Se afișează postările cu eticheta the gods have gone crazy. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta the gods have gone crazy. Afișați toate postările

8 aprilie 2009

etimologia cuvântului demnitar. demn = monstru!

l-am cunoscut pe cristi în 2003, când am fost la un interviu (în cotroceni) la o firmă producătoare de cherestea. nu știu ce căutam acolo, dar în aceea perioadă eram un fel de globe-trotter pasional.
îmi plăcea să cunosc oameni și astfel l-am cunoscut pe cristi bercuci. începusem să lucrez la un proiect tv și după nici două săptămâni am plecat de acolo.
cu cristi, însă, am rămas prietenă. vorbeam ocazional pe mess și când l-am rugat să ne creeze, administreze și promoveze siteul emisiunii "9595" (era IT manager) a rostit un "da" clar și solemn. nu cred să fi cunoscut negația "nu", sau semnificația ei. era un "yes man" autentic. colaborarea asta a durat aproximativ 3 ani de zile.
era un tip dedicat, extrem de volubil și vesel... și nu-mi amintesc să fi întâlnit la cineva atâta compasiune și suport pentru problemele altora. era genul acela de persoană, pe care eu o admir din toți rărunchii: "a shoulder to cry on".
pasiunile lui erau tunningul și masina pe care și-o cumpărase acum doi ani - un bmw ursuleț (făcuse mult tam-tam pe mess pe chestia asta. câte statusuri... câte avataruri...) de curând îi luase angel eyes, scaune de pisică și un volan sparco.
pe cristi, cei de pe 4tuning.ro îl știau sub titulatura de "daxter", prietenii din copilărie îi spuneau "inginerul", iar alții, simplu "bercucu".
pe 17 februarie împlinise 25 de ani. pe 17 martie a murit la volanul pasiunii sale, e-30ul.
spre rușinea mea, am aflat abia astăzi. de ceva timp mă tot întreb de ce nu-l mai văd pe mess. pentru că el era în permanență on-line, chiar și atunci când nu era.
acum nu am somn. mă uit tâmp la numele lui nebolduit, din lista mea de mess. să-l șterg? să-i mai păstrez numărul de telefon? ar fi o blasfemie să o fac pe oricare dintre ele.

un om care nu merita, a murit.
dar lucrurile nu se opresc aici.
timp de două zile, cristi nu a fost altceva decât un "cadavru neidentificat".
penibila justiție română și haoticul mecanism de conducere au făcut dintr-un băiat plin de viață, nimic altceva decât un trup autopsiat de mâna căruia atârna tendențios eticheta "neidentificat"!
nici acum, după aproape trei săptămâni, familia lui cristi bercuci nu a primit un telefon oficial de la autoritățile române în care să fie anunțată de moartea fiului lor.
penibil, nu?

"neidentificat".... împreună cu explicatia presei (această putrezicioasă formatoare de opinii) "făcea drifturi", de parcă ar putea cineva sa facă drifturi pe ploaie între 2 coloane de mașini pe ditamai bulevardul (Iancu de Hunedoara).
Lucrurile-s simple. Cristi era în coloană și cum pe jos era ud, ursulețul a derapat și-a intrat pe contrasens. un Audi A8, care circula din sens opus cu 100-120 km/h, l-a spulberat și l-a proiectat pe trotuar.
la ora la care s-a produs accidentul, circulația pe sensul dinspre Piața Victoriei spre Ștefan cel Mare (sensul de mers al lui Cristi), era bară la bară.

așadar revin, demnitar. care-i etimologia cuvântului de fapt???
demn - DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. (Despre oameni sau purtarea lor) Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. Formaţie savantă din lat. dignus (modificat după lemn < lignum, semn < signum, etc.). Demn ≠ nedemn DEMN, -Ă adj. 1. vrednic de... ♢ capabil, destoinic. 2. care impune respect; corect, rezervat, grav. (< lat. dignus) DEMN adj. 1. vrednic. (~ de luat în seamă.) 2. res-pectabil. (Un om ~; o purtare ~.) 3. mândru. (O ţinută ~.) demn adj. m., pl. demni; f. sg. démnă, pl. démne

