cateodata ignoranta, pe jumatate inconstienta, pe jumatate voita nu fac dintr-o persoana altceva decat o "hidoshenie"...
deseori mi se intampla sa-mi vajaie capul teribil si sa mi se umezeasca palmele... si nu dintr-un efort supraomenesc pe care-l depun muncind, ci pur si simplu pentru faptul ca nimeresc in busculada asta continua a fluxului venit din sens invers, infruntand "imbranceala" pregrabitilor dupa placeri sau afaceri...
si nu retin chipuri, nume, obiecte... atat de diferit marcate de obiceiurile si pasiunile lor.
dar sunt constienta de un singur lucru, perfect vizibil: usor, usor dispar toti... intr-o fuga grabita, de parca abia asteapta sa-si scoata masca si sa se duca la culcare cat mai repede...
si de la un compromis la altul... constiintza le salbeste! dar, nu le pasa!
mda... hidosul tablou al societatii :)
le-as pune o placa la gat pe care sa scrie mare cu caps lock: "PUPINCURIST", "IGNORANT", "FRUSTRAT", "NEMERNIC".
chipuri posomorate si concentrate pe care citesti invidie si ezitari... temeri si frustrari!
insa, ma deranjeaza teribil ignoranta si invazia crescanda a acestui virus, ravagiile-i ereditare si felul in care se propaga pe o scara tot mai larga!
dar si mai tare ma deranjeaza ca... uneori ajung sa ignor si eu. Nici nu vad si nici nu aud.
nu-mi mai place mirosul... parca am in nas iz de conserve alterate sau legume rancede.
mirosul asta de "interese" care se simte de la o posta... si pentru care, unii ar face orice ca sa-l poarte.
uneori abia reusesc sa-mi inabush greatza. parca-mi zvacneste sangele-n tample!
din pacate, sau din fericire pentru mine (depinde cum privesti lucrurile), am un caracter ferm, inca din copliarie, cu tot exemplul "prost" al mamei (si anume, lipsa de comunicare)...
am prins gust de sinceritate si bun simt! si cica nu-i nicio scofala sa ai coloana vertebrala!
mai nasol este ca suntem incapabili sa ne asumam "erorile" sau sa incercam sa retusam cat de cat "calitatile" malefice...

from the heart... in the heart... on the heart... anyway, it's something about the heart!!!

Sara Tavares - One...

bai nene... am avut azi o "tristetze" de filmare care a durat ore buneeee...
nu numai ca am cautat cu kalev si cristina blocul OS1 de pe strada sibiu de ne-a venit rau, dar dupa ce am puricat-o si am luat-o din bloc in bloc, am realizat intr-un final ca biata strada se-ntinde frumos si calm si dincolo de intersectie.
evident, de vina eram eu, care l-am rotit pe bietul kalev pana s-a imbolnavit de icter, ca dehhh... stiam zona!
intr-un final am dibuit faimosul bloc, cu tot cu scara lui 2 si cu tot cu batranelul simpatic care locuia intransa... fologea!
sa vezi dezamagirea bietului om cand a vazut de i-am adus in cutie... :))
ei bine, dar sa-i dam rewind.
"the package" e un proiect nou care o sa fie difuzat pe antena de sarbatori, "se stie": perioada in care "toti devenim mai buni"... bla, bla, bla...
ma rog... ideea este in felul urmator: un el, sa-i zicem Cristian Andrei vrea sa-i multumeasca profesoarei care, din baiatul timid care era l-a transformat in "brand"-ul ce se numeste astazi Cristian Andrei. Asadar, pe langa multumiri... etc, ii trimite intr-o cutie (d-aia se si numeste "the package") caietul lui de teze si o felicitare cu anul in care cei doi s-au cunoscut.
Continuarea e cam asa: noi mergem la Targoviste, unde locuieste profesoara (acum pensionara) si ii inmanam cutia roshu "cardigan" (pentru ca rosu ferarri nu am gasit). Ea o deschide si prima oara scoate felicitarea, citeste anul (care are o semnificatie atat pt ea cat si pt persoana care i-a trimis cadoul) si incearca sa-si aminteasca ceva semnificativ legat de anul respectiv (rememoreaza episoadele prin care a trecut atunci).
Evident... ea nu stie identitatea destinatarului, trebuie sa o ghiceasca. Daca anul nu ii spune nimic, "cotrobaie" mai adanc in cutia roshu cardigan pana gaseste caietul de teze. Evident ca-si recunoaste scrisul (ca orice profesor care candva corecta, desi pe parcurs devine senil) si isi da seama ca e vorba de fostul ei elev. Lacrimi, amintiri, emotii... toate bune si frumoase.
Pentru ca emisia este un fel de "lantz al gratitudinii" sau "al recunostintzei", el nu trebuie sa se rupa aici. Asadar, profesoara decide sa trimita cutia mai departe, tot in Targoviste, unei bune prietene, alta profesoara care i-a fost alaturi la moartea sotului ei si care a ajutat-o sa treaca peste acest eveniment nefericit. De data aceasta, in cutie avem o felicitare cu anul in care s-a intamplat tragedia si obiectul semnificativ: o icoana goblen pe care o facuse prietena si i-o daruise profesoarei!
Next stop: Reli, prietena profesoarei, isi aminteste ca in urma cu 33 de ani, pe cand a plecat la Timisoara la faculate, un cuplu pe care l-a cunoscut in tren a gazduit-o cateva luni, atunci cand ea nu avea unde sa se duca. Decide sa trimita in cutie ultima ceasca ramasa din setul pe care prietena profesoarei (o tanara studenta, pe atunci) il primise de la cuplul care o gazduise.
Ajungem la cuplu... unde ne astepta doar sotia (acum o batrana in varsta de 70 de ani), care-si aminteste cu emotie de Reli, cea pe care a gazduit-o in urma cu 33 de ani, dar cu care, intre timp a pierdut legatura.
Si... cu nepotelul langa ea, la vederea cestii ciobite o napadesc amintirile. Pentru ca sotul batranei nu era acasa, ea decide sa-i trimita cutia roshu cardigan acestuia. Batranica decide sa puna in cutie pantoful de nunta de acum 50 de ani (cei doi implinisera acum o luna 50 de ani de la casatorie si tocmai serbasera "nunta de aur") si pe felicitare sa scrie anul in care cei doi s-au casatorit - 1957!
Boian, batranelul primeste cadoul, recunoaste pantoful si ii dau lacrimile de emotie! Isi aminteste cu lux de amanunte cum a cunoscut-o pe Caliopatra (asa o cheama pe batranica) si cum alerga dupa ea "ca un catzelush"!
Ei bine... si incepe sa ne povesteasca cum in luna in care s-a casatorit, trebuia sa-si faca analizele de sange si avea o fobie legata de ace... si cum prietenul lui cel mai bun, fologea (batranelul nostru din sibiu OS1) i-a luat buletinul si a donat sange in locul lui... cum ii este recunoscator si in ziua de astazi... si ca fara el nu ar fi implinit 50 de ani de casnicie cu batranica. Isi mai aminteste cum la nunta de aur de acum o luna, tot fologea a fost cel care a "furat mireasa".
Ma rog... peripetii peste peripetii si am decis ca cel la care trebuie sa mearga cutia e fologea.
Asa ajungem la batranelul din OS1. Pentru ca nimeni nu a fost de acord cu ideea mea (aceea de a baga in cutie o fiola cu sange - eu si pasiunea mea pt anne rice si vampiri :) ... Monica a zis ca mai ramane sa-i bagam o shuvitza de par, ocazie cu care m-am oferit eu sa ii scriu pe felicitare cu litere de tipar decupate din ziare)... ei bine, intr-un final am hotarat sa punem in cutia cardigan: un garou, un tub de pansament si un ac de siringa!
Fologea, care ne astepta inca din parcare cu cafeaua facuta si cu o ciocolata novatini (pe care bineinteles ca nu am mancat-o) pt mine si cristina... a ramas complet dezamagit cand a gasit ce-a gasit in cutie!
Nu mai spun ca i-am dat indicii peste indicii pana ce a inteles despre cine e vorba. Apoi... am reluat firul epic al povestii! Dupa marinimia si dovada de prietenie de care ne vorbea boian (celalalt batranel), folgea era de fapt un "tip" extrem de incantat (la vremea aceea - 1957) de suta de lei pe care i-o daduse boian ca sa intre sa doneze sange in locul lui. fologea nu era nici macar cel care "furase mireasa" la "nunta de aur". Dimpotriva, lui fologea i se facuse rau si plecase mai devreme acasa. Ma rog... si de aici multe alte inadvertentze mai mult decat sesizabile!
In sfarsit... bine ca a fost doar "lantzul pilot" :)
Cheers!

