28 noiembrie 2007

fuck life. fuck your job. fuck the starter home. fuck dental insurance, leisure wear and matching luggage. fuck your future...


sau (pe scurt) remains of the day...
deci... e 3 dimineatza si abia am ajuns acasa de la urmatorul lant filmat pentru proiectul "the package" si ma simt de parca-s lovita de tren! (sageata albastra, mai exact!)
insa, cel mai napastuit e razvan, care, bietul de el a trebuit sa conduca azi intre vreo 7 locatii pe care, evident niciunul dintre noi, fiind bucuresteni nu le stiam. noroc cu maria (make-up artistul), care e moldoveanca si cunoaste bucurestiul ca-n palma!
pai... cartierul brancushi, liceul de coregrafie floria capsali (cine naiba a auzit de el???), ateneul roman (unde ne-am petrecut 3 ore pe holuri, dand 30 de telefoane si certandu-ne cu toti recuziterii tulburatzi de accese de "shefie", pentru o amarata de aprobare ca sa putem filma 45 de minute in interiorul ateneului) si intr-un final undeva prin dristor...
nu are sens sa mai povestesc peripetiile lui "zburlici si puiul cel de cuc, cam naiv si cam uituc", prin care am trecut de-a lungul acestei eterne, mirovolante si ravisante zile de noiembrie, pentru ca, de cand lucrez la proiectul asta, am senzatia ca traiesc precum crestea fat-frumos. Intr-o zi cat altii in zece!
Asadar.. remains of the day: o boala cronica (clar), o durere de coloana strashnica, zgariat gheata mea neagra de lac (si noua de altfel), pierdut cartea pe undeva (pe care oricum ma chinui s-o citesc de vreo trei zile), baut 3 cafele si 2 l de cola light (deh... razvan e la regim).
In fine... totodata am retrait si cel mai mare regret al meu: faptul ca ai mei nu mi-au oferit ocazia de a lua lectii de pian (si implicit de a ajunge la performantza de a-l interpreta pe chopin cel putin la fel de bine ca lipati)...
si by the way, pentru a intelege cat mai clar complexitatea pianului, atunci cand intra pe mana lui chopin, va recomand "nocturne in c sharp minor (1830)" care, sincer, ma "termina" in cel mai "letal mod posibil"... chiar nu pot exprima in cuvinte senzatiile pe care le simt cand aud piesa asta, insa, pur si simplu... simt fiecare nota, fiecare clapa cum imi danseaza pe suflet, pe piele, pe sub piele, in piele... aaaaa... si mai este "nocturne in c minor (1837)", ca sa nu mai zic de concertul la pian nr 1!
dar, sa trecem peste... :)
anyway, ii multumesc lui razvan ca m-a suportat pana acasa cantandu-i "itsy bitsy spider crawled up the water spout" sau facand karaoke pe radio.
acum, operatiunea fervex is sper ca in max 15 minute sa adorm.
aaaaaaaaa... si cumparatzi revista "eve", abia azi a aparut primul numar (nici macar nu am apucat sa-l cumpar) si cititi-mi si mie editorialul "jurnal intim" si interviul cu "barbatul lunii" :D!
Cheers... yellow birds!

25 noiembrie 2007

"The Straw Men"


Palmerston, Pennsylvania: doi barbati intra intr-un local aglomerat si impusca metodic saizeci si opt de oameni.
Santa Monica, California: Sarah Becker face cunostinta cu un turist englez si dispare pentru totdeauna.
Dyesburg, Montana: dupa ce isi inmormanteaza parintii, Ward Hopkins gaseste un bilet pe care scrie doar atat: "Nu suntem morti".

Trei evenimente aparent fara legatura. Trei piese dintr-un puzzle inca inexistent. Ele sunt primele semne ale unei ofensive din umbra care va conduce la confruntarea inevitabila cu "Oamenii de paie".
La inceput, nimeni nu stie cine sunt. Nimeni nu stie ce vor. Urmele lor apar pe Internet, in lucrari de istorie, in manifeste obscure. Peste tot si nicaieri. Dar planul lor, marele plan in care oricine poate juca un rol, este trasat inca din zorii istoriei.

sau...
una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit in ultimul timp, nu degeaba este Michael Marshall unul dintre cei mai premiati autori de horror, thriller si SF.

