we need a resolution...

bun... am si eu o intrebare?

care-i treaba cu rezolutiile in ajun de an nou?
de ce naiba nu se gandesc oamenii la ceea ce ar trebui sa schimbe in viatza lor, pe 27 iulie? sau pe 10 martie?
de ce trebuie mereu sa astepte 31 decembrie ca sa faca asta?
ok... ca sa fiu in "randul lumii", iata si lista mea:

1. nu o sa-mi schimb nicidecum obiceiurile proaste!
(prin asta se intelege: dormitul pana tarziu, pierdut timpul aiurea, lasat totul pe ultima suta de metri, baut cola la greu etc)
2. nu o sa economisesc bani! (pt ca nu pot, nu de alta... si la o adica, de ce i-as economisi?)
3. nu o sa mai fiu atat de amabila si dragalasha tot timpul...
4. o sa raman la fel de flexibila si nehotarata in decizii...
5. n-o sa ma marit nici anul care vine!
6. o sa raman la fel de sincera si o sa-mi exprim intotdeauna ideile, fara sa ma cenzurez sau sa ma prefac...
7. o sa fac in continuare doar ceea ce simt!
8. o sa-mi iau permis si mashina! (cred ca asta e cea mai tare!)
9. o sa-mi petrec mai mult timp cu prietenele mele si cu persoanele dragi...
10. o sa-mi gasesc un hobby care sa ma stimuleze (lunile trecute ma gandeam la niste cursuri de dans... de ce nu?)
Well... what's your top 3, or 5, or 10 resolutions???

maybe all men are a drug. sometimes they bring you down and sometimes, they get you so high!

Tot timpul am crezut ca oamenii mint de frica sa nu ii iubesti asa cum sunt ei de fapt. Aleg sa minta ca sa se transforme in ceea ce cred ei ca tu ai putea sa iubesti la ei!
Deseori mi-am zis ca nu pot fi chiar atat de rai… de ce sa minta? de ce sa nu fie cum sunt ei?
E imposibil sa nu-i iubeasca cineva asa cum sunt!
Apoi… am observat un lucru, ca toti suntem niste copii mari care mai devreme sau mai tarziu mintim pentru a fi iubiti!

Ziua 1
Ea: Esti fericit cu mine?!
El: Ce-ti veni sa ma intrebi asta?
Ea: Nush… mi-a venit pur si simplu… Raspunde-mi, te rog!
El: Ce-ai patit? S-a intamplat ceva?
Ea: Nu… raspunde-mi odata! Te fac fericit?
El: Nu stiu…
Ea: Nu stii?
El: … Adica… depinde ce intelegi prin asta!
Ea: Da... dar in felul in care intelegi tu fericirea, esti fericit cu mine?
El: Cateodata da….
Ea: … si cateodata, nu?
El: Nu stiu… cum sa-ti raspund… Nu vreau altceva, daca la asta te referi!
Ea: Nu la asta ma refer… Sunt trista…
El: De ce?
Ea: Nu stiu… pur si simplu fara motiv…
El: Dar tu… ? Esti fericita cu mine?
Ea: Nu stiu… nu cred!
El (zambind): Nici macar nu ai stat pe ganduri…
Ea (rasufland greoi): Nu… nu sunt fericita cu tine!
El: Cat de convinsa esti!!?
Ea: Da... sunt!
El: De ce nu esti fericita?
Ea: Nu stiu…
El: De ce nu esti fericita cu mine?
Ea: Ti-am zis… nu stiu! Poate ca e vina mea.
El: Da… e vina ta!
Ea: Poate ca ai si tu o parte din vina…
El: Mda… ce-ar trebui sa fac ca sa fii tu fericita?
Ea: Nu trebuie neparat sa faci ceva…
El: Si atunci de ce nu esti? Suntem impreuna, nu? Nu e suficient?
Ea: Nu!
El: Fericirea ta depinde de mine?
Tacere timp de 5 min…
Ea: Stii? Cineva mi-a spus odata ca poate sa ma faca fericita…
El (nervos): Asa… si?
Ea: Si… i-am ras in nas. I-am zambit si i-am spus ca fericirea mea nu depinde decat de mine!
El: Nu vad legatura...
Ea: Acum pun aceasta convingere a mea sub semnul indoielii! Daca fericirea mea depinde de altcineva?
El: Nu stiu. Crezi ca altcineva te-ar putea face fericita?
Ea: Altcineva?
El: Da… alt barbat?
Ea: Nu stiu ce sa spun…
El: Cum ar trebui sa fie ca sa fii fercita?
Ea (tace)
El: Sa te iau in brate si sa te sarut in mijlocul intersectiei?
Ea: Cateodata…
El: Sa ne tavalim prin zapada si sa ne batem cu bulgari?
Ea: Si… asta!
El: Sa iti spun in fiecare zi ca te iubesc?
Ea: Nu neaparat!
El: Sa-ti trimit zilnic buchete de flori?
Ea: Nu-mi plac florile!
El: Sa ne casatorim maine?
Ea: Nu vreau sa ma casatoresc!
El: Atunci?
Ea: Sa ma faci sa rad cu gura pana la urechi!
El: Nu sunt bun la spus bancuri…
Ea: Nu la asta ma refeream… De ce esti ironic?
El: Dar?
Ea: Sa ma faci sa rad in fiecare moment in care sunt cu tine.
El: Dar ne intelegem bine, radem, glumim… ne iubim!
Ea: Nu intelegi nimic!
El: Pentru ca tu nu stii ce vrei…
Ea: Ba stiu ce vreau. Vreau sa fiu fericita! Sa rad in fiecare zi! Nu mai vreau sa fiu trista..
El: Acum esti trista…?!
Ea: Foarte trista!
El: Ce pot face ca sa fii fericita?
Ea: Fa-ma sa rad mereu!
El: Si cum pot sa fac asta?
Ea: Nu stiu… tu trebuie sa stii!

Ziua 2
El: Ti-a trecut supararea?
Ea: Nu e ca si cum m-as fi suparat pe o chestie anume si ar fi trebuit sa-mi treaca...
El: Dar?
Ea: E mult mai complex de atat!
El: Bine... Spune-mi...
Ea: Nu am ce sa-ti spun!
El: Vorbeste cu mine...
Ea: Nu vreau sa vorbesc despre asta!
El: Tu niciodata nu vrei sa vorbim...
Ea: Asta... pentru ca nu se rezolva nimic, niciodata!
El: Cum vrei sa te inteleg daca nu comunici cu mine?
Ea: Nu am ce sa comunic..
El: Nu comunicarea era cheia?
Ea: Nu... Asta era inventata ca sa se vada cartile de terapie de cuplu si ca sa aiba si terapeutii ce manca...
El: Atunci... o lasam asa...
Ea: Cum?
El: Asa... in pom!
Ea: Bine! Pa!

Ziua 3
Ea (razand): E stupid! Nu ai dreptate!
El: Bine... bine... dar ce ai avut ieri si alaltaieri?
Ea: Nu stiu! Eram trista si nefericita!
El: Si acum? Mai esti?
Ea: Nu stiu...
El: Stii tu vreodata ceva...!!?

a song that makes my day...

introducing... sarah kane and the demons of depression

SARAH KANE 1971-1999
La 23 de ani a scris “Blasted”, un omagiu adus canibalismului si violului, piesa ce a starnit un val de proteste si a shocat media.
La 28 de ani, demonii depresiei au pus stapanire pe ea si cu un siret de pantof s-a spanzurat!
Avea depresii teribile si vorbea foarte des despre sinucidere si in martie 1999, dupa o tentativa eshuata de a se sinucide luand 185 de pastile, Sarah Kane este gasita spanzurata intr-un spital din Londra.
Din păcate, la noi nu prea au ajuns informaţii despre viaţa scurtă şi agitată a Sarei Kane. Acest episod din viaţa ei a fost suficient pentru a crea un fel de "alergie la Sarah Kane", care i-a atins din păcate şi pe profesionişti.
Criticii care i-au analizat operele, precum şi mulţi dintre cei care au lucrat cu ea ca regizor sau ca dramaturg, i-au comparat stilul cu "teatrul cruzimii" teoretizat de Artaud. Şi o încercare de exorcizare a propriilor coşmaruri, a "iadului interior", cum singură îl numea.
Sarah Kane este poate cea mai elogiata si, totodata, cea mai hulita autoare britanica a contemporaneitatii. Facand parte din rasa complicata a autorilor "damnati", traindu-si egal obsesiile si angoasele in viata si in opera, Sarah Kane scrie o dramaturgie violenta, a situatiilor ultime si a relatiilor-limita.
In 2004, piesele Sarei Cane au patruns si in Romania, la Gala Uniter, fapt ce a stârnit un val de proteste, demisii şi discuţii. Lumea teatrului romanesc s-a declarat pe alocuri "socata".
Ulitma ei piesa ” 4:48 Psychosis” dezvaluie povestea trista a unei femei inteligente, sensibile, care isi duce zbuciumata existenta in decorul tern al unui spatiu de spital. Condamnata sa traiasca printre perfuzoare, seringi si medicamente, scarbita de doctori dar, mai ales, de mimetismul devenit sadic si de dureroasa indolenta a acestora, eroina cauta cu orice pret un mijloc de evadare. Parasita de prieteni si cu o perpetua suferinta in suflet pricinuita de despartirea de iubit, femeia percepe moartea ca fiind unica solutie salvatoare. "Sunt un esec total ca om. Sunt vinovata si acum trebuie sa platesc. Nu vreau sa mor, dar nu mai pot sa traiesc. Mintea mea este si subiectul si predicatul. Am obosit de atata viata"!
Piesa s-a pus in scena dupa moartea ei, deoarece la putin timp dupa ce a terminat de scris scenariul acestei piese Sarah s-a sinucis.
In ultimul ei interviu spunea: “Sunt pe cale sa termin de scris o piesa cu titlul 4:48 Psychosis in care vorbesc despre o depresie psihotica, dar, in acelasi timp, si despre ceea ce se intampla in sufletul unei persoane atunci cand dispar complet limitele dintre realitate si diverse forme ale imaginatiei. Si dispar atat de bine incat nu se mai poate face diferenta intre viata reala si cea visata. 4:48 poate fi considerata o pierdere a sinelui cufundat intr-o "depresie haotica". “4.48" este sintagma in jurul careia are loc intreaga actiune a piesei, semnificatiile acesteia fiind tragice: "La ora 4.48 ma viziteaza luciditatea. Si, timp de o ora si douazeci de minute, sunt iar in toate mintile. (...) Dupa 4.48 o sa tac pentru totdeauna!".
Din cand in cand, imi place sa ma caut (desi nu ma gasesc niciodata) in piesele Sarei Kane, care imi par ca niste radiografii reale ale tristetii surprinse in toate ipostazele: torment, i-don't-give-a-shit, disperare, angoasa, deznadejde, teribilism si... nimic. Operele ei imi par ca un taifun in care se zbat personaje aflate mereu pe marginea prapastiei si care, desi nici ele nu inteleg de multe ori de ce... sunt nevoite sa sara. Ce ma impresioneaza la Sarah Kane este puterea cu care a reusit sa analizeze lucid nebunia asta de sentimente... si tot lirismul pe care a reusit sa-l extraga din ele.
In piesa "Phaedra´s Love", Sarah scria: "Have you ever thought, thought your heart would break? Wished you could cut open your chest tear it out to stop the pain?" sau "Life´s too long!" sau "Always suspected the world didn´t smell of fresh paint and flower/ smells of piss and human sweat"... iar in "Cleansed" scria: "If you could change one thing in your life what would you change? / My life". Dupa parerea mea... sunt suficiente indicii care sa premediteze sinuciderea ce avea sa vina!
Aici… este “Skin” (un scenariu de film de scurt-metraj) pe care Sarah Kane l-a scris in 1995. Exceptand faptul ca regizorul nu a reusit sa redea intocmai tormentul pe care-l traverseaza personajul Sarei Kane si ca a sarit peste cateva parti esentiale ale scenariului, filmuletzul este de-a dreptul insane, dar si "bestial" in acelasi timp. Povestea unui tanar rasist (skinhead) care se indragosteste de o fata de culoare. Mi-a placut teribil dialogul lor.
Marcia: You never touched a black woman before?
Billy: Only with a baseball bat!
... but you'd better watch it!!! :)


my christmas... the season of dreams silent retreating

Cand aveam vreo 3, 4 ani aveam o pelerina alba cu floricele roshii de care eram nedespartita… eram indragostita iremediabil.
Imi aduc aminte ca ma imbracam cu ea la orice ocazie. Tanjeam dupa ea, sufeream dupa ea. Nu suportam sa o vad pe umerash, atarnata in shifonier.
Mama era disperata, mi-o ascundea mereu… si daca nu o gaseam, plangeam pana ce biata maica-mea, disperata de urletele mele, o scotea la ivelea!
Pelerina alba mergea peste tot dupa mine, in vacante, la scoala, in vizite, la spital, in locurile de joaca.
Cred ca atunci am fost pentru prima oara cel mai aproape de a realiza ce inseamna sa-ti descoperi contrapartea in ceva... intr-un obiect!
Azi mi-am amintit de toate astea. Stateam cocotzata in mijlocul patului cu o raceala ce ma bantuie de mai bine de o saptamana si priveam un tweety de plush de care sunt teribil de atashata, cel mai vechi dintre totzi tweety mei, caruia deja un picior i s-a descusut si un ochi sta sa-i cada!
M-am ridicat si am prins curajul de a cauta in sertarul meu vechi… cu obiecte de care eram indragostita, dar pe care cu timpul le-am uitat undeva intr-un coltz al casei, iar mama, pentru ca nu le mai foloseam sau purtam, mi le-a depozitat intr-un sertarash.
A fost straniu sa descopar acolo lucruri care nu se mai vad, lucruri pe care le uitasem. La inceput mi-a fost teama sa ma uit la ele, nu am mereu atitudinea potrivita. In cele mai multe cazuri prefer sa ma ascund, dar dupa un timp am prins curaj sa le privesc.
Am gasit niste poze vechi cu mine si cu pelerina alba. Cu familia… cu rudele…
Mi-am amintit de caciulitza mea cu coditze... pentru care am plans atat de mult atunci cand s-a rupt una dintre ele (coditze).
Mi-am adus aminte de bunica mea care a murit anul trecut inainte de craciun. Am crescut cu basme cu printzi si printzese pe care nu le-am mai auzit de atunci si printre creioane colorate.
Am descoperit pe rand lucruri de care intr-o anumita etapa a vietii mele eram dependenta. Nu-mi place nimic din ceea ce provoaca dependentza, de fapt urasc acest cuvant. Acest cuvant care te restrictioneaza atat de mult.
Am realizat ca de-a lungul copilariei si adolescentei mele am fost dependenta de multe lucruri. Incepand de la pelerina alba si pana la relatia mea cu Daniel!
Am gasit un colier din scoici pe care candva il purtam in disperare, chiar daca nu mergea la nimic. Am gasit agenda mea cu poezii scrise in pripa de o adolescenta indragostita, sau cel putzin asa credea ea atunci. Am gasit clasorul meu cu timbre (Doamne cat de ordonata eram… nu haotica, ca acum). Si colectia de carti Dostoievski, cu foile ingalbenite de vreme, la care tineam ca la ochii din cap.
O bucatica de cristal pe care am primit-o odata de la cineva si pe care am purtat-o cu mine ani de-a randul, ca pe-un talisman norocos. Si iconitza cu care dormeam sub perna cand eram copil.
O cutie cu plastilina… vai cat imi placea!!! Oare cum a ajuns aici?… din pacate, in momentul in care am luat un baton de plastilina intre degete s-a facut bucatzi de uscat ce era.
Doua carti de colorat si vreo trei carioci cu varful tocit, despre care nu mai stiu daca-mi apartineau mie sau fratelui meu.
Mereu m-am simtit confortabil in amintirile cu mine copila, ca si cand as fi sarit sotronul peste ani ca sa ajung la mine acum.
Am sarit cu pashi atat de mari incat am senzatia ca am pierdut cateva casute (cu amintiri, prieteni, iubiri ingenue si lucruri) care ma ajutau sa ma identific cu cea de acum ani buni.
M-am dus la mama si am intrebat-o de pelerina alba. Ea a inceput sa rada.
“Iti mai amintesti de ea?” m-a intrebat.
“Da, azi mi-am amintit de ea. Nu stiu de ce… pur si simplu, mi-am amintit azi de ea!” i-am raspuns.
Trecand peste faza de uimire exacerbata mi-a zis: “Nu stiu, imi amintesc ca, la un momendat am dat-o cuiva!”
Nush ce s-a intamplat cu mine, dar am simtit ca-mi dau lacrimile. Pelerina mea... cui sa-i dea pelerina mea alba cu floricele roshii... pe care o iubeam atat de mult!?
Asa eram eu…
Faceam cate o pasiune pentru orice si ma dedicam acelei pasiuni in totalitate. Chiar daca pasiunea sau lucrul pentru care faceam o pasiune nu ma satisfaceau cu nimic, nu ma multumeau... ba chiar ma dezamageau!
Asa fac si acum...
Niciodata nu am inteles de ce sunt asa.
Acum... cred ca sunt mult prea matura ca sa mai fiu dependenta de ceva! ... ca sa mai am pasiuni!
Copilaria mi se pare atat frumoasa... atat de fireasca... la fel ca tot ceea ce este legat de ea.
Un anotimp spre care sa te indrepti neincetat, cu salturi uriashe...
Salvarea pentru orice anemie a fericirii.
Putina confuzie, teama... un strop de tristete si mici regrete, sunt primele senzatii de la care pornesc mereu inspre ceva nou si fresh!
Si incerc sa imi spun de fiecare data cu voce tare ca sa ma aud din talpi pana-n creshtet... si din ratziune pana-n inima: "i did the right choice!"

me = pissed off... you = hated!

JOACĂ s.
1. joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit, zbânţuitură, zbur-dare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbânţ, zburdă.
2. v. amuzament.
JUCA, joc, vb. I.
1. Refl. A-şi petrece timpul amuzandu-se cu diferite jocuri sau jucării; a se distra.
2. Refl. Fig. A-şi bate joc, a nu da importanţa cuvenită, a nu lua în serios pe cineva sau ceva; a glumi.
- Tranz. (Rar) A-şi bate joc de cineva; a păcăli, a hărţui, a şicana.
- Expr. A juca festa (sau renghiul) cuiva = a face cuiva o farsă, a-l păcăli.
3. Intranz. A interpreta un rol într-o piesă sau într-un film; (despre trupe de teatru) a da o reprezentaţie.
A JUCA, joc
1. tranz. A pune în joc respectând anumite reguli.
2. fig. A expune riscului.
3. fig. (persoane) A induce în eroare (ridiculizând şi recurgând la mijloace necinstite).
A SE JUCA, joc
1. A se deda unui joc.
2. fig. A manifesta lipsă de consideraţie; a nu lua în seamă gravitatea unei situaţii.
3. cu focul
- a se expune în mod imprudent unui pericol
- a neglija gravitatea unei chestiuni sau situaţii.

... asta ca să mă conving că încă mai cunosc semnificația cuvântului "joacă", al cărui corescpondent în altă limbă, atât de dragă nouă... este "fun" (cuvânt care mai degrabă ar însemna "distracție", de aceea și atât de ușor de confundat cu "joacă")!

a short review...

ta-na-nam-tam-tam... am luat concediu!!!! pana pe 7 ianuarie!
maine ne intalnim cu totii la redactie, sub brad, sa vedem ce ne-a adus "moshul". sper sa fie o crema farmec pentru ten gras...
maine seara, petrecerea antenelor: in fratelli! (abia astept)
mai sunt 5 zile pana la craciun! :)
cheers!

my lips are bleeding from kissing you goodbye every night...

Sondre Lerche - My...

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye every night

My sheets are tearing
from sleeping in too long
from sleeping in too long with you

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My head is where
it's always been
if only I knew where

My feet can't stand
that ground no more
It seems that I don't care

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye every night

My heart is pounding
yes yes yes
My mind just second guess
My love is so
articulate
But I am such a mess

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye
it's all that I do

My sheets are tearing
from sleeping in too long
from sleeping in too long with you

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

my kind of evening...


Tocmai ce-am iesit din cada. Abia mi-am spalat parul si peste tot, in jurul meu miroase a citrice. E un aer exotic si lenes, care ma imbie ushor-ushor la atipeala si vise frumoase. La tv nimic interesant... pe antena, aceeasi obosita de emisiune “din dragoste” si acelasi obosit de moderator, mircea radu… iar la brancu, pe antena 2 – "azi sylvia, ieri asia" (cine-o mai fi si asta!?). mai sunt 26 de minute pana incepe “in gura presei” (intr-adevar ceva ce urmaresc cu mare placere).
Am parcurs lungul drum al amiezii inspre somnul de seara prin redactie, prin montaj... a fost al naibii de frig azi… iar acum, ma regasesc tolanita in pat, printre creme de par si sticlutze de oja, prefacandu-ma teribil de obosita. mai sunt 7 minute pana incepe mircea badea...
Emily Loizeau se aude undeva in surdina… si nu pot sa nu ma las "completly touched" de vocea ei superba.
Cateva lumanari aprinse si inca vreo trei miresme diferite. Asa de mult imi place sa le combin intre ele, ca de fiecare data sa rezulte o alta combinatie ametitoare si "inedita". Ceaiul, evident de vanilie… si betisoarele parfumate cu opium. Ma intreb cate mai suporta nasul asta al meu?!!... aud in continuare aceeasi voce care-mi vorbeste despre o iubire mare, despre un el care exista la celalalt capat al lumii, despre o ea care il asteapta… niste ganduri si sentimente care nu ar avea nevoie de spectatori si ascultatori… "sur la rivière il pleut de l'or, entre mes bras je serre ton corps. tu es là... a l'autre bout du monde..."

my personal 7 wonders!!!