back to beautiful things...




well... the man or the mini? :)

twenty and something or almost thirty?

Îmi aduc aminte că în urmă cu vreo 5 ani, pe vremea când începusem să desluşesc cât de cât partea serioasă a vieţii, mama m-a tras deoparte pentru o discuţie “între oameni mari” şi mi-a spus: “Fata mea, vreau să ştii, că la un moment dat vei trece printr-o mare schimbare… vei suferi o transformare!!!”
Mă uitam la ea, buimacă şi nu înţelegeam ce vrea să-mi spună. Se asemăna oarecum cu discuţia despre menstruaţie pe care am avut-o la 14 ani! Credeam că urmeaza un speech “jenant” despre sex si trecând peste partea cu “cine cui îi dă lecţii”, eram aproximativ pregătită! O aşteptam la cotitură ca să-i demonstrez că eram membru de încredere al comunităţii “fac ce vreau, dar ştiu ce fac!” şi o consumatoare fidelă a literarurii erotice, a revistelor şi filmelor de profil!!!
Însă, figura ei era gravă şi aveam senzaţia că urmează să-mi mărturisească vreun secret de familie care ne-ar fi pus în pericol libertatea şi ar fi alertat autorităţile. Nici pe departe!!!
Eu mă tot holbam la ea, avidă după amănunte. Mama a tras adânc aer în piept şi a continuat: “Îţi spun asta pentru că vreau să fii pregătită! Când vei împlini 30 de ani, te vei prăbuşi într-o depresie nervoasă şi o să plângi după tinereţea care nu se va mai întoarce niciodată! Vei vrea să întorci timpul înapoi, dar va fi imposibil!”
Şi apoi, ca să încheie apoteotic ca şi cum se citea pe faţa mea că nu cred o iotă din ceea ce-mi spune, a concluzionat pe cel mai grav ton posibil: “Eu aşa am păţit!”.
Probabil că multe dintre noi ne confruntăm cu această situaţie. După ce împlinim 30 de ani începem să avem sentimentul că timpul nu mai are răbdare. Astăzi un rid, pentru început insesizabil, mâine altul, poimâine un kilogram în plus de care nu mai scăpăm atât de uşor precum în urma cu 5 ani… Avem senzaţia că nu mai suntem atrăgătoare şi că dorinţa sexuală, senzualitatea şi frumuseţea noastră se scurg tot mai repede pe o pantă descendentă!
În realitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel: se spune că femeia înfloreşte cu adevărat la maturitate!
Un lucru ştiu sigur: cu cât înaintez în vârstă cu atât devin mai înţeleaptă, mai deschisă şi mai onestă… sunt mai stabilă emoţional, învăţ să iert şi să las de la mine în aşa fel încât relaţia de cuplu să evolueze favorabil! Uşor, uşor încep să-mi construiesc o nouă atitudine, în primul rând faţă de mine şi apoi faţă de ceilalţi!
Trăiesc mai intens şi necrispat, iar sexul este mai “cool” şi din ce in ce mai “hot”!
Nu de mult citeam un interviu al unei poete care spunea că “la 30 de ani, o poveste de iubire este la apogeul profunzimii şi pasiunii".
Mă deprimă teribil femeile care trec de vârsta de 30 de ani şi simt că îmbătrânesc… care îşi aud ceasul biologic cum ticăie disperat! Femei care nu se simt bine cu ele însele! Femei care se sperie de sexualitatea lor sau... mai rău, şi-o reprimă! Femei care, încetul cu încetul, devin un ghem nervos de temeri, idei fixe şi complexe!
Cred că diferenţa principală între o adolescentă şi o femeie matură este... relaxarea. La un anumit moment înveţi să te relaxezi, să nu-ţi mai faci probleme din orice, să nu mai transformi orice nereuşită într-un sfârşit de lume.
Înveţi să ceri şi să experimentezi ceea ce vrei cu adevărat în dragoste şi sex… fără jenă sau pudoare! Să testezi şi să trăieşti experienţe şi jocuri erotice la care nici nu te-ai fi gândit! Să dai frâu liber fanteziilor şi câteodată să le mai pui şi în practică! Înveţi - şi cred că asta este cel mai important - să-ţi accepţi sexualitatea, să ţi-o exprimi şi să te bucuri de ea, pentru că TU - femeia - eşti o fiinţă sexuală!
Am 27 de ani, două riduri de expresie în colţul ochilor, cu vreo 15 cm înălţime mai puţin faţă de standardele de manechin, o relaţie stabilă de aproximativ 9 ani şi certitudinea că se poate şi mai bine!!! Totuşi, niciodată nu m-am simţit mai bine în corpul meu, niciodată nu am avut mai multă linişte în suflet. Şi sunt convinsă că zilele ce vor urma, vor fi din ce în ce mai bune!”

