wish i was bubbles - the powerpuff girl...

Cand eram copil, ma rugam in fiecare seara pentru o bicicleta. Acum... vreau atat de multe lucruri, incat nu-mi ajung degetele de la ambele maini!
Cand eram copil iubeam sa stau toata ziua si sa fac puzzle-uri. Cu cat avea mai multe piese, cu atat era ma incitant! Acum, am senzatia ca toata viatza mea e un puzzle si… la naiba de nu-mi lipsesc cateva piese!
Cand eram copil vorbeam exact ca un copil… acum, nici eu nu mai inteleg ce spun! Gandeam ca un copil si ceream exact ca un copil, cu lamentari si scancete printre sughitzuri. Acum, nici nu mai stiu sa cer. Doar vreau… tac… astept sau ma "dau de ceasul mortzii" sa obtin!
Ma bucuram de fiecare zi de duminica si orice ora in plus de joaca. Acum… let’s just say that satisfaction it’s not a frequent feeling!
Cand eram copil ma straduiam sa iau numai note bune ca sa nu-i dezamagesc pe ai mei… acum, am senzatia ca ma straduiesc atat de mult sa nu-i dezamagesc pe altii, incat uit ca cel mai important lucru este sa nu ma dezamagesc pe mine!
Cand eram copil ma rugam sa nu ploua… iar a plouat azi!
Eram binecuvantata cu ignorantza si nepasare. Acum, e imposibil sa nu-mi pese. Nu-mi iese nici daca as vrea!
Cand eram copil nu stiam unde se termina un drum… acum, nu stiu de unde sa-l incep!
Plangeam cu lacrimi mari de crocodil, acum… nu mai plang! (sau atunci cand o fac – ei bine… lacrimile de acum au alt meaning!)
Dorintele mi-erau inofensive… acum – unele dintre ele – sunt nocive!
Ma jucam cu jucarii de plush, acum ma joc cu vorbele – si nu stiu de ce, din cand in cand, si cu faptele!
Cand eram copil imi doream sa fiu un fel de “super-hero”- ca bubbles, sa pot sa zbor, sa am puteri supranaturale si sa salvez lumea… acum, nu vreau decat sa o schimb… putin cate putin!
Priveam lucrurile ca printr-un geam fumuriu… acum, stau cu ele fatza in fatza! And what's the use?!!?
Atunci eram avida sa invat... sa stiu cat mai mult! Acum, sunt multe lucruri pe care mi-as fi dorit sa nu le stiu!
Cand eram copil ma invarteam in cercuri mici si credeam ca tot ce zboara se mananca… acum, am luat-o in linie dreapta, fara abateri si unele dintre conceptiile mele sunt de-a dreptul crude!
Cand eram copil (si ma uitam la “Interview with a vampire” sau "Forsaken") imi doream sa fiu vampir si sa traiesc pentru totdeauna. Acum, tot ce imi doresc este sa nu am regrete!
Inca mai pastrez reminiscentze ale copilariei mele si incerc mereu sa le aduc cumva in prezent, dar tot nu e suficient!
Si asta… pentru ca, sadly, am inceput sa pun lucrurile copilaresti deoparte… piece by piece...

I will never be the woman with the perfect hair, who can wear white and not spill on it...

Cineva m-a intrebat ieri daca sunt fericita?

As fi vrut sa-i cer definitia fericirii ca sa stiu daca am simtit-o vreodata, dar mi-era o lehamite... iar persoana nu merita efortul...

Cik sa ai un job decent, o relatie serioasa, o coloana vertebrala, o constiinta si un psihic sanatos... =)) Si cine-ti garanteaza normalitatea?

Le am pe toate - fir-ar sa fie... cine spune ca doar asa te simti implinit? E un mare bullshit... e de cacat sa stai sa scrii la scenarii toata ziua (bine ca am scapat de filmari si montaj, ca visam noaptea numai frame-uri).

E de cacat sa vii seara acasa rupta de oboseala si sa nu mai ai timp nici de-o carte sau un film bun.

E de rahat sa nu mai iesi prin cluburi decat odata la 3 luni si atunci sa te simti ca o cartita in lumina farurilor...