Fiecare om are tabieturile lui, preferintzele lui... si de ce nu, locurile pe care le iubeste?!
So why can't I have my 7 personal wonders?
Imi plac multe lucruri, desi cineva imi spunea odata ca urasc atat de multe lucruri si iubesc atat de putine...
Iata si lista cu cele 7 minuni "ale mele":
1. tratoria il calcio, pentru pennele sicilene exceptionale si pentru profiterolul cu inghetata (damn... deja salivez) si cofetaria maria din baneasa (undeva intre nae caranfil si aurel vlaicu), fac cele mai bune tarte cu fructe pe care le-am mancat vreodata. aaaaaaa.... si agapitos (cele mai tari cookies :D)
2. magazinele cu haine, cele cu produse de aromoterapie si obiecte vechi (anticariatele, magazinele de antichitati cu ceasuri vechi, tot felul de obiecte de decor si statuete aborigene)
3. marea (n-as putea sa aleg exact o statiune anume, tot ce stiu este ca am o pasiune nestavilita pentru mare)
4. cismigiul (e superb pe alocuri... pe aleea scriitorilor, pe langa lac, in centrul parcului, unde, atunci cand eram mica dadeam de mancare porumbeilor)
5. patul meu... (atunci cand ma bag seara in el, dupa o zi de munca sau ma trezesc sambata dimineatza si mai lenevesc vreo 2-3 ore)
6. opera romana si teatrul national (sa-l mai prind pe iures in vreo piesa de teatru sau sa mai vad odata "flautul fermencat" la opera)
7. timisoara (candva imi doream sa ma mut acolo)... si sibiul (este un oras superb)
Pentru cei ce vor stramba din nas... imi cer scuze ca nu am trecut si plaza in lista mea, chiar daca sunt cateva "chestii" pe acolo dupa care ma dau in vant: cartofii tar-tar si polo de la sr. patata... yummmmmmyyyy... starbucksul (pt caramel frappeurile alea dementiale) si magazinul mango!

childish is my middle name...


Candva… in timpurile prafuite de acum 15-16 ani, pe vremea cand eram “just a kid”, ma tot delectam cu obiceiul de a-mi chema prietenele la mine si a ne testa instinctele de micute cercetase… si supravietuitoare.
Obisnuiam sa asezam cateva maturi, cu “pamatuful” in podea si cozile in sus, in forma unui con, astfel incat sa asternem un cearsaf desupra si finalmente… sa construim un cort.
Il puneam in mijlocul sufrageriei si intram precum alice, in “taramul minunilor”. Acolo, in lumea noastra, toate trei ne faceam planuri. Puneam “tzara la cale”, ne gestionam resursele de biscuiti, acadele care ne colorau limba, saratele si suc.
Organizam tot felul de tactici la care sa recurgem in diverse situatii si povesteam… asa… ca la foc de tabara. Dar nu povesti horror, ci povesti cu si despre baietii pentru care mai facusem cate o pasiune peste zi. Ca, la vremea aceea eram foarte instabile emotional.

Si azi... nu stiu…
Lucrurile sunt cam la fel… numai ca acum nu mai avem un cort sub care sa ne asezam, nu mai avem un cort in care sa intram si sa ne marturisim totul, fara a omite niciun amanunt. Nu mai avem acel loc in care sa ne simtim atat de “safe”… acel loc in care sa fim convinse ca tot ce se spune ramane sub juramantul tacerii.
Acum… suntem mari!
Saptamana trecuta, mirela a fost la ecograf (este insarcinata a doua oara) si a aflat ca o sa aiba o fetita (asa cum am prezis je, mama omida ce sunt)!
Este cam speriata, dar eu sunt terribly happy pentru ea!

angels falling through my head...

butterflies....

Își luase o marjă și-și spusese că a-l trata cu răceala este cea mai bună soluție. Nu credea o clipă că siguranța de sine avea să o părăsească atât de curând. Era mai degrabă mandră și-și spunea că zâmbind și vorbind protocolar nu avea să se trădeze.

Îl privea cum o privea și murea de ciudă că nu știa ce gandește el. Nu se schimbase... Era la fel de frumos cum și-l amintea ea... Era același chip pe care-l căuta zilnic în locurile în care se ducea și pe care nu-l vedea niciodată. O avalanșă de amintiri... vorbe... șoapte... priviri și atingeri!
El... o privea fix, cu pleoapele întredeschise și cu o expresie de-a dreptul stranie. Apoi i-a zâmbit.
S-au așezat amândoi unul lângă celalalt și o vreme au rămas tăcuți, cu atitudinea unora care tocmai au intrat într-o casă, într-o vizită protocolară.

El, privind-o și zâmbind. ea, neștiind prea bine ce să facă, din nou împreună, după atâta timp. Ochii lui o cercetau în tăcere, din creștet până în tălpi și ea s-a gândit că se uită ca la o necunoscută. S-a apropiat și mai mult de ea, ca s-o studieze îndeaproape...
Apoi a privit-o un moment fără să facă nimic altceva. Doar privea... Și-a întins o mână cu palma deschisă și a trecut-o cu blândețe prin părul ei... de câteva ori. Părea atât de liniștit și gesturile lui erau atât de molcome, încât, pentru o clipă, ea s-a temut că nu o mai dorea și că acțiunile lui erau doar reflexul unei dorințe mai vechi, dispărute ireversibil. Poate că, în definitiv, trecuse prea mult!
Ca și cum i-ar fi citit gândurile și ar fi vrut să i le dezmintă, el a cuprins-o în brațe și a sărutat-o! Simplul contact cu limba lui a repercutat în trupul ei și i-a răscolit toate măruntaiele. Un fior teribil i-a străbătut spinarea, iar creierul ei a resimțit o emoție și mai violentă. "El este rațiunea mea de a fi" a gândit ea în clipa aceea. Părea o stupiditate, dar în momentul acela a fost un gând grav, solemn... chiar mai mult... pentru ca în seara aceea, în care ningea, iar el o ținea în brațe și o săruta, chiar ăsta era adevărul, adevărul gol-goluț, el era rațiunea ei de a fi.
De aceea i-a luat o mână și i-a ținut-o nemișcată o clipă, până ce i-a simțit căldura. Parcă fusese ieri... totul. Atât de bine îl știa și atât de viu și de prezent rămăsese în inima și-n pielea ei. Și-a stercurat brațele în jurul capului lui, și-a lipit obrajii în scobitura gâtului... Încerca să-i explice că-l iubește... la fel ca atunci. Dar... cum ea era persoana care nu spune niciodată ce gândește, a oftat și... atat.
După care, știind că nu poate face altceva decât să rămână liniștită, încercând să-și recapete stăpânirea de sine, a rămas nemișcată o vreme, ținandu-l in brațe, agățată de el...

din ciclul: "umblu cu metroul, deci inseamna ca am ajuns rau" sau "sunt saraca, dar ma tratez"

... azi dimineatza imi beam si eu cafeaua linistita si ma conversam pe mess... incercam sa ma trezesc si sa-mi fac curaj s-o iau agale spre munca, nu de alta, dar ma astepta o zi maraton de filmari... infernala, ce mai!
... cum in fiecare dimineatza tv-ul este postat pe national tv, cu sonorul dat in surdina... in timp ce eu ma machiez, ma imbrac si "prind aripi", nu reusesc in ruptul capului sa ignor un material pe care l-au realizat cicoflenderii astia doi de razvanel si danutz.
... topic: "manelistii circula cu metroul" !!!
"Intr-adevar o premiera!" imi zic, razand in barba...
subiectul: interviu costi ionitza, care zicea cam asa:
"vream sa dam un exemplu comunitatii, ca se poate circula si cu metroul!!" (comunitatea stie, fiu al ploii, crede-ma ca e perfect constienta de asta atunci cand sta lipita ca sardeaua in sos tomat intre 30 de odoruri paralizante!!!)
... continuarea stirii: costi si alti 3 manelisti de "top" (nu stiu cum ii cheama, nu-mi "obosesc" memoria cu tot felul de rahaturi inutile, desi ar trebui, ca sa stiu la cine ma refer atunci cand injur) erau la casa ca sa-si cumpere cartele.
...teribil de amuzant: aia de acolo incerca sa le explice ca o cartela are doua calatorii si costi o tinea p-a lui "e dus-intors?" :)).
da... dobitocule e dus-intors, via basarab (cam pe-acolo pe unde ti-ar fi locul) si daca ai plecat din basarab e si musai sa te intorci tot acolo, altfel nu mai e valabila cartela!
mi-e silaaaaa...
e cartela de doua calatorii, sconcsule, nu dus-intors... tu care circuli numai cu bmw-ul si cu avionul la amsterdam (ca sa faci baieram)...(n.r: mi s-au inclestat maxilarele de greatza cand am auzit ca ai o piesa inclusa pe albumul de anul viitor "Cafe Del Mar") Doamne iarta-ma! sper sa fie doar o gluma macabra... sinistra, ce-i drept! dar, macar sa fie gluma!
... sa revenim...
continuarea reportajului: intra astia 4 magi in metrou si s-apuca sa cante (murir-ar cu rimsky korsakov in ureche, cu "flight of the bumble bee", pusa pe repeat... cred ca ar fi mai rau decat picatura chinezeasca pentru ei)
trebuie sa redau intocmai versurile pe care le cantau distinshii cantautori... cantaurari, ma rog:
"de ma vedetzi la metrou, nu-nseamna c-am ajuns rau,
cu bmw-ul stau in trafic, cu metrou' e mai practic..."
... de inalta inspiratie n-am ce-i zice, se vede ca le-ati facut pe moment! ce fetze crispate aveau bietii "metroisti" care dupa ce ca se grabeau sa ajunga la munca aia imputzita care le aduce 4,5 milioane pe luna, si se gandeau cu ce sa mai platesca rata la frigider si intretinerea de luna asta, ca ete... vin sarbatorile peste noi si tre' s-avem ceva pe masa... erau obligati sa asculte corul "turturelelor", dar ce zic eu??? corul "ciorilor" branduite cu versace...
sa te fereasca Dumnezeu!
ingropa-s-ar de vii unii pe altii!
si irinel pe proasta de monica columbeanu care cuvanta fara sa gandeasca, pe prima pagina din libertatea de saptamana trecuta: "pot fi oricand din nou saraca, sa circul cu metroul!"
manca-v-ar moliile cu mutatii genetice, saracilor cu duhul!!!
niciun cheers pentru voi... die, bitches! astept al patrulea reich, in care sa fie gazati toti prostii si manelistii!

I've got the snowboard under my feet, I can fly so high, I can fall so deep...

Guano Apes - Lords...
Este relativ tarziu… dar asta nu ar fi nimic daca nu mi s-ar plimba atatea ganduri tembele prin cap!
Buna seara! Numele meu este mirela si sunt dependenta de “probleme”… de trairi interioare care nu-mi dau pace…
Tu?
Cum esti?
Ti-e bine? Mie… da si nu prea!
Ieri am fost ocupata.
Azi am fost vesela!
Acum… sunt oarecum indiscreta si incorecta. Ihim… cu mine!
Sunt beata de stres si de nervi!
In curand o sa fac rost de un acvariu si o sa strang toti pestii. Pestii astia indecisi si “luatzi de val” ca mine, pestii astia care ii incurca si pe altii!
Cand eram mica, am avut cativa si au murit in trei zile! Probabil ca nu le-am dat sa manance sau nu am facut-o cum trebuie! Si-acum imi fac mea culpa!
De parca as fi in stare sa am grija vreodata de ceva…
Si acum le-as face la fel... I-as strange intr-un acvariu si i-as omori pe totzi, nu i-as hrani. I-as lasa sa moara de foame... sa-i vad cum se chinuie!
...dar, sa revenim:
De parca as fi in stare sa am grija vreodata de ceva…
Daca nu pierd, stric. Daca nu stric, distrug. Daca nu distrug, ranesc!
Daca nu ranesc, omor! Si daca nu omor… in fine, gasesc eu ce sa fac!
Buna seara! Numele meu este mirela si fac abuz de bunatatea altora… "stricandu-le" si lor viatza!

i'm in the mood for christmas...

Susanne Manning - Santa Baby

hey, don't honk... i'm criticizing myself in here! :)


Daca ar fi sa ma definesc printr-o singura virtute, n-as sti pe care sa o aleg. Insa, niciunul dintre “talentele” mele, fie ele multe sau putine… nu ar putea concura in ruptul capului cu cel mai mare defect al meu, cu pacatul meu primar si principal… pe care nu m-as sfii niciodata sa-l recunosc: sunt mandra. Sau poate ca, mai degraba as folosi termenul “trufasha”. Fara motiv si circumstantze sunt o persoana imposibil de mandra.
Atat de din-cale-afara si exagerat de mandra, incat acestei mici slabiciuni, ii datorez cea mai mare parte din puterea mea de a face anumite lucruri… pe care (in mod evident) altfel nu le-as face.
Cred si acum ca mandria se afla undeva la baza sau originea tariei si ambitiei mele si cateodata ma elibereaza de zbuciumuri “atat de interioare” precum vanitatea sau invidia, dar tot ea (mandria) mi-a adus cea mai mare parte dintre deceptii, necazuri, esecuri si proaste decizii.
Mereu am spus ca nu se poate sa existe durere mai cumplita decat cea incercata de o persoana mandra cazand.
Sau durere mai mare ca atunci (sau cel putin nu stiu eu) cand o astfel de persoana ajunge la concluzia ca deciziile ei “trufase” nu-i aduc nimic bun.
Evident, vorbesc la modul general, dar ma refer in special la mine.
Deocamdata, aici, ma aflu –EU – care astept mereu ceva mai mult de la mine si iau mereu decizii tinand cont de altii, dar cu o trufie de multe ori dezarmanta. Ce-i drept, taria de caracter in a lua decizii o am in sange. Doar am mandria sa ma ajute.
Dar apoi... stau precum batrana aia care-si asteapta in batatura iubitul soldat de care nu mai stie nimic 60 de ani, de pe vremea razboiului si se uita in zare asteptandu-l si intrebandu-se: “Cum ar fi fost daca….”
Umilita de propriile-mi decizii, ma laud cu faptul ca nu am regretat niciodata nimic din ceea ce am facut. Dar aici, lucrurile se bat cap in cap si se impletesc cumva paradoxal!
Ei bine… mda. Recunosc. Guilty as charge: de multe ori iau decizii stupide, si apoi ma gandesc la ce ar fi putut sa fie daca nu as fi luat o anumita decizie, insa in continuare nu regret nimic.
Intelege cineva ceva? Ca la mine e cam ambiguu…
Totusi, ideea trebuia sa fie mai simpla de-atat. M-am saturat sa despic firu-n patru, sa complic lucrurile si sa iau decizii care sa ma puna mereu intr-o "lumina buna"!
Asdar, m-am decis sa “concediez” trufia! O s-o reangajez doar atunci cand simt ca am nevoie de ea. In zile speciale!
O sa renunt si la zambetele pe care le afisez destul de des, alea mai false decat sarutul lui iuda si nu o sa mai strig cu buzele stranse si dintii incleshtati pana ma dor falcile si fara sa mi se clinteasca un singur muschi al fetzei.
Fac un pact cu mine insami: o sa fiu mai "EU"!

let's waste time chasing cars, around our heads...

Snow Patrol - Chas...
abia astept sa ninga... cred ca este primul an in care imi doresc teribil sa ninga! mai nou, am o facut o pasiune pentru fulgii de zapada! those little perfect snowflakes...
abia astept sa impodobesc bradul... se vede clar ca astept cu ardoare craciunul, ca ascult colinde inca din noiembrie!
sa ma plimb prin centru seara cand e frig , incotoshmanata cu manushi si fular si sa vad tot orasul luminat si suprapopulat. (daaaaa... suprapopulat)... forfota si galagie!
:)
well, if i lay here, if i just lay here... would you lie with me and just forget the world?

a weekend beautifully spent...

sau... cel mai productiv weekend dintre ultimele 9, 10... :)
Dupa cum spuneam... chiar am stat cocotzata in varful patului ca o closhca uitandu-ma la filme! Asadar...

The Mist (2007)

Dupa o furtuna violenta care ataca orasul Maine, un nor de ceatza invaluie toata regiunea. Un grup de oameni ramane blocat intr-un supermarket si printre ei si David (un pictor, de curand mutat in oras) si fiul lui de 5 ani. La scurt timp, ei descopera ca in ceatza se ascund niste creaturi ciudate (in special ganganii: paianjeni, gandaci si alte buburuze… dar si un fel de pterodactili si ciudatzenii cu tentacule) care, in urma unui experiment al armatei au intrat pe o poatra din alta dimensiune.
Curand incepe iadul pe pamant si supravietuitorii din supermarket se impart in doua tabere: una, condusa de o nebuna care propovaduieste cuvandul lui Dzeu si ii convinge si pe ceilalti ca a venit apocalipsa si ca trebuie sa ofere ofranda creaturilor, cate un om pe zi… si cealalta, cu David in frunte, care vrea sa iasa din supermarket, sa gaseasca o masina si s-o taie din oras.
E un film clasic Stephen King, cu un final la fel de tipic lui. David impreuna cu baietelul lui, o profesoara si un cuplu de batrani, reusesc sa gaseasca o masina… insa, cand ajung la iesirea din oras descopera ca toti sunt morti si ca dincolo de ceatza nu mai este nimic. In departare se aud tot felul de sunete terifiante care anunta apropierea creaturilor, astfel ca David isi ia pistolul in care mai avea 4 gloantze, isi impusca fiul, profesoara, pe cei 2 batrani si el iese din masina in asteptarea creaturilor. Din fericire sau din pacate, in maxim 30 de secunde nu apar creaturile ci tancurile armatei, care reusisera sa distruga “gandacioii” si veneau in cautare de supravietuitori! Cool :D, isn’t it?

Din acelasi registru, recomand "Dreamcatcher" (tot dupa un scenariu de Stephen King), a aparut prin 2003 si e mult mai misto si "The Reaping", de anul asta, cu Hilary Swank!

me and my fetish for vampires...

in sfarsit a aparut "30 days of night" si in varianta dvd rip. :)

Barrow, un oras izolat din Alaska este inundat in intuneric o luna pe an (cand soarele trece dincolo de orizont si nu mai poate fi vazut). Dupa ce dispare si ultima raza de soare, orasul este atacat de o haita insetata de vampiri (ultimii din “breasla” lor) hotarati sa distruga fiecare vietuitor. Eben si Stela (seriful si fosta lui iubita, care ramane blocata in oras) incearca sa apere locuitorii orasului, cu pretul vietii.
Pentru un film cu vampiri (ca astea-s destul de cliseeice), “30 days of noght” are o regie decenta si un scenariu bun. Too bad, ca la final, Josh Hartnet “the cutest boy in town”, trebuie sa-si introduca cu o siringa sange infectat de la prietenul lui (pentru a se transforma in vampir)… ca sa sa-l poata dobori pe “vampirul sef”. Drept urmare, in a 30-a “zi de noapte”, cum se intampla intotdeauna si cand lupta se termina si el castiga… apare soarele si-l prajeste in bratele iubitei lui!
Recomandari, din acelasi registru (numai ca-s cu zombies): "Resident Evil: Extinction" si "28 weeks later" (care e foarte tare)

drug addicts movies...

“Broken” (2006)*********************“Candy” (2006)
Regia: Alan White ********************Regia: Neil Armfield
Cu: Heather Graham******************Cu: Heath Ledger
Jeremy Sisto ************************Abbie Cornish

Hope (o tanara oaspatarita intr-un bar de noapte, al carei vis este sa ajunga intr-o buna zi cantareata) si Will (un tip dependent de heroina) se cunosc si se indragostesc… unul de celalalt, evident!
Relatia lor devine nociva cand Hope i se alatura in lui Will in dorinta de a fi cu el "la bine si la rau" si intr-ale dependentzei de droguri… si astfel, ajunge sa-si vanda trupul pentru cateva grame de heroina. (ce nume aveau si astia: Hope = sperantza si Will = vointza)
Cand realizeaza ca este la un pas de distrugere, Hope il paraseste. Insa, povestea nu se termina aici, pentru ca Will este dispus sa o castige inapoi cu orice pret. O drama tare misto (nush de ce, dar ma dau in vant dupa filmele cu drug addicts), filmata mega-genial... oricum, Alan White e chiar tare (sunt cateva gross-planuri de-ti taie rasuflarea)... Mi-a adus aminte de “Candy", ala cu Heath Ledger, (care e mult mai reusit, mult mai emotionant… are si versuri din e.e cummings... heath ledger care e frumos de pica; ca sa nu mai zic de scena filmata in roata si detaliile alea pe ton vinetziu, cand isi baga ei siringa in vena... uuuuu... creepy!)

Happy Fuckin' Birthday, my dear country!!!

