athletes calendar 2010: men of the week

"Athletes Calendar 2010"
Fotografii: Rick Day!
Fotograful de fashion și fitness Rick Day mi-a întrecut orice așteptări. Părerea mea e (acum) nestrămutată: clar e gay! Altfel n-ar fi avut cum să aleagă asemenea superbități pentru calendarul "Athletes 2010". Trupuri sculptate, artă "hot" și un "wowwwww" prelung lună de lună! Cum să nu te simți inspirată și "fit"!!?!

Supunem la vot? :D Eu merg pe mâna lui ianuarie....


Mr. IanuarieMr. FebruarieMr. MartieMr. AprilieMr. MaiMr. IunieMr. IulieMr. AugustMr. SeptembrieMr. OctombrieMr. NoiembrieMr. Decembrie

"Marchizul de Sade" la Odeon

Deși piesa se joacă de mai bine de 4 ani (la Odeon), am reușit și noi s-o vedem abia astă seară. Indubitabil - de departe - magnifică!
Regia e "stupendo", frumos mânuită de Beatrice Rancea, o adevărată profesionistă. Și nu doar atât, căci Beatrice s-a ocupat (de data aceasta) și de mișcarea scenică și ilustrația muzicală. Elemente închegate sublim, sub bagheta unuia dintre cei mai buni regizori actuali ai teatrului românesc.

Florin Zamfirescu (în rolul marchizului) te lasă pierdut printre cuvintele desfrânate și epoca lui de Sade. Te uimește pentru curajul cu care-și expune goliciunea și prin nebunia savuroasă cu care-și interpretează rolul. Dan Bădărău (abatele Coulmier) este și el destoinic și moral - la început, iar la final - nebun și incompetent. Irina Ungureanu o interpretează dedicat și curat pe Madlene, mai ales atunci când îi citește mamei ei oarbe, nuvelele pornografice ale marchizului.

Distributia este mult mai bogată de-atât și fiecare personaj în sine, conturează exact elementele care au făcut celebră povestea marchizului de Sade. Tendințele filozofice și sadomasochiste ale marchizului, ce explorează violul, bestialitatea sau chiar necrofilia sunt transpuse semi-indecent, fără trivialități grețoase, ci mai degrabă în termeni "comico-tendențioși".

Deci, pentru cei care aşteaptă să vadă examinată-n lung și-n lat problema erotică fără pudoare, piesa nu este potrivită, căci nu-i concentrată în această direcție. Că mai intervin câteva expresii "ilicite" e normal, deh... e "Marchizul de Sade", nu "Mrs Dalloway". Doar vorbim de necumpătatul erou, chinuitul marchiz supus orbeşte sexului fără limite.
Evident, de Sade trece prin toate chinurile iadului când i se iau penele și începe să scrie cu propriul sânge pe cearșeafuri și haine. Dar cum spune și personajul "artistul prosperă în condiții nepotrivnice", mai ales când scrisul pentru marchiz reprezintă libertatea (el fiind tot timpul piesei după gratii). Pornografia lui se răspândește, în continuare, datorită surescitatei virgine Madlene. Lui de Sade i se smulge limba, este înlănțuit, torturat și la final, bântuit de demonii "creației" ajunge să scrie pe pereții celulei cu propriile-i excremente.
Povestea cutremurătoare a Marchizului de Sade (care a pus pe jar întreaga sa epocă prin operele care sfidau cu nerușinare tabuurile vremii) este o transpunere de calibru pe scena Odeonului. Costumele poartă semnatura lui Botezatu, arată bine (nu colosal) și autentic. Mişcarea scenică e vie, dinamică, decorul multifuncţional și adecvat scenariului. Un spectacol ce se încheagă coerent, cu o traducere curată și fluentă (Florin Sicoe).

Nu știu cum se face, dar acum am poftă de "Quills"-ul din 2000, cu Geoffrey Rush, Kate Winslet și Joaquin Phoenix. Poate așa "dau în marșarier" din alunecarea-n depresie provocată de-un telefon și rămân doar cu gustul apetisant al piesei!

nuntă à la Dita Von Teese...