E de rahat sa nu mai ai timp sa-ti vezi prietenii si sa pierzi toate contactele... sa mai vezi o piesa de teatru odata pe stagiune!!!

Ceasul biologic ticaie (tic-tac... tic-tac)…

E de rahat sa porti discutii interminabile cu iubitul tau si el sa nu te inteleaga ("cine draq te-a pus sa iti iei un job ca asta?... "tu ti-ai ales-o, nu e vina mea.... " "dar chiar nu puteai sa-ti faci si tu timp sa ma suni?") si rad isteric... si iar rad, pt ca m-am saturat sa stiu ce ma asteapta maine.

E de cacat ca totul e atat de previzibil.

Mi-e dor de vremea cand jucam sotronul si ma striga mama la 8 in casa si ma forta sa mananc supa de legume.

Mi-e dor de vremea cand ascultam Bon Jovi si Nirvana si scrijeleam cu pixul versurile lor pe banca din clasa... de vremea cand avem peretii dormitorului plini cu postere cu Johnny Deep... de momentele cand ma punea tata sa ascult Beethoven si Mozart la pick-up.

De vremea cand i-a chemat diriginta pe-ai mei la scoala pentru ca-mi decolorasem parul...

De vremea cand la intrebarea "ce vrei sa te faci cand vei fi mare?" raspundeam : "Marilyn Monroe"... Ei bine, n-am reusit... :)) Sunt tot Mirela (noroc cu frati'miu care viseaza sa fie Pablo Eskobar - macar el sa-si indeplineasca visul. Bafta Iuly!).

Tare mi-e dor de duminicile in care ne ducea tata la cinematograful Doina sa vedem "Craiasa Zapezii"... si de atunci cand ma dadeam in "gargarite" in Oraselul Copiilor.

De guma de mestecat Turbo si Minti, de puzzle-uri, povesti ascultate la casetofon si diafilme...

Atunci nu tipa nimic in mine.

Acum... urla!

Acum totul imi pare un kitsch... ca un tablou prost pictat.

Daca asta aduce maturizarea, atunci vreau sa fiu din nou copil...

Dar ma schimb... ma schimb mereu.. in fiecare zi si in fiecare clipa. Pentru ca fiecare emotie prin care trec ma metamorfozeaza. As vrea sa am o telecomanda universala si sa apas pe "still" ca sa respir eu tot aerul... doar eu, fara nimeni altcineva.

M-am saturat de oameni urati pe dinauntru.

Ma cac in ea de karma si in el de destin...

Cine ma cunoaste mai bine, ma intelege. Ador oamenii sinceri si ii caut pretutindeni. Insa, ii gasesc foarte rar.

Fiintele exceptionale au devenit atat de banale incat intalnirea cu o persoana banala a devenit ceva exceptional. Acum, toti vor sa treaca drept firi complicate, drept sceptici.

Acesti oameni ma amuza o clipa, insa, dupa primele paradoxuri nu-i mai pot suferi.

Scepticismul imi pare ca o naivitate mascata, ca un alibi al ignorantei si mi-e penibil ca saracia in frac.

Iubesc oamenii simpli si primitivi, cei care sunt convinsi ca aud glasul marii in scobiturile scoicilor.

Nu pot suferi tinerele fete (de varsta mea, majoritatea)... pentru ca toate pozeaza... toate au un suflet in spirala, un interior ca un labirint si tragica nefericire de a fi neintelese... niste gasculite.

M-am saturat de toti... de ruta "militari-baneasa" si troleul 41.

De "fetele de mall", de silicoane si botox, de mersul in fitze prin plaza si terasele din herastrau, de ghiuluri Versace si lanturi de aur de 800 de grame scoase peste helanca...

De masini luxoase si manele la maxim (ma ofer sa ard mormanul de cd-uri in piazta constitutiei in fatza opiniei publice), de pick-up lineurile ingenioase de genul: “papusha, te cunosc de undeva?”.

De tot ceea ce inseamna “disturbarea linistii si esteticii publice”.

De nunti, de botezuri, de zile de nastere, de sarbatori, de craciun si colinde... de bomboane de pom. Fuck Valentine's Day!!!