Cineva ma intreba ieri ce planuri de viitor am…
Fuck… damn… parca m-a lovit ceva! Ce planuri de viitor am? La intrebarea asta nu m-am asteptat!
In urma cu vreo 3 luni, “shefa” ne-a pus pe fiecare dintre noi sa ne facem o lista in care se ne scriem planurile de viitor si asteptarile pe care le avem de la noi, pe plan profesional. Evident ca, din 20 si ceva de persoane, am fost singura care s-a "fofilat" de fiecare data cand trebuia sa predam foicica frumos impaturita si asezata cumintzel intr-un plic sigilat, cu numele nostru pe el!
Nimeni nu credea ca nu am niciun plan sau nu intelegea de ce nu am niciun plan. Me… the planless girl! Dar, intr-un final am scapat. Celelalte plicuri s-au citit si probabil, de-al meu s-a uitat!
In general, planurile mele-s pe-o perioada scurta. Adica ating maxim ziua de maine… Sau, hai sa zicem - saptamana viitoare! Nu-s nici genul de “je m’en fiche”-ista si tind sa cred ca nu-s nici vreun spirit boem. Dar in privintza asta... sunt cam flower power!
Asadar, m-am decis ca, in dimineatza zilei de sambata, 1 dec, o zi importanta pt romani (bullshit) si o zi in care cel mai mare plan al meu este sa stau cocotzata ca o closhca in varful patului, sa ma uit la filme, sa mananc numai E-uri si sa beau cafele, ceaiuri si pepsi… sa-mi fac un fel de “what to do list”.
Sper sa nu fiu judecata cum ca n-as avea asteptari prea mari sau teluri prea inalte (*a se lua in considerare lista e facuta pe moment)!
1. intr-una din zile ma voi trezi mega odihnita si cu mega chef de curatenie. O sa fac curat “luna” in camera mea si nu o sa mai arate ca un camp de lupa niciodata!
2. intr-o perioada cat mai scurta de timp (aproximativ 2 luni) o sa ma duc naibii sa dau examenul pt permisul ala de conducere (chit ca nu-l iau!), dar o sa iau vacantza si o sa am timp de invatat!
3. sa devin bogata si sa imi iau cate o geanta balenciaga pe saptamana, rochie prada si pantofi manolo blanik, (ce superficial!!!) sa-mi “restaurez” freza in fiecare zi… si a invat sa merg prin plaza… cu stil, normal. anyway, sa devin bogata planuiesc big time.
4. daca pica planul 3, mi-as dori sa devin nevasta de ambasador prin maldive sau mauritius! cica pe un job de asemenea angajament primesti jumate din leafa sotului, without complainings! Cool, isn’t it?
5. daca pica si planul 4, voi emigra… motive s-o fac sunt cu duiumul: traficul, birocratia, coruptia, mizeria, cershetorii, maidanezii, poluarea, jobul, preturile, tiganii (sa ma ia naiba, nu am nici prejudecati si nu fac nici stereotipie, dar nu-i mai suport)… ca sa nu mai zic de mentalitatile astea de rahat ghidate dupa ce se scrie in ziare, ce se spune la stiri sau ce se spune-n scriptura! (c’mmon people cat timp o sa va mai complaceti in postura de “consumatori” a ceea ce va este bagat pe gat. Reveniti-va, oameni buni!) Si ma opresc aici, ca n-as mai termina nici maine! De pilda… sa emigrez in portugalia, ca-s taxiurile mult mai ieftine, mancarea mult mai buna, tzoalele-s mereu la reduceri si oamenii de 10 ori mai relaxati!
6. sa trec peste depresia pe care mi-o provoaca “pupincurismul” atat de molipsitor, pe scara larga si in randul oamenilor care-si spun ca au un coeficient de inteligentza ridicat! pe naiba… impuscatzi-va, fratilor!
7. si... ca sa revin tot la comunitatea in care traiesc, a badaranilor si-a “tzaranoilor de clasa”, desi asta nu mai depinde de mine (deci nu se poate incarda la categoria planuri), ce-avetzi fratzilor cu femeile “Dove” (alea din reclama) ?
multi oameni sunt labili, slabi psihic si s-au saturat sa auda remarci stupide legate de greutate (“mama cata curu’ are!”), de glumele voastre cu politisti si de bancurile cu blonde!
Dati-le dracului de tipologii, ca nu dupa ele traim! Nu mai faceti atatea teste si calcule, ca nu voi decideti limitele avizate! N-o sa moara nimeni de colesterol si atata timp cat incapem pe usha, intram in jeansi si nu lasam urme pe asfalt, suntem oameni cat de poate de normali (aici ma refer la glumele stupide care se fac pe seama unei prietene de-ale mele!)
Pana la urma, nu cat de mare ai curu’ conteaza!
Si… ca sa va spun drept, nici cu cenzura sau a le spune oamenilor ceea ce vor sa auda nu-s de acord… dar macar, aveti bunul simtz si menajati oamenii de cometariile vostre stupide pe considerente fizice, ca mama natura nu a creat numai venere si adonishi (asa, ca voi!)!
Pana la urma dati-o dracului de perceptie publica (care este din ce in ce mai deformata), ca prima valoare a clasamentului acestei tazari de rahat (care azi se sarbatoreste), nu e cifra de pe cantar, meseria sau culoarea cu care-ti vopsesti parul! Get real!
Ganditi-va numai la cate mega complexe dezvolati (pai… Maria a mea a stat inchisa in casa 5 ani, ca-i spuneati voi ca e cat “vaca”… rushine! Voi ati fortat-o sa plece, ca ea nu-i nici dusa cu pluta si nici paranoica!)
Si daca mai aud vreun speech dintr-ala de cacat, de genul: “important e cum te simti tu cu tine insati”, jur ca ma impusc (dupa ce va omor pe toti)… ca unii s-ar simti foarte bine cu ei insisi, problema este ca nu sunt lasati!
Ete alt motiv ca sa emigrez!
Dar, sa revin la planurile mele… ca aici situatia orcium nu se schimba!
8. rewind… gata mi-am revenit!
pana la vara sa-mi iau un mini cooper s (roshu) sau un new beetle (galben), daca se poate sa fie decapotabil, cu atat mai bine! (dar treaba asta e conditionata de punctul 2)
9. sa locuiesc intr-o casa de piatra si sticla, asezata cu fatza spre mare (ca-n filmul ala “house of glass”), undeva pe un fiord, in norvegia… parca ma si vad cum stau intinsa pe veranda, beau un mojito si ascult etta james, nancy wilson, billie holiday sau sarah vaughan…
10. in cazul in care pica punctul 9, planuiesc sa am o casa de culoare galbena, cu vreo 5 camere, o gradina imensa, o plantatie de coffee (sau marijuana, ma mai gandesc), cativa bananieri si cocotieri si sa-mi alerge copiii de nebuni printre printre caini si pisici! Evident, undeva pe malul marii, intr-o tzara democrata!
Acum, daca stau bine sa ma gandesc, chiar aveam ce sa scriu pe lista aia cu “tzleuri” si “asteptari”! Fuck… ce fraiera sunt!
Aaaaaa… off the topic… pt cei ce vor sa-mi posteze discutii personale de pe mess, DON’T FORGET: I HAVE THE ULTIMATE POWER TO DELETE THEM :D
Cheers, Caesar!

fuck life. fuck your job. fuck the starter home. fuck dental insurance, leisure wear and matching luggage. fuck your future...


sau (pe scurt) remains of the day...
deci... e 3 dimineatza si abia am ajuns acasa de la urmatorul lant filmat pentru proiectul "the package" si ma simt de parca-s lovita de tren! (sageata albastra, mai exact!)
insa, cel mai napastuit e razvan, care, bietul de el a trebuit sa conduca azi intre vreo 7 locatii pe care, evident niciunul dintre noi, fiind bucuresteni nu le stiam. noroc cu maria (make-up artistul), care e moldoveanca si cunoaste bucurestiul ca-n palma!
pai... cartierul brancushi, liceul de coregrafie floria capsali (cine naiba a auzit de el???), ateneul roman (unde ne-am petrecut 3 ore pe holuri, dand 30 de telefoane si certandu-ne cu toti recuziterii tulburatzi de accese de "shefie", pentru o amarata de aprobare ca sa putem filma 45 de minute in interiorul ateneului) si intr-un final undeva prin dristor...
nu are sens sa mai povestesc peripetiile lui "zburlici si puiul cel de cuc, cam naiv si cam uituc", prin care am trecut de-a lungul acestei eterne, mirovolante si ravisante zile de noiembrie, pentru ca, de cand lucrez la proiectul asta, am senzatia ca traiesc precum crestea fat-frumos. Intr-o zi cat altii in zece!
Asadar.. remains of the day: o boala cronica (clar), o durere de coloana strashnica, zgariat gheata mea neagra de lac (si noua de altfel), pierdut cartea pe undeva (pe care oricum ma chinui s-o citesc de vreo trei zile), baut 3 cafele si 2 l de cola light (deh... razvan e la regim).
In fine... totodata am retrait si cel mai mare regret al meu: faptul ca ai mei nu mi-au oferit ocazia de a lua lectii de pian (si implicit de a ajunge la performantza de a-l interpreta pe chopin cel putin la fel de bine ca lipati)...
si by the way, pentru a intelege cat mai clar complexitatea pianului, atunci cand intra pe mana lui chopin, va recomand "nocturne in c sharp minor (1830)" care, sincer, ma "termina" in cel mai "letal mod posibil"... chiar nu pot exprima in cuvinte senzatiile pe care le simt cand aud piesa asta, insa, pur si simplu... simt fiecare nota, fiecare clapa cum imi danseaza pe suflet, pe piele, pe sub piele, in piele... aaaaa... si mai este "nocturne in c minor (1837)", ca sa nu mai zic de concertul la pian nr 1!
dar, sa trecem peste... :)
anyway, ii multumesc lui razvan ca m-a suportat pana acasa cantandu-i "itsy bitsy spider crawled up the water spout" sau facand karaoke pe radio.
acum, operatiunea fervex is sper ca in max 15 minute sa adorm.
aaaaaaaaa... si cumparatzi revista "eve", abia azi a aparut primul numar (nici macar nu am apucat sa-l cumpar) si cititi-mi si mie editorialul "jurnal intim" si interviul cu "barbatul lunii" :D!
Cheers... yellow birds!

"The Straw Men" - o carte care demonstreaza ca uneori paranoicii au perfecta dreptate...


Palmerston, Pennsylvania: doi barbati intra intr-un local aglomerat si impusca metodic saizeci si opt de oameni.
Santa Monica, California: Sarah Becker face cunostinta cu un turist englez si dispare pentru totdeauna.
Dyesburg, Montana: dupa ce isi inmormanteaza parintii, Ward Hopkins gaseste un bilet pe care scrie doar atat: "Nu suntem morti".
Trei evenimente aparent fara legatura. Trei piese dintr-un puzzle inca inexistent. Ele sunt primele semne ale unei ofensive din umbra care va conduce la confruntarea inevitabila cu "Oamenii de paie".
La inceput, nimeni nu stie cine sunt. Nimeni nu stie ce vor. Urmele lor apar pe Internet, in lucrari de istorie, in manifeste obscure. Peste tot si nicaieri. Dar planul lor, marele plan in care oricine poate juca un rol, este trasat inca din zorii istoriei.

sau...
una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit in ultimul timp, nu degeaba este Michael Marshall unul dintre cei mai premiati autori de horror, thriller si SF.
Scrisa foarte concis si explicit (fara lacune si inadvertentze), "Oamenii de paie" este un thriller genial la al carui final nu numai ca nu ma asteptam, dar m-a tinut intr-o tensiune alerta fila de fila.
Iata si sinopsisul pe scurt (pt cei care nu au rabdare sa o citeasca):
Ward (un tanar fara un rost anume in viatza) se lanseaza intr-o investigatize de zile mari, incercand sa descifreze tot felul de indicii legate de moartea parintilor lui: gaseste casete video, mesaje ascunse in tapiteria scaunelor... si intr-un tarziu afla ca era infiat si ca avea un frate geaman care fusese abandonat...
Zandt (politistul) si Nina (agenta FBI) care de mai bine de 10 ani investigheaza crimele odioase ale unui ucigas in serie ce-si spune "Omul Drept", reusesc sa descopere tot felul de legaturi intre acesta si evenimente "catastrofa" care s-au petrecut in ultimii 20 de ani.
Sarah Becker este actuala victima, rapita doar de cateva saptamani de "Omul Drept". Este tinuta in viata doar cu apa cu plumb, fara mancare si imobilizata sub podeaua casei in care acesta traieste.
Nina si Zandt sunt cei care i-au promis familiei fetei ca o vor gasi si implicarea lor este cruciala, mai ales pentru faptul ca fiica lui Zandt, in urma cu cativa ani, a fost una dintre victimile chinuite pana la moarte ale "Omului Drept".
Ward, impreuna cu prietenul lui, Bobby dau peste un manifest postat pe internet si intitulat "Oamenii de paie", un manifest ce ne vorbeste despre teoria evolutionismului si despre "vanatorii-culegatori", cei care au fost predecesorii homo-sapiensului si care traiau vanand animale si culegand radacini si fructe. Astia eram noi.
Ulterior, am inceput sa cultivam pamantul, sa stam intr-un singur loc si sa traim in grupuri mari: de zeci, sute si apoi mii de indivizi. Cultivand pamantul, am renuntzat la vanatoare si s-a produs aparitzia satelor si-a oraselor, a religiei, a conducatorilor si-a moralei.
In doar cateva mii de ani, acest stil de viata s-a raspandit in lume, am inceput sa traim mai putin si sa ne imbolnavim mai des. Au aparut virusii si au gasit in noi, "cultivatorii", casa lor. Traiam in grupuri mari si in orase, ceea ce permitea virusului sa se raspandeasca printre noi. Nu suntem facuti pentru a trai in grupuri uriase si nu suntem conceputi sa ne pese de oamenii pe care nu-i cunoastem. Suntem adusi pe lume pentru a fi liberi, nu inchisi in orase si tiranizati de oameni (guvernantii) carora nu le pasa de noi!
Pentru a ne intoarce la conditia de "vanatori" (ceea ce inseamna: sanatate, o durata de viata mai lunga si un trai linistit) trebuie sa incepem cu distrugerea oraselor, printre negri, al caror sange este diferit genetic de al nostru. Si apoi, cu omorarea in masa a celor care nu fac nimic, a celor care traiesc si se lasa condusi de legi pe care nu le inteleg.
Singura cale de a impiedica distrugerea noastra este sa-i ucidem pe cei care sunt purtatorii acesui virus. Cei care ucid vor fi liberi. Ei erau "oamenii de paie".
Pentru a-si incepe construirea unei lumi noi (intoarcerea la origini), "Omul Drept" avea nevoie de o "mireasa", motiv pentru care rapea adolescente, toate dupa un anume tipar: frumoase, cu par lung si care proveneau din familii bune. Avea nevoie de o mireasa pe care sa o tortureze pana avea sa se intoarca ea, din propria-i vointza, la origini si alaturi de care sa inceapa o noua lume, sa inceapa sa perperueze o noua rasa de "cultivatori-culegatori".
Nu o gasise pana atunci, si dupa ce victimele infometate si abuzate mureau, se descotorosea de cadavrele lor si pleca in cautarea alteia.
Pe casetele filmate la locurile unor tragedii masive (atentate petrecute cu cativa ani distanta intre ele, in decursul a aproximativ 30 de ani) exista acelasi barbat, prezent la fiecare dintre aceste evenimente. Era "Omul Drept", cel care facea ordine printre "purtatorii de virusi".
Prinderea lui - acest interes comun - face posibila intalnirea lui Ward cu Nina si Zandt. Din acel moment cei trei, ajutati de Bobby (agentul CIA si prietenul lui Ward) isi incep investigatiile pe cont propriu.
Asadar, Ward afla ca parintii lui descoperisera ceva si de aceea murisera si ca de fapt el, Ward, este fiul "omenilor de paie". Si ca dupa ce parintii lui "adoptivi" ii lichidasera adevaratii parinti, ii luasera pe el si pe fratele lui in crestere. Insa, teama ca ar fi putut si descoperiti de restul "oamenilor de paie", i-a facut sa-l abandoneze pe unul dintre ei. Exact pe cel care-si descopera mai tarziu adevaratele radacini si devine "Omul Drept".
Tanara Sarah Becker este salvata exact cand ar mai fi avut doar cateva ore de trait. Ward este pus fatza in fatza cu propria-i imagine in oglinda: Paul (fratele lui geaman si Omul Drept), pe care din pacate nu reuseste sa-l omoare.
Sunt gasite cadavrele celor peste 12 fete, multilate si maltratate intr-un mod primitiv. Si intr-un staul sunt gasiti in cushti, copii morti sau pe jumatate morti, jumatati de trupuri sau trupuri neinsufletite cu ochi scosi si maini rupte (faza ce-mi aminteste de "Hostel" al lui Tarantino) a caror mutilare servea la "deliciul" oamenilor de paie bogati.
Deci... intr-adevar o carte pe care o recomand cu cea mai mare caldura si care m-a tinut cu "sufletul la gura" pana la ultima pagina!
Cheers, Michael Marshall!

us... the flawless people!

or "how do you see yourself"?

din cand in cand imi dau seama de un lucru: nimic nu se schimba, nimic nu se intampla, nimic nu se vede...
cateodata ignoranta, pe jumatate inconstienta, pe jumatate voita nu fac dintr-o persoana altceva decat o "hidoshenie"...
deseori mi se intampla sa-mi vajaie capul teribil si sa mi se umezeasca palmele... si nu dintr-un efort supraomenesc pe care-l depun muncind, ci pur si simplu pentru faptul ca nimeresc in busculada asta continua a fluxului venit din sens invers, infruntand "imbranceala" pregrabitilor dupa placeri sau afaceri...
si nu retin chipuri, nume, obiecte... atat de diferit marcate de obiceiurile si pasiunile lor.
dar sunt constienta de un singur lucru, perfect vizibil: usor, usor dispar toti... intr-o fuga grabita, de parca abia asteapta sa-si scoata masca si sa se duca la culcare cat mai repede...
si de la un compromis la altul... constiintza le salbeste! dar, nu le pasa!
mda... hidosul tablou al societatii :)
le-as pune o placa la gat pe care sa scrie mare cu caps lock: "PUPINCURIST", "IGNORANT", "FRUSTRAT", "NEMERNIC".
chipuri posomorate si concentrate pe care citesti invidie si ezitari... temeri si frustrari!
insa, ma deranjeaza teribil ignoranta si invazia crescanda a acestui virus, ravagiile-i ereditare si felul in care se propaga pe o scara tot mai larga!
dar si mai tare ma deranjeaza ca... uneori ajung sa ignor si eu. Nici nu vad si nici nu aud.
nu-mi mai place mirosul... parca am in nas iz de conserve alterate sau legume rancede.
mirosul asta de "interese" care se simte de la o posta... si pentru care, unii ar face orice ca sa-l poarte.
uneori abia reusesc sa-mi inabush greatza. parca-mi zvacneste sangele-n tample!
din pacate, sau din fericire pentru mine (depinde cum privesti lucrurile), am un caracter ferm, inca din copliarie, cu tot exemplul "prost" al mamei (si anume, lipsa de comunicare)...
am prins gust de sinceritate si bun simt! si cica nu-i nicio scofala sa ai coloana vertebrala!
mai nasol este ca suntem incapabili sa ne asumam "erorile" sau sa incercam sa retusam cat de cat "calitatile" malefice...

from the heart... in the heart... on the heart... anyway, it's something about the heart!!!

Sara Tavares - One...

bai nene... am avut azi o "tristetze" de filmare care a durat ore buneeee...
nu numai ca am cautat cu kalev si cristina blocul OS1 de pe strada sibiu de ne-a venit rau, dar dupa ce am puricat-o si am luat-o din bloc in bloc, am realizat intr-un final ca biata strada se-ntinde frumos si calm si dincolo de intersectie.
evident, de vina eram eu, care l-am rotit pe bietul kalev pana s-a imbolnavit de icter, ca dehhh... stiam zona!
intr-un final am dibuit faimosul bloc, cu tot cu scara lui 2 si cu tot cu batranelul simpatic care locuia intransa... fologea!
sa vezi dezamagirea bietului om cand a vazut de i-am adus in cutie... :))
ei bine, dar sa-i dam rewind.
"the package" e un proiect nou care o sa fie difuzat pe antena de sarbatori, "se stie": perioada in care "toti devenim mai buni"... bla, bla, bla...
ma rog... ideea este in felul urmator: un el, sa-i zicem Cristian Andrei vrea sa-i multumeasca profesoarei care, din baiatul timid care era l-a transformat in "brand"-ul ce se numeste astazi Cristian Andrei. Asadar, pe langa multumiri... etc, ii trimite intr-o cutie (d-aia se si numeste "the package") caietul lui de teze si o felicitare cu anul in care cei doi s-au cunoscut.
Continuarea e cam asa: noi mergem la Targoviste, unde locuieste profesoara (acum pensionara) si ii inmanam cutia roshu "cardigan" (pentru ca rosu ferarri nu am gasit). Ea o deschide si prima oara scoate felicitarea, citeste anul (care are o semnificatie atat pt ea cat si pt persoana care i-a trimis cadoul) si incearca sa-si aminteasca ceva semnificativ legat de anul respectiv (rememoreaza episoadele prin care a trecut atunci).
Evident... ea nu stie identitatea destinatarului, trebuie sa o ghiceasca. Daca anul nu ii spune nimic, "cotrobaie" mai adanc in cutia roshu cardigan pana gaseste caietul de teze. Evident ca-si recunoaste scrisul (ca orice profesor care candva corecta, desi pe parcurs devine senil) si isi da seama ca e vorba de fostul ei elev. Lacrimi, amintiri, emotii... toate bune si frumoase.
Pentru ca emisia este un fel de "lantz al gratitudinii" sau "al recunostintzei", el nu trebuie sa se rupa aici. Asadar, profesoara decide sa trimita cutia mai departe, tot in Targoviste, unei bune prietene, alta profesoara care i-a fost alaturi la moartea sotului ei si care a ajutat-o sa treaca peste acest eveniment nefericit. De data aceasta, in cutie avem o felicitare cu anul in care s-a intamplat tragedia si obiectul semnificativ: o icoana goblen pe care o facuse prietena si i-o daruise profesoarei!
Next stop: Reli, prietena profesoarei, isi aminteste ca in urma cu 33 de ani, pe cand a plecat la Timisoara la faculate, un cuplu pe care l-a cunoscut in tren a gazduit-o cateva luni, atunci cand ea nu avea unde sa se duca. Decide sa trimita in cutie ultima ceasca ramasa din setul pe care prietena profesoarei (o tanara studenta, pe atunci) il primise de la cuplul care o gazduise.
Ajungem la cuplu... unde ne astepta doar sotia (acum o batrana in varsta de 70 de ani), care-si aminteste cu emotie de Reli, cea pe care a gazduit-o in urma cu 33 de ani, dar cu care, intre timp a pierdut legatura.
Si... cu nepotelul langa ea, la vederea cestii ciobite o napadesc amintirile. Pentru ca sotul batranei nu era acasa, ea decide sa-i trimita cutia roshu cardigan acestuia. Batranica decide sa puna in cutie pantoful de nunta de acum 50 de ani (cei doi implinisera acum o luna 50 de ani de la casatorie si tocmai serbasera "nunta de aur") si pe felicitare sa scrie anul in care cei doi s-au casatorit - 1957!
Boian, batranelul primeste cadoul, recunoaste pantoful si ii dau lacrimile de emotie! Isi aminteste cu lux de amanunte cum a cunoscut-o pe Caliopatra (asa o cheama pe batranica) si cum alerga dupa ea "ca un catzelush"!
Ei bine... si incepe sa ne povesteasca cum in luna in care s-a casatorit, trebuia sa-si faca analizele de sange si avea o fobie legata de ace... si cum prietenul lui cel mai bun, fologea (batranelul nostru din sibiu OS1) i-a luat buletinul si a donat sange in locul lui... cum ii este recunoscator si in ziua de astazi... si ca fara el nu ar fi implinit 50 de ani de casnicie cu batranica. Isi mai aminteste cum la nunta de aur de acum o luna, tot fologea a fost cel care a "furat mireasa".
Ma rog... peripetii peste peripetii si am decis ca cel la care trebuie sa mearga cutia e fologea.
Asa ajungem la batranelul din OS1. Pentru ca nimeni nu a fost de acord cu ideea mea (aceea de a baga in cutie o fiola cu sange - eu si pasiunea mea pt anne rice si vampiri :) ... Monica a zis ca mai ramane sa-i bagam o shuvitza de par, ocazie cu care m-am oferit eu sa ii scriu pe felicitare cu litere de tipar decupate din ziare)... ei bine, intr-un final am hotarat sa punem in cutia cardigan: un garou, un tub de pansament si un ac de siringa!
Fologea, care ne astepta inca din parcare cu cafeaua facuta si cu o ciocolata novatini (pe care bineinteles ca nu am mancat-o) pt mine si cristina... a ramas complet dezamagit cand a gasit ce-a gasit in cutie!
Nu mai spun ca i-am dat indicii peste indicii pana ce a inteles despre cine e vorba. Apoi... am reluat firul epic al povestii! Dupa marinimia si dovada de prietenie de care ne vorbea boian (celalalt batranel), folgea era de fapt un "tip" extrem de incantat (la vremea aceea - 1957) de suta de lei pe care i-o daduse boian ca sa intre sa doneze sange in locul lui. fologea nu era nici macar cel care "furase mireasa" la "nunta de aur". Dimpotriva, lui fologea i se facuse rau si plecase mai devreme acasa. Ma rog... si de aici multe alte inadvertentze mai mult decat sesizabile!
In sfarsit... bine ca a fost doar "lantzul pilot" :)
Cheers!

back to beautiful things...




well... the man or the mini? :)

twenty and something or almost thirty?