Pentru mine, Vivienne Westwood este - de departe - mama mireselor. De când cu rochia pe care a purtat-o Sarah Jessica Parker în "Sex and the City: The Movie", m-am îndrăgostit (de Vivienne) iremediabil.

Rochia pe care Dita Von Teese a purtat-o la nunta ei cu Marylin Manson este (fără doar și poate) la crème de la crème. Albastrul dark electric pe pielea albă a Ditei și talia ei subțire arată demențial. O veritabilă "gothic sex kitten" care-și păstrează mereu un look "punk elegant"!

nu ne pierdem urma

Cine-a spus că nu poți călători în timp, s-a înșelat (parțial!)
Este posibil să nu poți călători în viitor, însă, există oameni care te pot purta în trecut, luminând sacadat și spastic cu farurile lor puternice, fiecare amintire.

Ca-ntr-un muzeu latent pe timp de noapte. Ca atunci când tablourile sunt luminate de fasciculul de lumină emis de lanterna paznicului. În unghere întunecoase, exact cât să distingi imaginea din pictură.

Oamenii sunt trenuri magice, ce pufăie ca nebunele și te transportă-n trecut cu repeziciunea luminii. E ca și cum nu ne-am pierde niciodată urma!

protegez vous!

foarte tare... merci Mihai!

"39 de trepte" la nottara

Mă bucur să fiu prima (în lumea aceasta mare a internetului) care face o recenzie despre piesa "39 de trepte", care se joacă în fiecare duminică la Nottara.

Adaptare după pelicula "39 steps" (a lui Alfred Hitchcock din 1935), la rândul ei ecranizare a cărții "The Thirty-Nine Steps" (a scriitorului englez John Buchan, din 1915), piesa mi s-a părut excepțională.
Nu ea în sine (ca subiect) cât ea ca și transpunere, adaptare, regie, scenografie.
Ai senzația că privești o parodie realizată în paramentrii umorului britanic cu un puternic iz românesc.

Petre Bokor (regizorul) și Nina Brumușilă (scenografa) au făcut o treabă minunată folosindu-se de măiestria literară a lui Buchan, dar și inspirându-se din geniul creator al lui Hitchcock. Cu toate acestea, piesa nu transpune mecanic situațiile din sursa literară și nici cele din sursa cinematografică. Totul este filtrat prin rigorile limbajului pur românesc: "hai să spălăm putina", "te-a dus cu preșul", "te-a tras cu sania" sau replica de final a lui Mr. Memory: "un fleac, m-au ciuruit!". Echipa Nottara reușește cu succes să dea unei structuri polițiste precise, un suflu comic și o nouă strălucire. Tocmai pentru că totul este luminat altfel.

Coloana sonoră este sublimă, suntele (trenul, telefonul, păsărelele, motorul mașinii) sunt toate la locul lor și atunci când nu sunt, se întâmplă asta pentru un efect comic extrem de bine studiat și pregătit.

Cei patru protagoniști ai piesei își interpretează rolurile cu stoicism (gândiți-vă că piesa are peste 10,12 personaje). Fiecare interpretează cel puțin 3 roluri (la un anumit moment, în același cadru) prin schimbarea unui trench și-a unei pălării. Să vedeți un dialog dramatic între un singur personaj.
Este o fază extrem de amuzantă (la finalul piesei), când cele patru personaje sunt implicate într-o scenă intensă cu amenințări și împușcături, iar, de după cortină, apare o mână cu un pistol (al cincilea personaj). Atunci, unul dintre actori își întrerupe replica, se uită către ceilalți trei și spune: "Nu eram patru în piesa asta?" și încep să se numere.

Ei bine, acest efect de parodie autentică se păstrează pe parcusrul întregii piese, iar atunci când unul dintre detectivi se încurcă, celălalt îl ceartă pe "distrat", îi aduce scenariul ca să-i demonstreze că a greșit replica și îi dă cu scriptul în cap.