Scrisa foarte concis si explicit (fara lacune si inadvertentze), "Oamenii de paie" este un thriller genial la al carui final nu numai ca nu ma asteptam, dar m-a tinut intr-o tensiune alerta fila de fila.
Iata si sinopsisul pe scurt (pt cei care nu au rabdare sa o citeasca):
Ward (un tanar fara un rost anume in viatza) se lanseaza intr-o investigatize de zile mari, incercand sa descifreze tot felul de indicii legate de moartea parintilor lui: gaseste casete video, mesaje ascunse in tapiteria scaunelor... si intr-un tarziu afla ca era infiat si ca avea un frate geaman care fusese abandonat...
Zandt (politistul) si Nina (agenta FBI) care de mai bine de 10 ani investigheaza crimele odioase ale unui ucigas in serie ce-si spune "Omul Drept", reusesc sa descopere tot felul de legaturi intre acesta si evenimente "catastrofa" care s-au petrecut in ultimii 20 de ani.
Sarah Becker este actuala victima, rapita doar de cateva saptamani de "Omul Drept". Este tinuta in viata doar cu apa cu plumb, fara mancare si imobilizata sub podeaua casei in care acesta traieste.
Nina si Zandt sunt cei care i-au promis familiei fetei ca o vor gasi si implicarea lor este cruciala, mai ales pentru faptul ca fiica lui Zandt, in urma cu cativa ani, a fost una dintre victimile chinuite pana la moarte ale "Omului Drept".
Ward, impreuna cu prietenul lui, Bobby dau peste un manifest postat pe internet si intitulat "Oamenii de paie", un manifest ce ne vorbeste despre teoria evolutionismului si despre "vanatorii-culegatori", cei care au fost predecesorii homo-sapiensului si care traiau vanand animale si culegand radacini si fructe. Astia eram noi.
Ulterior, am inceput sa cultivam pamantul, sa stam intr-un singur loc si sa traim in grupuri mari: de zeci, sute si apoi mii de indivizi. Cultivand pamantul, am renuntzat la vanatoare si s-a produs aparitzia satelor si-a oraselor, a religiei, a conducatorilor si-a moralei.
In doar cateva mii de ani, acest stil de viata s-a raspandit in lume, am inceput sa traim mai putin si sa ne imbolnavim mai des. Au aparut virusii si au gasit in noi, "cultivatorii", casa lor. Traiam in grupuri mari si in orase, ceea ce permitea virusului sa se raspandeasca printre noi. Nu suntem facuti pentru a trai in grupuri uriase si nu suntem conceputi sa ne pese de oamenii pe care nu-i cunoastem. Suntem adusi pe lume pentru a fi liberi, nu inchisi in orase si tiranizati de oameni (guvernantii) carora nu le pasa de noi!
Pentru a ne intoarce la conditia de "vanatori" (ceea ce inseamna: sanatate, o durata de viata mai lunga si un trai linistit) trebuie sa incepem cu distrugerea oraselor, printre negri, al caror sange este diferit genetic de al nostru. Si apoi, cu omorarea in masa a celor care nu fac nimic, a celor care traiesc si se lasa condusi de legi pe care nu le inteleg.
Singura cale de a impiedica distrugerea noastra este sa-i ucidem pe cei care sunt purtatorii acesui virus. Cei care ucid vor fi liberi. Ei erau "oamenii de paie".
Pentru a-si incepe construirea unei lumi noi (intoarcerea la origini), "Omul Drept" avea nevoie de o "mireasa", motiv pentru care rapea adolescente, toate dupa un anume tipar: frumoase, cu par lung si care proveneau din familii bune. Avea nevoie de o mireasa pe care sa o tortureze pana avea sa se intoarca ea, din propria-i vointza, la origini si alaturi de care sa inceapa o noua lume, sa inceapa sa perperueze o noua rasa de "cultivatori-culegatori".
Nu o gasise pana atunci, si dupa ce victimele infometate si abuzate mureau, se descotorosea de cadavrele lor si pleca in cautarea alteia.
Pe casetele filmate la locurile unor tragedii masive (atentate petrecute cu cativa ani distanta intre ele, in decursul a aproximativ 30 de ani) exista acelasi barbat, prezent la fiecare dintre aceste evenimente. Era "Omul Drept", cel care facea ordine printre "purtatorii de virusi".
Prinderea lui - acest interes comun - face posibila intalnirea lui Ward cu Nina si Zandt. Din acel moment cei trei, ajutati de Bobby (agentul CIA si prietenul lui Ward) isi incep investigatiile pe cont propriu.
Asadar, Ward afla ca parintii lui descoperisera ceva si de aceea murisera si ca de fapt el, Ward, este fiul "omenilor de paie". Si ca dupa ce parintii lui "adoptivi" ii lichidasera adevaratii parinti, ii luasera pe el si pe fratele lui in crestere. Insa, teama ca ar fi putut si descoperiti de restul "oamenilor de paie", i-a facut sa-l abandoneze pe unul dintre ei. Exact pe cel care-si descopera mai tarziu adevaratele radacini si devine "Omul Drept".
Tanara Sarah Becker este salvata exact cand ar mai fi avut doar cateva ore de trait. Ward este pus fatza in fatza cu propria-i imagine in oglinda: Paul (fratele lui geaman si Omul Drept), pe care din pacate nu reuseste sa-l omoare.
Sunt gasite cadavrele celor peste 12 fete, multilate si maltratate intr-un mod primitiv. Si intr-un staul sunt gasiti in cushti, copii morti sau pe jumatate morti, jumatati de trupuri sau trupuri neinsufletite cu ochi scosi si maini rupte (faza ce-mi aminteste de "Hostel" al lui Tarantino) a caror mutilare servea la "deliciul" oamenilor de paie bogati.
Deci... intr-adevar o carte pe care o recomand cu cea mai mare caldura si care m-a tinut cu "sufletul la gura" pana la ultima pagina!
Cheers, Michael Marshall!