Îmi aduc aminte că în urmă cu vreo 5 ani, pe vremea când începusem să desluşesc cât de cât partea serioasă a vieţii, mama m-a tras deoparte pentru o discuţie “între oameni mari” şi mi-a spus: “Fata mea, vreau să ştii, că la un moment dat vei trece printr-o mare schimbare… vei suferi o transformare!!!”
Mă uitam la ea, buimacă şi nu înţelegeam ce vrea să-mi spună. Se asemăna oarecum cu discuţia despre menstruaţie pe care am avut-o la 14 ani! Credeam că urmeaza un speech “jenant” despre sex si trecând peste partea cu “cine cui îi dă lecţii”, eram aproximativ pregătită! O aşteptam la cotitură ca să-i demonstrez că eram membru de încredere al comunităţii “fac ce vreau, dar ştiu ce fac!” şi o consumatoare fidelă a literarurii erotice, a revistelor şi filmelor de profil!!!
Însă, figura ei era gravă şi aveam senzaţia că urmează să-mi mărturisească vreun secret de familie care ne-ar fi pus în pericol libertatea şi ar fi alertat autorităţile. Nici pe departe!!!
Eu mă tot holbam la ea, avidă după amănunte. Mama a tras adânc aer în piept şi a continuat: “Îţi spun asta pentru că vreau să fii pregătită! Când vei împlini 30 de ani, te vei prăbuşi într-o depresie nervoasă şi o să plângi după tinereţea care nu se va mai întoarce niciodată! Vei vrea să întorci timpul înapoi, dar va fi imposibil!”
Şi apoi, ca să încheie apoteotic ca şi cum se citea pe faţa mea că nu cred o iotă din ceea ce-mi spune, a concluzionat pe cel mai grav ton posibil: “Eu aşa am păţit!”.
Probabil că multe dintre noi ne confruntăm cu această situaţie. După ce împlinim 30 de ani începem să avem sentimentul că timpul nu mai are răbdare. Astăzi un rid, pentru început insesizabil, mâine altul, poimâine un kilogram în plus de care nu mai scăpăm atât de uşor precum în urma cu 5 ani… Avem senzaţia că nu mai suntem atrăgătoare şi că dorinţa sexuală, senzualitatea şi frumuseţea noastră se scurg tot mai repede pe o pantă descendentă!
În realitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel: se spune că femeia înfloreşte cu adevărat la maturitate!
Un lucru ştiu sigur: cu cât înaintez în vârstă cu atât devin mai înţeleaptă, mai deschisă şi mai onestă… sunt mai stabilă emoţional, învăţ să iert şi să las de la mine în aşa fel încât relaţia de cuplu să evolueze favorabil! Uşor, uşor încep să-mi construiesc o nouă atitudine, în primul rând faţă de mine şi apoi faţă de ceilalţi!
Trăiesc mai intens şi necrispat, iar sexul este mai “cool” şi din ce in ce mai “hot”!
Nu de mult citeam un interviu al unei poete care spunea că “la 30 de ani, o poveste de iubire este la apogeul profunzimii şi pasiunii".
Mă deprimă teribil femeile care trec de vârsta de 30 de ani şi simt că îmbătrânesc… care îşi aud ceasul biologic cum ticăie disperat! Femei care nu se simt bine cu ele însele! Femei care se sperie de sexualitatea lor sau... mai rău, şi-o reprimă! Femei care, încetul cu încetul, devin un ghem nervos de temeri, idei fixe şi complexe!
Cred că diferenţa principală între o adolescentă şi o femeie matură este... relaxarea. La un anumit moment înveţi să te relaxezi, să nu-ţi mai faci probleme din orice, să nu mai transformi orice nereuşită într-un sfârşit de lume.
Înveţi să ceri şi să experimentezi ceea ce vrei cu adevărat în dragoste şi sex… fără jenă sau pudoare! Să testezi şi să trăieşti experienţe şi jocuri erotice la care nici nu te-ai fi gândit! Să dai frâu liber fanteziilor şi câteodată să le mai pui şi în practică! Înveţi - şi cred că asta este cel mai important - să-ţi accepţi sexualitatea, să ţi-o exprimi şi să te bucuri de ea, pentru că TU - femeia - eşti o fiinţă sexuală!
Am 27 de ani, două riduri de expresie în colţul ochilor, cu vreo 15 cm înălţime mai puţin faţă de standardele de manechin, o relaţie stabilă de aproximativ 9 ani şi certitudinea că se poate şi mai bine!!! Totuşi, niciodată nu m-am simţit mai bine în corpul meu, niciodată nu am avut mai multă linişte în suflet. Şi sunt convinsă că zilele ce vor urma, vor fi din ce în ce mai bune!”

DARIA - Bucureşti: “Am 28 de ani şi cu fiecare zi care trece simt că îmbătrânesc. Am nevoie de mai mult somn, nu mai arăt senzaţional dimineaţa când mă trezesc. Sunt dependentă de masajele anticelulitice şi două zile de nesomn mi se citesc imediat pe faţă. Am cu 10 kilograme mai mult decât atunci când am terminat liceul. Mai rău, sunt la vârsta la care în planul meu cincinal era trecut primul copil, care nu are nicio şansă să apară în viitorul apropiat. Sunt disperată!”
Mariana Rădulescu, Psiholog: “Draga mea Daria, în primul rând, încercă să revii asupra gândurilor negative şi să le restructurezi. De exemplu, un gând negativ poate fi şi uşor exagerat: "nu mai arăt senzaţional, am celulită şi cearcăne!". Înlocuieşte acest gând cu unul pozitiv, raţional în care să crezi. De exemplu:”Aş putea să mă relaxez, voi face o baie cu multă spumă, voi folosi o mască de castraveţi, iar pentru celulită îmi voi propune să merg la nutriţionist şi îmi voi face un abonament la o sală de sport sau, mai bine, voi încerca dans de societate de 2 ori pe săptămană! Şi... şi mâine voi purta o bluză viu colorată, voi zâmbi mai mult şi poate cine ştie...”

SORINA - Timişoara: “Am 36 de ani şi în urmă cu un an şi ceva am dat naştere unui copil! Viaţa mea sexuală n-a prea mers nici înainte de a fi însărcinată, din cauză că în urmă cu 5 ani m-am procopsit cu o micoză. De atunci am tmot încercat să o tratez, dar cu rezultate de foarte scurtă durată. Tot timpul am senzaţia de mâncărime şi de usturime! Mă spăl de câteva ori pe zi că altfel îmi vine să mă urc pe pereţi. În plus, din această cauză, neputând să am o viaţă sexuală normală şi regulată, am ajuns să nu mai simt nimic, nu mai am nicio plăcere. Nici măcar dorinţă. Nu există contact sexual fără durere. Să fie oare transformările pe care le aduce vârsta??!”
Gabriela Cotarcea, Ginecolog Med New Life şi Spitalul Floreasca: “Dragă Sorina, Problemele de care vorbeşti sunt extrem de neplăcute. Pe scurt, prea multe tratamente ţi-au distrus flora locală fiziologică, ceea ce face ca extrem de uşor să captezi orice infecţie sub forma unei vaginite cronice recidivante. Îţi recomand efectuarea unei secreţii vaginale cu antifungigramă, culturi din col cu antibiogramă, examen Papa Nicolau, întreruperea fumatului si evitarea constipaţiei. Întrerupe toaletele intravaginale cu diferite substanţe, geluri şi săpunuri şi atenţie la alte medicamente pe care le iei precum şi la tampoanele intravaginale, care sunt contraindicate. Îţi recomand un examen ginecologic cât mai rapid.”

Florin Filipoiu, Conferenţiar Doctor Universitar:
“La 30 de ani nu se întâmplă nimic. Biologic, pentru o femeie totul este la fel ca la 29. Mai mult, pentru orice individ, perioada biologică de vârf este între 35 şi 40 de ani. Sexualitatea însă, este dependentă de modele sociale. Dacă trăieşti deja o poveste de cuplu vei considera că "eşti în plan". Însă, dacă nu respecţi planul pe care TU l-ai acceptat ca valabil şi la 30 de ani eşti încă singură, TU vei considera că ai o problemă. Puţinii masculi disponibili nu apreciază deloc o parteneră "disperată". Preferă "tinerele speranţe" în locul unei femei puternice, cu o frumuseţe matură şi consacrată. În consecinţă, dacă eşti singură şi ai împlinit 30 de ani, trăieşte-ţi aniversarea cu normalitate. Pentru bărbaţii speciali, firescul este un afrodisiac irezistibil.”

let the routes on your street be erased from my map...




e 9 jumate si abia m-am urnit din pat sa-mi beau cafeaua!
imi fac unghiile... am conversatii stupide pe mess - cu codrin care abia s-a trezit... si astia, pe national tv, dau cadou de craciun o pereche de silicoane!
dar nu despre asta era vorba...
intr-o ora tre' sa mi-o iau spre redactie si sa vad cum facem vinerea asta ca sa tragem 4 editii! diseara tre' sa ma intalnesc cu fetele (a venit prietena mea din italia, noroc cu nunta fratelui ei - si sunt nespus de fericita)- o sa fie un fel de get-together care, ultima oara, a avut loc acum 1 an si ceva, inainte sa plece maria din tara.
Deci: sambata nunta lui stefan (fratele mariei) - la "Yda Club" in floreasca! unde frati-miu e cavaler de onoare! asadar o sa fie un alt fel de get-together....
Dar nici despre asta nu era vorba!
In fine... mi-am gresit o unghie :)
nu... nu e vorba despre asta!
Mi-am terminat cafeaua!
Evident ca nici despre asta nu era vorba!
Stii cum este?
Ca atunci cand treci pe o anumita strada sau asculti in fiecare dimineatza, pe ipod, tot folderul cu Katie Melua si ai senzatia ca de fiecare data iti intra melodia "Just Like Heaven" de parca ai pus-o pe repeat. Si oricum nu ai cum sa o stergi din playlist, pentru ca-ti place!
ma rog, nici despre asta nu era vorba!
Nici macar nu stiu despre ce era vorba de fapt :)!
Cheers...

and i feel so free...



imi vine sa alerg... multtttttt
vreau sa respir aer, mult aer...
vreau sa dorm din ce in ce mai putin pentru ca mi se pare ca pierd timp pretios dormind!!!
well... sa mai renunt la cafea
si sa vad zapada (da... sa vad zapada, desi am urat-o dintotdeauna)
frig, manusi, esarfe si fulare... :)
i can hardly wait!

what can I do??? i'm a superficial girl....

The Cranberries - ...
iubesc obiectele frumoase.
iubesc arta. imi place goya, boticelli si durer.
imi place simetria si acuratetea!
imi plac diamantele si ma fascineaza rochiile de epoca (de pe vremea lui ludovic) si tinutele cantaretelor de cabaret din anii '20...
sunt absolut obsedata de tot ceea ce arata superb!
si, de la un timp, de punctele de suspensie...
de culoarea galbena... de mini cooper s si de new bettle!
de mov (trebuie sa mentionez ca nu-s "a fashion victim", dar sa fiu a naibii de nu-mi place movul !!!)
imi plac barbatii frumosi... Doamne! barbatii frumosi....
ce sa-i faci? sunt o superficiala!

coleho's booooring witch...


S-a nascut in Romania si nu avea nici un nume. In Beirut, parintii adoptivi ii spun Sherine. Apoi primeste numele zeitei intelepciunii, Atena. Calatoreste in toata lumea, cautandu-se pe sine, si afla mult mai mult decat sperase, afla adevarul despre lumea in care traieste. Si devine Vrajitoarea din Portobello.
Noul roman semnat Paulo Coelho spune povestea acestei fascinante tinere din Transilvania care ajunge sa schimbe viata celor care au intalnit-o, iar marturiile lor contureaza un destin de exceptie:
"Era maestra mea, avea datoria de a-mi transmite misterele sacre, de a trezi energia necunoscuta care zace inauntrul fiecaruia dintre noi." (Andrea McCain, actrita)
"Marea problema a Atenei a fost ca era o femeie a secolului XXII nascuta in secolul XXI si nu s-a ferit sa o arate. Cu ce pret? A platit din plin pentru asta." (Deidre O'Neil, cunoscuta ca Edda)
"Nimeni nu-si incredinteaza visurile in mainile celor care le pot distruge. Nimeni, cu exceptia Atenei." (Heron Ryan, ziarist)

sau...
pe langa modul inedit in care este scrisa (este povestita viata unei femei si desfasurarea evenimentelor in care ea este implicata nu in timp real... ci prin marturiile si declaratiile celor care au cunoscut-o), cartea nu este nimic mai mult decat o succesiune de evenimente "reale" cik... din viata unei femei cu o viata lipsita de sens - cel putin asa mi s-a parut mie!
Atena - infiata dintr-un orfelinat din Sibiu de catre un cuplu de libanezi, are previziuni inca din copilarie despre razobiul civil, motiv pentru care familia impreuna cu ea parasesc libanul si se stabilesc in Anglia. Atena ramane insarcinata si se casatoreste inca de la varsta de 19 ani cu un barbat care nu o putea intretine nici pe ea si nici copilul pentru ca, socrii ei "ofticati" fiind de faptul ca fiul lor a luat de sotie o romanca orfana, i-au interzis acestuia dreptul de a accesa conturile familiei. Dupa 2 ani divorteaza si tot atunci, "paraseste" biserica, hulind-o si urand-o, cand un preot nu-i da binecuvantarea (este interzisa binecuvantarea oamenilor divortati).
Din acel moment, Atena isi dedica intreaga viata "trezirii Mamei" (o traditie suprimata de secole), pe care incerca sa o faca sa vorbeasca prin ea. Invata sa intre in legatura cu fortele divine prin dans, apoi prin scris, "umpland spatiile albe", apoi intorcandu-se in Romania pentru a-si cunoaste adevarata mama (afla ca se tragea dintr-o familie de tigani). Se intoarce in Dubai pentru a se perfectiona... si cand o intalneste pe Edda (invatatoarea ei) in Scotia, Atena atinge absolutul.
Incepe sa tina cursuri si prelegeri unei trupe de teatru, ocazie cu care il cunoaste pe jurnalistul Heron, care se indragosteste iremediabil de ea... si reuseste sa o trezeasca pe Mama in ea. Devine un fel de profeta, le da raspunsuri si le prezice viitorul celor din jur, ii ajuta pe cei oropsiti sa intre in contact cu mortii lor si apoi ii preda toate aceste lectii Andreei. Cand Atena descopera ca reverendul Ian Buck o declara "vrajitoarea din Portobello" si o acuza ca se da drept o salvatoare falsa a sufeletelor, Atena lasa un testament verbal pe un reportofon si la scurt timp este gasita moarta in Hampstead. Asta e tot!
Nu stiu cum de am rezistat pana la sfarsit.. poate din curiozitatea de afla motivele care au dus la asasinarea ei sau macar pentru a afla un indiciu despre asasin. Nicidecum... pentru ca pana la urma, moartea ei a fost o inscenare!
sau...
mai bine zis o carte despre reinventarea Zeitei Mame, care nu numai ca m-a plictisit teribil, dar mi-a intarit convingerea ca Paolo Coelho, inca de la "Veronica se hotaraste sa moara" (si singura, de altfel) nu a mai scris o carte buna!

that's because i love norah jones...



in copilarie imi placea foarte mult literatura sf... citeam isaac asimov, a.e. van vogt si stephen king in disperare... iar putin mai tarziu l-am descoperit pe john saul (cu stilul lui horrific si macabru)...
imi amintesc ca intr-una din cartile lui asimov era o tanara care nu avea emotii... nu simtea durerea, frica sau teama... deznadejdea sau disperarea, tristetea sau groaza! insa, nu simtea nici bucuria, nici fericirea, nici dragostea, nici multumirea sau vreo alta satisfactie!!! nu schita niciun zambet, nu varsa nicio lacrima... era "untouchable"!!!
eu as fi dispusa sa renunt definitiv la zambete, pentru a nu mai avea temeri!
nu mai vreau sa fiu o mare de emotii....

twenty and something.... on maslow pyramid!!!

sau unde ma aflu in piramida lui maslow?
stiu ca nu-s mai buna decat alte femei, nici mai frumoasa si nici mai desteapta! dar nu ma deprima nicicum pentru ca niciodata nu am facut comparatie intre mine si altele!
nu am simtit invidie si nici ura (decat foarte rar)... si asta pentru ca, in felul meu, ma consider unica!
din nefericire, port in mine mai multe rautati decat ar fi normal! imi place sa-i vad pe altii suferind atunci cand stiu ca o merita, imi plac dramele si intrigile (si daca ele nu exista, le creez), intind capcane pentru a masura caracterul oamenilor si ii supun la tot felul de teste (chiar daca de multe ori eu sunt cea tzepuita).
stiu precis ce si cui ar trebui sa spun ceva si de cine ar trebui sa ma feresc, ma folosesc cu nesimtire de slabiciunile oamenilor (asta doar daca imi pierd timpul sa-i descos), dar niciodata de slabiciunile celor care-mi sunt dragi!
Sunt razbunatoare, dar niciodata nu-mi duc razbunarile pana la capat, pentru ca imi pierd brusc interesul!
Totusi... ce am invatat pana la aceasta varsta!!???
Ca imaginatia si vointa nu sunt suficiente pentru a intretine flacarile unei iubiri atunci cand nu imparti cu celalalt cafeaua sau ceaiul de dimineata!
Ca uneori cel mai mic si nesimnificativ lucru iti poate rasturna intreaga viata, dar tot un nimic ti-o poate reaseza la loc; si ca intreaga noastra viatza este construita din astfel de mici nimicuri.
Am invatat si eu sa lenevesc ca o pisica, sa nu iau in seama stresul altora si din cand in cand sa-mi inchid si telefonul!
Am deprins inca vreo 3 tabieturi care sa-mi grabeasca sfarsitul!
Am mai invatat ca persoanele pe care la inceput nu le pot suporta, ajung sa-mi devina cei mai buni prieteni!
Ca marile prietenii nu se pierd niciodata, nici in timp si nici in spatiu!
Ca marile iubiri... raman mari iubiri (chiar daca au trecut luni bune) si ca d-aia se numesc mari iubiri, ca daca s-ar materializa si s-ar consuma nu s-ar mai numi mari iubiri!
Si cel mai important - am invatat sa fiu sincera exact cat se poate, sa astept exact atat cat trebuie, sa spun STOP atunci cand simt ca nu mai pot si sa merg mai departe de fiecare data.