Nu mai vorbesc de mimă și pantomimă, prezente pretutindeni: să vedeți cum sare Mr. Hannay pe o fereastră, când fereastra nu este încorporată-n zid, ci o ține cineva cu mâna. Sau când Mr. Richard Hannay sare din trenul în mers și se cațără deasupra (în condițiile în care trenul nu există). Butaforia este un element cheie, care stârnește rafale de râs copios: paharul cu whisky, cel cu lapte sau sandwich-urile.

Mersul cu trenul, când Richard și ceilalți vecini de compartiment se bălăngăne la sincron sau fazele de slow-motion și schimbarea unghiurilor din care vedem camera în care se află personajele (prin mutarea unei uși pe role). Toate sunt magnifice.
Și pentru asta, regia și mișcarea scenică au 10+.

Scenografia, muzica, jocul actorilor, jocul de lumini și sunete, regia, sunt, fiecare în par­te, aidoma unor instrumente muzicale. Fiecare actor îşi interpretează partitura fără ezitare, fără eroare (la dublu, chiar triplu rol), iar întregul creează senzaţia unei perfecte armoni­zări. Intriga este cu măiestrie condusă. In ţesătura unor conflicte de interese, personajele se descoperă, se contu­rează, se definesc sau se întâlnesc întâmplător. Se caută, se con­fruntă, se urmăresc, se elimi­nă sau sunt eliminate. Însă, totul este perfect logic, deşi, de cele mai multe ori, imprevizibil.

Timpul și spațiul dau mereu senzaţia de situaţii limită, de capcane, toate transpuse parcă într-o mie de decoruri aflate în același decor. Precum în filmele lui Hitchcock, toate resorturile, com­ponentele și mecanismele acestui miraculos sistem sunt imprevizibile și neprevăzute, însă într-un sens logic, straniu și misterios.

Iată cum cinci femei total diferite (ca noi) au găsit piesa autentică și extrem de șarmantă. Bine... nici măcar la final (după două ore) nu aflii care este secretul celor 39 de trepte, dar parcă nici nu-ți mai pasă, la cât de copioasă a fost piesa.
Merită văzută, indubitabil. Se mai joacă și pe 29 ianuarie.

Prince of Persia : The Forgotten Sands

Cine și-a pierdut nopți întregi cu jocul "Prince of Persia: The Sands of Time", să ridice mâna!??!?
În 2004, cu acest joc, am înregistrat cele mai multe ore (consecutive, evident) nedormite: 42.
Ok, admit că acum mi s-ar părea boring, slow și neincitat, însă Ubisoft pregătește o supriză de proporții. Odată cu lansarea filmului lui Jerry Bruckheimer, "Prince of Persia: The Sands of Time", Jordan Mechner (creatorul Prince of Persia) aduce iubitorilor de prinți persieni al optulea joc al seriei, "Prince of Persia : The Forgotten Sands". Mai 2010 este luna premierelor.


Seria Prince of Persia:
1)Prince of Persia (1989)
2)Prince of Persia 2: The Shadow and the Flame (1994)
3)Prince of Persia 3D (1999)
4)Prince of Persia: The Sands of Time (2003)
5)Prince of Persia: Warrior Within (2004)
6)Prince of Persia: The Two Thrones (2005)
7)Prince of Persia (2008)
8)Prince of Persia: The Forgotten Sands (2010)

clișeele fac rău...

i-am zâmbit pentru că știa că prefer vorbele în variantă diluată.
cele siropoase, gesturile insignifiante.
"ar trebui să-ți fie rușine!" mi-a zis.

nu mai ninsese de ieri. natura moartă explora adâncimile pentru o fărâmă de căldură. rădăcinile plantelor înfrigurate sondau pământul înghețat ca niște ace, gata oricând să înțepe orice venă fierbinte.

