point of no return...

Uneori îți dorești să te întorci.
Nu în timp.
Nu înapoi.
Nu printre oameni.
Îți dorești să te întorci într-o anumită clipă, într-un anumit moment, atât cât să-ți dai seama de ceva.
Ceva simplu și clar.
Și atunci să ai o epifanie.
Unică și vividă.
Sacră și categorică.

Aș fi luat o altă decizie?
Întotdeauna i-am dmirat pe cei care spun că nu au niciun regret.
Am crezut mereu că sunt una dintre ei.
Cred că cei cu adevărat fericiți sunt cei care sunt dispuși să-și exerseze încercările.
Ei au un oareșce optimism. Pentru ei trecutul există ca și lecție de viață, ca ceva care ne face să ne definim, să ne schimbăm regulile, ca ceva pe care să construim.
Eșecul în luarea unei decizii este în decizie însăși.
Nu poți defini ceea ce ești în raport cu ceea ce alții așteaptă de la tine.
Nu poți să iei deciziile importante ale vieții din teamă, remușcări sau egoism.
Nu te poți îngropa pe tine însuți.
Nu-ți poți construi lumi "în siguranță", uitând că ele trebuiesc dărâmate ca să începi să o construiești pe a ta.

Fericirea asta e atât de efemeră și are degetele mai dezlânate decât ale unei păpuși din cârpe și ațe.
E variabil instabilă. Azi te strângi ca o moluscă-n cochilie, adunându-te tentaculă cu tentaculă, mâine ieși un fluture superb dintr-o gogoașă de mătase.
Și da, eu am știut dintotdeauna că fericirea mea este dependentă doar de mine, însă de multe ori nu m-a ajutat la nimic conștientizarea acestui aspect... căci, nu trăim singuri.
E bine să rătăcești pentru o vreme!
Atât cât să o înțelegi.

Îi aștept cu drag și dor pe cei de la Gotan Project. Ne vedem pe 28 februarie la Sala Palatului!
Hai să ne delectăm cu "Rayuela", deși favorita mea rămâne tot "Diferente".

greater things are yet to come...

Am trecut peste un an. Aparte!
Pe alocuri bun sau tendențios de rău, cu momente îngrozitoare și clipe magnifice. Nu știu să zic dacă a fost bun sau rău, însă, cu siguranță, și-a făcut loc, împingând cu coatele în rutina ultimilor 10 dinaintea lui.

Nu știu ce se va întâmpla in 2011. În afară de faptul că în martie îmi voi schimba numele de familie, iar în mai voi deveni definiția unui cuvânt, care nu am crezut că pot fi vreodată! Deși totul pare destul de în ceață, împacarea cu mine însămi a devenit o condiție "sine qua non". Mi-am părăsit vechile prietene "depresia" și "nemulțumirea". Am reușit să le alung din viața mea fără să-mi dau seama. Tacit si definitiv! Acum, probabil, sălășluiesc sub pielea altcuiva sau își țin una alteia de frig într-o gură de metrou părăsită.

Cântecul de noapte bună, ce-i place micului mascul: sinucigașul Jeff Buckley și al lui superb "Hallelujah"!

11 ianuarie 2011

point of no return...

Uneori îți dorești să te întorci.
Nu în timp.
Nu înapoi.
Nu printre oameni.
Îți dorești să te întorci într-o anumită clipă, într-un anumit moment, atât cât să-ți dai seama de ceva.
Ceva simplu și clar.
Și atunci să ai o epifanie.
Unică și vividă.
Sacră și categorică.

Aș fi luat o altă decizie?
Întotdeauna i-am dmirat pe cei care spun că nu au niciun regret.
Am crezut mereu că sunt una dintre ei.
Cred că cei cu adevărat fericiți sunt cei care sunt dispuși să-și exerseze încercările.
Ei au un oareșce optimism. Pentru ei trecutul există ca și lecție de viață, ca ceva care ne face să ne definim, să ne schimbăm regulile, ca ceva pe care să construim.
Eșecul în luarea unei decizii este în decizie însăși.
Nu poți defini ceea ce ești în raport cu ceea ce alții așteaptă de la tine.
Nu poți să iei deciziile importante ale vieții din teamă, remușcări sau egoism.
Nu te poți îngropa pe tine însuți.
Nu-ți poți construi lumi "în siguranță", uitând că ele trebuiesc dărâmate ca să începi să o construiești pe a ta.

Fericirea asta e atât de efemeră și are degetele mai dezlânate decât ale unei păpuși din cârpe și ațe.
E variabil instabilă. Azi te strângi ca o moluscă-n cochilie, adunându-te tentaculă cu tentaculă, mâine ieși un fluture superb dintr-o gogoașă de mătase.
Și da, eu am știut dintotdeauna că fericirea mea este dependentă doar de mine, însă de multe ori nu m-a ajutat la nimic conștientizarea acestui aspect... căci, nu trăim singuri.
E bine să rătăcești pentru o vreme!
Atât cât să o înțelegi.

Îi aștept cu drag și dor pe cei de la Gotan Project. Ne vedem pe 28 februarie la Sala Palatului!
Hai să ne delectăm cu "Rayuela", deși favorita mea rămâne tot "Diferente".

greater things are yet to come...

Am trecut peste un an. Aparte!
Pe alocuri bun sau tendențios de rău, cu momente îngrozitoare și clipe magnifice. Nu știu să zic dacă a fost bun sau rău, însă, cu siguranță, și-a făcut loc, împingând cu coatele în rutina ultimilor 10 dinaintea lui.

Nu știu ce se va întâmpla in 2011. În afară de faptul că în martie îmi voi schimba numele de familie, iar în mai voi deveni definiția unui cuvânt, care nu am crezut că pot fi vreodată! Deși totul pare destul de în ceață, împacarea cu mine însămi a devenit o condiție "sine qua non". Mi-am părăsit vechile prietene "depresia" și "nemulțumirea". Am reușit să le alung din viața mea fără să-mi dau seama. Tacit si definitiv! Acum, probabil, sălășluiesc sub pielea altcuiva sau își țin una alteia de frig într-o gură de metrou părăsită.

Cântecul de noapte bună, ce-i place micului mascul: sinucigașul Jeff Buckley și al lui superb "Hallelujah"!

 
powered by Blogger