issues

Și pentru că șederea cu un bărbat îți fură insiprația și-ți ucide muzele, mă transform și eu într-o publicație bilunară.

Sau presimt una săptămânală? 

Dar presentimentele nu schimbă niciodată cursul evenimentelor!

Revin cu trei dileme de luat în seamă, cel puțin acum, la ora asta târzie când masculul doarme "covrig" la 15 cm, ceaiul cu mentă își împrăștie mirosul, bățul cu opium arde în voia lui și "Sex and The City: The Movie" rulează pe HBO.

issue no. 1 - Realistically, how many guys do women really hit it off with?

Acum câteva seri, revedeam (pur întâmplator) un episod prăfuit din "Sex and the City". Nu citez din filmul asta ca și cum ar fi vreo biblie și departe de mine imaginea de feministă convinsă, însă mi-a picat urechea pe-o discuție interesantă între Carrie și Charlotte:

Dânsele cunosc doi tipi într-un club, în Atlantic City, iar Carrie nu acceptă să-i însoțească la un cocktail, motiv pentru care Charlotte se supără. De aici și dialogul.

"Charlotte: Couldn't we have one drink? What's the harm in having one drink?

Carrie: I can't believe you're still upset about that. 

What role did you think those guys were gonna play in our lives?

Charlotte: Who knows? We might have hit it off.

Carrie: Oh, co-me on!! Let's look at the odds. Realistically, how many guys do we really hit it off with? Very few! And even if we do, those relationships don't last. And even if they did, men die first, so we're right back where we've started. I say we skip all the drama and just enjoy each other's company. Now.

Charlotte: But I don't wanna skip all the drama! That's life, that's everything.. That's relationships, and anniversaries and kids. And I want all that, in addition to my friends!

Carrie: Well, that sounds wonderful, but don't bank on it happening!"

Bon. De ce avem nevoie unii de alții?

Cine și de ce ne-a complementarizat?

De ce nu putem procrea polenizând flori? Dacă despre asta-i vorba...

De ce nu ne reproducem asexuat, prin spori sau prin diviziune.

Cu sau fără fecundație? That is the question.

Dar nu asta era ideea. 

Ci alta.

De ce nu ne înțelegem chiar atât de bine cu bărbații noștri (deci, excluși amici/prieteni/whatevă')? 

issue no. 2 - Volumul "The Abnormality of Being Normal", Capitolul "When I say I do, I do it!" (nu-i pe sistemul "eu când vreau să fluier, fluier")

Pentru mine "dead-line-ul" e "dead-line". De ce credeți că-i zice "dead-line"? Așa-l și văd: ca pe-o linie trasată de moarte. 

Spre exemplu, am avut un proiect de predat dumincă la prânz (să zicem), căci persoana care trebuia să-l primească intra pe mail duminică, între prânz și după-amiază. M-am dat de trei ori peste cap și l-am terminat duminică la 10 dimineața. Totodată, duminică trebuia să aștept un feed-back de la persoana aia, cum că l-a primit și că e ok. Feed-back-ul îl primesc luni, către după-amiază. De ce dracu mi-am futut eu sâmbătă noaptea când puteam s-o cocktail-esc la un mojito și-un embassy și să scriu duminică ziua? 

Nu înțeleg, băi nene! Dar pentru mine "dead-line-ul" e "dead-line" și promisiunea, promisiune! 

Trebuie să devin filistină, mărginită și pasivă, căci normalul e decis de majotritate. Cine sunt eu să spun că "așa-i normal". 

Dar, pentru mine, "dead-line-ul" tot "dead-line" este.

issue no. 3 - Why my mom egg cells were fertilized in this country? 

Embrion tricolor ce sunt! 

Acum vreo două săptămâni am cunoscut doi catalani. El, Jorge, este un catalan stilat și erudit pe la vreo 30 și ceva de ani, un adevărat cuceritor. Ea, Valeria - iubita lui - este o ucreaineancă stabilită în Spania în urmă cu 6 ani. O blondă superbă la maxim 30-32 de ani. 

M-au fascinat oamenii ăștia. Ei și lumea rochiilor de mireasă Raimon Bundo, pe care mi-au prezentat-o. Și poveștile despre provincia (aflată la granița cu Franța) în care locuiesc. 