ilie sârbu, ministrul agruculturii (pentru că el se afla pe bancheta din spate a mașinii ucigașe) a fugit de la locul accidentului.
el este demnitarul!
nu ți-e rușine dle ilie sârbu? cum de mai ai tupeul să trimiți comunicate către presă, spunându-le că nu-i de competența lor să știe ce s-a întâmplat în seara de 17 martie?
dar e de competența părinților lui cristi să afle condițiile în care le-a murit unicul băiat?
ar fi de competența familiei tale, a soției și-a copiilor tăi să afle cum și de ce ai fost găsit înjunghiat în fața unui bancomat?
dle ministru, știai că părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a uneia sau a mai multor persoane se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani???! știai că, de asemenea, fuga martorilor implicați într-un accident rutier se pedepsește?
la modul laș în care ai făcut-o, pentru tine legea ar trebui modificată!
ești un nenorocit deplorabil, nu un demnitar!
n-am să înțeleg niciodată mecanismul intern care se desfășoară în mintea unui om, în astfel de momente, încât să nu încerce minimul de efort spre a-l salva pe celălalt, spre a-l ajuta, spre a a face tot ce-i stă în puteri pentru celălalt.
înțeleg că-ntr-un moment suficient de scurt treci prin "n" etape: negare, respingere, teamă, spaimă, teroare etc, însă mi-e imposibil să cred că poți trece atât de ușor peste etapa "umanitate". ești brutizat la maxim? există un asemenea apogeu al cruzimii?
cine l-a inventat?

ilie sârbu a avut nevoie de două săptămâni ca să-și declare prezența în acel audi a8, în fatidica seară de 17 martie!
dar de ce a fugit de la locul accidentului?
de ce a negat atâta timp că s-ar fi aflat în "mașina morții"?
de ce a fost mușamalizat totul?
de ce nu a fost anunțată familia lui cristi de decesul acestuia?
de ce iubita lui a trebuit să-l caute în toate spitalele din bucurești până l-a găsit autopsiat la IML?
de ce nu li s-a dat voie celor dragi să vadă cadavrul decât după două zile?
de ce era un cadavru "neidentificat", atâta timp cât borseta cu actele lui și ale mașinii se aflau în ursuleț?
de ce în presă nu au nici măcar bunul simț să-i menționeze numele?
de ce-s atâtea "de ce-uri?"
trăim într-o țără a "hit and run-ului"!

la durerea tatuată pe chipul și-n glasul soniei bercuci, sora lui cristi, academia cațavencu a realizat o anchetă:
articol 1
articol 2

un moment de reculegere.
o să inchei cu un description postat pe unul dintre multele site-uri pe care cristi naviga excesiv: "from all the things i lost, i miss my mind the most".
nouă ne va lipsi el!

22 mai 2008

Sex And The City - The Movie

Mă declar o fană aproximativ înfocată a serialului şi mi-am zis "De ce să nu văd şi filmul?!!".
Evident, mă aşteptam la momente siropoase, încă 45 de perechi de pantofi Manolo Blahnik în dulapul lui Carrie şi încă vreo 20 de bărbaţi în patul Samanthei.

An honest opinion? Waitttt! I'm trying.....
A fost un fel de "chicken soup for the soul"!
Mi-au dat lacrimile, am zâmbit şi chiar am ovaţionat.
Nu trebuie exculs un amănunt foarte important - şi anume faptul că sunt femeie şi că, în general, sunt sensibilă la patetisme.

Nu contest că e un film pentru femei, pentru gay şi pentru stropitori.
Sensibil, dar într-un mod teribil de plăcut, filmul mi s-a părut o radiografie a ceea ce ar trebui sa fie lumea noastră şi de fapt nu este. 

Evident, subiectul în jurul căruia personajele roiau ca muştele era "dragostea".
Brusc, pantofii (din serial) fără de care Carrie nu putea tră, s-au transformat în reacţii nedemne de o modern lady, care poartă Prada. 
Bărbaţii înnebuniţi după oglinzile din dormitorul Samanthei, s-au transformat în bucăţi de sushi pe care ea, însăşi, le-a gătit pentru bărbatul iubit. 
Accesele de mândrie ale Mirandei au luat o turnură neaşteptată şi s-au transformat rafale de iertare pentru un Steve, care o înşelase. 
Perfecţionista din Charlotte s-a evaporat, când, într-un moment de slăbiciune, she farted!
After all, we're all humans!