Motivatia omului de a munci: http://www.cyber.uhp-nancy.fr/demos/ROPR-003/chap2/motivation.html

31 decembrie 2007

we need a resolution...

bun... am si eu o intrebare?
care-i treaba cu rezolutiile in ajun de an nou?
de ce naiba nu se gandesc oamenii la ceea ce ar trebui sa schimbe in viatza lor, pe 27 iulie? sau pe 10 martie?
de ce trebuie mereu sa astepte 31 decembrie ca sa faca asta?
ok... ca sa fiu in "randul lumii", iata si lista mea:

1. nu o sa-mi schimb nicidecum obiceiurile proaste!
(prin asta se intelege: dormitul pana tarziu, pierdut timpul aiurea, lasat totul pe ultima suta de metri, baut cola la greu etc)
2. nu o sa economisesc bani! (pt ca nu pot, nu de alta... si la o adica, de ce i-as economisi?)
3. nu o sa mai fiu atat de amabila si dragalasha tot timpul...
4. o sa raman la fel de flexibila si nehotarata in decizii...
5. n-o sa ma marit nici anul care vine!
6. o sa raman la fel de sincera si o sa-mi exprim intotdeauna ideile, fara sa ma cenzurez sau sa ma prefac...
7. o sa fac in continuare doar ceea ce simt!
8. o sa-mi iau permis si mashina! (cred ca asta e cea mai tare!)
9. o sa-mi petrec mai mult timp cu prietenele mele si cu persoanele dragi...
10. o sa-mi gasesc un hobby care sa ma stimuleze (lunile trecute ma gandeam la niste cursuri de dans... de ce nu?)
Well... what's your top 3, or 5, or 10 resolutions???

28 decembrie 2007

maybe all men are a drug. sometimes they bring you down and sometimes, they get you so high!

Tot timpul am crezut ca oamenii mint de frica sa nu ii iubesti asa cum sunt ei de fapt. Aleg sa minta ca sa se transforme in ceea ce cred ei ca tu ai putea sa iubesti la ei!
Deseori mi-am zis ca nu pot fi chiar atat de rai… de ce sa minta? de ce sa nu fie cum sunt ei?
E imposibil sa nu-i iubeasca cineva asa cum sunt!
Apoi… am observat un lucru, ca toti suntem niste copii mari care mai devreme sau mai tarziu mintim pentru a fi iubiti!

Ziua 1
Ea: Esti fericit cu mine?!
El: Ce-ti veni sa ma intrebi asta?
Ea: Nush… mi-a venit pur si simplu… Raspunde-mi, te rog!
El: Ce-ai patit? S-a intamplat ceva?
Ea: Nu… raspunde-mi odata! Te fac fericit?
El: Nu stiu…
Ea: Nu stii?
El: … Adica… depinde ce intelegi prin asta!
Ea: Da... dar in felul in care intelegi tu fericirea, esti fericit cu mine?
El: Cateodata da….
Ea: … si cateodata, nu?
El: Nu stiu… cum sa-ti raspund… Nu vreau altceva, daca la asta te referi!
Ea: Nu la asta ma refer… Sunt trista…
El: De ce?
Ea: Nu stiu… pur si simplu fara motiv…
El: Dar tu… ? Esti fericita cu mine?
Ea: Nu stiu… nu cred!
El (zambind): Nici macar nu ai stat pe ganduri…
Ea (rasufland greoi): Nu… nu sunt fericita cu tine!
El: Cat de convinsa esti!!?
Ea: Da... sunt!
El: De ce nu esti fericita?
Ea: Nu stiu…
El: De ce nu esti fericita cu mine?
Ea: Ti-am zis… nu stiu! Poate ca e vina mea.
El: Da… e vina ta!
Ea: Poate ca ai si tu o parte din vina…
El: Mda… ce-ar trebui sa fac ca sa fii tu fericita?
Ea: Nu trebuie neparat sa faci ceva…
El: Si atunci de ce nu esti? Suntem impreuna, nu? Nu e suficient?
Ea: Nu!
El: Fericirea ta depinde de mine?
Tacere timp de 5 min…
Ea: Stii? Cineva mi-a spus odata ca poate sa ma faca fericita…
El (nervos): Asa… si?
Ea: Si… i-am ras in nas. I-am zambit si i-am spus ca fericirea mea nu depinde decat de mine!
El: Nu vad legatura...
Ea: Acum pun aceasta convingere a mea sub semnul indoielii! Daca fericirea mea depinde de altcineva?
El: Nu stiu. Crezi ca altcineva te-ar putea face fericita?
Ea: Altcineva?
El: Da… alt barbat?
Ea: Nu stiu ce sa spun…
El: Cum ar trebui sa fie ca sa fii fercita?
Ea (tace)
El: Sa te iau in brate si sa te sarut in mijlocul intersectiei?
Ea: Cateodata…
El: Sa ne tavalim prin zapada si sa ne batem cu bulgari?
Ea: Si… asta!
El: Sa iti spun in fiecare zi ca te iubesc?
Ea: Nu neaparat!
El: Sa-ti trimit zilnic buchete de flori?
Ea: Nu-mi plac florile!
El: Sa ne casatorim maine?
Ea: Nu vreau sa ma casatoresc!
El: Atunci?
Ea: Sa ma faci sa rad cu gura pana la urechi!
El: Nu sunt bun la spus bancuri…
Ea: Nu la asta ma refeream… De ce esti ironic?
El: Dar?
Ea: Sa ma faci sa rad in fiecare moment in care sunt cu tine.
El: Dar ne intelegem bine, radem, glumim… ne iubim!
Ea: Nu intelegi nimic!
El: Pentru ca tu nu stii ce vrei…
Ea: Ba stiu ce vreau. Vreau sa fiu fericita! Sa rad in fiecare zi! Nu mai vreau sa fiu trista..
El: Acum esti trista…?!
Ea: Foarte trista!
El: Ce pot face ca sa fii fericita?
Ea: Fa-ma sa rad mereu!
El: Si cum pot sa fac asta?
Ea: Nu stiu… tu trebuie sa stii!

Ziua 2
El: Ti-a trecut supararea?
Ea: Nu e ca si cum m-as fi suparat pe o chestie anume si ar fi trebuit sa-mi treaca...
El: Dar?
Ea: E mult mai complex de atat!
El: Bine... Spune-mi...
Ea: Nu am ce sa-ti spun!
El: Vorbeste cu mine...
Ea: Nu vreau sa vorbesc despre asta!
El: Tu niciodata nu vrei sa vorbim...
Ea: Asta... pentru ca nu se rezolva nimic, niciodata!
El: Cum vrei sa te inteleg daca nu comunici cu mine?
Ea: Nu am ce sa comunic..
El: Nu comunicarea era cheia?
Ea: Nu... Asta era inventata ca sa se vada cartile de terapie de cuplu si ca sa aiba si terapeutii ce manca...
El: Atunci... o lasam asa...
Ea: Cum?
El: Asa... in pom!
Ea: Bine! Pa!

Ziua 3
Ea (razand): E stupid! Nu ai dreptate!
El: Bine... bine... dar ce ai avut ieri si alaltaieri?
Ea: Nu stiu! Eram trista si nefericita!
El: Si acum? Mai esti?
Ea: Nu stiu...
El: Stii tu vreodata ceva...!!?

27 decembrie 2007

26 decembrie 2007

introducing... sarah kane and the demons of depression

SARAH KANE 1971-1999
La 23 de ani a scris “Blasted”, un omagiu adus canibalismului si violului, piesa ce a starnit un val de proteste si a shocat media.
La 28 de ani, demonii depresiei au pus stapanire pe ea si cu un siret de pantof s-a spanzurat!
Avea depresii teribile si vorbea foarte des despre sinucidere si in martie 1999, dupa o tentativa eshuata de a se sinucide luand 185 de pastile, Sarah Kane este gasita spanzurata intr-un spital din Londra.
Din păcate, la noi nu prea au ajuns informaţii despre viaţa scurtă şi agitată a Sarei Kane. Acest episod din viaţa ei a fost suficient pentru a crea un fel de "alergie la Sarah Kane", care i-a atins din păcate şi pe profesionişti.
Criticii care i-au analizat operele, precum şi mulţi dintre cei care au lucrat cu ea ca regizor sau ca dramaturg, i-au comparat stilul cu "teatrul cruzimii" teoretizat de Artaud. Şi o încercare de exorcizare a propriilor coşmaruri, a "iadului interior", cum singură îl numea.
Sarah Kane este poate cea mai elogiata si, totodata, cea mai hulita autoare britanica a contemporaneitatii. Facand parte din rasa complicata a autorilor "damnati", traindu-si egal obsesiile si angoasele in viata si in opera, Sarah Kane scrie o dramaturgie violenta, a situatiilor ultime si a relatiilor-limita.
In 2004, piesele Sarei Cane au patruns si in Romania, la Gala Uniter, fapt ce a stârnit un val de proteste, demisii şi discuţii. Lumea teatrului romanesc s-a declarat pe alocuri "socata".
Ulitma ei piesa ” 4:48 Psychosis” dezvaluie povestea trista a unei femei inteligente, sensibile, care isi duce zbuciumata existenta in decorul tern al unui spatiu de spital. Condamnata sa traiasca printre perfuzoare, seringi si medicamente, scarbita de doctori dar, mai ales, de mimetismul devenit sadic si de dureroasa indolenta a acestora, eroina cauta cu orice pret un mijloc de evadare. Parasita de prieteni si cu o perpetua suferinta in suflet pricinuita de despartirea de iubit, femeia percepe moartea ca fiind unica solutie salvatoare. "Sunt un esec total ca om. Sunt vinovata si acum trebuie sa platesc. Nu vreau sa mor, dar nu mai pot sa traiesc. Mintea mea este si subiectul si predicatul. Am obosit de atata viata"!
Piesa s-a pus in scena dupa moartea ei, deoarece la putin timp dupa ce a terminat de scris scenariul acestei piese Sarah s-a sinucis.
In ultimul ei interviu spunea: “Sunt pe cale sa termin de scris o piesa cu titlul 4:48 Psychosis in care vorbesc despre o depresie psihotica, dar, in acelasi timp, si despre ceea ce se intampla in sufletul unei persoane atunci cand dispar complet limitele dintre realitate si diverse forme ale imaginatiei. Si dispar atat de bine incat nu se mai poate face diferenta intre viata reala si cea visata. 4:48 poate fi considerata o pierdere a sinelui cufundat intr-o "depresie haotica". “4.48" este sintagma in jurul careia are loc intreaga actiune a piesei, semnificatiile acesteia fiind tragice: "La ora 4.48 ma viziteaza luciditatea. Si, timp de o ora si douazeci de minute, sunt iar in toate mintile. (...) Dupa 4.48 o sa tac pentru totdeauna!".
Din cand in cand, imi place sa ma caut (desi nu ma gasesc niciodata) in piesele Sarei Kane, care imi par ca niste radiografii reale ale tristetii surprinse in toate ipostazele: torment, i-don't-give-a-shit, disperare, angoasa, deznadejde, teribilism si... nimic. Operele ei imi par ca un taifun in care se zbat personaje aflate mereu pe marginea prapastiei si care, desi nici ele nu inteleg de multe ori de ce... sunt nevoite sa sara. Ce ma impresioneaza la Sarah Kane este puterea cu care a reusit sa analizeze lucid nebunia asta de sentimente... si tot lirismul pe care a reusit sa-l extraga din ele.
In piesa "Phaedra´s Love", Sarah scria: "Have you ever thought, thought your heart would break? Wished you could cut open your chest tear it out to stop the pain?" sau "Life´s too long!" sau "Always suspected the world didn´t smell of fresh paint and flower/ smells of piss and human sweat"... iar in "Cleansed" scria: "If you could change one thing in your life what would you change? / My life". Dupa parerea mea... sunt suficiente indicii care sa premediteze sinuciderea ce avea sa vina!
Aici… este “Skin” (un scenariu de film de scurt-metraj) pe care Sarah Kane l-a scris in 1995. Exceptand faptul ca regizorul nu a reusit sa redea intocmai tormentul pe care-l traverseaza personajul Sarei Kane si ca a sarit peste cateva parti esentiale ale scenariului, filmuletzul este de-a dreptul insane, dar si "bestial" in acelasi timp. Povestea unui tanar rasist (skinhead) care se indragosteste de o fata de culoare. Mi-a placut teribil dialogul lor.
Marcia: You never touched a black woman before?
Billy: Only with a baseball bat!
... but you'd better watch it!!! :)


25 decembrie 2007

my christmas... the season of dreams silent retreating

Cand aveam vreo 3, 4 ani aveam o pelerina alba cu floricele roshii de care eram nedespartita… eram indragostita iremediabil.
Imi aduc aminte ca ma imbracam cu ea la orice ocazie. Tanjeam dupa ea, sufeream dupa ea. Nu suportam sa o vad pe umerash, atarnata in shifonier.
Mama era disperata, mi-o ascundea mereu… si daca nu o gaseam, plangeam pana ce biata maica-mea, disperata de urletele mele, o scotea la ivelea!
Pelerina alba mergea peste tot dupa mine, in vacante, la scoala, in vizite, la spital, in locurile de joaca.
Cred ca atunci am fost pentru prima oara cel mai aproape de a realiza ce inseamna sa-ti descoperi contrapartea in ceva... intr-un obiect!
Azi mi-am amintit de toate astea. Stateam cocotzata in mijlocul patului cu o raceala ce ma bantuie de mai bine de o saptamana si priveam un tweety de plush de care sunt teribil de atashata, cel mai vechi dintre totzi tweety mei, caruia deja un picior i s-a descusut si un ochi sta sa-i cada!
M-am ridicat si am prins curajul de a cauta in sertarul meu vechi… cu obiecte de care eram indragostita, dar pe care cu timpul le-am uitat undeva intr-un coltz al casei, iar mama, pentru ca nu le mai foloseam sau purtam, mi le-a depozitat intr-un sertarash.
A fost straniu sa descopar acolo lucruri care nu se mai vad, lucruri pe care le uitasem. La inceput mi-a fost teama sa ma uit la ele, nu am mereu atitudinea potrivita. In cele mai multe cazuri prefer sa ma ascund, dar dupa un timp am prins curaj sa le privesc.
Am gasit niste poze vechi cu mine si cu pelerina alba. Cu familia… cu rudele…
Mi-am amintit de caciulitza mea cu coditze... pentru care am plans atat de mult atunci cand s-a rupt una dintre ele (coditze).
Mi-am adus aminte de bunica mea care a murit anul trecut inainte de craciun. Am crescut cu basme cu printzi si printzese pe care nu le-am mai auzit de atunci si printre creioane colorate.
Am descoperit pe rand lucruri de care intr-o anumita etapa a vietii mele eram dependenta. Nu-mi place nimic din ceea ce provoaca dependentza, de fapt urasc acest cuvant. Acest cuvant care te restrictioneaza atat de mult.
Am realizat ca de-a lungul copilariei si adolescentei mele am fost dependenta de multe lucruri. Incepand de la pelerina alba si pana la relatia mea cu Daniel!
Am gasit un colier din scoici pe care candva il purtam in disperare, chiar daca nu mergea la nimic. Am gasit agenda mea cu poezii scrise in pripa de o adolescenta indragostita, sau cel putzin asa credea ea atunci. Am gasit clasorul meu cu timbre (Doamne cat de ordonata eram… nu haotica, ca acum). Si colectia de carti Dostoievski, cu foile ingalbenite de vreme, la care tineam ca la ochii din cap.
O bucatica de cristal pe care am primit-o odata de la cineva si pe care am purtat-o cu mine ani de-a randul, ca pe-un talisman norocos. Si iconitza cu care dormeam sub perna cand eram copil.
O cutie cu plastilina… vai cat imi placea!!! Oare cum a ajuns aici?… din pacate, in momentul in care am luat un baton de plastilina intre degete s-a facut bucatzi de uscat ce era.
Doua carti de colorat si vreo trei carioci cu varful tocit, despre care nu mai stiu daca-mi apartineau mie sau fratelui meu.
Mereu m-am simtit confortabil in amintirile cu mine copila, ca si cand as fi sarit sotronul peste ani ca sa ajung la mine acum.
Am sarit cu pashi atat de mari incat am senzatia ca am pierdut cateva casute (cu amintiri, prieteni, iubiri ingenue si lucruri) care ma ajutau sa ma identific cu cea de acum ani buni.
M-am dus la mama si am intrebat-o de pelerina alba. Ea a inceput sa rada.
“Iti mai amintesti de ea?” m-a intrebat.
“Da, azi mi-am amintit de ea. Nu stiu de ce… pur si simplu, mi-am amintit azi de ea!” i-am raspuns.
Trecand peste faza de uimire exacerbata mi-a zis: “Nu stiu, imi amintesc ca, la un momendat am dat-o cuiva!”
Nush ce s-a intamplat cu mine, dar am simtit ca-mi dau lacrimile. Pelerina mea... cui sa-i dea pelerina mea alba cu floricele roshii... pe care o iubeam atat de mult!?
Asa eram eu…
Faceam cate o pasiune pentru orice si ma dedicam acelei pasiuni in totalitate. Chiar daca pasiunea sau lucrul pentru care faceam o pasiune nu ma satisfaceau cu nimic, nu ma multumeau... ba chiar ma dezamageau!
Asa fac si acum...
Niciodata nu am inteles de ce sunt asa.
Acum... cred ca sunt mult prea matura ca sa mai fiu dependenta de ceva! ... ca sa mai am pasiuni!
Copilaria mi se pare atat frumoasa... atat de fireasca... la fel ca tot ceea ce este legat de ea.
Un anotimp spre care sa te indrepti neincetat, cu salturi uriashe...
Salvarea pentru orice anemie a fericirii.
Putina confuzie, teama... un strop de tristete si mici regrete, sunt primele senzatii de la care pornesc mereu inspre ceva nou si fresh!
Si incerc sa imi spun de fiecare data cu voce tare ca sa ma aud din talpi pana-n creshtet... si din ratziune pana-n inima: "i did the right choice!"

24 decembrie 2007

me = pissed off... you = hated!

JOACĂ s.
1. joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit, zbânţuitură, zbur-dare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbânţ, zburdă.
2. v. amuzament.
JUCA, joc, vb. I.
1. Refl. A-şi petrece timpul amuzandu-se cu diferite jocuri sau jucării; a se distra.
2. Refl. Fig. A-şi bate joc, a nu da importanţa cuvenită, a nu lua în serios pe cineva sau ceva; a glumi.
- Tranz. (Rar) A-şi bate joc de cineva; a păcăli, a hărţui, a şicana.
- Expr. A juca festa (sau renghiul) cuiva = a face cuiva o farsă, a-l păcăli.
3. Intranz. A interpreta un rol într-o piesă sau într-un film; (despre trupe de teatru) a da o reprezentaţie.
A JUCA, joc
1. tranz. A pune în joc respectând anumite reguli.
2. fig. A expune riscului.
3. fig. (persoane) A induce în eroare (ridiculizând şi recurgând la mijloace necinstite).
A SE JUCA, joc
1. A se deda unui joc.
2. fig. A manifesta lipsă de consideraţie; a nu lua în seamă gravitatea unei situaţii.
3. cu focul
- a se expune în mod imprudent unui pericol
- a neglija gravitatea unei chestiuni sau situaţii.

... asta ca să mă conving că încă mai cunosc semnificația cuvântului "joacă", al cărui corescpondent în altă limbă, atât de dragă nouă... este "fun" (cuvânt care mai degrabă ar însemna "distracție", de aceea și atât de ușor de confundat cu "joacă")!

20 decembrie 2007

a short review...

ta-na-nam-tam-tam... am luat concediu!!!! pana pe 7 ianuarie!
maine ne intalnim cu totii la redactie, sub brad, sa vedem ce ne-a adus "moshul". sper sa fie o crema farmec pentru ten gras...
maine seara, petrecerea antenelor: in fratelli! (abia astept)
mai sunt 5 zile pana la craciun! :)
cheers!

my lips are bleeding from kissing you goodbye every night...

Sondre Lerche - My...

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye every night

My sheets are tearing
from sleeping in too long
from sleeping in too long with you

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My head is where
it's always been
if only I knew where

My feet can't stand
that ground no more
It seems that I don't care

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye every night

My heart is pounding
yes yes yes
My mind just second guess
My love is so
articulate
But I am such a mess

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye
it's all that I do

My sheets are tearing
from sleeping in too long
from sleeping in too long with you

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

18 decembrie 2007

my kind of evening...


Tocmai ce-am iesit din cada. Abia mi-am spalat parul si peste tot, in jurul meu miroase a citrice. E un aer exotic si lenes, care ma imbie ushor-ushor la atipeala si vise frumoase. La tv nimic interesant... pe antena, aceeasi obosita de emisiune “din dragoste” si acelasi obosit de moderator, mircea radu… iar la brancu, pe antena 2 – "azi sylvia, ieri asia" (cine-o mai fi si asta!?). mai sunt 26 de minute pana incepe “in gura presei” (intr-adevar ceva ce urmaresc cu mare placere).
Am parcurs lungul drum al amiezii inspre somnul de seara prin redactie, prin montaj... a fost al naibii de frig azi… iar acum, ma regasesc tolanita in pat, printre creme de par si sticlutze de oja, prefacandu-ma teribil de obosita. mai sunt 7 minute pana incepe mircea badea...
Emily Loizeau se aude undeva in surdina… si nu pot sa nu ma las "completly touched" de vocea ei superba.
Cateva lumanari aprinse si inca vreo trei miresme diferite. Asa de mult imi place sa le combin intre ele, ca de fiecare data sa rezulte o alta combinatie ametitoare si "inedita". Ceaiul, evident de vanilie… si betisoarele parfumate cu opium. Ma intreb cate mai suporta nasul asta al meu?!!... aud in continuare aceeasi voce care-mi vorbeste despre o iubire mare, despre un el care exista la celalalt capat al lumii, despre o ea care il asteapta… niste ganduri si sentimente care nu ar avea nevoie de spectatori si ascultatori… "sur la rivière il pleut de l'or, entre mes bras je serre ton corps. tu es là... a l'autre bout du monde..."

17 decembrie 2007

my personal 7 wonders!!!