M-am saturat de aglomeratie si de trezitul de dimineata. Daca ma trezesc mai devreme de 9.30 -by the way... exista alte ore sub 9?- sunt zombie si sincera sa fiu, nu vreau sa-mi dereglez metabolismul... este eficace si tin prea mult la el. Traiasca cel care a inventat cafeaua!

M-am saturat de pensionarii care circula cu ratb-ul.... De ce naiba circula pe strazi ziua in amiaza mare? Se mai mira de ce fac insolatii si ii vezi pe la "stirile de la ora 5" lesinati pe strazi? Sau gasiti paralizati de frig si inghetati prin cine stie ce parc sau statie de autobuz. De boschetari si cersetori…

M-am saturat de vecinii care au un desfasurator cu toate persoanele care imi suna la usha (m-am saturat sa imi risipesc orbitul pe vizoarele lor).

M-am saturat de sefi, ierarhii, clase sociale si alte rahaturi dintr-astea (sa dispara! chiar daca asta ar insemna un haos total… eu imi asum riscul).

M-am saturat sa ma duc in fiecare vara in Mamaia si sa nu am niciodata bani de Ibiza (oricate salarii as strange).

M-am saturat de Becali, Columbeanu, Zavoranu, Prigoana, Bahmuteanu… De ceasuri, ore, minute si timp…

M-am saturat sa trebuiasca sa ma imbrac si sa ma port decent si moral (asa cum percepe lumea, nu cum percep eu)… sa ne uitam chioras unii la altii…

M-am saturat de badarani, tzarani, needucati, analfabeti…

De buzz-uri, audibles si emoticons…

M-am saturat de iarna, frig, ploaie, geaca, ghete, manushi, fulare.

De Mos Craciun… niciodata nu am inteles ce poate fi "cool" la un burtos cu nas rosu (de zici ca-i beat mai tot timpul), care circula cu o sanie trasa de niste reni si intra pe horn (eu nici nu am asa ceva... deci chiar nu stiu pe unde intra!!!) si care oricum nu are gusturi la imbracaminte.... am o colectie de pulovere tare nasoale de la el! nici nu m-as fi asteptat sa fie vreo "fashion victim" avand in vedere ca tinuta lui de dinamovist lasa de dorit.

Da… risc sa devin utopista! Cand se vor intampla toate astea, voi fi si eu fericita!!! Am nevoie de o schimbare...
Ei bine, iata ca acum stiu si raspunsul la intrebare... NU... NU SUNT FERICITA! =))
"Tragedia acestei lumi este ca nimeni nu este fericit, lipit intr-un timp al durerii sau al bucuriei" Einstein

(entry for 07 december 2006) Cheers!

out of sync...

În ultimul timp, mi-am zis să iau totul în piept cu o doză mai mare de stoicism. Dar nu dureaza mult! Maxim un sfert de oră… Una zic, alta fac! 

Mă dau "mare și tare" când, de fapt, numai eu știu ce e in interiorul meu.

Ei bine, chestia asta este ca și cum ai face ceva doar până la jumătate. Dar e, vreodată, “a face totul” suficient?
Aș vrea sa fie mai simplu. Să găsesc acea cale de mijloc. Doar așa a fost și Buddha fericit, într-un sfarsit...
Dar chestia asta cu fercirea are vreo relevanță? Până la urmă, cine ți-o garantează? Să nu țtii ce vrei e o chestie, dar să știi ce vrei și să nu faci nimic în sensul ăsta, e "another piece of shit"!

Am senzația ca nimic nu iese așa cum mi-aș dori, oricât aș încerca. Sau e posibil să nu încerc suficient de mult ?
Ideea este că trebuie să îmbunătățesc anumite aspecte ale vieții mele. Cum ar fi: sănătatea, somnul/odihna, timpul liber, modul de acționa (uneori)... până și spiritualitatea. În ultimul timp, nu m-am "focusat" pe lucrurile astea și, din pacate, au devenit neglijabile.
Acum totul este "out of sync" și trebuie sa gasesc o solutie. 

Trebuie să capăt controlul. 

Trebuie să încep să dansez din nou… să-mi fac puțină ordine în cap.
Mă simt obosită, dar, cel mai mult, furioasă.

Parcă se pierde puțin câte puțin din mine...
Pe deasupra, mi s-a întors și viciul – Cola. 

Sper să-mi treacă până săptămâna viitoare.