DARIA - Bucureşti: “Am 28 de ani şi cu fiecare zi care trece simt că îmbătrânesc. Am nevoie de mai mult somn, nu mai arăt senzaţional dimineaţa când mă trezesc. Sunt dependentă de masajele anticelulitice şi două zile de nesomn mi se citesc imediat pe faţă. Am cu 10 kilograme mai mult decât atunci când am terminat liceul. Mai rău, sunt la vârsta la care în planul meu cincinal era trecut primul copil, care nu are nicio şansă să apară în viitorul apropiat. Sunt disperată!”
Mariana Rădulescu, Psiholog: “Draga mea Daria, în primul rând, încercă să revii asupra gândurilor negative şi să le restructurezi. De exemplu, un gând negativ poate fi şi uşor exagerat: "nu mai arăt senzaţional, am celulită şi cearcăne!". Înlocuieşte acest gând cu unul pozitiv, raţional în care să crezi. De exemplu:”Aş putea să mă relaxez, voi face o baie cu multă spumă, voi folosi o mască de castraveţi, iar pentru celulită îmi voi propune să merg la nutriţionist şi îmi voi face un abonament la o sală de sport sau, mai bine, voi încerca dans de societate de 2 ori pe săptămană! Şi... şi mâine voi purta o bluză viu colorată, voi zâmbi mai mult şi poate cine ştie...”

SORINA - Timişoara: “Am 36 de ani şi în urmă cu un an şi ceva am dat naştere unui copil! Viaţa mea sexuală n-a prea mers nici înainte de a fi însărcinată, din cauză că în urmă cu 5 ani m-am procopsit cu o micoză. De atunci am tmot încercat să o tratez, dar cu rezultate de foarte scurtă durată. Tot timpul am senzaţia de mâncărime şi de usturime! Mă spăl de câteva ori pe zi că altfel îmi vine să mă urc pe pereţi. În plus, din această cauză, neputând să am o viaţă sexuală normală şi regulată, am ajuns să nu mai simt nimic, nu mai am nicio plăcere. Nici măcar dorinţă. Nu există contact sexual fără durere. Să fie oare transformările pe care le aduce vârsta??!”
Gabriela Cotarcea, Ginecolog Med New Life şi Spitalul Floreasca: “Dragă Sorina, Problemele de care vorbeşti sunt extrem de neplăcute. Pe scurt, prea multe tratamente ţi-au distrus flora locală fiziologică, ceea ce face ca extrem de uşor să captezi orice infecţie sub forma unei vaginite cronice recidivante. Îţi recomand efectuarea unei secreţii vaginale cu antifungigramă, culturi din col cu antibiogramă, examen Papa Nicolau, întreruperea fumatului si evitarea constipaţiei. Întrerupe toaletele intravaginale cu diferite substanţe, geluri şi săpunuri şi atenţie la alte medicamente pe care le iei precum şi la tampoanele intravaginale, care sunt contraindicate. Îţi recomand un examen ginecologic cât mai rapid.”

Florin Filipoiu, Conferenţiar Doctor Universitar:
“La 30 de ani nu se întâmplă nimic. Biologic, pentru o femeie totul este la fel ca la 29. Mai mult, pentru orice individ, perioada biologică de vârf este între 35 şi 40 de ani. Sexualitatea însă, este dependentă de modele sociale. Dacă trăieşti deja o poveste de cuplu vei considera că "eşti în plan". Însă, dacă nu respecţi planul pe care TU l-ai acceptat ca valabil şi la 30 de ani eşti încă singură, TU vei considera că ai o problemă. Puţinii masculi disponibili nu apreciază deloc o parteneră "disperată". Preferă "tinerele speranţe" în locul unei femei puternice, cu o frumuseţe matură şi consacrată. În consecinţă, dacă eşti singură şi ai împlinit 30 de ani, trăieşte-ţi aniversarea cu normalitate. Pentru bărbaţii speciali, firescul este un afrodisiac irezistibil.”

let the routes on your street be erased from my map...




e 9 jumate si abia m-am urnit din pat sa-mi beau cafeaua!
imi fac unghiile... am conversatii stupide pe mess - cu codrin care abia s-a trezit... si astia, pe national tv, dau cadou de craciun o pereche de silicoane!
dar nu despre asta era vorba...
intr-o ora tre' sa mi-o iau spre redactie si sa vad cum facem vinerea asta ca sa tragem 4 editii! diseara tre' sa ma intalnesc cu fetele (a venit prietena mea din italia, noroc cu nunta fratelui ei - si sunt nespus de fericita)- o sa fie un fel de get-together care, ultima oara, a avut loc acum 1 an si ceva, inainte sa plece maria din tara.
Deci: sambata nunta lui stefan (fratele mariei) - la "Yda Club" in floreasca! unde frati-miu e cavaler de onoare! asadar o sa fie un alt fel de get-together....
Dar nici despre asta nu era vorba!
In fine... mi-am gresit o unghie :)
nu... nu e vorba despre asta!
Mi-am terminat cafeaua!
Evident ca nici despre asta nu era vorba!
Stii cum este?
Ca atunci cand treci pe o anumita strada sau asculti in fiecare dimineatza, pe ipod, tot folderul cu Katie Melua si ai senzatia ca de fiecare data iti intra melodia "Just Like Heaven" de parca ai pus-o pe repeat. Si oricum nu ai cum sa o stergi din playlist, pentru ca-ti place!
ma rog, nici despre asta nu era vorba!
Nici macar nu stiu despre ce era vorba de fapt :)!
Cheers...

and i feel so free...



imi vine sa alerg... multtttttt
vreau sa respir aer, mult aer...
vreau sa dorm din ce in ce mai putin pentru ca mi se pare ca pierd timp pretios dormind!!!
well... sa mai renunt la cafea
si sa vad zapada (da... sa vad zapada, desi am urat-o dintotdeauna)
frig, manusi, esarfe si fulare... :)
i can hardly wait!