"nu mai e nimeni aici, în afară de noi."
am ridicat ochii și-am văzut malurile pustii.
"de ce au oamenii nevoie de răspunsuri?"
poate pentru că întrebarea ar putea părea în curând stupidă?!
dar n-am spus nimic.

dintr-o boxă se aude Billy Holiday cântând "Lady sings the blues".
și-a trecut un deget peste buzele mele dezbrăcate.
s-a întins deasupra mea și m-a privit fără să-mi spună nimic.
minute-n șir...

am ales să zâmbesc și m-am mirat că el mă vede.
"sunt fericită", am spus.
nu ca să mă conving eu pe mine însămi, așa cum oamenii își spun lucruri dimineața în oglindă.
"sunt fericită",
am repetat ca să-mi amintesc asta și-n alte zile în care n-o să mai fiu așa. sau în cele în care voi uita.
ca să-mi amintesc asta în zilele în care va fi din nou frig, îmi va plesni capul de durere, iar eu nu voi avea mănuși și nici nurofen în poșetă.

avatarizează-te!



This is how I look like. Jesussss!

tom brady - man of the week



Când ești model Victoria's Secret, precum Gisele Bündchen ai toate șansele să pui mâna pe un soț ca Tom Brady.
Thomas Edward Brady, Jr. (născut la august, 1977) este un jucător de fotbal american, vedeta echipei "New England Patriots" din Liga Națională de Fotbal. A câștigat 3 cupe "Super Bowl" și deține recordul NFL pentru cele mai multe "touchdowns" într-un singur sezon.

A fost numit de către "Sports Illustrated", sportivul anului în 2005. A ajutat, de asemenea, la atingerea recordului pentru cea mai lungă și consecutivă serie de victorii (21) în istoria NFL, de-a lungul a două sezoane.

In 2004 și 2007, Brady a fost desemnat sportivul anului și de "The Sporting News", iar în 2007, atletul anului de "Associated Press". La scurt timp după ce actrița Bridget Moynahan i-a dăruit un fiu (în 2007), Brady s-a căsătorit cu modelul brazilian Gisele Bündchen, iar în decembrie 2009 a devenit tătic pentru a doua oară.

De curând a acceptat să fie imaginea apei de toaletă Stetson, are multe milioane de dolari în cont și deseori i se întâmplă să fie cerut în căsătorie, la câte vreo conferință de presă. Of Doamne, sexy și bogați mai sunt sportivii ăștia...








31 ianuarie 2010

athletes calendar 2010: men of the week

"Athletes Calendar 2010"
Fotografii: Rick Day!
Fotograful de fashion și fitness Rick Day mi-a întrecut orice așteptări. Părerea mea e (acum) nestrămutată: clar e gay! Altfel n-ar fi avut cum să aleagă asemenea superbități pentru calendarul "Athletes 2010". Trupuri sculptate, artă "hot" și un "wowwwww" prelung lună de lună! Cum să nu te simți inspirată și "fit"!!?!

Supunem la vot? :D Eu merg pe mâna lui ianuarie....


Mr. IanuarieMr. FebruarieMr. MartieMr. AprilieMr. MaiMr. IunieMr. IulieMr. AugustMr. SeptembrieMr. OctombrieMr. NoiembrieMr. Decembrie

"Marchizul de Sade" la Odeon

Deși piesa se joacă de mai bine de 4 ani (la Odeon), am reușit și noi s-o vedem abia astă seară. Indubitabil - de departe - magnifică!
Regia e "stupendo", frumos mânuită de Beatrice Rancea, o adevărată profesionistă. Și nu doar atât, căci Beatrice s-a ocupat (de data aceasta) și de mișcarea scenică și ilustrația muzicală. Elemente închegate sublim, sub bagheta unuia dintre cei mai buni regizori actuali ai teatrului românesc.

Florin Zamfirescu (în rolul marchizului) te lasă pierdut printre cuvintele desfrânate și epoca lui de Sade. Te uimește pentru curajul cu care-și expune goliciunea și prin nebunia savuroasă cu care-și interpretează rolul. Dan Bădărău (abatele Coulmier) este și el destoinic și moral - la început, iar la final - nebun și incompetent. Irina Ungureanu o interpretează dedicat și curat pe Madlene, mai ales atunci când îi citește mamei ei oarbe, nuvelele pornografice ale marchizului.

Distributia este mult mai bogată de-atât și fiecare personaj în sine, conturează exact elementele care au făcut celebră povestea marchizului de Sade. Tendințele filozofice și sadomasochiste ale marchizului, ce explorează violul, bestialitatea sau chiar necrofilia sunt transpuse semi-indecent, fără trivialități grețoase, ci mai degrabă în termeni "comico-tendențioși".