Relax, take it easy!

Și ce dacă văd lumea prin ochelari cu lentile roz? 

Si ce dacă-mi place să evadez în vise cu puf de lebădă ?! 

Chiar dacă știu perfect că există o latură urâtă și neplacută a omenirii, prefer sa trăiesc în lumea mea magnifică, unde toți oamenii sunt frumoși și toate acțiunile lor sunt de-a dreptul adorabile.

Evident că trebuie să existe și răul, care să pastreze echilibrul.

Important este să vezi mereu ceva frumos, până și în cel mai urât lucru care îți iese în cale.

Am ajuns la concluzia că sunt incapabilă să fac rău! CUIVA! 

Altcuiva, în afară de mine.

Pe lângă faptul că nu știu să înot, să merg pe role sau pe bicicletă, sp fac o mâncare comestibilă, să calc o camașă, fără să-i las dungi, am un talent senzațional.

Am o memorie excelentă, dar un despre asta este vorba!

To be more speciffic, am talentul excepțional de a-mi face singură rău.

La asta ma pricep cel mai bine!!! 

Cîteodată, am senzația că îmi face o plăcere aproape masochistă.

Reacționez aiurea. 

Câteodată, reacționez atât de aiurea...

Iubesc discuțiile în contradictoriu și parcă mă hrănesc cu ele.

Să mă cert, să nu fiu niciodată de acord.

Sa fiu mereu contra, chiar și atunci când știu că nu am dreptate.

I’m a classified mistaker.

Îmi bag mereu picioarele, cu o plăcere sadică, în toate lucrurile clare și sigure,

I like complicated things. 

Cum se simplifică de la sine, cum devine totul neinteresant!

Dacă totul merge perfect, găsesc eu "un nod în papură" - și... dintr-odată - e sfârșitul lumii.

Cedez tuturor tentațiilor și, mai grav este că, nici nu îmi pare rău după aceea.

 

Câteodată, am senzația ca în interiorul meu sălășluiesc două persoane: the good one and the bad one, who’s kicking the good one’s ass everytime she has the opportunity.

Iar nu mai stiu ce vreau. 

salted pain...

Durerea mea e dincolo de tine.
I-am pus lacat pentru a fi sigura
ca nu vei ajunge niciodata la ea.
Dincolo de ocean sunt eu.
In sfarsit... l-am trecut inot,
si m-am spalat de pacatul de a te fi atins,
de a te fi sarutat.
M-am spalat de pacatul de a fi fost a ta.
Mi-e trupul sarat
de drumul lung petrecut inot.
Mi-e creierul sarat
de gandurile negre ce nu-mi dau pace.
Mi-e sufletul sarat
de regretul de a nu te mai avea niciodata.
Mi-e inima sarata
de durerea de a te fi pierdut pentru totdeauna.
Aici, pe acest taram virtual,
Sunt doar o clandestina plina de sare.
Degeaba-mi curat trupul si sufletul.
Ma ustura palmele, papilele gustative.
Ma ustura ochii...
Stau infrigurata si ascult sunetul valurilor sparte la mal.
Am impresia ca vorbesc intre ele, ma hranesc cu secretele lor,
si totusi... nu-mi potolesc foamea.
Calmul, sinistrul si noutatea ma inspaimanta...
Deja... nu mai simt nimic: nici apa sarata, nici nisipul ud,
nici aerul taios si rece, nici macar dragostea ta.
Nu mai simt nimic,
acum,
aici,
dincolo de tine.

goodbye song...

m-am trezit cu o tristețe absurdă,
asemănătoare cu cea suferită în urma unei pierderi!
am visat aiurea!
te-am visat, de fapt…
era zi de weekend și stăteam în pat până la 5 după-amiaza…
unul în brațele celuilalt, without doing anything…
nu-mi stă în obicei să păstrez amintirile vii.
amintirea asta, însă, mi s-a imprimat cumva în piele…
parcă era dimineață și ne trezisem…
nu-mi băusem cafeaua, dar nici că-i simțeam lipsa!
aveam cafeaua mea…
u know?