28 noiembrie 2007

fuck life. fuck your job. fuck the starter home. fuck dental insurance, leisure wear and matching luggage. fuck your future...


sau (pe scurt) remains of the day...
deci... e 3 dimineatza si abia am ajuns acasa de la urmatorul lant filmat pentru proiectul "the package" si ma simt de parca-s lovita de tren! (sageata albastra, mai exact!)
insa, cel mai napastuit e razvan, care, bietul de el a trebuit sa conduca azi intre vreo 7 locatii pe care, evident niciunul dintre noi, fiind bucuresteni nu le stiam. noroc cu maria (make-up artistul), care e moldoveanca si cunoaste bucurestiul ca-n palma!
pai... cartierul brancushi, liceul de coregrafie floria capsali (cine naiba a auzit de el???), ateneul roman (unde ne-am petrecut 3 ore pe holuri, dand 30 de telefoane si certandu-ne cu toti recuziterii tulburatzi de accese de "shefie", pentru o amarata de aprobare ca sa putem filma 45 de minute in interiorul ateneului) si intr-un final undeva prin dristor...
nu are sens sa mai povestesc peripetiile lui "zburlici si puiul cel de cuc, cam naiv si cam uituc", prin care am trecut de-a lungul acestei eterne, mirovolante si ravisante zile de noiembrie, pentru ca, de cand lucrez la proiectul asta, am senzatia ca traiesc precum crestea fat-frumos. Intr-o zi cat altii in zece!
Asadar.. remains of the day: o boala cronica (clar), o durere de coloana strashnica, zgariat gheata mea neagra de lac (si noua de altfel), pierdut cartea pe undeva (pe care oricum ma chinui s-o citesc de vreo trei zile), baut 3 cafele si 2 l de cola light (deh... razvan e la regim).
In fine... totodata am retrait si cel mai mare regret al meu: faptul ca ai mei nu mi-au oferit ocazia de a lua lectii de pian (si implicit de a ajunge la performantza de a-l interpreta pe chopin cel putin la fel de bine ca lipati)...
si by the way, pentru a intelege cat mai clar complexitatea pianului, atunci cand intra pe mana lui chopin, va recomand "nocturne in c sharp minor (1830)" care, sincer, ma "termina" in cel mai "letal mod posibil"... chiar nu pot exprima in cuvinte senzatiile pe care le simt cand aud piesa asta, insa, pur si simplu... simt fiecare nota, fiecare clapa cum imi danseaza pe suflet, pe piele, pe sub piele, in piele... aaaaa... si mai este "nocturne in c minor (1837)", ca sa nu mai zic de concertul la pian nr 1!
dar, sa trecem peste... :)
anyway, ii multumesc lui razvan ca m-a suportat pana acasa cantandu-i "itsy bitsy spider crawled up the water spout" sau facand karaoke pe radio.
acum, operatiunea fervex is sper ca in max 15 minute sa adorm.
aaaaaaaaa... si cumparatzi revista "eve", abia azi a aparut primul numar (nici macar nu am apucat sa-l cumpar) si cititi-mi si mie editorialul "jurnal intim" si interviul cu "barbatul lunii" :D!
Cheers... yellow birds!

25 noiembrie 2007

"The Straw Men" - o carte care demonstreaza ca uneori paranoicii au perfecta dreptate...


Palmerston, Pennsylvania: doi barbati intra intr-un local aglomerat si impusca metodic saizeci si opt de oameni.
Santa Monica, California: Sarah Becker face cunostinta cu un turist englez si dispare pentru totdeauna.
Dyesburg, Montana: dupa ce isi inmormanteaza parintii, Ward Hopkins gaseste un bilet pe care scrie doar atat: "Nu suntem morti".
Trei evenimente aparent fara legatura. Trei piese dintr-un puzzle inca inexistent. Ele sunt primele semne ale unei ofensive din umbra care va conduce la confruntarea inevitabila cu "Oamenii de paie".
La inceput, nimeni nu stie cine sunt. Nimeni nu stie ce vor. Urmele lor apar pe Internet, in lucrari de istorie, in manifeste obscure. Peste tot si nicaieri. Dar planul lor, marele plan in care oricine poate juca un rol, este trasat inca din zorii istoriei.