Deci, pentru cei care aşteaptă să vadă examinată-n lung și-n lat problema erotică fără pudoare, piesa nu este potrivită, căci nu-i concentrată în această direcție. Că mai intervin câteva expresii "ilicite" e normal, deh... e "Marchizul de Sade", nu "Mrs Dalloway". Doar vorbim de necumpătatul erou, chinuitul marchiz supus orbeşte sexului fără limite.
Evident, de Sade trece prin toate chinurile iadului când i se iau penele și începe să scrie cu propriul sânge pe cearșeafuri și haine. Dar cum spune și personajul "artistul prosperă în condiții nepotrivnice", mai ales când scrisul pentru marchiz reprezintă libertatea (el fiind tot timpul piesei după gratii). Pornografia lui se răspândește, în continuare, datorită surescitatei virgine Madlene. Lui de Sade i se smulge limba, este înlănțuit, torturat și la final, bântuit de demonii "creației" ajunge să scrie pe pereții celulei cu propriile-i excremente.
Povestea cutremurătoare a Marchizului de Sade (care a pus pe jar întreaga sa epocă prin operele care sfidau cu nerușinare tabuurile vremii) este o transpunere de calibru pe scena Odeonului. Costumele poartă semnatura lui Botezatu, arată bine (nu colosal) și autentic. Mişcarea scenică e vie, dinamică, decorul multifuncţional și adecvat scenariului. Un spectacol ce se încheagă coerent, cu o traducere curată și fluentă (Florin Sicoe).

Nu știu cum se face, dar acum am poftă de "Quills"-ul din 2000, cu Geoffrey Rush, Kate Winslet și Joaquin Phoenix. Poate așa "dau în marșarier" din alunecarea-n depresie provocată de-un telefon și rămân doar cu gustul apetisant al piesei!

26 ianuarie 2010

nuntă à la Dita Von Teese...

Pentru mine, Vivienne Westwood este - de departe - mama mireselor. De când cu rochia pe care a purtat-o Sarah Jessica Parker în "Sex and the City: The Movie", m-am îndrăgostit (de Vivienne) iremediabil.

Rochia pe care Dita Von Teese a purtat-o la nunta ei cu Marylin Manson este (fără doar și poate) la crème de la crème. Albastrul dark electric pe pielea albă a Ditei și talia ei subțire arată demențial. O veritabilă "gothic sex kitten" care-și păstrează mereu un look "punk elegant"!

25 ianuarie 2010

nu ne pierdem urma

Cine-a spus că nu poți călători în timp, s-a înșelat (parțial!)
Este posibil să nu poți călători în viitor, însă, există oameni care te pot purta în trecut, luminând sacadat și spastic cu farurile lor puternice, fiecare amintire.

Ca-ntr-un muzeu latent pe timp de noapte. Ca atunci când tablourile sunt luminate de fasciculul de lumină emis de lanterna paznicului. În unghere întunecoase, exact cât să distingi imaginea din pictură.

Oamenii sunt trenuri magice, ce pufăie ca nebunele și te transportă-n trecut cu repeziciunea luminii. E ca și cum nu ne-am pierde niciodată urma!

protegez vous!

foarte tare... merci Mihai!

"39 de trepte" la nottara

Mă bucur să fiu prima (în lumea aceasta mare a internetului) care face o recenzie despre piesa "39 de trepte", care se joacă în fiecare duminică la Nottara.

Adaptare după pelicula "39 steps" (a lui Alfred Hitchcock din 1935), la rândul ei ecranizare a cărții "The Thirty-Nine Steps" (a scriitorului englez John Buchan, din 1915), piesa mi s-a părut excepțională.
Nu ea în sine (ca subiect) cât ea ca și transpunere, adaptare, regie, scenografie.
Ai senzația că privești o parodie realizată în paramentrii umorului britanic cu un puternic iz românesc.

