no light, no light

Am pledat pentru fericire. Starea pe care ți-o induce vocea solistului de la Radiohead pe o instumentală de Telepopmusik. High! Delir și pace.

Senzația vederii unei rochii couture Emeryc Francois. Să o îmbraci și să faci dragoste în ea. Sălbatic, până o transformi în fâșii. Până buzele-ți crapă și coapsele-ți pocnesc de extaz.

Am pledat pentru un loc al meu. Numai al meu și-al fanteziilor mele bolnave. Un loc în care să devin o Lolită transparentă... adorată și adulată.

Un loc ce se scaldă într-o mare de maci roșii, respirânzi! În care epiderma mea e invadată de senzații divine și lumini colorate. Un loc în care, prin venele mele pulsează sirop de mentă sau brandy.

Am pledat pentru experiențe unice. Trăiri care să mă ardă precum o văpaie de băț de chibrit rahitic.  Am pledat pentru satisfacția cărnii în antiteză cu cea spirituală. Printre arome de mir și feromoni. Pentru că așa se întâmplă de fiecare dată când cealaltă "eu" vrea să spună ceva.

Zău dacă nu m-aș muta într-o ceainărie...


eseu despre couture...



Azi dimineață m-am supărat teribil pe rădăcinile nevopsite. Îmi stăteau pe creier. Practic, îmi stăteau! Lipsa calciului din unghii îmi leza retina și îi dădea de furcă ojei mele obosite...

Am visat frumos. Îl întâlneam pe Jean-Paul Gaultier și mă dojeneam că nu știu franceza, iar engleza lui era atât de ciudată, încât nu înțelegeam o boabă. Îi admiram colecția, pe acorduri de "Back To Black", urmărind modelele ce-o întruchipau pe Amy Winehouse. Toate defilau în cei mai sexy pants, îmbrăcate-n misterul voalurilor negre. Nu am avut nevoie de ceas!

Timpul s-a oprit pe un catwalk în doliu, cu urme de ruj roșu și tuș de pleoape.
Era visul meu măreț.


Probabil că așa se explică nemulțumirea amarnică pe care-am simțit-o când m-am trezit și m-am privit în oglindă.
Trebuie să mă vopsesc curând, să mă tund și nu mai știu ce...
Am o criză de identitate! Trec printr-o perioadă derizorie.
Ticsită cu zâmbete adorabile, însă derizorie.
Ce fac?

Sunt așa de departe de Gaultier. O să mă apuc de învățat franceza!
Printre stropi sidefii de glam și șoapte amețite de couture, trebuie să prelevez parfumuri. Parfumuri noi, disctinte.
Și să dansez pe "Moves like Jagger" cu solistul de la Maroon 5. Doamne, cât de frumos!
Da! Solistul!


eseu despre zăpadă...

the_dead_girl_epilogue_part_ii_by_vikkigothangel-d3l2a7n photo the_dead_girl_epilogue_part_ii_by_vikkigothangel-d3l2a7n.jpg
M-am întrebat deseori ce aș face dacă aș putea să iau 10 minute de pauză de gândit?
Ce aș face în alea 10 minute?
Aș fugi departe? M-aș arunca în gol? M-aș evapora?
Aș trăi o senzație de bine precum cea dată de amfetamine?

Într-o zi, aș vrea să mă pot opri din gândit măcar pentru 10 minute.
Într-o zi, aș vrea să nu mai am asteptări atât de mari, ca să pot avea dezamagiri mai mici.
Într-o zi, aș vrea să o pot lua de la capăt, ca să mă remodelez… să-mi fie mai ușor să fiu eu.
Într-o zi, aș vrea să râd până o să mă doară stomacul.
Într-o zi, aș vrea să fac un “trade” cinstit. Să schimb lucrurile pe care le fac, cu cele pe care le ignor.
Într-o zi, aș vrea să-mi mai dau o șansă.