Fiecare om are tabieturile lui, preferintzele lui... si de ce nu, locurile pe care le iubeste?!
So why can't I have my 7 personal wonders?
Imi plac multe lucruri, desi cineva imi spunea odata ca urasc atat de multe lucruri si iubesc atat de putine...
Iata si lista cu cele 7 minuni "ale mele":
1. tratoria il calcio, pentru pennele sicilene exceptionale si pentru profiterolul cu inghetata (damn... deja salivez) si cofetaria maria din baneasa (undeva intre nae caranfil si aurel vlaicu), fac cele mai bune tarte cu fructe pe care le-am mancat vreodata. aaaaaaa.... si agapitos (cele mai tari cookies :D)
2. magazinele cu haine, cele cu produse de aromoterapie si obiecte vechi (anticariatele, magazinele de antichitati cu ceasuri vechi, tot felul de obiecte de decor si statuete aborigene)
3. marea (n-as putea sa aleg exact o statiune anume, tot ce stiu este ca am o pasiune nestavilita pentru mare)
4. cismigiul (e superb pe alocuri... pe aleea scriitorilor, pe langa lac, in centrul parcului, unde, atunci cand eram mica dadeam de mancare porumbeilor)
5. patul meu... (atunci cand ma bag seara in el, dupa o zi de munca sau ma trezesc sambata dimineatza si mai lenevesc vreo 2-3 ore)
6. opera romana si teatrul national (sa-l mai prind pe iures in vreo piesa de teatru sau sa mai vad odata "flautul fermencat" la opera)
7. timisoara (candva imi doream sa ma mut acolo)... si sibiul (este un oras superb)
Pentru cei ce vor stramba din nas... imi cer scuze ca nu am trecut si plaza in lista mea, chiar daca sunt cateva "chestii" pe acolo dupa care ma dau in vant: cartofii tar-tar si polo de la sr. patata... yummmmmmyyyy... starbucksul (pt caramel frappeurile alea dementiale) si magazinul mango!

16 decembrie 2007

childish is my middle name...


Candva… in timpurile prafuite de acum 15-16 ani, pe vremea cand eram “just a kid”, ma tot delectam cu obiceiul de a-mi chema prietenele la mine si a ne testa instinctele de micute cercetase… si supravietuitoare.
Obisnuiam sa asezam cateva maturi, cu “pamatuful” in podea si cozile in sus, in forma unui con, astfel incat sa asternem un cearsaf desupra si finalmente… sa construim un cort.
Il puneam in mijlocul sufrageriei si intram precum alice, in “taramul minunilor”. Acolo, in lumea noastra, toate trei ne faceam planuri. Puneam “tzara la cale”, ne gestionam resursele de biscuiti, acadele care ne colorau limba, saratele si suc.
Organizam tot felul de tactici la care sa recurgem in diverse situatii si povesteam… asa… ca la foc de tabara. Dar nu povesti horror, ci povesti cu si despre baietii pentru care mai facusem cate o pasiune peste zi. Ca, la vremea aceea eram foarte instabile emotional.

Si azi... nu stiu…
Lucrurile sunt cam la fel… numai ca acum nu mai avem un cort sub care sa ne asezam, nu mai avem un cort in care sa intram si sa ne marturisim totul, fara a omite niciun amanunt. Nu mai avem acel loc in care sa ne simtim atat de “safe”… acel loc in care sa fim convinse ca tot ce se spune ramane sub juramantul tacerii.
Acum… suntem mari!
Saptamana trecuta, mirela a fost la ecograf (este insarcinata a doua oara) si a aflat ca o sa aiba o fetita (asa cum am prezis je, mama omida ce sunt)!
Este cam speriata, dar eu sunt terribly happy pentru ea!

14 decembrie 2007

butterflies....

Își luase o marjă și-și spusese că a-l trata cu răceala este cea mai bună soluție. Nu credea o clipă că siguranța de sine avea să o părăsească atât de curând. Era mai degrabă mandră și-și spunea că zâmbind și vorbind protocolar nu avea să se trădeze.

Îl privea cum o privea și murea de ciudă că nu știa ce gandește el. Nu se schimbase... Era la fel de frumos cum și-l amintea ea... Era același chip pe care-l căuta zilnic în locurile în care se ducea și pe care nu-l vedea niciodată. O avalanșă de amintiri... vorbe... șoapte... priviri și atingeri!
El... o privea fix, cu pleoapele întredeschise și cu o expresie de-a dreptul stranie. Apoi i-a zâmbit.
S-au așezat amândoi unul lângă celalalt și o vreme au rămas tăcuți, cu atitudinea unora care tocmai au intrat într-o casă, într-o vizită protocolară.

El, privind-o și zâmbind. ea, neștiind prea bine ce să facă, din nou împreună, după atâta timp. Ochii lui o cercetau în tăcere, din creștet până în tălpi și ea s-a gândit că se uită ca la o necunoscută. S-a apropiat și mai mult de ea, ca s-o studieze îndeaproape...
Apoi a privit-o un moment fără să facă nimic altceva. Doar privea... Și-a întins o mână cu palma deschisă și a trecut-o cu blândețe prin părul ei... de câteva ori. Părea atât de liniștit și gesturile lui erau atât de molcome, încât, pentru o clipă, ea s-a temut că nu o mai dorea și că acțiunile lui erau doar reflexul unei dorințe mai vechi, dispărute ireversibil. Poate că, în definitiv, trecuse prea mult!
Ca și cum i-ar fi citit gândurile și ar fi vrut să i le dezmintă, el a cuprins-o în brațe și a sărutat-o! Simplul contact cu limba lui a repercutat în trupul ei și i-a răscolit toate măruntaiele. Un fior teribil i-a străbătut spinarea, iar creierul ei a resimțit o emoție și mai violentă. "El este rațiunea mea de a fi" a gândit ea în clipa aceea. Părea o stupiditate, dar în momentul acela a fost un gând grav, solemn... chiar mai mult... pentru ca în seara aceea, în care ningea, iar el o ținea în brațe și o săruta, chiar ăsta era adevărul, adevărul gol-goluț, el era rațiunea ei de a fi.
De aceea i-a luat o mână și i-a ținut-o nemișcată o clipă, până ce i-a simțit căldura. Parcă fusese ieri... totul. Atât de bine îl știa și atât de viu și de prezent rămăsese în inima și-n pielea ei. Și-a stercurat brațele în jurul capului lui, și-a lipit obrajii în scobitura gâtului... Încerca să-i explice că-l iubește... la fel ca atunci. Dar... cum ea era persoana care nu spune niciodată ce gândește, a oftat și... atat.
După care, știind că nu poate face altceva decât să rămână liniștită, încercând să-și recapete stăpânirea de sine, a rămas nemișcată o vreme, ținandu-l in brațe, agățată de el...

10 decembrie 2007

din ciclul: "umblu cu metroul, deci inseamna ca am ajuns rau" sau "sunt saraca, dar ma tratez"

... azi dimineatza imi beam si eu cafeaua linistita si ma conversam pe mess... incercam sa ma trezesc si sa-mi fac curaj s-o iau agale spre munca, nu de alta, dar ma astepta o zi maraton de filmari... infernala, ce mai!
... cum in fiecare dimineatza tv-ul este postat pe national tv, cu sonorul dat in surdina... in timp ce eu ma machiez, ma imbrac si "prind aripi", nu reusesc in ruptul capului sa ignor un material pe care l-au realizat cicoflenderii astia doi de razvanel si danutz.
... topic: "manelistii circula cu metroul" !!!
"Intr-adevar o premiera!" imi zic, razand in barba...
subiectul: interviu costi ionitza, care zicea cam asa:
"vream sa dam un exemplu comunitatii, ca se poate circula si cu metroul!!" (comunitatea stie, fiu al ploii, crede-ma ca e perfect constienta de asta atunci cand sta lipita ca sardeaua in sos tomat intre 30 de odoruri paralizante!!!)
... continuarea stirii: costi si alti 3 manelisti de "top" (nu stiu cum ii cheama, nu-mi "obosesc" memoria cu tot felul de rahaturi inutile, desi ar trebui, ca sa stiu la cine ma refer atunci cand injur) erau la casa ca sa-si cumpere cartele.
...teribil de amuzant: aia de acolo incerca sa le explice ca o cartela are doua calatorii si costi o tinea p-a lui "e dus-intors?" :)).
da... dobitocule e dus-intors, via basarab (cam pe-acolo pe unde ti-ar fi locul) si daca ai plecat din basarab e si musai sa te intorci tot acolo, altfel nu mai e valabila cartela!
mi-e silaaaaa...
e cartela de doua calatorii, sconcsule, nu dus-intors... tu care circuli numai cu bmw-ul si cu avionul la amsterdam (ca sa faci baieram)...(n.r: mi s-au inclestat maxilarele de greatza cand am auzit ca ai o piesa inclusa pe albumul de anul viitor "Cafe Del Mar") Doamne iarta-ma! sper sa fie doar o gluma macabra... sinistra, ce-i drept! dar, macar sa fie gluma!
... sa revenim...
continuarea reportajului: intra astia 4 magi in metrou si s-apuca sa cante (murir-ar cu rimsky korsakov in ureche, cu "flight of the bumble bee", pusa pe repeat... cred ca ar fi mai rau decat picatura chinezeasca pentru ei)
trebuie sa redau intocmai versurile pe care le cantau distinshii cantautori... cantaurari, ma rog:
"de ma vedetzi la metrou, nu-nseamna c-am ajuns rau,
cu bmw-ul stau in trafic, cu metrou' e mai practic..."
... de inalta inspiratie n-am ce-i zice, se vede ca le-ati facut pe moment! ce fetze crispate aveau bietii "metroisti" care dupa ce ca se grabeau sa ajunga la munca aia imputzita care le aduce 4,5 milioane pe luna, si se gandeau cu ce sa mai platesca rata la frigider si intretinerea de luna asta, ca ete... vin sarbatorile peste noi si tre' s-avem ceva pe masa... erau obligati sa asculte corul "turturelelor", dar ce zic eu??? corul "ciorilor" branduite cu versace...
sa te fereasca Dumnezeu!
ingropa-s-ar de vii unii pe altii!
si irinel pe proasta de monica columbeanu care cuvanta fara sa gandeasca, pe prima pagina din libertatea de saptamana trecuta: "pot fi oricand din nou saraca, sa circul cu metroul!"
manca-v-ar moliile cu mutatii genetice, saracilor cu duhul!!!
niciun cheers pentru voi... die, bitches! astept al patrulea reich, in care sa fie gazati toti prostii si manelistii!

9 decembrie 2007

I've got the snowboard under my feet, I can fly so high, I can fall so deep...

Guano Apes - Lords...
Este relativ tarziu… dar asta nu ar fi nimic daca nu mi s-ar plimba atatea ganduri tembele prin cap!
Buna seara! Numele meu este mirela si sunt dependenta de “probleme”… de trairi interioare care nu-mi dau pace…
Tu?
Cum esti?
Ti-e bine? Mie… da si nu prea!
Ieri am fost ocupata.
Azi am fost vesela!
Acum… sunt oarecum indiscreta si incorecta. Ihim… cu mine!
Sunt beata de stres si de nervi!
In curand o sa fac rost de un acvariu si o sa strang toti pestii. Pestii astia indecisi si “luatzi de val” ca mine, pestii astia care ii incurca si pe altii!
Cand eram mica, am avut cativa si au murit in trei zile! Probabil ca nu le-am dat sa manance sau nu am facut-o cum trebuie! Si-acum imi fac mea culpa!
De parca as fi in stare sa am grija vreodata de ceva…
Si acum le-as face la fel... I-as strange intr-un acvariu si i-as omori pe totzi, nu i-as hrani. I-as lasa sa moara de foame... sa-i vad cum se chinuie!
...dar, sa revenim:
De parca as fi in stare sa am grija vreodata de ceva…
Daca nu pierd, stric. Daca nu stric, distrug. Daca nu distrug, ranesc!
Daca nu ranesc, omor! Si daca nu omor… in fine, gasesc eu ce sa fac!
Buna seara! Numele meu este mirela si fac abuz de bunatatea altora… "stricandu-le" si lor viatza!

8 decembrie 2007

i'm in the mood for christmas...

Susanne Manning - Santa Baby

5 decembrie 2007

hey, don't honk... i'm criticizing myself in here! :)


Daca ar fi sa ma definesc printr-o singura virtute, n-as sti pe care sa o aleg. Insa, niciunul dintre “talentele” mele, fie ele multe sau putine… nu ar putea concura in ruptul capului cu cel mai mare defect al meu, cu pacatul meu primar si principal… pe care nu m-as sfii niciodata sa-l recunosc: sunt mandra. Sau poate ca, mai degraba as folosi termenul “trufasha”. Fara motiv si circumstantze sunt o persoana imposibil de mandra.
Atat de din-cale-afara si exagerat de mandra, incat acestei mici slabiciuni, ii datorez cea mai mare parte din puterea mea de a face anumite lucruri… pe care (in mod evident) altfel nu le-as face.
Cred si acum ca mandria se afla undeva la baza sau originea tariei si ambitiei mele si cateodata ma elibereaza de zbuciumuri “atat de interioare” precum vanitatea sau invidia, dar tot ea (mandria) mi-a adus cea mai mare parte dintre deceptii, necazuri, esecuri si proaste decizii.
Mereu am spus ca nu se poate sa existe durere mai cumplita decat cea incercata de o persoana mandra cazand.
Sau durere mai mare ca atunci (sau cel putin nu stiu eu) cand o astfel de persoana ajunge la concluzia ca deciziile ei “trufase” nu-i aduc nimic bun.
Evident, vorbesc la modul general, dar ma refer in special la mine.
Deocamdata, aici, ma aflu –EU – care astept mereu ceva mai mult de la mine si iau mereu decizii tinand cont de altii, dar cu o trufie de multe ori dezarmanta. Ce-i drept, taria de caracter in a lua decizii o am in sange. Doar am mandria sa ma ajute.
Dar apoi... stau precum batrana aia care-si asteapta in batatura iubitul soldat de care nu mai stie nimic 60 de ani, de pe vremea razboiului si se uita in zare asteptandu-l si intrebandu-se: “Cum ar fi fost daca….”
Umilita de propriile-mi decizii, ma laud cu faptul ca nu am regretat niciodata nimic din ceea ce am facut. Dar aici, lucrurile se bat cap in cap si se impletesc cumva paradoxal!
Ei bine… mda. Recunosc. Guilty as charge: de multe ori iau decizii stupide, si apoi ma gandesc la ce ar fi putut sa fie daca nu as fi luat o anumita decizie, insa in continuare nu regret nimic.
Intelege cineva ceva? Ca la mine e cam ambiguu…
Totusi, ideea trebuia sa fie mai simpla de-atat. M-am saturat sa despic firu-n patru, sa complic lucrurile si sa iau decizii care sa ma puna mereu intr-o "lumina buna"!
Asdar, m-am decis sa “concediez” trufia! O s-o reangajez doar atunci cand simt ca am nevoie de ea. In zile speciale!
O sa renunt si la zambetele pe care le afisez destul de des, alea mai false decat sarutul lui iuda si nu o sa mai strig cu buzele stranse si dintii incleshtati pana ma dor falcile si fara sa mi se clinteasca un singur muschi al fetzei.
Fac un pact cu mine insami: o sa fiu mai "EU"!

3 decembrie 2007

let's waste time chasing cars, around our heads...

Snow Patrol - Chas...
abia astept sa ninga... cred ca este primul an in care imi doresc teribil sa ninga! mai nou, am o facut o pasiune pentru fulgii de zapada! those little perfect snowflakes...
abia astept sa impodobesc bradul... se vede clar ca astept cu ardoare craciunul, ca ascult colinde inca din noiembrie!
sa ma plimb prin centru seara cand e frig , incotoshmanata cu manushi si fular si sa vad tot orasul luminat si suprapopulat. (daaaaa... suprapopulat)... forfota si galagie!
:)
well, if i lay here, if i just lay here... would you lie with me and just forget the world?

2 decembrie 2007

a weekend beautifully spent...

sau... cel mai productiv weekend dintre ultimele 9, 10... :)
Dupa cum spuneam... chiar am stat cocotzata in varful patului ca o closhca uitandu-ma la filme! Asadar...

The Mist (2007)

Dupa o furtuna violenta care ataca orasul Maine, un nor de ceatza invaluie toata regiunea. Un grup de oameni ramane blocat intr-un supermarket si printre ei si David (un pictor, de curand mutat in oras) si fiul lui de 5 ani. La scurt timp, ei descopera ca in ceatza se ascund niste creaturi ciudate (in special ganganii: paianjeni, gandaci si alte buburuze… dar si un fel de pterodactili si ciudatzenii cu tentacule) care, in urma unui experiment al armatei au intrat pe o poatra din alta dimensiune.
Curand incepe iadul pe pamant si supravietuitorii din supermarket se impart in doua tabere: una, condusa de o nebuna care propovaduieste cuvandul lui Dzeu si ii convinge si pe ceilalti ca a venit apocalipsa si ca trebuie sa ofere ofranda creaturilor, cate un om pe zi… si cealalta, cu David in frunte, care vrea sa iasa din supermarket, sa gaseasca o masina si s-o taie din oras.
E un film clasic Stephen King, cu un final la fel de tipic lui. David impreuna cu baietelul lui, o profesoara si un cuplu de batrani, reusesc sa gaseasca o masina… insa, cand ajung la iesirea din oras descopera ca toti sunt morti si ca dincolo de ceatza nu mai este nimic. In departare se aud tot felul de sunete terifiante care anunta apropierea creaturilor, astfel ca David isi ia pistolul in care mai avea 4 gloantze, isi impusca fiul, profesoara, pe cei 2 batrani si el iese din masina in asteptarea creaturilor. Din fericire sau din pacate, in maxim 30 de secunde nu apar creaturile ci tancurile armatei, care reusisera sa distruga “gandacioii” si veneau in cautare de supravietuitori! Cool :D, isn’t it?

Din acelasi registru, recomand "Dreamcatcher" (tot dupa un scenariu de Stephen King), a aparut prin 2003 si e mult mai misto si "The Reaping", de anul asta, cu Hilary Swank!

me and my fetish for vampires...

in sfarsit a aparut "30 days of night" si in varianta dvd rip. :)

Barrow, un oras izolat din Alaska este inundat in intuneric o luna pe an (cand soarele trece dincolo de orizont si nu mai poate fi vazut). Dupa ce dispare si ultima raza de soare, orasul este atacat de o haita insetata de vampiri (ultimii din “breasla” lor) hotarati sa distruga fiecare vietuitor. Eben si Stela (seriful si fosta lui iubita, care ramane blocata in oras) incearca sa apere locuitorii orasului, cu pretul vietii.
Pentru un film cu vampiri (ca astea-s destul de cliseeice), “30 days of noght” are o regie decenta si un scenariu bun. Too bad, ca la final, Josh Hartnet “the cutest boy in town”, trebuie sa-si introduca cu o siringa sange infectat de la prietenul lui (pentru a se transforma in vampir)… ca sa sa-l poata dobori pe “vampirul sef”. Drept urmare, in a 30-a “zi de noapte”, cum se intampla intotdeauna si cand lupta se termina si el castiga… apare soarele si-l prajeste in bratele iubitei lui!
Recomandari, din acelasi registru (numai ca-s cu zombies): "Resident Evil: Extinction" si "28 weeks later" (care e foarte tare)

drug addicts movies...

“Broken” (2006)*********************“Candy” (2006)
Regia: Alan White ********************Regia: Neil Armfield
Cu: Heather Graham******************Cu: Heath Ledger
Jeremy Sisto ************************Abbie Cornish

Hope (o tanara oaspatarita intr-un bar de noapte, al carei vis este sa ajunga intr-o buna zi cantareata) si Will (un tip dependent de heroina) se cunosc si se indragostesc… unul de celalalt, evident!
Relatia lor devine nociva cand Hope i se alatura in lui Will in dorinta de a fi cu el "la bine si la rau" si intr-ale dependentzei de droguri… si astfel, ajunge sa-si vanda trupul pentru cateva grame de heroina. (ce nume aveau si astia: Hope = sperantza si Will = vointza)
Cand realizeaza ca este la un pas de distrugere, Hope il paraseste. Insa, povestea nu se termina aici, pentru ca Will este dispus sa o castige inapoi cu orice pret. O drama tare misto (nush de ce, dar ma dau in vant dupa filmele cu drug addicts), filmata mega-genial... oricum, Alan White e chiar tare (sunt cateva gross-planuri de-ti taie rasuflarea)... Mi-a adus aminte de “Candy", ala cu Heath Ledger, (care e mult mai reusit, mult mai emotionant… are si versuri din e.e cummings... heath ledger care e frumos de pica; ca sa nu mai zic de scena filmata in roata si detaliile alea pe ton vinetziu, cand isi baga ei siringa in vena... uuuuu... creepy!)

1 decembrie 2007

Happy Fuckin' Birthday, my dear country!!!