mi-am amintit de felul în care trupul mi se potrivește în brațele tale…
de sărutul nostru nepământesc de perfect
… your hand touching my face.
de contactul electrizant al atingerii pielii mele cu a ta!
mi-ai sărutat umărul într-un fel în care…
mi-ai lăsat acolo urmele buzelor tale pentru totdeauna!
u know??…
u never will…
sorb fiecare amintire…

… gesturi pe care le făceam, total necontrolate.
asta era frumusețea lucrurilor:
clipe necondiționate de realitate sau de timp!
mi-e dor… teribil de dor…
… freza mea "à la CC Catch".
… felul în care îți dregeai vocea înainte să răspunzi la telefon!
… poziția în care-mi plăcea să adorm, ocupând tot patul
și trăgând tot cearșaful…
… ochii tăi care mă priveau de sub genele lungi și negre!
Îmi spuneai “bună!”
eu, cu o mână, îmi dădeam la o parte o șuviță
care-mi acoperea fața, ca să te pot privi mai bine
și îți răspundeam la salut ca și cum abia ne-am fi întâlnit… "bună"!
… era dimineață!

Răsuflarea ta într-a mea
Și felul în care încercai să inspiri aerul pe care eu îl expiram
țin și acum în palme acele clipe
care, în curând or să-mi scape printre degete
u know?

zâmbetele și felul în care mă făceai sa râd
minute întregi, fără oprire!
timpul se oprise pe muchia surâsului tău..
să te pierzi în ochii cuiva?!!! acum, știu!
I keep on smiling!
U know?

am strâns undeva toate gesturile și cuvintele,
toate orele, minutele, secundele, clipele
toate nuanțele și culorile
toate curbele și formele
toate săruturile….
Și acum am buzele pline de-ale tale..

frumos, urât
am râs, am plâns,
te-am urât și te-am iubit,
mi-a fost cald, mi-a fost frig,
mi-a fost frică, am fost fericită…
am simțit mult, fiecare vibrație
am gustat fiecare privire îndrăgostită
si am trait mult intr-un timp foarte scurt
u know?
u never will…

gânduri care se învartesc în capul meu
până ce formează un vârtej
care face totul un talmeș-balmeș...
un talmeș-balmeș de amintiri...
amintiri.. pe care o să le acopăr cu ceva
găsesc eu cu ce…
"so in a manner of speaking, I just want to say
that just like you, I should find a way
to tell you everything by saying nothing"

old before their time...

Am vazut aseara, pe Discovery Channel un documentar despre progeria, numita si "sindromul Hutchinson-Gilford" - o afectiune genetica rara care apare la copii si este caracterizata prin imbatranire prematura (procesul de imbatranire accelereaza cu o preponderentza de 8-10 ori mai mare decat in mod normal, they say!)
Auzisem de aceasta boala prin 2000, cand am vazut la stirile unui post tv, o fetita din Iasi (Ioana Jitaru) - care, la 13 ani (pe vreme aceea) arata ca o batrana de 60. Practic, fetita consuma etapele din viata unui om obisnuit cu o viteza mult mai mare. Arata sinistru - cu obrajii scofilciti si ridati, cu pielea de pe maini ingrosata si depigmentata. Cele citeva fire de par pe care le-a avut albisera si ii cazusera de ceva vreme. Avea buzele stranse si o dantura cariata si incompleta. Era piele si os: avea doar 13 kilograme.
De atunci nu am mai auzit nimic despre Ioana. Probabil ca a murit, din moment ce pragul de viata pe care-l poate atinge un copil cu progeria este in medie de 13-14 ani. Insa, nu a mai aparut nicio stire despre ea.
Desi exista mai multe forme de progeria, tipul initial al afectiunii a fost descoperit de medicii al caror nume il poarta (1886-1897, Anglia). Incidenta acestei boli este de 1 la 8 milioane de nou nascuti. Ambele sexe si toate rasele sunt afectate in egala masura. S-au raportat cazuri in intreaga lume, inclusiv in Romania.
Desi la nastere copiii par sanatosi, ei incep sa dezvolte simptomele de progeria inainte sa implineasca 2 ani. Micutii inceteaza sa mai creasca, aspectul pielii este unul imbatranit, incheieturile le functioneaza cu dificultate, riscul de fracturi si de stop cardiac creste si se generalizeaza arteroscleroza. Acesta din urma este si diagnosticul cu care micutii inceteaza din viata dupa ce au supravietuit cu dificultate 13 ani, in medie.
Copiii care sufera de progeria sunt predispusi genetic la afectiuni cardiace premature. Moartea intervine aproape in toate cazurile din cauza acestora. Cauza acestei boli este o mutatie a genei LMNA. Aceasta produce o proteina (Lamin A) care este esafodajul care pastreaza grupate nucleele celulare. Cercetatorii cred ca deficienta de Lamin A face nucleele instabile. Aceasta instabilitate celulara pare sa duca la imbatranire prematura. S-a ajuns la aceasta concluzie dupa ce in octombrie 2002 s-a reusit izolarea genei in cauza. Multi parinti s-au gandit ca ei sunt cauza bolii copiilor lor, dar cercetatorii spun ca niciunul dintre acestia nu au deficienta in cauza, deci copiii nu au cum sa o mosteneasca de la ei.