sau...
una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit in ultimul timp, nu degeaba este Michael Marshall unul dintre cei mai premiati autori de horror, thriller si SF.
Scrisa foarte concis si explicit (fara lacune si inadvertentze), "Oamenii de paie" este un thriller genial la al carui final nu numai ca nu ma asteptam, dar m-a tinut intr-o tensiune alerta fila de fila.
Iata si sinopsisul pe scurt (pt cei care nu au rabdare sa o citeasca):
Ward (un tanar fara un rost anume in viatza) se lanseaza intr-o investigatize de zile mari, incercand sa descifreze tot felul de indicii legate de moartea parintilor lui: gaseste casete video, mesaje ascunse in tapiteria scaunelor... si intr-un tarziu afla ca era infiat si ca avea un frate geaman care fusese abandonat...
Zandt (politistul) si Nina (agenta FBI) care de mai bine de 10 ani investigheaza crimele odioase ale unui ucigas in serie ce-si spune "Omul Drept", reusesc sa descopere tot felul de legaturi intre acesta si evenimente "catastrofa" care s-au petrecut in ultimii 20 de ani.
Sarah Becker este actuala victima, rapita doar de cateva saptamani de "Omul Drept". Este tinuta in viata doar cu apa cu plumb, fara mancare si imobilizata sub podeaua casei in care acesta traieste.
Nina si Zandt sunt cei care i-au promis familiei fetei ca o vor gasi si implicarea lor este cruciala, mai ales pentru faptul ca fiica lui Zandt, in urma cu cativa ani, a fost una dintre victimile chinuite pana la moarte ale "Omului Drept".
Ward, impreuna cu prietenul lui, Bobby dau peste un manifest postat pe internet si intitulat "Oamenii de paie", un manifest ce ne vorbeste despre teoria evolutionismului si despre "vanatorii-culegatori", cei care au fost predecesorii homo-sapiensului si care traiau vanand animale si culegand radacini si fructe. Astia eram noi.
Ulterior, am inceput sa cultivam pamantul, sa stam intr-un singur loc si sa traim in grupuri mari: de zeci, sute si apoi mii de indivizi. Cultivand pamantul, am renuntzat la vanatoare si s-a produs aparitzia satelor si-a oraselor, a religiei, a conducatorilor si-a moralei.
In doar cateva mii de ani, acest stil de viata s-a raspandit in lume, am inceput sa traim mai putin si sa ne imbolnavim mai des. Au aparut virusii si au gasit in noi, "cultivatorii", casa lor. Traiam in grupuri mari si in orase, ceea ce permitea virusului sa se raspandeasca printre noi. Nu suntem facuti pentru a trai in grupuri uriase si nu suntem conceputi sa ne pese de oamenii pe care nu-i cunoastem. Suntem adusi pe lume pentru a fi liberi, nu inchisi in orase si tiranizati de oameni (guvernantii) carora nu le pasa de noi!
Pentru a ne intoarce la conditia de "vanatori" (ceea ce inseamna: sanatate, o durata de viata mai lunga si un trai linistit) trebuie sa incepem cu distrugerea oraselor, printre negri, al caror sange este diferit genetic de al nostru. Si apoi, cu omorarea in masa a celor care nu fac nimic, a celor care traiesc si se lasa condusi de legi pe care nu le inteleg.
Singura cale de a impiedica distrugerea noastra este sa-i ucidem pe cei care sunt purtatorii acesui virus. Cei care ucid vor fi liberi. Ei erau "oamenii de paie".
Pentru a-si incepe construirea unei lumi noi (intoarcerea la origini), "Omul Drept" avea nevoie de o "mireasa", motiv pentru care rapea adolescente, toate dupa un anume tipar: frumoase, cu par lung si care proveneau din familii bune. Avea nevoie de o mireasa pe care sa o tortureze pana avea sa se intoarca ea, din propria-i vointza, la origini si alaturi de care sa inceapa o noua lume, sa inceapa sa perperueze o noua rasa de "cultivatori-culegatori".
Nu o gasise pana atunci, si dupa ce victimele infometate si abuzate mureau, se descotorosea de cadavrele lor si pleca in cautarea alteia.
Pe casetele filmate la locurile unor tragedii masive (atentate petrecute cu cativa ani distanta intre ele, in decursul a aproximativ 30 de ani) exista acelasi barbat, prezent la fiecare dintre aceste evenimente. Era "Omul Drept", cel care facea ordine printre "purtatorii de virusi".
Prinderea lui - acest interes comun - face posibila intalnirea lui Ward cu Nina si Zandt. Din acel moment cei trei, ajutati de Bobby (agentul CIA si prietenul lui Ward) isi incep investigatiile pe cont propriu.
Asadar, Ward afla ca parintii lui descoperisera ceva si de aceea murisera si ca de fapt el, Ward, este fiul "omenilor de paie". Si ca dupa ce parintii lui "adoptivi" ii lichidasera adevaratii parinti, ii luasera pe el si pe fratele lui in crestere. Insa, teama ca ar fi putut si descoperiti de restul "oamenilor de paie", i-a facut sa-l abandoneze pe unul dintre ei. Exact pe cel care-si descopera mai tarziu adevaratele radacini si devine "Omul Drept".
Tanara Sarah Becker este salvata exact cand ar mai fi avut doar cateva ore de trait. Ward este pus fatza in fatza cu propria-i imagine in oglinda: Paul (fratele lui geaman si Omul Drept), pe care din pacate nu reuseste sa-l omoare.
Sunt gasite cadavrele celor peste 12 fete, multilate si maltratate intr-un mod primitiv. Si intr-un staul sunt gasiti in cushti, copii morti sau pe jumatate morti, jumatati de trupuri sau trupuri neinsufletite cu ochi scosi si maini rupte (faza ce-mi aminteste de "Hostel" al lui Tarantino) a caror mutilare servea la "deliciul" oamenilor de paie bogati.
Deci... intr-adevar o carte pe care o recomand cu cea mai mare caldura si care m-a tinut cu "sufletul la gura" pana la ultima pagina!
Cheers, Michael Marshall!

23 noiembrie 2007

us... the flawless people!

or "how do you see yourself"?
din cand in cand imi dau seama de un lucru: nimic nu se schimba, nimic nu se intampla, nimic nu se vede...
cateodata ignoranta, pe jumatate inconstienta, pe jumatate voita nu fac dintr-o persoana altceva decat o "hidoshenie"...
deseori mi se intampla sa-mi vajaie capul teribil si sa mi se umezeasca palmele... si nu dintr-un efort supraomenesc pe care-l depun muncind, ci pur si simplu pentru faptul ca nimeresc in busculada asta continua a fluxului venit din sens invers, infruntand "imbranceala" pregrabitilor dupa placeri sau afaceri...
si nu retin chipuri, nume, obiecte... atat de diferit marcate de obiceiurile si pasiunile lor.
dar sunt constienta de un singur lucru, perfect vizibil: usor, usor dispar toti... intr-o fuga grabita, de parca abia asteapta sa-si scoata masca si sa se duca la culcare cat mai repede...
si de la un compromis la altul... constiintza le salbeste! dar, nu le pasa!
mda... hidosul tablou al societatii :)
le-as pune o placa la gat pe care sa scrie mare cu caps lock: "PUPINCURIST", "IGNORANT", "FRUSTRAT", "NEMERNIC".
chipuri posomorate si concentrate pe care citesti invidie si ezitari... temeri si frustrari!
insa, ma deranjeaza teribil ignoranta si invazia crescanda a acestui virus, ravagiile-i ereditare si felul in care se propaga pe o scara tot mai larga!
dar si mai tare ma deranjeaza ca... uneori ajung sa ignor si eu. Nici nu vad si nici nu aud.
nu-mi mai place mirosul... parca am in nas iz de conserve alterate sau legume rancede.
mirosul asta de "interese" care se simte de la o posta... si pentru care, unii ar face orice ca sa-l poarte.
uneori abia reusesc sa-mi inabush greatza. parca-mi zvacneste sangele-n tample!
din pacate, sau din fericire pentru mine (depinde cum privesti lucrurile), am un caracter ferm, inca din copliarie, cu tot exemplul "prost" al mamei (si anume, lipsa de comunicare)...
am prins gust de sinceritate si bun simt! si cica nu-i nicio scofala sa ai coloana vertebrala!
mai nasol este ca suntem incapabili sa ne asumam "erorile" sau sa incercam sa retusam cat de cat "calitatile" malefice...