Din păcate, doar filmele au happy endings. Viaţa, însă, e un fel de sequell. Se termină când ţi-e lumea mai dragă şi nu ştii ce urmează în episodul următor, pentru că nu există nici trailler şi nici follow-up! 
În viaţă, nu rămâi intotdeauna cu Mr. Big! 
Câteodată, nici măcar nu-l întâlneşti...
Dar, am avut senzaţia că totul ar putea fi real. 
Am empatizat cu protagosnistele şi am ajuns, fără să vreau, la concluzia că doar iubirea este cea care contează, fără doar şi poate.

Dar într-o lume idealistă, în care am uitat să mai sărim şotronul trasat cu creta pe asfalt, iubirea a devenit o noţiune învechită, alterată chiar. 
Sau pentru unii dintre noi - dimpotrivă - iubirea provine dintr-o naturaleţe patologică, soră cu rutina. 
Ne spunem "te iubesc" ca şi cum ne-am spune "hello"!
Nu ştiu de ce iubirea are un loc atât de puţin semnificativ în viaţa noastră. 
Poate pentru că ne-am modernizat prea mult, poate că în curând nici nu vom mai râde şi vom inventa aparate care să râdă pentru noi. 
Poate că, în curând, nu vom mai plânge şi nu vom mai fi capabili să vărsăm lacrimi. 
Poate că-ntr-una din zile vom fi exact ca-n filmul "Equilibrum", nu vom mai avea emoţii şi nu ne vom mai sensibiliza la nimic.
E doar un simplu tratat de futurologie personal! 
Pe messenger, emoticons-urile ne înclocuiesc emoţiile.

Toate primează, iubirea însă, nu se mai află pe lista priorităţilor. 
Ne enervăm, ne este teamă, frică, avem capricii şi mândrii, gelozii, frustrări, luăm decizii într-o fracţiune de secundă, ignorăm consecinţe şi ne privăm de cel mai important lucru - iubirea.
Nu se mai scriu scrisori de dragoste, îndrăgostiţii nu mai fug împreună, nu se mai războiesc familii pentru iubiri interzise.
Iubirea este doar un lucru ultra-comercializat... mercantil! 
Muzica şi filmele, cărţile ne vorbesc despre iubire, însă nu ele sunt sursa iubirii.
Sursa iubirii suntem noi. 
Iubirea este în noi. 
În noi, cei care trăim criogenic, mecanic.

Iubirea nu mai are loc.
Nu ne mai obosim cu un lucru atât de banal precum "iubirea". 
Credem că o strângere de mână şi un "te iubesc" repetat de cinci ori pe săptămână e iubire.
Nu... nu este! Nu e asta!