Cineva ma intreba ieri ce planuri de viitor am…
Fuck… damn… parca m-a lovit ceva! Ce planuri de viitor am? La intrebarea asta nu m-am asteptat!
In urma cu vreo 3 luni, “shefa” ne-a pus pe fiecare dintre noi sa ne facem o lista in care se ne scriem planurile de viitor si asteptarile pe care le avem de la noi, pe plan profesional. Evident ca, din 20 si ceva de persoane, am fost singura care s-a "fofilat" de fiecare data cand trebuia sa predam foicica frumos impaturita si asezata cumintzel intr-un plic sigilat, cu numele nostru pe el!
Nimeni nu credea ca nu am niciun plan sau nu intelegea de ce nu am niciun plan. Me… the planless girl! Dar, intr-un final am scapat. Celelalte plicuri s-au citit si probabil, de-al meu s-a uitat!
In general, planurile mele-s pe-o perioada scurta. Adica ating maxim ziua de maine… Sau, hai sa zicem - saptamana viitoare! Nu-s nici genul de “je m’en fiche”-ista si tind sa cred ca nu-s nici vreun spirit boem. Dar in privintza asta... sunt cam flower power!
Asadar, m-am decis ca, in dimineatza zilei de sambata, 1 dec, o zi importanta pt romani (bullshit) si o zi in care cel mai mare plan al meu este sa stau cocotzata ca o closhca in varful patului, sa ma uit la filme, sa mananc numai E-uri si sa beau cafele, ceaiuri si pepsi… sa-mi fac un fel de “what to do list”.
Sper sa nu fiu judecata cum ca n-as avea asteptari prea mari sau teluri prea inalte (*a se lua in considerare lista e facuta pe moment)!
1. intr-una din zile ma voi trezi mega odihnita si cu mega chef de curatenie. O sa fac curat “luna” in camera mea si nu o sa mai arate ca un camp de lupa niciodata!
2. intr-o perioada cat mai scurta de timp (aproximativ 2 luni) o sa ma duc naibii sa dau examenul pt permisul ala de conducere (chit ca nu-l iau!), dar o sa iau vacantza si o sa am timp de invatat!
3. sa devin bogata si sa imi iau cate o geanta balenciaga pe saptamana, rochie prada si pantofi manolo blanik, (ce superficial!!!) sa-mi “restaurez” freza in fiecare zi… si a invat sa merg prin plaza… cu stil, normal. anyway, sa devin bogata planuiesc big time.
4. daca pica planul 3, mi-as dori sa devin nevasta de ambasador prin maldive sau mauritius! cica pe un job de asemenea angajament primesti jumate din leafa sotului, without complainings! Cool, isn’t it?
5. daca pica si planul 4, voi emigra… motive s-o fac sunt cu duiumul: traficul, birocratia, coruptia, mizeria, cershetorii, maidanezii, poluarea, jobul, preturile, tiganii (sa ma ia naiba, nu am nici prejudecati si nu fac nici stereotipie, dar nu-i mai suport)… ca sa nu mai zic de mentalitatile astea de rahat ghidate dupa ce se scrie in ziare, ce se spune la stiri sau ce se spune-n scriptura! (c’mmon people cat timp o sa va mai complaceti in postura de “consumatori” a ceea ce va este bagat pe gat. Reveniti-va, oameni buni!) Si ma opresc aici, ca n-as mai termina nici maine! De pilda… sa emigrez in portugalia, ca-s taxiurile mult mai ieftine, mancarea mult mai buna, tzoalele-s mereu la reduceri si oamenii de 10 ori mai relaxati!
6. sa trec peste depresia pe care mi-o provoaca “pupincurismul” atat de molipsitor, pe scara larga si in randul oamenilor care-si spun ca au un coeficient de inteligentza ridicat! pe naiba… impuscatzi-va, fratilor!
7. si... ca sa revin tot la comunitatea in care traiesc, a badaranilor si-a “tzaranoilor de clasa”, desi asta nu mai depinde de mine (deci nu se poate incarda la categoria planuri), ce-avetzi fratzilor cu femeile “Dove” (alea din reclama) ?
multi oameni sunt labili, slabi psihic si s-au saturat sa auda remarci stupide legate de greutate (“mama cata curu’ are!”), de glumele voastre cu politisti si de bancurile cu blonde!
Dati-le dracului de tipologii, ca nu dupa ele traim! Nu mai faceti atatea teste si calcule, ca nu voi decideti limitele avizate! N-o sa moara nimeni de colesterol si atata timp cat incapem pe usha, intram in jeansi si nu lasam urme pe asfalt, suntem oameni cat de poate de normali (aici ma refer la glumele stupide care se fac pe seama unei prietene de-ale mele!)
Pana la urma, nu cat de mare ai curu’ conteaza!
Si… ca sa va spun drept, nici cu cenzura sau a le spune oamenilor ceea ce vor sa auda nu-s de acord… dar macar, aveti bunul simtz si menajati oamenii de cometariile vostre stupide pe considerente fizice, ca mama natura nu a creat numai venere si adonishi (asa, ca voi!)!
Pana la urma dati-o dracului de perceptie publica (care este din ce in ce mai deformata), ca prima valoare a clasamentului acestei tazari de rahat (care azi se sarbatoreste), nu e cifra de pe cantar, meseria sau culoarea cu care-ti vopsesti parul! Get real!
Ganditi-va numai la cate mega complexe dezvolati (pai… Maria a mea a stat inchisa in casa 5 ani, ca-i spuneati voi ca e cat “vaca”… rushine! Voi ati fortat-o sa plece, ca ea nu-i nici dusa cu pluta si nici paranoica!)
Si daca mai aud vreun speech dintr-ala de cacat, de genul: “important e cum te simti tu cu tine insati”, jur ca ma impusc (dupa ce va omor pe toti)… ca unii s-ar simti foarte bine cu ei insisi, problema este ca nu sunt lasati!
Ete alt motiv ca sa emigrez!
Dar, sa revin la planurile mele… ca aici situatia orcium nu se schimba!
8. rewind… gata mi-am revenit!
pana la vara sa-mi iau un mini cooper s (roshu) sau un new beetle (galben), daca se poate sa fie decapotabil, cu atat mai bine! (dar treaba asta e conditionata de punctul 2)
9. sa locuiesc intr-o casa de piatra si sticla, asezata cu fatza spre mare (ca-n filmul ala “house of glass”), undeva pe un fiord, in norvegia… parca ma si vad cum stau intinsa pe veranda, beau un mojito si ascult etta james, nancy wilson, billie holiday sau sarah vaughan…
10. in cazul in care pica punctul 9, planuiesc sa am o casa de culoare galbena, cu vreo 5 camere, o gradina imensa, o plantatie de coffee (sau marijuana, ma mai gandesc), cativa bananieri si cocotieri si sa-mi alerge copiii de nebuni printre printre caini si pisici! Evident, undeva pe malul marii, intr-o tzara democrata!
Acum, daca stau bine sa ma gandesc, chiar aveam ce sa scriu pe lista aia cu “tzleuri” si “asteptari”! Fuck… ce fraiera sunt!
Aaaaaa… off the topic… pt cei ce vor sa-mi posteze discutii personale de pe mess, DON’T FORGET: I HAVE THE ULTIMATE POWER TO DELETE THEM :D
Cheers, Caesar!

28 noiembrie 2007

fuck life. fuck your job. fuck the starter home. fuck dental insurance, leisure wear and matching luggage. fuck your future...


sau (pe scurt) remains of the day...
deci... e 3 dimineatza si abia am ajuns acasa de la urmatorul lant filmat pentru proiectul "the package" si ma simt de parca-s lovita de tren! (sageata albastra, mai exact!)
insa, cel mai napastuit e razvan, care, bietul de el a trebuit sa conduca azi intre vreo 7 locatii pe care, evident niciunul dintre noi, fiind bucuresteni nu le stiam. noroc cu maria (make-up artistul), care e moldoveanca si cunoaste bucurestiul ca-n palma!
pai... cartierul brancushi, liceul de coregrafie floria capsali (cine naiba a auzit de el???), ateneul roman (unde ne-am petrecut 3 ore pe holuri, dand 30 de telefoane si certandu-ne cu toti recuziterii tulburatzi de accese de "shefie", pentru o amarata de aprobare ca sa putem filma 45 de minute in interiorul ateneului) si intr-un final undeva prin dristor...
nu are sens sa mai povestesc peripetiile lui "zburlici si puiul cel de cuc, cam naiv si cam uituc", prin care am trecut de-a lungul acestei eterne, mirovolante si ravisante zile de noiembrie, pentru ca, de cand lucrez la proiectul asta, am senzatia ca traiesc precum crestea fat-frumos. Intr-o zi cat altii in zece!
Asadar.. remains of the day: o boala cronica (clar), o durere de coloana strashnica, zgariat gheata mea neagra de lac (si noua de altfel), pierdut cartea pe undeva (pe care oricum ma chinui s-o citesc de vreo trei zile), baut 3 cafele si 2 l de cola light (deh... razvan e la regim).
In fine... totodata am retrait si cel mai mare regret al meu: faptul ca ai mei nu mi-au oferit ocazia de a lua lectii de pian (si implicit de a ajunge la performantza de a-l interpreta pe chopin cel putin la fel de bine ca lipati)...
si by the way, pentru a intelege cat mai clar complexitatea pianului, atunci cand intra pe mana lui chopin, va recomand "nocturne in c sharp minor (1830)" care, sincer, ma "termina" in cel mai "letal mod posibil"... chiar nu pot exprima in cuvinte senzatiile pe care le simt cand aud piesa asta, insa, pur si simplu... simt fiecare nota, fiecare clapa cum imi danseaza pe suflet, pe piele, pe sub piele, in piele... aaaaa... si mai este "nocturne in c minor (1837)", ca sa nu mai zic de concertul la pian nr 1!
dar, sa trecem peste... :)
anyway, ii multumesc lui razvan ca m-a suportat pana acasa cantandu-i "itsy bitsy spider crawled up the water spout" sau facand karaoke pe radio.
acum, operatiunea fervex is sper ca in max 15 minute sa adorm.
aaaaaaaaa... si cumparatzi revista "eve", abia azi a aparut primul numar (nici macar nu am apucat sa-l cumpar) si cititi-mi si mie editorialul "jurnal intim" si interviul cu "barbatul lunii" :D!
Cheers... yellow birds!

25 noiembrie 2007

"The Straw Men" - o carte care demonstreaza ca uneori paranoicii au perfecta dreptate...


Palmerston, Pennsylvania: doi barbati intra intr-un local aglomerat si impusca metodic saizeci si opt de oameni.
Santa Monica, California: Sarah Becker face cunostinta cu un turist englez si dispare pentru totdeauna.
Dyesburg, Montana: dupa ce isi inmormanteaza parintii, Ward Hopkins gaseste un bilet pe care scrie doar atat: "Nu suntem morti".
Trei evenimente aparent fara legatura. Trei piese dintr-un puzzle inca inexistent. Ele sunt primele semne ale unei ofensive din umbra care va conduce la confruntarea inevitabila cu "Oamenii de paie".
La inceput, nimeni nu stie cine sunt. Nimeni nu stie ce vor. Urmele lor apar pe Internet, in lucrari de istorie, in manifeste obscure. Peste tot si nicaieri. Dar planul lor, marele plan in care oricine poate juca un rol, este trasat inca din zorii istoriei.

sau...
una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit in ultimul timp, nu degeaba este Michael Marshall unul dintre cei mai premiati autori de horror, thriller si SF.
Scrisa foarte concis si explicit (fara lacune si inadvertentze), "Oamenii de paie" este un thriller genial la al carui final nu numai ca nu ma asteptam, dar m-a tinut intr-o tensiune alerta fila de fila.
Iata si sinopsisul pe scurt (pt cei care nu au rabdare sa o citeasca):
Ward (un tanar fara un rost anume in viatza) se lanseaza intr-o investigatize de zile mari, incercand sa descifreze tot felul de indicii legate de moartea parintilor lui: gaseste casete video, mesaje ascunse in tapiteria scaunelor... si intr-un tarziu afla ca era infiat si ca avea un frate geaman care fusese abandonat...
Zandt (politistul) si Nina (agenta FBI) care de mai bine de 10 ani investigheaza crimele odioase ale unui ucigas in serie ce-si spune "Omul Drept", reusesc sa descopere tot felul de legaturi intre acesta si evenimente "catastrofa" care s-au petrecut in ultimii 20 de ani.
Sarah Becker este actuala victima, rapita doar de cateva saptamani de "Omul Drept". Este tinuta in viata doar cu apa cu plumb, fara mancare si imobilizata sub podeaua casei in care acesta traieste.
Nina si Zandt sunt cei care i-au promis familiei fetei ca o vor gasi si implicarea lor este cruciala, mai ales pentru faptul ca fiica lui Zandt, in urma cu cativa ani, a fost una dintre victimile chinuite pana la moarte ale "Omului Drept".
Ward, impreuna cu prietenul lui, Bobby dau peste un manifest postat pe internet si intitulat "Oamenii de paie", un manifest ce ne vorbeste despre teoria evolutionismului si despre "vanatorii-culegatori", cei care au fost predecesorii homo-sapiensului si care traiau vanand animale si culegand radacini si fructe. Astia eram noi.
Ulterior, am inceput sa cultivam pamantul, sa stam intr-un singur loc si sa traim in grupuri mari: de zeci, sute si apoi mii de indivizi. Cultivand pamantul, am renuntzat la vanatoare si s-a produs aparitzia satelor si-a oraselor, a religiei, a conducatorilor si-a moralei.
In doar cateva mii de ani, acest stil de viata s-a raspandit in lume, am inceput sa traim mai putin si sa ne imbolnavim mai des. Au aparut virusii si au gasit in noi, "cultivatorii", casa lor. Traiam in grupuri mari si in orase, ceea ce permitea virusului sa se raspandeasca printre noi. Nu suntem facuti pentru a trai in grupuri uriase si nu suntem conceputi sa ne pese de oamenii pe care nu-i cunoastem. Suntem adusi pe lume pentru a fi liberi, nu inchisi in orase si tiranizati de oameni (guvernantii) carora nu le pasa de noi!
Pentru a ne intoarce la conditia de "vanatori" (ceea ce inseamna: sanatate, o durata de viata mai lunga si un trai linistit) trebuie sa incepem cu distrugerea oraselor, printre negri, al caror sange este diferit genetic de al nostru. Si apoi, cu omorarea in masa a celor care nu fac nimic, a celor care traiesc si se lasa condusi de legi pe care nu le inteleg.
Singura cale de a impiedica distrugerea noastra este sa-i ucidem pe cei care sunt purtatorii acesui virus. Cei care ucid vor fi liberi. Ei erau "oamenii de paie".
Pentru a-si incepe construirea unei lumi noi (intoarcerea la origini), "Omul Drept" avea nevoie de o "mireasa", motiv pentru care rapea adolescente, toate dupa un anume tipar: frumoase, cu par lung si care proveneau din familii bune. Avea nevoie de o mireasa pe care sa o tortureze pana avea sa se intoarca ea, din propria-i vointza, la origini si alaturi de care sa inceapa o noua lume, sa inceapa sa perperueze o noua rasa de "cultivatori-culegatori".
Nu o gasise pana atunci, si dupa ce victimele infometate si abuzate mureau, se descotorosea de cadavrele lor si pleca in cautarea alteia.
Pe casetele filmate la locurile unor tragedii masive (atentate petrecute cu cativa ani distanta intre ele, in decursul a aproximativ 30 de ani) exista acelasi barbat, prezent la fiecare dintre aceste evenimente. Era "Omul Drept", cel care facea ordine printre "purtatorii de virusi".
Prinderea lui - acest interes comun - face posibila intalnirea lui Ward cu Nina si Zandt. Din acel moment cei trei, ajutati de Bobby (agentul CIA si prietenul lui Ward) isi incep investigatiile pe cont propriu.
Asadar, Ward afla ca parintii lui descoperisera ceva si de aceea murisera si ca de fapt el, Ward, este fiul "omenilor de paie". Si ca dupa ce parintii lui "adoptivi" ii lichidasera adevaratii parinti, ii luasera pe el si pe fratele lui in crestere. Insa, teama ca ar fi putut si descoperiti de restul "oamenilor de paie", i-a facut sa-l abandoneze pe unul dintre ei. Exact pe cel care-si descopera mai tarziu adevaratele radacini si devine "Omul Drept".
Tanara Sarah Becker este salvata exact cand ar mai fi avut doar cateva ore de trait. Ward este pus fatza in fatza cu propria-i imagine in oglinda: Paul (fratele lui geaman si Omul Drept), pe care din pacate nu reuseste sa-l omoare.
Sunt gasite cadavrele celor peste 12 fete, multilate si maltratate intr-un mod primitiv. Si intr-un staul sunt gasiti in cushti, copii morti sau pe jumatate morti, jumatati de trupuri sau trupuri neinsufletite cu ochi scosi si maini rupte (faza ce-mi aminteste de "Hostel" al lui Tarantino) a caror mutilare servea la "deliciul" oamenilor de paie bogati.
Deci... intr-adevar o carte pe care o recomand cu cea mai mare caldura si care m-a tinut cu "sufletul la gura" pana la ultima pagina!
Cheers, Michael Marshall!

23 noiembrie 2007

us... the flawless people!

or "how do you see yourself"?
din cand in cand imi dau seama de un lucru: nimic nu se schimba, nimic nu se intampla, nimic nu se vede...
cateodata ignoranta, pe jumatate inconstienta, pe jumatate voita nu fac dintr-o persoana altceva decat o "hidoshenie"...
deseori mi se intampla sa-mi vajaie capul teribil si sa mi se umezeasca palmele... si nu dintr-un efort supraomenesc pe care-l depun muncind, ci pur si simplu pentru faptul ca nimeresc in busculada asta continua a fluxului venit din sens invers, infruntand "imbranceala" pregrabitilor dupa placeri sau afaceri...
si nu retin chipuri, nume, obiecte... atat de diferit marcate de obiceiurile si pasiunile lor.
dar sunt constienta de un singur lucru, perfect vizibil: usor, usor dispar toti... intr-o fuga grabita, de parca abia asteapta sa-si scoata masca si sa se duca la culcare cat mai repede...
si de la un compromis la altul... constiintza le salbeste! dar, nu le pasa!
mda... hidosul tablou al societatii :)
le-as pune o placa la gat pe care sa scrie mare cu caps lock: "PUPINCURIST", "IGNORANT", "FRUSTRAT", "NEMERNIC".
chipuri posomorate si concentrate pe care citesti invidie si ezitari... temeri si frustrari!
insa, ma deranjeaza teribil ignoranta si invazia crescanda a acestui virus, ravagiile-i ereditare si felul in care se propaga pe o scara tot mai larga!
dar si mai tare ma deranjeaza ca... uneori ajung sa ignor si eu. Nici nu vad si nici nu aud.
nu-mi mai place mirosul... parca am in nas iz de conserve alterate sau legume rancede.
mirosul asta de "interese" care se simte de la o posta... si pentru care, unii ar face orice ca sa-l poarte.
uneori abia reusesc sa-mi inabush greatza. parca-mi zvacneste sangele-n tample!
din pacate, sau din fericire pentru mine (depinde cum privesti lucrurile), am un caracter ferm, inca din copliarie, cu tot exemplul "prost" al mamei (si anume, lipsa de comunicare)...
am prins gust de sinceritate si bun simt! si cica nu-i nicio scofala sa ai coloana vertebrala!
mai nasol este ca suntem incapabili sa ne asumam "erorile" sau sa incercam sa retusam cat de cat "calitatile" malefice...

21 noiembrie 2007

from the heart... in the heart... on the heart... anyway, it's something about the heart!!!

Sara Tavares - One...

bai nene... am avut azi o "tristetze" de filmare care a durat ore buneeee...
nu numai ca am cautat cu kalev si cristina blocul OS1 de pe strada sibiu de ne-a venit rau, dar dupa ce am puricat-o si am luat-o din bloc in bloc, am realizat intr-un final ca biata strada se-ntinde frumos si calm si dincolo de intersectie.
evident, de vina eram eu, care l-am rotit pe bietul kalev pana s-a imbolnavit de icter, ca dehhh... stiam zona!
intr-un final am dibuit faimosul bloc, cu tot cu scara lui 2 si cu tot cu batranelul simpatic care locuia intransa... fologea!
sa vezi dezamagirea bietului om cand a vazut de i-am adus in cutie... :))
ei bine, dar sa-i dam rewind.
"the package" e un proiect nou care o sa fie difuzat pe antena de sarbatori, "se stie": perioada in care "toti devenim mai buni"... bla, bla, bla...
ma rog... ideea este in felul urmator: un el, sa-i zicem Cristian Andrei vrea sa-i multumeasca profesoarei care, din baiatul timid care era l-a transformat in "brand"-ul ce se numeste astazi Cristian Andrei. Asadar, pe langa multumiri... etc, ii trimite intr-o cutie (d-aia se si numeste "the package") caietul lui de teze si o felicitare cu anul in care cei doi s-au cunoscut.
Continuarea e cam asa: noi mergem la Targoviste, unde locuieste profesoara (acum pensionara) si ii inmanam cutia roshu "cardigan" (pentru ca rosu ferarri nu am gasit). Ea o deschide si prima oara scoate felicitarea, citeste anul (care are o semnificatie atat pt ea cat si pt persoana care i-a trimis cadoul) si incearca sa-si aminteasca ceva semnificativ legat de anul respectiv (rememoreaza episoadele prin care a trecut atunci).
Evident... ea nu stie identitatea destinatarului, trebuie sa o ghiceasca. Daca anul nu ii spune nimic, "cotrobaie" mai adanc in cutia roshu cardigan pana gaseste caietul de teze. Evident ca-si recunoaste scrisul (ca orice profesor care candva corecta, desi pe parcurs devine senil) si isi da seama ca e vorba de fostul ei elev. Lacrimi, amintiri, emotii... toate bune si frumoase.
Pentru ca emisia este un fel de "lantz al gratitudinii" sau "al recunostintzei", el nu trebuie sa se rupa aici. Asadar, profesoara decide sa trimita cutia mai departe, tot in Targoviste, unei bune prietene, alta profesoara care i-a fost alaturi la moartea sotului ei si care a ajutat-o sa treaca peste acest eveniment nefericit. De data aceasta, in cutie avem o felicitare cu anul in care s-a intamplat tragedia si obiectul semnificativ: o icoana goblen pe care o facuse prietena si i-o daruise profesoarei!
Next stop: Reli, prietena profesoarei, isi aminteste ca in urma cu 33 de ani, pe cand a plecat la Timisoara la faculate, un cuplu pe care l-a cunoscut in tren a gazduit-o cateva luni, atunci cand ea nu avea unde sa se duca. Decide sa trimita in cutie ultima ceasca ramasa din setul pe care prietena profesoarei (o tanara studenta, pe atunci) il primise de la cuplul care o gazduise.
Ajungem la cuplu... unde ne astepta doar sotia (acum o batrana in varsta de 70 de ani), care-si aminteste cu emotie de Reli, cea pe care a gazduit-o in urma cu 33 de ani, dar cu care, intre timp a pierdut legatura.
Si... cu nepotelul langa ea, la vederea cestii ciobite o napadesc amintirile. Pentru ca sotul batranei nu era acasa, ea decide sa-i trimita cutia roshu cardigan acestuia. Batranica decide sa puna in cutie pantoful de nunta de acum 50 de ani (cei doi implinisera acum o luna 50 de ani de la casatorie si tocmai serbasera "nunta de aur") si pe felicitare sa scrie anul in care cei doi s-au casatorit - 1957!
Boian, batranelul primeste cadoul, recunoaste pantoful si ii dau lacrimile de emotie! Isi aminteste cu lux de amanunte cum a cunoscut-o pe Caliopatra (asa o cheama pe batranica) si cum alerga dupa ea "ca un catzelush"!
Ei bine... si incepe sa ne povesteasca cum in luna in care s-a casatorit, trebuia sa-si faca analizele de sange si avea o fobie legata de ace... si cum prietenul lui cel mai bun, fologea (batranelul nostru din sibiu OS1) i-a luat buletinul si a donat sange in locul lui... cum ii este recunoscator si in ziua de astazi... si ca fara el nu ar fi implinit 50 de ani de casnicie cu batranica. Isi mai aminteste cum la nunta de aur de acum o luna, tot fologea a fost cel care a "furat mireasa".
Ma rog... peripetii peste peripetii si am decis ca cel la care trebuie sa mearga cutia e fologea.
Asa ajungem la batranelul din OS1. Pentru ca nimeni nu a fost de acord cu ideea mea (aceea de a baga in cutie o fiola cu sange - eu si pasiunea mea pt anne rice si vampiri :) ... Monica a zis ca mai ramane sa-i bagam o shuvitza de par, ocazie cu care m-am oferit eu sa ii scriu pe felicitare cu litere de tipar decupate din ziare)... ei bine, intr-un final am hotarat sa punem in cutia cardigan: un garou, un tub de pansament si un ac de siringa!
Fologea, care ne astepta inca din parcare cu cafeaua facuta si cu o ciocolata novatini (pe care bineinteles ca nu am mancat-o) pt mine si cristina... a ramas complet dezamagit cand a gasit ce-a gasit in cutie!
Nu mai spun ca i-am dat indicii peste indicii pana ce a inteles despre cine e vorba. Apoi... am reluat firul epic al povestii! Dupa marinimia si dovada de prietenie de care ne vorbea boian (celalalt batranel), folgea era de fapt un "tip" extrem de incantat (la vremea aceea - 1957) de suta de lei pe care i-o daduse boian ca sa intre sa doneze sange in locul lui. fologea nu era nici macar cel care "furase mireasa" la "nunta de aur". Dimpotriva, lui fologea i se facuse rau si plecase mai devreme acasa. Ma rog... si de aici multe alte inadvertentze mai mult decat sesizabile!
In sfarsit... bine ca a fost doar "lantzul pilot" :)
Cheers!