Într-o zi, aș vrea să nu mai fiu atât de dependentă de tot ceea nu pot avea vreodată!
Într-o zi, poate voi reuși să-mi scot inima din piept, să o scutur puțin, să o cert și ea să-mi răspundă.
Și-apoi să o așez la loc, ca nouă!
într-o zi, aș vrea să trăiesc.

ce urzesc...

Deci... da! N-am mai scris de multă vreme.
Nu că ar intra cineva ca să simtă diferența.
Cât pentru ochii mei obosiți care vor să se desfete (din când în când) cu extravaganțele pe care le freamăt.
(Acum, Andi a pornit camera de la telefon și își filmează nările furibunde).

Deci... da! Mi-e mai greu să scriu, să meditez, să gust un ceai cu toate papilele. Mi-e mulllllt mai greu să fac ORICE. Mai ales acum, când Andi al meu se află la etapa "plonje în cap din orice pat"!

Printre "ta-ta-ta"-urile lui melodioase (căci de "ma-ma-ma" nu poate fi vorba), mă străduiesc să-i banez degetele de la butonul de shut-down al laptopului și să termin - măcar - acest amărât de post. Așa, lamentabil cum este el!

Mă lupt, promit și încerc să mă țin de (probabil) unica rezoluție pentru 2012. Să scriu din nou. Pe blog, adică! Subiectele restante mi s-au încununat în păr și trebuie să pun la cale o strategie prin care să le atac în cel mai calculat și elaborat mod posibil. Căci viața cu puiul meu de ren îmi poate da (extrem de ușor) toate planurile pente cap. Așadar, o să revin cu:

- Un Jurnal de mămică! (cu evoluția lui Andi în poze și pe etape. Evident, reiau și din urmă)
- Poveștile mele uzuale (ce filme am mai văzut, ce cărți am mai citit, ce mâncăruri am mai gustat, prin ce locuri am mai umblat... despre viață în general.)
- Love Stories, alte fantasmagorii și "imaginațiuni" de-ale mele!

Sper să-mi iasă.
Cheers!

27 iunie 2012

no light, no light

Am pledat pentru fericire. Starea pe care ți-o induce vocea solistului de la Radiohead pe o instumentală de Telepopmusik. High! Delir și pace.

Senzația vederii unei rochii couture Emeryc Francois. Să o îmbraci și să faci dragoste în ea. Sălbatic, până o transformi în fâșii. Până buzele-ți crapă și coapsele-ți pocnesc de extaz.

Am pledat pentru un loc al meu. Numai al meu și-al fanteziilor mele bolnave. Un loc în care să devin o Lolită transparentă... adorată și adulată.

Un loc ce se scaldă într-o mare de maci roșii, respirânzi! În care epiderma mea e invadată de senzații divine și lumini colorate. Un loc în care, prin venele mele pulsează sirop de mentă sau brandy.

Am pledat pentru experiențe unice. Trăiri care să mă ardă precum o văpaie de băț de chibrit rahitic.  Am pledat pentru satisfacția cărnii în antiteză cu cea spirituală. Printre arome de mir și feromoni. Pentru că așa se întâmplă de fiecare dată când cealaltă "eu" vrea să spună ceva.

Zău dacă nu m-aș muta într-o ceainărie...


19 februarie 2012

eseu despre couture...



Azi dimineață m-am supărat teribil pe rădăcinile nevopsite. Îmi stăteau pe creier. Practic, îmi stăteau! Lipsa calciului din unghii îmi leza retina și îi dădea de furcă ojei mele obosite...

Am visat frumos. Îl întâlneam pe Jean-Paul Gaultier și mă dojeneam că nu știu franceza, iar engleza lui era atât de ciudată, încât nu înțelegeam o boabă. Îi admiram colecția, pe acorduri de "Back To Black", urmărind modelele ce-o întruchipau pe Amy Winehouse. Toate defilau în cei mai sexy pants, îmbrăcate-n misterul voalurilor negre. Nu am avut nevoie de ceas!

Timpul s-a oprit pe un catwalk în doliu, cu urme de ruj roșu și tuș de pleoape.
Era visul meu măreț.