19 aprilie 2008

not one of the believers vs how to be the manager of your own thoughts…

Trei zile libere de leneveala. Dupa o lobotomie epuizanta cu Guano Apes (in care m-am simtit ca lord of the boards pe dealuri de zapada incinsa), m-am straduit sa vad documentarul “the secret”. Marturiile de incredere ale vreo trei persoane apropiate mi-au ambitionat curajul de a astepta cuminte si rabdatoare downloadarea lui de pe un torrent extern.
Bon… mi s-a parut mai stupid decat cartile alea motivationale care te invata “cum sa vorbesti in public”, pana si mai stupid decat cartea lui Donald Trump “cum sa devii bogat”! (si nu credeam sa gasesc vreodata ceva mai inutil de-atat)
Ideea de baza a documentarului reprezinta subiectul unei foarte mediatizate carti a lui Coelho… si anume “alchimistul” (which, by the way, it’s a bunch of bullshit) care porneste de la premisa ca “atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira la indeplinirea dorintei tale” sau “universul se afla dincolo de fereastra ta, trebuie doar sa deschizi geamul si sa-i dai drumul in casa ta”.
Ca si cum subiectul filmului nu e suficient de penibil, la un moment dat este prezentat un scurt istoric al misterului - meaning “legea atractiei” (adica: tu insuti atragi ceea ce gandesti, fie ca este pozitiv sau negativ) acest secret ascuns de catre liderii din trecut care il pastrau doar pt ei. (iata cum a ajuns presedinte unul ca basescu, el stie secretul!)
Ideea atat de simpla este dezvoltata timp de o ora si jumatate cu ajutorul a vreo 10 personaje care ne marturisesc “secretul succesului” si cum l-au aplicat in viata lor. Aceste marturii sunt din cand in cand sparte de reconstituiri penibile cu situatii ipotetice in care ni se demonstreaza puterea matusalemica a gandurilor pozitive.
Pe sistemul: Poti fii oricine iti doresti sa fii! Poti avea tot ceea ce iti doresti sa ai! Poti vindeca o boala, poti deveni milionar… trebuie doar sa stii cum sa aplici secretul (secretul fiind aceasta lege a atractiei). Gandurile trimit semnalul magnetic care deseneaza o paralela direct spre tine. Legea atractiei nu deosebeste gandurile tale pozitive de cele negative. Daca te plangi mereu de cat de rau iti merge ai toate sansele sa formezi conditiile unei vieti din ce in ce mai rele. (asa se explica de ce “o nenorocire nu vine niciodata singura”). Well… observi dovezi ale “legii atractiei” zi de zi: atunci cand oamenii vorbesc despre boala o capata, cei care vorbesc despre prosperitate o obtin. Secretul este sa te focusezi pe ceea ce-ti doresti ca si cum ai avea déjà lucrul acela. Trebuie sa ai sentimentul posesiei acelui lucru si sa nu gandesti in viitor, pentru ca altfel el va ramane mereu in viitor.
Tu – omul - esti un magnet, atragi ganduri, atragi oameni si stilul tau de viata. Nu poti avea Universul fara ca mintea ta sa intre in el. Mintea modeleaza toate lucrurile pe care trebuie sa le primesti, iar universul ti le ofera.
Mai avem marturia unui filozof (parca): “Tu esti pionul principal al vietii tale. Tu esti creatorul. Esti Michelangelo-ul universului tau. David pe care-l sculptezi, esti tu. Si faci asta cu gandurile tale.” (ma intreb cum isi explica el tsunamiurile, cutremurele si bolile incurabile. aaaaa, deci daca ma gandesc la un razboi, il provoc… ori nu cred ca nimeni isi doreste sa aiba cancer).
Conceptul “the secret” este ca pana si lucrurile rele din viata sunt atrase de tine: o moarte, un accident, un faliment, o boala. Emotiile sunt de doua feluri: pozitive si negative. Ideea este sa elimini emotiile negative: ura, mainia, teama, supararea si sa le inlocuiesti cu cele pozitive: iubire, speranta, fericire… Ceea ce simti este reflexia perfecta a ceea ce urmeaza in procesul devenirii tale.
O simpla emotie iti poate schimba intreaga zi (cu asta-s de acord!), intreaga viata. Pune o piesa buna, canta, danseaza, gandeste-te la ceva frumos… pastreaza aceste ganduri si blocheaza-le pe cele negative. Viata ta va deveni fenomenala imediat ce vei incepe sa folosesti secretul spre binele tau.
Primul pas: cere ceea ce vrei (ia-ti o foaie de hartie si noteaza ceea ce doresti sa obtii). Pasul doi: raspunsul (universul va face acest pas pentru tine… in tot acest timp el lucreaza pt a-ti indeplini dorinta, vei primi un raspuns sau o solutie despre cum poti obtine ceea ce-ti doresti). Pasul 3: obtinerea (doar entuziasmul, feiricirea si gratitudinea te vor aseza in randul celor care urmeaza sa primeasca. daca te frustreaza asteptarea si te enerveaza faptul ca solutia intarzie sa apara, ea nu mai apare).
Si apoi concluziile: Nu te indoi, nu te gandi, nu te descuraja… asta este tot ceea ce trebuie sa faci tu, universului nu ii plac “second thoughts”. de aici… lasa-l pe el sa lucreze. Fa-ti o lista cu lucrurile pt care multumesti. Aprecierea atrage lucrurile bune… multumeste mereu pt ceea ce ai si vei primi mai mult.
Cei care mi-au propus filmul au facut-o cu recomandarea: “iti va schimba viata si modul de a gandi”… bon. Ei l-au vazut acum un an si ceva si pare-mi-se ca vietile lor sunt fix la fel!
Daca reteta asta are succes anuntati-ma si pe mine. Pls!
Cheers…

23 noiembrie 2007

Us... the flawless people!