Petre Bokor (regizorul) și Nina Brumușilă (scenografa) au făcut o treabă minunată folosindu-se de măiestria literară a lui Buchan, dar și inspirându-se din geniul creator al lui Hitchcock. Cu toate acestea, piesa nu transpune mecanic situațiile din sursa literară și nici cele din sursa cinematografică. Totul este filtrat prin rigorile limbajului pur românesc: "hai să spălăm putina", "te-a dus cu preșul", "te-a tras cu sania" sau replica de final a lui Mr. Memory: "un fleac, m-au ciuruit!". Echipa Nottara reușește cu succes să dea unei structuri polițiste precise, un suflu comic și o nouă strălucire. Tocmai pentru că totul este luminat altfel.

Coloana sonoră este sublimă, suntele (trenul, telefonul, păsărelele, motorul mașinii) sunt toate la locul lor și atunci când nu sunt, se întâmplă asta pentru un efect comic extrem de bine studiat și pregătit.

Cei patru protagoniști ai piesei își interpretează rolurile cu stoicism (gândiți-vă că piesa are peste 10,12 personaje). Fiecare interpretează cel puțin 3 roluri (la un anumit moment, în același cadru) prin schimbarea unui trench și-a unei pălării. Să vedeți un dialog dramatic între un singur personaj.
Este o fază extrem de amuzantă (la finalul piesei), când cele patru personaje sunt implicate într-o scenă intensă cu amenințări și împușcături, iar, de după cortină, apare o mână cu un pistol (al cincilea personaj). Atunci, unul dintre actori își întrerupe replica, se uită către ceilalți trei și spune: "Nu eram patru în piesa asta?" și încep să se numere.

Ei bine, acest efect de parodie autentică se păstrează pe parcusrul întregii piese, iar atunci când unul dintre detectivi se încurcă, celălalt îl ceartă pe "distrat", îi aduce scenariul ca să-i demonstreze că a greșit replica și îi dă cu scriptul în cap.

Nu mai vorbesc de mimă și pantomimă, prezente pretutindeni: să vedeți cum sare Mr. Hannay pe o fereastră, când fereastra nu este încorporată-n zid, ci o ține cineva cu mâna. Sau când Mr. Richard Hannay sare din trenul în mers și se cațără deasupra (în condițiile în care trenul nu există). Butaforia este un element cheie, care stârnește rafale de râs copios: paharul cu whisky, cel cu lapte sau sandwich-urile.

Mersul cu trenul, când Richard și ceilalți vecini de compartiment se bălăngăne la sincron sau fazele de slow-motion și schimbarea unghiurilor din care vedem camera în care se află personajele (prin mutarea unei uși pe role). Toate sunt magnifice.
Și pentru asta, regia și mișcarea scenică au 10+.

Scenografia, muzica, jocul actorilor, jocul de lumini și sunete, regia, sunt, fiecare în par­te, aidoma unor instrumente muzicale. Fiecare actor îşi interpretează partitura fără ezitare, fără eroare (la dublu, chiar triplu rol), iar întregul creează senzaţia unei perfecte armoni­zări. Intriga este cu măiestrie condusă. In ţesătura unor conflicte de interese, personajele se descoperă, se contu­rează, se definesc sau se întâlnesc întâmplător. Se caută, se con­fruntă, se urmăresc, se elimi­nă sau sunt eliminate. Însă, totul este perfect logic, deşi, de cele mai multe ori, imprevizibil.

Timpul și spațiul dau mereu senzaţia de situaţii limită, de capcane, toate transpuse parcă într-o mie de decoruri aflate în același decor. Precum în filmele lui Hitchcock, toate resorturile, com­ponentele și mecanismele acestui miraculos sistem sunt imprevizibile și neprevăzute, însă într-un sens logic, straniu și misterios.

Iată cum cinci femei total diferite (ca noi) au găsit piesa autentică și extrem de șarmantă. Bine... nici măcar la final (după două ore) nu aflii care este secretul celor 39 de trepte, dar parcă nici nu-ți mai pasă, la cât de copioasă a fost piesa.
Merită văzută, indubitabil. Se mai joacă și pe 29 ianuarie.