John Tacket si Ashley Hegi sunt doi copii pe care progeria i-a unit! Din pacate, John a murit in urma cu 3 ani. Iar Ashley, acum in varsta de 16 ani, se zbate intre viatza si moarte intr-o clinica particulara.

John Tacket (1988-2004) - fost o inspiratie pentru multi... un adolescent din Bay City care a murit in 2004, in urma unui atac de cord! Desi avea 16 ani, corpul lui arata ca al unui batran de 100 de ani!

In ultimul sau interviu, acordat televiziunii ABC12's, John Tacket spunea: "Nu mai vreau sa ma gandesc la boala pe care o am. Trebuie sa merg mai departe si sa-mi traiesc viata la maxim. Am un acoperis deasupra capului si mancare pe masa. Nu am de ce sa ma plang!"
Visul lui John era sa devina baterist celebru intr-o trupa rock!
John Tacket a fost ambasadorul "Progeria Research Foundation"!

Un interviu din 2001:

http://www.progeriaresearch.com/interview_with_john_tacket.html

Ashley Hegi (1991 - ?)

Asa arata Ashley acum 2 ani. Un interviu in care ne spune cate ceva despre ea si lanseaza un mesaj copiilor care sufera de sindromul Hutchinson-Gilford.

Lori, mama lui Ashley a postat cateva poze cu cele mai fericite momente din viatza lui Ashley pe site-ul Progeria Project Foundation!
http://www.progeriaproject.com/Kids/ashley/Photos/family.htm


Copiii doboratzi de progeria din 1999 pana azi!
http://www.progeriaresearch.com/In_Memory_0f.html

Cativa copii care au progeria care si se afla inca in viata!
http://www.progeriaresearch.com/gallery.html

Pagina lui Hayley.
http://www.hayleyspage.com/

Pagina lui Lindsay.
http://www.littlelindsay.com/

Este o lectie de viata, sa-i vezi cat de fericiti sunt ca traiesc, desi viata li se scurge printre degete. Atunci intelegi ca noi, cei sanatosi, cei care uneori ne gandim ca viata nu are niciun sens, nu cunoastem deloc importanta ei. Este impresionant cum acesti copii, carora le lipseste un lucru atat de important - ca viitorul - stiu sa se bucure cu adevarat de viata.
Parintii lor, in special mamele - sunt demni de toata admiratzia. Te cutremura sa vezi cu cata dragoste poate mama lui Ashley sa creasca un copil a carui viatza se poate stinge dintr-o clipa intr-alta! Mamele acestor copii sunt adevarati martiri - le privesti, empatezi cu ele, iti provoaca mila si apoi admiratzie... si te cutremura gandindu-te ca sunt atatea femei care-si abandoneaza copiii!
Cel mai impresionant lucru la acesti copii este capacitatea cu care pot sa inteleaga si sa-si accepte boala. Si totusi... (stiind toate etapele evolutiei ei) traiesc cu cea mai mare intensitate!

Introducing... E. Cummings

"I carry your heart with me"
Edward Estlin Cummings (1894 - 1962)


I carry your heart with me
I carry it in my heart...
I am never without it,
Anywhere I go you go, my dear;
and whatever is done by only me
is your doing, my darling!
I fear no fate,
for you are my fate, my sweet
I want no world,
for beautiful you are my world, my true!
and it's you are whatever a moon has always meant
and whatever a sun will always sing - is you.
........................................................................
here is the deepest secret nobody knows,
here is the root of the root and the bud of the bud
and the sky of the sky of a tree called life;
which grows higher than soul can hope or mind can hide!
and this is the wonder that's keeping the stars apart...
I carry your heart, I carry it in my heart!