Probabil că așa se explică nemulțumirea amarnică pe care-am simțit-o când m-am trezit și m-am privit în oglindă.
Trebuie să mă vopsesc curând, să mă tund și nu mai știu ce...
Am o criză de identitate! Trec printr-o perioadă derizorie.
Ticsită cu zâmbete adorabile, însă derizorie.
Ce fac?

Sunt așa de departe de Gaultier. O să mă apuc de învățat franceza!
Printre stropi sidefii de glam și șoapte amețite de couture, trebuie să prelevez parfumuri. Parfumuri noi, disctinte.
Și să dansez pe "Moves like Jagger" cu solistul de la Maroon 5. Doamne, cât de frumos!
Da! Solistul!


25 ianuarie 2012

eseu despre zăpadă...

the_dead_girl_epilogue_part_ii_by_vikkigothangel-d3l2a7n photo the_dead_girl_epilogue_part_ii_by_vikkigothangel-d3l2a7n.jpg
M-am întrebat deseori ce aș face dacă aș putea să iau 10 minute de pauză de gândit?
Ce aș face în alea 10 minute?
Aș fugi departe? M-aș arunca în gol? M-aș evapora?
Aș trăi o senzație de bine precum cea dată de amfetamine?

Într-o zi, aș vrea să mă pot opri din gândit măcar pentru 10 minute.
Într-o zi, aș vrea să nu mai am asteptări atât de mari, ca să pot avea dezamagiri mai mici.
Într-o zi, aș vrea să o pot lua de la capăt, ca să mă remodelez… să-mi fie mai ușor să fiu eu.
Într-o zi, aș vrea să râd până o să mă doară stomacul.
Într-o zi, aș vrea să fac un “trade” cinstit. Să schimb lucrurile pe care le fac, cu cele pe care le ignor.
Într-o zi, aș vrea să-mi mai dau o șansă.

Într-o zi, aș vrea să nu mai fiu atât de dependentă de tot ceea nu pot avea vreodată!
Într-o zi, poate voi reuși să-mi scot inima din piept, să o scutur puțin, să o cert și ea să-mi răspundă.
Și-apoi să o așez la loc, ca nouă!
într-o zi, aș vrea să trăiesc.

5 ianuarie 2012

ce urzesc...

Deci... da! N-am mai scris de multă vreme.
Nu că ar intra cineva ca să simtă diferența.
Cât pentru ochii mei obosiți care vor să se desfete (din când în când) cu extravaganțele pe care le freamăt.
(Acum, Andi a pornit camera de la telefon și își filmează nările furibunde).

Deci... da! Mi-e mai greu să scriu, să meditez, să gust un ceai cu toate papilele. Mi-e mulllllt mai greu să fac ORICE. Mai ales acum, când Andi al meu se află la etapa "plonje în cap din orice pat"!

Printre "ta-ta-ta"-urile lui melodioase (căci de "ma-ma-ma" nu poate fi vorba), mă străduiesc să-i banez degetele de la butonul de shut-down al laptopului și să termin - măcar - acest amărât de post. Așa, lamentabil cum este el!

Mă lupt, promit și încerc să mă țin de (probabil) unica rezoluție pentru 2012. Să scriu din nou. Pe blog, adică! Subiectele restante mi s-au încununat în păr și trebuie să pun la cale o strategie prin care să le atac în cel mai calculat și elaborat mod posibil. Căci viața cu puiul meu de ren îmi poate da (extrem de ușor) toate planurile pente cap. Așadar, o să revin cu:

- Un Jurnal de mămică! (cu evoluția lui Andi în poze și pe etape. Evident, reiau și din urmă)
- Poveștile mele uzuale (ce filme am mai văzut, ce cărți am mai citit, ce mâncăruri am mai gustat, prin ce locuri am mai umblat... despre viață în general.)
- Love Stories, alte fantasmagorii și "imaginațiuni" de-ale mele!

Sper să-mi iasă.
Cheers!
 
powered by Blogger