21 noiembrie 2007

from the heart... in the heart... on the heart... anyway, it's something about the heart!!!

Sara Tavares - One...

bai nene... am avut azi o "tristetze" de filmare care a durat ore buneeee...
nu numai ca am cautat cu kalev si cristina blocul OS1 de pe strada sibiu de ne-a venit rau, dar dupa ce am puricat-o si am luat-o din bloc in bloc, am realizat intr-un final ca biata strada se-ntinde frumos si calm si dincolo de intersectie.
evident, de vina eram eu, care l-am rotit pe bietul kalev pana s-a imbolnavit de icter, ca dehhh... stiam zona!
intr-un final am dibuit faimosul bloc, cu tot cu scara lui 2 si cu tot cu batranelul simpatic care locuia intransa... fologea!
sa vezi dezamagirea bietului om cand a vazut de i-am adus in cutie... :))
ei bine, dar sa-i dam rewind.
"the package" e un proiect nou care o sa fie difuzat pe antena de sarbatori, "se stie": perioada in care "toti devenim mai buni"... bla, bla, bla...
ma rog... ideea este in felul urmator: un el, sa-i zicem Cristian Andrei vrea sa-i multumeasca profesoarei care, din baiatul timid care era l-a transformat in "brand"-ul ce se numeste astazi Cristian Andrei. Asadar, pe langa multumiri... etc, ii trimite intr-o cutie (d-aia se si numeste "the package") caietul lui de teze si o felicitare cu anul in care cei doi s-au cunoscut.
Continuarea e cam asa: noi mergem la Targoviste, unde locuieste profesoara (acum pensionara) si ii inmanam cutia roshu "cardigan" (pentru ca rosu ferarri nu am gasit). Ea o deschide si prima oara scoate felicitarea, citeste anul (care are o semnificatie atat pt ea cat si pt persoana care i-a trimis cadoul) si incearca sa-si aminteasca ceva semnificativ legat de anul respectiv (rememoreaza episoadele prin care a trecut atunci).
Evident... ea nu stie identitatea destinatarului, trebuie sa o ghiceasca. Daca anul nu ii spune nimic, "cotrobaie" mai adanc in cutia roshu cardigan pana gaseste caietul de teze. Evident ca-si recunoaste scrisul (ca orice profesor care candva corecta, desi pe parcurs devine senil) si isi da seama ca e vorba de fostul ei elev. Lacrimi, amintiri, emotii... toate bune si frumoase.
Pentru ca emisia este un fel de "lantz al gratitudinii" sau "al recunostintzei", el nu trebuie sa se rupa aici. Asadar, profesoara decide sa trimita cutia mai departe, tot in Targoviste, unei bune prietene, alta profesoara care i-a fost alaturi la moartea sotului ei si care a ajutat-o sa treaca peste acest eveniment nefericit. De data aceasta, in cutie avem o felicitare cu anul in care s-a intamplat tragedia si obiectul semnificativ: o icoana goblen pe care o facuse prietena si i-o daruise profesoarei!
Next stop: Reli, prietena profesoarei, isi aminteste ca in urma cu 33 de ani, pe cand a plecat la Timisoara la faculate, un cuplu pe care l-a cunoscut in tren a gazduit-o cateva luni, atunci cand ea nu avea unde sa se duca. Decide sa trimita in cutie ultima ceasca ramasa din setul pe care prietena profesoarei (o tanara studenta, pe atunci) il primise de la cuplul care o gazduise.
Ajungem la cuplu... unde ne astepta doar sotia (acum o batrana in varsta de 70 de ani), care-si aminteste cu emotie de Reli, cea pe care a gazduit-o in urma cu 33 de ani, dar cu care, intre timp a pierdut legatura.
Si... cu nepotelul langa ea, la vederea cestii ciobite o napadesc amintirile. Pentru ca sotul batranei nu era acasa, ea decide sa-i trimita cutia roshu cardigan acestuia. Batranica decide sa puna in cutie pantoful de nunta de acum 50 de ani (cei doi implinisera acum o luna 50 de ani de la casatorie si tocmai serbasera "nunta de aur") si pe felicitare sa scrie anul in care cei doi s-au casatorit - 1957!
Boian, batranelul primeste cadoul, recunoaste pantoful si ii dau lacrimile de emotie! Isi aminteste cu lux de amanunte cum a cunoscut-o pe Caliopatra (asa o cheama pe batranica) si cum alerga dupa ea "ca un catzelush"!
Ei bine... si incepe sa ne povesteasca cum in luna in care s-a casatorit, trebuia sa-si faca analizele de sange si avea o fobie legata de ace... si cum prietenul lui cel mai bun, fologea (batranelul nostru din sibiu OS1) i-a luat buletinul si a donat sange in locul lui... cum ii este recunoscator si in ziua de astazi... si ca fara el nu ar fi implinit 50 de ani de casnicie cu batranica. Isi mai aminteste cum la nunta de aur de acum o luna, tot fologea a fost cel care a "furat mireasa".
Ma rog... peripetii peste peripetii si am decis ca cel la care trebuie sa mearga cutia e fologea.
Asa ajungem la batranelul din OS1. Pentru ca nimeni nu a fost de acord cu ideea mea (aceea de a baga in cutie o fiola cu sange - eu si pasiunea mea pt anne rice si vampiri :) ... Monica a zis ca mai ramane sa-i bagam o shuvitza de par, ocazie cu care m-am oferit eu sa ii scriu pe felicitare cu litere de tipar decupate din ziare)... ei bine, intr-un final am hotarat sa punem in cutia cardigan: un garou, un tub de pansament si un ac de siringa!
Fologea, care ne astepta inca din parcare cu cafeaua facuta si cu o ciocolata novatini (pe care bineinteles ca nu am mancat-o) pt mine si cristina... a ramas complet dezamagit cand a gasit ce-a gasit in cutie!
Nu mai spun ca i-am dat indicii peste indicii pana ce a inteles despre cine e vorba. Apoi... am reluat firul epic al povestii! Dupa marinimia si dovada de prietenie de care ne vorbea boian (celalalt batranel), folgea era de fapt un "tip" extrem de incantat (la vremea aceea - 1957) de suta de lei pe care i-o daduse boian ca sa intre sa doneze sange in locul lui. fologea nu era nici macar cel care "furase mireasa" la "nunta de aur". Dimpotriva, lui fologea i se facuse rau si plecase mai devreme acasa. Ma rog... si de aici multe alte inadvertentze mai mult decat sesizabile!
In sfarsit... bine ca a fost doar "lantzul pilot" :)
Cheers!