24 ianuarie 2010

Prince of Persia : The Forgotten Sands

Cine și-a pierdut nopți întregi cu jocul "Prince of Persia: The Sands of Time", să ridice mâna!??!?
În 2004, cu acest joc, am înregistrat cele mai multe ore (consecutive, evident) nedormite: 42.
Ok, admit că acum mi s-ar părea boring, slow și neincitat, însă Ubisoft pregătește o supriză de proporții. Odată cu lansarea filmului lui Jerry Bruckheimer, "Prince of Persia: The Sands of Time", Jordan Mechner (creatorul Prince of Persia) aduce iubitorilor de prinți persieni al optulea joc al seriei, "Prince of Persia : The Forgotten Sands". Mai 2010 este luna premierelor.


Seria Prince of Persia:
1)Prince of Persia (1989)
2)Prince of Persia 2: The Shadow and the Flame (1994)
3)Prince of Persia 3D (1999)
4)Prince of Persia: The Sands of Time (2003)
5)Prince of Persia: Warrior Within (2004)
6)Prince of Persia: The Two Thrones (2005)
7)Prince of Persia (2008)
8)Prince of Persia: The Forgotten Sands (2010)

23 ianuarie 2010

clișeele fac rău...

i-am zâmbit pentru că știa că prefer vorbele în variantă diluată.
cele siropoase, gesturile insignifiante.
"ar trebui să-ți fie rușine!" mi-a zis.

nu mai ninsese de ieri. natura moartă explora adâncimile pentru o fărâmă de căldură. rădăcinile plantelor înfrigurate sondau pământul înghețat ca niște ace, gata oricând să înțepe orice venă fierbinte.

"nu mai e nimeni aici, în afară de noi."
am ridicat ochii și-am văzut malurile pustii.
"de ce au oamenii nevoie de răspunsuri?"
poate pentru că întrebarea ar putea părea în curând stupidă?!
dar n-am spus nimic.

dintr-o boxă se aude Billy Holiday cântând "Lady sings the blues".
și-a trecut un deget peste buzele mele dezbrăcate.
s-a întins deasupra mea și m-a privit fără să-mi spună nimic.
minute-n șir...

am ales să zâmbesc și m-am mirat că el mă vede.
"sunt fericită", am spus.
nu ca să mă conving eu pe mine însămi, așa cum oamenii își spun lucruri dimineața în oglindă.
"sunt fericită",
am repetat ca să-mi amintesc asta și-n alte zile în care n-o să mai fiu așa. sau în cele în care voi uita.
ca să-mi amintesc asta în zilele în care va fi din nou frig, îmi va plesni capul de durere, iar eu nu voi avea mănuși și nici nurofen în poșetă.

avatarizează-te!



This is how I look like. Jesussss!

22 ianuarie 2010

tom brady - man of the week



Când ești model Victoria's Secret, precum Gisele Bündchen ai toate șansele să pui mâna pe un soț ca Tom Brady.
Thomas Edward Brady, Jr. (născut la august, 1977) este un jucător de fotbal american, vedeta echipei "New England Patriots" din Liga Națională de Fotbal. A câștigat 3 cupe "Super Bowl" și deține recordul NFL pentru cele mai multe "touchdowns" într-un singur sezon.

A fost numit de către "Sports Illustrated", sportivul anului în 2005. A ajutat, de asemenea, la atingerea recordului pentru cea mai lungă și consecutivă serie de victorii (21) în istoria NFL, de-a lungul a două sezoane.

In 2004 și 2007, Brady a fost desemnat sportivul anului și de "The Sporting News", iar în 2007, atletul anului de "Associated Press". La scurt timp după ce actrița Bridget Moynahan i-a dăruit un fiu (în 2007), Brady s-a căsătorit cu modelul brazilian Gisele Bündchen, iar în decembrie 2009 a devenit tătic pentru a doua oară.

De curând a acceptat să fie imaginea apei de toaletă Stetson, are multe milioane de dolari în cont și deseori i se întâmplă să fie cerut în căsătorie, la câte vreo conferință de presă. Of Doamne, sexy și bogați mai sunt sportivii ăștia...








 
powered by Blogger