"It may not allways be so"

It may not always be so; and I say that if your lips, which i have loved,
should touch another's, and your dear strong fingers clutch his heart,
as mine in time not far away;
If on another's face your sweet hair lay in such a silence as i know,
or such great writhing words as, uttering overmuch,
stand helplessly before the spirit at bay;

If this should be, I say - if this should be - you of my heart, send me a little word;
that I may go unto him, and take his hands, saying
"Accept all happiness from me."
Then shall I turn my face, and hear one bird
sing terribly afar in the lost lands.

"I like my body when it is with your body"

I like my body when it is with your body.
It is so quite a new thing.
Muscles better and nerves more.
I like your body.
I like what it does,
I like its hows.
I like to feel the spine of your body
and its bones,
and the trembling-firm-smoothness
and which I will again and again and again kiss,
I like kissing this and that of you,
I like slowly stroking the shocking fuzz of your electric fur,
and what-is-it comes over parting flesh . . . .
And eyes big Love-crumbs,
and possibly I like the thrill of under me you - quite so new!

"Somewhere I have never travelled"

Somewhere i have never travelled, gladly beyond any experience, your eyes have their silence: in your most frail gesture are things which enclose me, or which I cannot touch because they are too near... your slightest look easily will unclose me, though I have closed myself as fingers, you open always petal by petal myself as Spring opens, touching skilfully, mysteriously her first rose or if your wish be to close me, I and my life will shut very beautifully, suddenly, as when the heart of this flower imagines the snow carefully everywhere descending; nothing which we are to perceive in this world equals the power of your intense fragility: whose texture compels me with the color of its countries, rendering death and forever with each breathing I do not know what it is about you that closes and opens; only something in me understands the voice of your eyes is deeper than all roses nobody, not even the rain, has such small hands!

"You Said"

You said: "Is there anything which
is dead or alive more beautiful
than my body, to have in your fingers
(trembling ever so little)?"
Looking into your eyes
"Nothing" i said, "except the
air of spring smelling of never and forever."
....and through the lattice which moved as
if a hand is touched by a hand
which moved as though
fingers touch a girl's breast, lightly!
"Do you believe in always?"
the wind said to the rain.
"I am too busy with my flowers to believe"
the rain answered...


"You are like the rain"


I have found what you are like the rain,
Who feathers frightened fields with the superior dust-of-sleep
Wields easily the pale club of the wind and swirled justly souls of flower strike
the air in utterable coolness deeds of green thrilling light
with thinned newfragile yellows lurch and press-in the woods
which stutter and sing...
And the coolness of your smile is stirring of birds between my arms;
but I should rather than anything have - almost when hugeness will shut quietly - almost, your kiss!

The magic mountain

“How bewitching the beauty of the human body, composed not of paint or stone, but of living, corruptible matter, charged with the secret fevers of life and decay! 

Consider the wonderful asymmetry of this structure: Shoulders and hips and nipples swelling on either side of the breast, and ribs arranged in pairs, and the navel centered in the belly’s softness, and the dark sex between the thighs. 

Consider the shoulder blades moving beneath the silky skin of the back, and the backbone in its descent to the paired richness of the cool buttocks, and the great branching of vessels and nerves that passes from the torso to the arms by way of the armpits, and how the structure of the arms corresponds to that of the legs!” 

Thomas Mann - The Magic Mountain

today's song...

Mă despart... mă întunec de tine,
... prin acest plâns îngândurat.
Citește, închide-mi ochii,
oglindă a mea - TU.

Niciun cuvânt nu umple
durerea de a te fi atins cu mâinile,
Taina de a te fi salvat,
undeva în trecut.
Undeva, în trecut e un țărm,
O întindere de fluviu de piatră.

Iartă-mă... TU.
De pe acum,
de sare spală-mă.
Nimeni nu tace,
Nimeni nu spune,
Nimeni nu poate.

Today is your day!