12 noiembrie 2007

back to beautiful things...




well... the man or the mini? :)

11 noiembrie 2007

twenty and something or almost thirty?

Îmi aduc aminte că în urmă cu vreo 5 ani, pe vremea când începusem să desluşesc cât de cât partea serioasă a vieţii, mama m-a tras deoparte pentru o discuţie “între oameni mari” şi mi-a spus: “Fata mea, vreau să ştii, că la un moment dat vei trece printr-o mare schimbare… vei suferi o transformare!!!”
Mă uitam la ea, buimacă şi nu înţelegeam ce vrea să-mi spună. Se asemăna oarecum cu discuţia despre menstruaţie pe care am avut-o la 14 ani! Credeam că urmeaza un speech “jenant” despre sex si trecând peste partea cu “cine cui îi dă lecţii”, eram aproximativ pregătită! O aşteptam la cotitură ca să-i demonstrez că eram membru de încredere al comunităţii “fac ce vreau, dar ştiu ce fac!” şi o consumatoare fidelă a literarurii erotice, a revistelor şi filmelor de profil!!!
Însă, figura ei era gravă şi aveam senzaţia că urmează să-mi mărturisească vreun secret de familie care ne-ar fi pus în pericol libertatea şi ar fi alertat autorităţile. Nici pe departe!!!
Eu mă tot holbam la ea, avidă după amănunte. Mama a tras adânc aer în piept şi a continuat: “Îţi spun asta pentru că vreau să fii pregătită! Când vei împlini 30 de ani, te vei prăbuşi într-o depresie nervoasă şi o să plângi după tinereţea care nu se va mai întoarce niciodată! Vei vrea să întorci timpul înapoi, dar va fi imposibil!”
Şi apoi, ca să încheie apoteotic ca şi cum se citea pe faţa mea că nu cred o iotă din ceea ce-mi spune, a concluzionat pe cel mai grav ton posibil: “Eu aşa am păţit!”.
Probabil că multe dintre noi ne confruntăm cu această situaţie. După ce împlinim 30 de ani începem să avem sentimentul că timpul nu mai are răbdare. Astăzi un rid, pentru început insesizabil, mâine altul, poimâine un kilogram în plus de care nu mai scăpăm atât de uşor precum în urma cu 5 ani… Avem senzaţia că nu mai suntem atrăgătoare şi că dorinţa sexuală, senzualitatea şi frumuseţea noastră se scurg tot mai repede pe o pantă descendentă!
În realitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel: se spune că femeia înfloreşte cu adevărat la maturitate!
Un lucru ştiu sigur: cu cât înaintez în vârstă cu atât devin mai înţeleaptă, mai deschisă şi mai onestă… sunt mai stabilă emoţional, învăţ să iert şi să las de la mine în aşa fel încât relaţia de cuplu să evolueze favorabil! Uşor, uşor încep să-mi construiesc o nouă atitudine, în primul rând faţă de mine şi apoi faţă de ceilalţi!
Trăiesc mai intens şi necrispat, iar sexul este mai “cool” şi din ce in ce mai “hot”!
Nu de mult citeam un interviu al unei poete care spunea că “la 30 de ani, o poveste de iubire este la apogeul profunzimii şi pasiunii".
Mă deprimă teribil femeile care trec de vârsta de 30 de ani şi simt că îmbătrânesc… care îşi aud ceasul biologic cum ticăie disperat! Femei care nu se simt bine cu ele însele! Femei care se sperie de sexualitatea lor sau... mai rău, şi-o reprimă! Femei care, încetul cu încetul, devin un ghem nervos de temeri, idei fixe şi complexe!
Cred că diferenţa principală între o adolescentă şi o femeie matură este... relaxarea. La un anumit moment înveţi să te relaxezi, să nu-ţi mai faci probleme din orice, să nu mai transformi orice nereuşită într-un sfârşit de lume.
Înveţi să ceri şi să experimentezi ceea ce vrei cu adevărat în dragoste şi sex… fără jenă sau pudoare! Să testezi şi să trăieşti experienţe şi jocuri erotice la care nici nu te-ai fi gândit! Să dai frâu liber fanteziilor şi câteodată să le mai pui şi în practică! Înveţi - şi cred că asta este cel mai important - să-ţi accepţi sexualitatea, să ţi-o exprimi şi să te bucuri de ea, pentru că TU - femeia - eşti o fiinţă sexuală!
Am 27 de ani, două riduri de expresie în colţul ochilor, cu vreo 15 cm înălţime mai puţin faţă de standardele de manechin, o relaţie stabilă de aproximativ 9 ani şi certitudinea că se poate şi mai bine!!! Totuşi, niciodată nu m-am simţit mai bine în corpul meu, niciodată nu am avut mai multă linişte în suflet. Şi sunt convinsă că zilele ce vor urma, vor fi din ce în ce mai bune!”