Din când în când, îmi dau seama de un lucru: nimic nu se schimbă, nimic nu se întamplă, nimic nu se vede...
Câteodată, ignoranța, pe jumătate inconștientă, pe jumătate voită, nu fac dintr-o persoană, altceva decât o "hidoșenie"...

Deseori, mi se întamplă să-mi vâjâie capul teribil și să mi se umezeasca palmele... și nu dintr-un efort supraomenesc pe care-l depun muncind, ci, pur si simplu, pentru faptul că nimeresc în busculada asta continuă a fluxului venit din ambele sensuri, înfruntând "îmbrânceala" pregrăbitilor după plăceri, rutine sau afaceri.

Nu rețin chipuri, nume, obiecte... atât de diferit marcate de obiceiurile și pasiunile lor.


Dar sunt conștientă de un singur lucru, perfect vizibil: ușor, ușor dispar toți, într-o fugă grăbită, de parcă abia așteaptă să-și scoată masca și să se ducă la culcare cât mai repede.

Și, de la un compromis la altul, conștiința le șubrezește! 
Dar, nu le pasă!
E hidosul tablou al societății :)
Mi-aș dori să-i văd purtând, cu toții, plăci la gât, pe care să scrie mare, cu caps lock:  "PUPINCURIST", "IGNORANT", "FRUSTRAT", "NEMERNIC".

Chipuri posomorâte. Fade. Pe care, uneori, citești invidii și ezitări... temeri și frustrări.
Mă deranjează teribil ignoranța și invazia crescândă a acestui virus, ravagiile-i ereditare și felul în care se propaga, pe o scară tot mai largă.

Dar, și mai tare, mă deranjeaza că, uneori, ajung să ignor si eu. Nici nu văd și nici nu aud.
Nu-mi mai place mirosul. Parcă am în nas, iz de conserve alterate sau legume râncede.
Mirosul asta de "interese", de "ocazii" și "oportunități".

Uneori, abia reușesc să-mi înăbuș greața. Parcă-mi zvâcnește sângele-n tâmple!
Din fericire pentru mine, am un caracter ferm, încă din copliarie, cu tot exemplul mamei.
Am prins gust de sinceritate și bun simț.
Mama mereu mi-a zis că e mare scofală să ai coloană vertebrală.

12 august 2007

old before their time...