"Oh, the Places You'll Go!"
(Theodor Seuss Geisel)

Congratulations!
Today is your day.
You're off to Great Places!
You're off and away!

You have brains in your head. You have feet in your shoes. You can steer yourself any direction you choose. You're on your own. And you know what you know. And YOU are the guy who'll decide where to go.
You'll look up and down streets. Look 'em over with care. About some you will say, "I don't choose to go there." With your head full of brains and your shoes full of feet, you're too smart to go down any not-so-good street.
And you may not find any you'll want to go down. In that case, of course, you'll head straight out of town.
It's opener there in the wide open air. Out there things can happen and frequently do to people as brainy and footsy as you.
And when things start to happen, don't worry. Don't stew. Just go right along. You'll start happening too.
Oh! The places you'll go! You'll be on your way up! You'll be seeing great sights! You'll join the high fliers who soar to high heights.
You won't lag behind, because you'll have the speed. You'll pass the whole gang and you'll soon take the lead. Wherever you fly, you'll be the best of the best. Wherever you go, you will top all the rest... except when you don't, because, sometimes, you won't.
I'm sorry to say so but, sadly, it's true and Hang-ups can happen to you.
You can get all hung up in a prickle-ly perch. And your gang will fly on. You'll be left in a Lurch.
You'll come down from the Lurch with an unpleasant bump. And the chances are, then, that you'll be in a Slump.
And when you're in a Slump, you're not in for much fun. Un-slumping yourself is not easily done. You will come to a place where the streets are not marked. Some windows are lighted. But mostly they're darked. A place you could sprain both your elbow and chin!
Do you dare to stay out? Do you dare to go in? How much can you lose? How much can you win? And IF you go in, should you turn left or right... or right-and-three-quarters? Or, maybe, not quite? Or go around back and sneak in from behind? Simple it's not, I'm afraid you will find, for a mind-maker-upper to make up his mind.
You can get so confused that you'll start in to race down long wiggled roads at a break-necking pace and grind on for miles across weirdish wild space, headed, I fear, toward a most useless place.
The Waiting Place... for people just waiting. Waiting for a train to go or a bus to come, or a plane to go or the mail to come, or the rain to go or the phone to ring, or the snow to snow or waiting around for a Yes or a No or waiting for their hair to grow. Everyone is just waiting.
Waiting for the fish to bite or waiting for wind to fly a kite or waiting around for Friday night or waiting, perhaps, for their Uncle Jake or a pot to boil, or a Better Break or a string of pearls, or a pair of pants or a wig with curls, or Another Chance. Everyone is just waiting.
NO! That's not for you!
Somehow you'll escape all that waiting and staying. You'll find the bright places where Boom Bands are playing.
With banner flip-flapping, once more you'll ride high! Ready for anything under the sky. Ready because you're that kind of a guy!
Oh, the places you'll go! There is fun to be done! There are points to be scored. There are games to be won. And the magical things you can do with that ball will make you the winning-est winner of all. Fame! You'll be famous as famous can be, with the whole wide world watching you win on TV.
Except when they don't. Because, sometimes, they won't.
I'm afraid that some times you'll play lonely games too. Games you can't win 'cause you'll play against you.
All Alone! Whether you like it or not, Alone will be something you'll be quite a lot.
And when you're alone, there's a very good chance you'll meet things that scare you right out of your pants. There are some, down the road between hither and yon, that can scare you so much you won't want to go on.
But on you will go though the weather be foul. On you will go though your enemies prowl. On you will go though the Hakken-Kraks how. Onward up many a frightening creek, though your arms may get sore and your sneakers may leak.
On and on you will hike and I know you'll hike far and face up to your problems whatever they are.
You'll get mixed up, of course, as you already know. You'll get mixed up with many strange birds as you go.
So be sure when you step. Step with care and great tact and remember that Life's a Great Balancing Act. Just never forget to be dexterous and deft. And never mix up your right foot with your left.
And will you succeed? Yes! You will, indeed! (98 and 3/4 percent guaranteed.)
Kid, you'll move mountains!
So... be your name Buxbaum or Bixby or Bray or Mordecai Ali Van Allen O'Shea, you're off to Great Places! Today is your day! Your mountain is waiting. So...get on your way!