DARIA - Bucureşti: “Am 28 de ani şi cu fiecare zi care trece simt că îmbătrânesc. Am nevoie de mai mult somn, nu mai arăt senzaţional dimineaţa când mă trezesc. Sunt dependentă de masajele anticelulitice şi două zile de nesomn mi se citesc imediat pe faţă. Am cu 10 kilograme mai mult decât atunci când am terminat liceul. Mai rău, sunt la vârsta la care în planul meu cincinal era trecut primul copil, care nu are nicio şansă să apară în viitorul apropiat. Sunt disperată!”
Mariana Rădulescu, Psiholog: “Draga mea Daria, în primul rând, încercă să revii asupra gândurilor negative şi să le restructurezi. De exemplu, un gând negativ poate fi şi uşor exagerat: "nu mai arăt senzaţional, am celulită şi cearcăne!". Înlocuieşte acest gând cu unul pozitiv, raţional în care să crezi. De exemplu:”Aş putea să mă relaxez, voi face o baie cu multă spumă, voi folosi o mască de castraveţi, iar pentru celulită îmi voi propune să merg la nutriţionist şi îmi voi face un abonament la o sală de sport sau, mai bine, voi încerca dans de societate de 2 ori pe săptămană! Şi... şi mâine voi purta o bluză viu colorată, voi zâmbi mai mult şi poate cine ştie...”

SORINA - Timişoara: “Am 36 de ani şi în urmă cu un an şi ceva am dat naştere unui copil! Viaţa mea sexuală n-a prea mers nici înainte de a fi însărcinată, din cauză că în urmă cu 5 ani m-am procopsit cu o micoză. De atunci am tmot încercat să o tratez, dar cu rezultate de foarte scurtă durată. Tot timpul am senzaţia de mâncărime şi de usturime! Mă spăl de câteva ori pe zi că altfel îmi vine să mă urc pe pereţi. În plus, din această cauză, neputând să am o viaţă sexuală normală şi regulată, am ajuns să nu mai simt nimic, nu mai am nicio plăcere. Nici măcar dorinţă. Nu există contact sexual fără durere. Să fie oare transformările pe care le aduce vârsta??!”
Gabriela Cotarcea, Ginecolog Med New Life şi Spitalul Floreasca: “Dragă Sorina, Problemele de care vorbeşti sunt extrem de neplăcute. Pe scurt, prea multe tratamente ţi-au distrus flora locală fiziologică, ceea ce face ca extrem de uşor să captezi orice infecţie sub forma unei vaginite cronice recidivante. Îţi recomand efectuarea unei secreţii vaginale cu antifungigramă, culturi din col cu antibiogramă, examen Papa Nicolau, întreruperea fumatului si evitarea constipaţiei. Întrerupe toaletele intravaginale cu diferite substanţe, geluri şi săpunuri şi atenţie la alte medicamente pe care le iei precum şi la tampoanele intravaginale, care sunt contraindicate. Îţi recomand un examen ginecologic cât mai rapid.”

Florin Filipoiu, Conferenţiar Doctor Universitar:
“La 30 de ani nu se întâmplă nimic. Biologic, pentru o femeie totul este la fel ca la 29. Mai mult, pentru orice individ, perioada biologică de vârf este între 35 şi 40 de ani. Sexualitatea însă, este dependentă de modele sociale. Dacă trăieşti deja o poveste de cuplu vei considera că "eşti în plan". Însă, dacă nu respecţi planul pe care TU l-ai acceptat ca valabil şi la 30 de ani eşti încă singură, TU vei considera că ai o problemă. Puţinii masculi disponibili nu apreciază deloc o parteneră "disperată". Preferă "tinerele speranţe" în locul unei femei puternice, cu o frumuseţe matură şi consacrată. În consecinţă, dacă eşti singură şi ai împlinit 30 de ani, trăieşte-ţi aniversarea cu normalitate. Pentru bărbaţii speciali, firescul este un afrodisiac irezistibil.”

7 noiembrie 2007

let the routes on your street be erased from my map...




e 9 jumate si abia m-am urnit din pat sa-mi beau cafeaua!
imi fac unghiile... am conversatii stupide pe mess - cu codrin care abia s-a trezit... si astia, pe national tv, dau cadou de craciun o pereche de silicoane!
dar nu despre asta era vorba...
intr-o ora tre' sa mi-o iau spre redactie si sa vad cum facem vinerea asta ca sa tragem 4 editii! diseara tre' sa ma intalnesc cu fetele (a venit prietena mea din italia, noroc cu nunta fratelui ei - si sunt nespus de fericita)- o sa fie un fel de get-together care, ultima oara, a avut loc acum 1 an si ceva, inainte sa plece maria din tara.
Deci: sambata nunta lui stefan (fratele mariei) - la "Yda Club" in floreasca! unde frati-miu e cavaler de onoare! asadar o sa fie un alt fel de get-together....
Dar nici despre asta nu era vorba!
In fine... mi-am gresit o unghie :)
nu... nu e vorba despre asta!
Mi-am terminat cafeaua!
Evident ca nici despre asta nu era vorba!
Stii cum este?
Ca atunci cand treci pe o anumita strada sau asculti in fiecare dimineatza, pe ipod, tot folderul cu Katie Melua si ai senzatia ca de fiecare data iti intra melodia "Just Like Heaven" de parca ai pus-o pe repeat. Si oricum nu ai cum sa o stergi din playlist, pentru ca-ti place!
ma rog, nici despre asta nu era vorba!
Nici macar nu stiu despre ce era vorba de fapt :)!
Cheers...

4 noiembrie 2007

and i feel so free...



imi vine sa alerg... multtttttt
vreau sa respir aer, mult aer...
vreau sa dorm din ce in ce mai putin pentru ca mi se pare ca pierd timp pretios dormind!!!
well... sa mai renunt la cafea
si sa vad zapada (da... sa vad zapada, desi am urat-o dintotdeauna)
frig, manusi, esarfe si fulare... :)
i can hardly wait!
 
powered by Blogger