Am vazut aseara, pe Discovery Channel un documentar despre progeria, numita si "sindromul Hutchinson-Gilford" - o afectiune genetica rara care apare la copii si este caracterizata prin imbatranire prematura (procesul de imbatranire accelereaza cu o preponderentza de 8-10 ori mai mare decat in mod normal, they say!)
Auzisem de aceasta boala prin 2000, cand am vazut la stirile unui post tv, o fetita din Iasi (Ioana Jitaru) - care, la 13 ani (pe vreme aceea) arata ca o batrana de 60. Practic, fetita consuma etapele din viata unui om obisnuit cu o viteza mult mai mare. Arata sinistru - cu obrajii scofilciti si ridati, cu pielea de pe maini ingrosata si depigmentata. Cele citeva fire de par pe care le-a avut albisera si ii cazusera de ceva vreme. Avea buzele stranse si o dantura cariata si incompleta. Era piele si os: avea doar 13 kilograme.
De atunci nu am mai auzit nimic despre Ioana. Probabil ca a murit, din moment ce pragul de viata pe care-l poate atinge un copil cu progeria este in medie de 13-14 ani. Insa, nu a mai aparut nicio stire despre ea.
Desi exista mai multe forme de progeria, tipul initial al afectiunii a fost descoperit de medicii al caror nume il poarta (1886-1897, Anglia). Incidenta acestei boli este de 1 la 8 milioane de nou nascuti. Ambele sexe si toate rasele sunt afectate in egala masura. S-au raportat cazuri in intreaga lume, inclusiv in Romania.
Desi la nastere copiii par sanatosi, ei incep sa dezvolte simptomele de progeria inainte sa implineasca 2 ani. Micutii inceteaza sa mai creasca, aspectul pielii este unul imbatranit, incheieturile le functioneaza cu dificultate, riscul de fracturi si de stop cardiac creste si se generalizeaza arteroscleroza. Acesta din urma este si diagnosticul cu care micutii inceteaza din viata dupa ce au supravietuit cu dificultate 13 ani, in medie.
Copiii care sufera de progeria sunt predispusi genetic la afectiuni cardiace premature. Moartea intervine aproape in toate cazurile din cauza acestora. Cauza acestei boli este o mutatie a genei LMNA. Aceasta produce o proteina (Lamin A) care este esafodajul care pastreaza grupate nucleele celulare. Cercetatorii cred ca deficienta de Lamin A face nucleele instabile. Aceasta instabilitate celulara pare sa duca la imbatranire prematura. S-a ajuns la aceasta concluzie dupa ce in octombrie 2002 s-a reusit izolarea genei in cauza. Multi parinti s-au gandit ca ei sunt cauza bolii copiilor lor, dar cercetatorii spun ca niciunul dintre acestia nu au deficienta in cauza, deci copiii nu au cum sa o mosteneasca de la ei.
John Tacket si Ashley Hegi sunt doi copii pe care progeria i-a unit! Din pacate, John a murit in urma cu 3 ani. Iar Ashley, acum in varsta de 16 ani, se zbate intre viatza si moarte intr-o clinica particulara.

John Tacket (1988-2004) - fost o inspiratie pentru multi... un adolescent din Bay City care a murit in 2004, in urma unui atac de cord! Desi avea 16 ani, corpul lui arata ca al unui batran de 100 de ani!
In ultimul sau interviu, acordat televiziunii ABC12's, John Tacket spunea: "Nu mai vreau sa ma gandesc la boala pe care o am. Trebuie sa merg mai departe si sa-mi traiesc viata la maxim. Am un acoperis deasupra capului si mancare pe masa. Nu am de ce sa ma plang!"
Visul lui John era sa devina baterist celebru intr-o trupa rock!
John Tacket a fost ambasadorul "Progeria Research Foundation"!

Un interviu din 2001:

Ashley Hegi (1991 - ?)




Asa arata Ashley acum 2 ani. Un interviu in care ne spune cate ceva despre ea si lanseaza un mesaj copiilor care sufera de sindromul Hutchinson-Gilford.

Lori, mama lui Ashley a postat cateva poze cu cele mai fericite momente din viatza lui Ashley pe site-ul Progeria Project Foundation!
http://www.progeriaproject.com/Kids/ashley/Photos/family.htm


Copiii doboratzi de progeria din 1999 pana azi!
http://www.progeriaresearch.com/In_Memory_0f.html

Cativa copii care au progeria care si se afla inca in viata!
http://www.progeriaresearch.com/gallery.html

Pagina lui Hayley.
http://www.hayleyspage.com/

Pagina lui Lindsay.
http://www.littlelindsay.com/

Este o lectie de viata, sa-i vezi cat de fericiti sunt ca traiesc, desi viata li se scurge printre degete. Atunci intelegi ca noi, cei sanatosi, cei care uneori ne gandim ca viata nu are niciun sens, nu cunoastem deloc importanta ei. Este impresionant cum acesti copii, carora le lipseste un lucru atat de important - ca viitorul - stiu sa se bucure cu adevarat de viata.
Parintii lor, in special mamele - sunt demni de toata admiratzia. Te cutremura sa vezi cu cata dragoste poate mama lui Ashley sa creasca un copil a carui viatza se poate stinge dintr-o clipa intr-alta! Mamele acestor copii sunt adevarati martiri - le privesti, empatezi cu ele, iti provoaca mila si apoi admiratzie... si te cutremura gandindu-te ca sunt atatea femei care-si abandoneaza copiii!
Cel mai impresionant lucru la acesti copii este capacitatea cu care pot sa inteleaga si sa-si accepte boala. Si totusi... (stiind toate etapele evolutiei ei) traiesc cu cea mai mare intensitate!