12 noiembrie 2007

back to beautiful things...




well... the man or the mini? :)

11 noiembrie 2007

twenty and something or almost thirty?

Îmi aduc aminte că în urmă cu vreo 5 ani, pe vremea când începusem să desluşesc cât de cât partea serioasă a vieţii, mama m-a tras deoparte pentru o discuţie “între oameni mari” şi mi-a spus: “Fata mea, vreau să ştii, că la un moment dat vei trece printr-o mare schimbare… vei suferi o transformare!!!”
Mă uitam la ea, buimacă şi nu înţelegeam ce vrea să-mi spună. Se asemăna oarecum cu discuţia despre menstruaţie pe care am avut-o la 14 ani! Credeam că urmeaza un speech “jenant” despre sex si trecând peste partea cu “cine cui îi dă lecţii”, eram aproximativ pregătită! O aşteptam la cotitură ca să-i demonstrez că eram membru de încredere al comunităţii “fac ce vreau, dar ştiu ce fac!” şi o consumatoare fidelă a literarurii erotice, a revistelor şi filmelor de profil!!!
Însă, figura ei era gravă şi aveam senzaţia că urmează să-mi mărturisească vreun secret de familie care ne-ar fi pus în pericol libertatea şi ar fi alertat autorităţile. Nici pe departe!!!
Eu mă tot holbam la ea, avidă după amănunte. Mama a tras adânc aer în piept şi a continuat: “Îţi spun asta pentru că vreau să fii pregătită! Când vei împlini 30 de ani, te vei prăbuşi într-o depresie nervoasă şi o să plângi după tinereţea care nu se va mai întoarce niciodată! Vei vrea să întorci timpul înapoi, dar va fi imposibil!”
Şi apoi, ca să încheie apoteotic ca şi cum se citea pe faţa mea că nu cred o iotă din ceea ce-mi spune, a concluzionat pe cel mai grav ton posibil: “Eu aşa am păţit!”.
Probabil că multe dintre noi ne confruntăm cu această situaţie. După ce împlinim 30 de ani începem să avem sentimentul că timpul nu mai are răbdare. Astăzi un rid, pentru început insesizabil, mâine altul, poimâine un kilogram în plus de care nu mai scăpăm atât de uşor precum în urma cu 5 ani… Avem senzaţia că nu mai suntem atrăgătoare şi că dorinţa sexuală, senzualitatea şi frumuseţea noastră se scurg tot mai repede pe o pantă descendentă!
În realitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel: se spune că femeia înfloreşte cu adevărat la maturitate!
Un lucru ştiu sigur: cu cât înaintez în vârstă cu atât devin mai înţeleaptă, mai deschisă şi mai onestă… sunt mai stabilă emoţional, învăţ să iert şi să las de la mine în aşa fel încât relaţia de cuplu să evolueze favorabil! Uşor, uşor încep să-mi construiesc o nouă atitudine, în primul rând faţă de mine şi apoi faţă de ceilalţi!
Trăiesc mai intens şi necrispat, iar sexul este mai “cool” şi din ce in ce mai “hot”!
Nu de mult citeam un interviu al unei poete care spunea că “la 30 de ani, o poveste de iubire este la apogeul profunzimii şi pasiunii".
Mă deprimă teribil femeile care trec de vârsta de 30 de ani şi simt că îmbătrânesc… care îşi aud ceasul biologic cum ticăie disperat! Femei care nu se simt bine cu ele însele! Femei care se sperie de sexualitatea lor sau... mai rău, şi-o reprimă! Femei care, încetul cu încetul, devin un ghem nervos de temeri, idei fixe şi complexe!
Cred că diferenţa principală între o adolescentă şi o femeie matură este... relaxarea. La un anumit moment înveţi să te relaxezi, să nu-ţi mai faci probleme din orice, să nu mai transformi orice nereuşită într-un sfârşit de lume.
Înveţi să ceri şi să experimentezi ceea ce vrei cu adevărat în dragoste şi sex… fără jenă sau pudoare! Să testezi şi să trăieşti experienţe şi jocuri erotice la care nici nu te-ai fi gândit! Să dai frâu liber fanteziilor şi câteodată să le mai pui şi în practică! Înveţi - şi cred că asta este cel mai important - să-ţi accepţi sexualitatea, să ţi-o exprimi şi să te bucuri de ea, pentru că TU - femeia - eşti o fiinţă sexuală!
Am 27 de ani, două riduri de expresie în colţul ochilor, cu vreo 15 cm înălţime mai puţin faţă de standardele de manechin, o relaţie stabilă de aproximativ 9 ani şi certitudinea că se poate şi mai bine!!! Totuşi, niciodată nu m-am simţit mai bine în corpul meu, niciodată nu am avut mai multă linişte în suflet. Şi sunt convinsă că zilele ce vor urma, vor fi din ce în ce mai bune!”

DARIA - Bucureşti: “Am 28 de ani şi cu fiecare zi care trece simt că îmbătrânesc. Am nevoie de mai mult somn, nu mai arăt senzaţional dimineaţa când mă trezesc. Sunt dependentă de masajele anticelulitice şi două zile de nesomn mi se citesc imediat pe faţă. Am cu 10 kilograme mai mult decât atunci când am terminat liceul. Mai rău, sunt la vârsta la care în planul meu cincinal era trecut primul copil, care nu are nicio şansă să apară în viitorul apropiat. Sunt disperată!”
Mariana Rădulescu, Psiholog: “Draga mea Daria, în primul rând, încercă să revii asupra gândurilor negative şi să le restructurezi. De exemplu, un gând negativ poate fi şi uşor exagerat: "nu mai arăt senzaţional, am celulită şi cearcăne!". Înlocuieşte acest gând cu unul pozitiv, raţional în care să crezi. De exemplu:”Aş putea să mă relaxez, voi face o baie cu multă spumă, voi folosi o mască de castraveţi, iar pentru celulită îmi voi propune să merg la nutriţionist şi îmi voi face un abonament la o sală de sport sau, mai bine, voi încerca dans de societate de 2 ori pe săptămană! Şi... şi mâine voi purta o bluză viu colorată, voi zâmbi mai mult şi poate cine ştie...”

SORINA - Timişoara: “Am 36 de ani şi în urmă cu un an şi ceva am dat naştere unui copil! Viaţa mea sexuală n-a prea mers nici înainte de a fi însărcinată, din cauză că în urmă cu 5 ani m-am procopsit cu o micoză. De atunci am tmot încercat să o tratez, dar cu rezultate de foarte scurtă durată. Tot timpul am senzaţia de mâncărime şi de usturime! Mă spăl de câteva ori pe zi că altfel îmi vine să mă urc pe pereţi. În plus, din această cauză, neputând să am o viaţă sexuală normală şi regulată, am ajuns să nu mai simt nimic, nu mai am nicio plăcere. Nici măcar dorinţă. Nu există contact sexual fără durere. Să fie oare transformările pe care le aduce vârsta??!”
Gabriela Cotarcea, Ginecolog Med New Life şi Spitalul Floreasca: “Dragă Sorina, Problemele de care vorbeşti sunt extrem de neplăcute. Pe scurt, prea multe tratamente ţi-au distrus flora locală fiziologică, ceea ce face ca extrem de uşor să captezi orice infecţie sub forma unei vaginite cronice recidivante. Îţi recomand efectuarea unei secreţii vaginale cu antifungigramă, culturi din col cu antibiogramă, examen Papa Nicolau, întreruperea fumatului si evitarea constipaţiei. Întrerupe toaletele intravaginale cu diferite substanţe, geluri şi săpunuri şi atenţie la alte medicamente pe care le iei precum şi la tampoanele intravaginale, care sunt contraindicate. Îţi recomand un examen ginecologic cât mai rapid.”

Florin Filipoiu, Conferenţiar Doctor Universitar:
“La 30 de ani nu se întâmplă nimic. Biologic, pentru o femeie totul este la fel ca la 29. Mai mult, pentru orice individ, perioada biologică de vârf este între 35 şi 40 de ani. Sexualitatea însă, este dependentă de modele sociale. Dacă trăieşti deja o poveste de cuplu vei considera că "eşti în plan". Însă, dacă nu respecţi planul pe care TU l-ai acceptat ca valabil şi la 30 de ani eşti încă singură, TU vei considera că ai o problemă. Puţinii masculi disponibili nu apreciază deloc o parteneră "disperată". Preferă "tinerele speranţe" în locul unei femei puternice, cu o frumuseţe matură şi consacrată. În consecinţă, dacă eşti singură şi ai împlinit 30 de ani, trăieşte-ţi aniversarea cu normalitate. Pentru bărbaţii speciali, firescul este un afrodisiac irezistibil.”

7 noiembrie 2007

let the routes on your street be erased from my map...




e 9 jumate si abia m-am urnit din pat sa-mi beau cafeaua!
imi fac unghiile... am conversatii stupide pe mess - cu codrin care abia s-a trezit... si astia, pe national tv, dau cadou de craciun o pereche de silicoane!
dar nu despre asta era vorba...
intr-o ora tre' sa mi-o iau spre redactie si sa vad cum facem vinerea asta ca sa tragem 4 editii! diseara tre' sa ma intalnesc cu fetele (a venit prietena mea din italia, noroc cu nunta fratelui ei - si sunt nespus de fericita)- o sa fie un fel de get-together care, ultima oara, a avut loc acum 1 an si ceva, inainte sa plece maria din tara.
Deci: sambata nunta lui stefan (fratele mariei) - la "Yda Club" in floreasca! unde frati-miu e cavaler de onoare! asadar o sa fie un alt fel de get-together....
Dar nici despre asta nu era vorba!
In fine... mi-am gresit o unghie :)
nu... nu e vorba despre asta!
Mi-am terminat cafeaua!
Evident ca nici despre asta nu era vorba!
Stii cum este?
Ca atunci cand treci pe o anumita strada sau asculti in fiecare dimineatza, pe ipod, tot folderul cu Katie Melua si ai senzatia ca de fiecare data iti intra melodia "Just Like Heaven" de parca ai pus-o pe repeat. Si oricum nu ai cum sa o stergi din playlist, pentru ca-ti place!
ma rog, nici despre asta nu era vorba!
Nici macar nu stiu despre ce era vorba de fapt :)!
Cheers...

4 noiembrie 2007

and i feel so free...



imi vine sa alerg... multtttttt
vreau sa respir aer, mult aer...
vreau sa dorm din ce in ce mai putin pentru ca mi se pare ca pierd timp pretios dormind!!!
well... sa mai renunt la cafea
si sa vad zapada (da... sa vad zapada, desi am urat-o dintotdeauna)
frig, manusi, esarfe si fulare... :)
i can hardly wait!

28 octombrie 2007

what can I do??? i'm a superficial girl....

The Cranberries - ...
iubesc obiectele frumoase.
iubesc arta. imi place goya, boticelli si durer.
imi place simetria si acuratetea!
imi plac diamantele si ma fascineaza rochiile de epoca (de pe vremea lui ludovic) si tinutele cantaretelor de cabaret din anii '20...
sunt absolut obsedata de tot ceea ce arata superb!
si, de la un timp, de punctele de suspensie...
de culoarea galbena... de mini cooper s si de new bettle!
de mov (trebuie sa mentionez ca nu-s "a fashion victim", dar sa fiu a naibii de nu-mi place movul !!!)
imi plac barbatii frumosi... Doamne! barbatii frumosi....
ce sa-i faci? sunt o superficiala!

27 octombrie 2007

coleho's booooring witch...


S-a nascut in Romania si nu avea nici un nume. In Beirut, parintii adoptivi ii spun Sherine. Apoi primeste numele zeitei intelepciunii, Atena. Calatoreste in toata lumea, cautandu-se pe sine, si afla mult mai mult decat sperase, afla adevarul despre lumea in care traieste. Si devine Vrajitoarea din Portobello.
Noul roman semnat Paulo Coelho spune povestea acestei fascinante tinere din Transilvania care ajunge sa schimbe viata celor care au intalnit-o, iar marturiile lor contureaza un destin de exceptie:
"Era maestra mea, avea datoria de a-mi transmite misterele sacre, de a trezi energia necunoscuta care zace inauntrul fiecaruia dintre noi." (Andrea McCain, actrita)
"Marea problema a Atenei a fost ca era o femeie a secolului XXII nascuta in secolul XXI si nu s-a ferit sa o arate. Cu ce pret? A platit din plin pentru asta." (Deidre O'Neil, cunoscuta ca Edda)
"Nimeni nu-si incredinteaza visurile in mainile celor care le pot distruge. Nimeni, cu exceptia Atenei." (Heron Ryan, ziarist)

sau...
pe langa modul inedit in care este scrisa (este povestita viata unei femei si desfasurarea evenimentelor in care ea este implicata nu in timp real... ci prin marturiile si declaratiile celor care au cunoscut-o), cartea nu este nimic mai mult decat o succesiune de evenimente "reale" cik... din viata unei femei cu o viata lipsita de sens - cel putin asa mi s-a parut mie!
Atena - infiata dintr-un orfelinat din Sibiu de catre un cuplu de libanezi, are previziuni inca din copilarie despre razobiul civil, motiv pentru care familia impreuna cu ea parasesc libanul si se stabilesc in Anglia. Atena ramane insarcinata si se casatoreste inca de la varsta de 19 ani cu un barbat care nu o putea intretine nici pe ea si nici copilul pentru ca, socrii ei "ofticati" fiind de faptul ca fiul lor a luat de sotie o romanca orfana, i-au interzis acestuia dreptul de a accesa conturile familiei. Dupa 2 ani divorteaza si tot atunci, "paraseste" biserica, hulind-o si urand-o, cand un preot nu-i da binecuvantarea (este interzisa binecuvantarea oamenilor divortati).
Din acel moment, Atena isi dedica intreaga viata "trezirii Mamei" (o traditie suprimata de secole), pe care incerca sa o faca sa vorbeasca prin ea. Invata sa intre in legatura cu fortele divine prin dans, apoi prin scris, "umpland spatiile albe", apoi intorcandu-se in Romania pentru a-si cunoaste adevarata mama (afla ca se tragea dintr-o familie de tigani). Se intoarce in Dubai pentru a se perfectiona... si cand o intalneste pe Edda (invatatoarea ei) in Scotia, Atena atinge absolutul.
Incepe sa tina cursuri si prelegeri unei trupe de teatru, ocazie cu care il cunoaste pe jurnalistul Heron, care se indragosteste iremediabil de ea... si reuseste sa o trezeasca pe Mama in ea. Devine un fel de profeta, le da raspunsuri si le prezice viitorul celor din jur, ii ajuta pe cei oropsiti sa intre in contact cu mortii lor si apoi ii preda toate aceste lectii Andreei. Cand Atena descopera ca reverendul Ian Buck o declara "vrajitoarea din Portobello" si o acuza ca se da drept o salvatoare falsa a sufeletelor, Atena lasa un testament verbal pe un reportofon si la scurt timp este gasita moarta in Hampstead. Asta e tot!
Nu stiu cum de am rezistat pana la sfarsit.. poate din curiozitatea de afla motivele care au dus la asasinarea ei sau macar pentru a afla un indiciu despre asasin. Nicidecum... pentru ca pana la urma, moartea ei a fost o inscenare!
sau...
mai bine zis o carte despre reinventarea Zeitei Mame, care nu numai ca m-a plictisit teribil, dar mi-a intarit convingerea ca Paolo Coelho, inca de la "Veronica se hotaraste sa moara" (si singura, de altfel) nu a mai scris o carte buna!

24 octombrie 2007

that's because i love norah jones...



in copilarie imi placea foarte mult literatura sf... citeam isaac asimov, a.e. van vogt si stephen king in disperare... iar putin mai tarziu l-am descoperit pe john saul (cu stilul lui horrific si macabru)...
imi amintesc ca intr-una din cartile lui asimov era o tanara care nu avea emotii... nu simtea durerea, frica sau teama... deznadejdea sau disperarea, tristetea sau groaza! insa, nu simtea nici bucuria, nici fericirea, nici dragostea, nici multumirea sau vreo alta satisfactie!!! nu schita niciun zambet, nu varsa nicio lacrima... era "untouchable"!!!
eu as fi dispusa sa renunt definitiv la zambete, pentru a nu mai avea temeri!
nu mai vreau sa fiu o mare de emotii....

22 octombrie 2007

twenty and something.... on maslow pyramid!!!

sau unde ma aflu in piramida lui maslow?
stiu ca nu-s mai buna decat alte femei, nici mai frumoasa si nici mai desteapta! dar nu ma deprima nicicum pentru ca niciodata nu am facut comparatie intre mine si altele!
nu am simtit invidie si nici ura (decat foarte rar)... si asta pentru ca, in felul meu, ma consider unica!
din nefericire, port in mine mai multe rautati decat ar fi normal! imi place sa-i vad pe altii suferind atunci cand stiu ca o merita, imi plac dramele si intrigile (si daca ele nu exista, le creez), intind capcane pentru a masura caracterul oamenilor si ii supun la tot felul de teste (chiar daca de multe ori eu sunt cea tzepuita).
stiu precis ce si cui ar trebui sa spun ceva si de cine ar trebui sa ma feresc, ma folosesc cu nesimtire de slabiciunile oamenilor (asta doar daca imi pierd timpul sa-i descos), dar niciodata de slabiciunile celor care-mi sunt dragi!
Sunt razbunatoare, dar niciodata nu-mi duc razbunarile pana la capat, pentru ca imi pierd brusc interesul!
Totusi... ce am invatat pana la aceasta varsta!!???
Ca imaginatia si vointa nu sunt suficiente pentru a intretine flacarile unei iubiri atunci cand nu imparti cu celalalt cafeaua sau ceaiul de dimineata!
Ca uneori cel mai mic si nesimnificativ lucru iti poate rasturna intreaga viata, dar tot un nimic ti-o poate reaseza la loc; si ca intreaga noastra viatza este construita din astfel de mici nimicuri.
Am invatat si eu sa lenevesc ca o pisica, sa nu iau in seama stresul altora si din cand in cand sa-mi inchid si telefonul!
Am deprins inca vreo 3 tabieturi care sa-mi grabeasca sfarsitul!
Am mai invatat ca persoanele pe care la inceput nu le pot suporta, ajung sa-mi devina cei mai buni prieteni!
Ca marile prietenii nu se pierd niciodata, nici in timp si nici in spatiu!
Ca marile iubiri... raman mari iubiri (chiar daca au trecut luni bune) si ca d-aia se numesc mari iubiri, ca daca s-ar materializa si s-ar consuma nu s-ar mai numi mari iubiri!
Si cel mai important - am invatat sa fiu sincera exact cat se poate, sa astept exact atat cat trebuie, sa spun STOP atunci cand simt ca nu mai pot si sa merg mai departe de fiecare data.

Motivatia omului de a munci: http://www.cyber.uhp-nancy.fr/demos/ROPR-003/chap2/motivation.html
 
powered by Blogger