23 noiembrie 2007

Us... the flawless people!


Din când în când, îmi dau seama de un lucru: nimic nu se schimbă, nimic nu se întamplă, nimic nu se vede...
Câteodată, ignoranța, pe jumătate inconștientă, pe jumătate voită, nu fac dintr-o persoană, altceva decât o "hidoșenie"...

Deseori, mi se întamplă să-mi vâjâie capul teribil și să mi se umezeasca palmele... și nu dintr-un efort supraomenesc pe care-l depun muncind, ci, pur si simplu, pentru faptul că nimeresc în busculada asta continuă a fluxului venit din ambele sensuri, înfruntând "îmbrânceala" pregrăbitilor după plăceri, rutine sau afaceri.

Nu rețin chipuri, nume, obiecte... atât de diferit marcate de obiceiurile și pasiunile lor.


Dar sunt conștientă de un singur lucru, perfect vizibil: ușor, ușor dispar toți, într-o fugă grăbită, de parcă abia așteaptă să-și scoată masca și să se ducă la culcare cât mai repede.

Și, de la un compromis la altul, conștiința le șubrezește! 
Dar, nu le pasă!
E hidosul tablou al societății :)
Mi-aș dori să-i văd purtând, cu toții, plăci la gât, pe care să scrie mare, cu caps lock:  "PUPINCURIST", "IGNORANT", "FRUSTRAT", "NEMERNIC".

Chipuri posomorâte. Fade. Pe care, uneori, citești invidii și ezitări... temeri și frustrări.
Mă deranjează teribil ignoranța și invazia crescândă a acestui virus, ravagiile-i ereditare și felul în care se propaga, pe o scară tot mai largă.

Dar, și mai tare, mă deranjeaza că, uneori, ajung să ignor si eu. Nici nu văd și nici nu aud.
Nu-mi mai place mirosul. Parcă am în nas, iz de conserve alterate sau legume râncede.
Mirosul asta de "interese", de "ocazii" și "oportunități".

Uneori, abia reușesc să-mi înăbuș greața. Parcă-mi zvâcnește sângele-n tâmple!
Din fericire pentru mine, am un caracter ferm, încă din copliarie, cu tot exemplul mamei.
Am prins gust de sinceritate și bun simț.
Mama mereu mi-a zis că e mare scofală să ai coloană vertebrală.

7 noiembrie 2007

Let the routes on your street be erased from my map.



E 9 jumate și abia m-am urnit din pat să-mi beau cafeaua!
Îmi fac unghiile... Și astia, pe National Tv, dau cadou de Crăciun o pereche de silicoane!
Dar nu despre asta era vorba...

Într-o oră, trebuie să mi-o iau spre redacție și să văd cum facem vinerea asta ca să tragem 4 ediții! 
Diseară trebuie să mă întâlnesc cu fetele (a venit prietena mea din Italia), o să fie un fel de get-together care, ultima oară, a avut loc acum 1 an și ceva, înainte să plece Maria din țară.
Dar nici despre asta nu era vorba!

În fine... mi-am greșit o unghie :)
Nu... nu e vorba despre asta!
Mi-am terminat cafeaua!
Evident ca nici despre asta nu era vorba!
Știi cum este?

Ca atunci când treci pe o anumită stradă sau asculți în fiecare dimineața, pe ipod, tot folderul cu Katie Melua și ai senzația că, de fiecare dată, îți intră melodia "Just Like Heaven", de parcă ai pus-o pe repeat. 
Și, oricum, nu ai cum să o ștergi din playlist, pentru că-ți place!
Mă rog, nici despre asta nu era vorba!

Nici măcar nu știu despre ce era vorba de fapt :)!
Cheers...