Cât de fascinant este să cunoști un bărbat care are pasiune pentru mâncare și pentru gătit. De ce-i așa? Pentru că provin dintr-o lume cu vederi limitate și deprinderi sexiste, în care masculii sunt crescuți de mici sub principiul "bărbații nu au ce căuta la bucătărie"? 

Cât de minunat este să cunoști oameni noi, cu alte principii de viață, decât cele de "gherțoi de bloc". Oameni care aduc un suflu nou, exotic, alte cutume și metalități de care îți este atât de ușor să te îndrăgostești. Și care-mi amintesc mereu că orașul meu trăiește într-o colivie. Și sufăr. Că nu mă văd trăind aici, când fie ea Barcelona, Osaka sau Londra... există.

Nu-mi mai rămâne decât să mă fac și eu covrig, să adorm și să visez la New York!

 

3 issues (despre comercializare și inimi din tafta)

1. În ultimul timp, am tot evitat să sciu chestii personale pe blog. 

 

Am vrut să-l comercializez considerabil, în ideea în care, uneori mi se părea că devin melodramatică, nicicum voit! 

Ci din porniri ce țin mai mult de feelings. cele actuale! 

Aici e locul în care dețin supremația, nu? recitind posturi mai vechi, am realizat că, indiferent de subtilitățile voalate, uneori mă expun în apogeul vulnerabilității mele! 

Nu-i sănătos. 

Mai ales atunci când ți-e oarecum dificil să-ți asumi mărturisirile, rictusurile, grimasele și sprâncenele ridicate.

Ale celor trei cititori ai blogului meu! Pardon, patru (scuze, Mădă!). uhhhhh... Cinci (sorry Mr. Caesar)!! 

Subtitilitatea nu-i decât o sabie cu două tăișuri! 

Și, din păcate, poate fi mirosită de la distanță chiar și atunci când dincolo de ceea ce spui, nu se ascunde nimic. 

2. A venit toamna. E cert. 

Mi-e dor de vară ca de-un "melon glace" la briza mării. 

Mi-e dor de soare arzător, pantaloni scurți, șlapi și miros de ulei de plajă. 

Mi-e dor de înghețată și sucuri ticsite cu cuburi de gheață. 

Mi-e dor de mare și de hotelul căruia-i scârțâiau treptele ca-ntr-un scenariu de film morbid. 

Mi-e dor de înserat la ora 21 și de rochii albe vaporoase. 

Mi-e dor de vară! 

Aștept încălzirea globală.

3. Nu e îngrozitor de rău sa fii om mare. 

Într-adevăr nu-i ca-n filme sau cărți. Nicicum! 

Nu-ți pierzi inocența, nu ratezi nimic. 

Doar capeți! 

Înțelepciune? Nu ! Doar o altfel de percepție asupra ta, voință. 

Câștigi un cap nou, mai facil de administrat și dornic de vise mari și noi. 

Plecări și călătorii. 

Planuri și recenzii. 

Capeți o inimă nouă, roșu-purpurie de-ametist sau tafta moale, pusă pe oferit la scară largă și primit în cantități colosale! 

Mă simt ca o gutuie mare și galbenă care coace de zor pe-o creangă! Vezi? 

Nu-i chiar așa de rău! 

P.S. Aș mai scrie cu drag, dar e musai să mă trezesc la 8.20 (cu 40 de minute mai devreme de ora perfectă pentru un tonus optim de-a lungul zilei!)

3 issues

Locul ăsta reprezintă pentru mine, o oază de relaxare. cumva, aici dețin hegemonia. 

E aproximativ, singurul element din viața mea asupra căruia dețin controlul. 

Am fost extrem de ocupată, motiv pentru care am tot amânat deschiderea siteului (al meu și-al Cristinei). 

Ne-am fi dorit să ne numim www.fetedeoras.ro, în ideea în care siteul va fi unul de lifestyle feminin. 

Însă, există www.fetedeoras.net (un site de escorte)! 

Oficial www.citygirls.ro, ne aparține. 

Doar domeniul. 

Sperăm ca, până săptămâna viitoare, dacă reușesc să-mi fac puțin timp liber, să-l și lansăm! Până atunci, vreau să dezbat 3 chestiuni: 

1. What if life was made of numerous five dates and no expectations!!?! 

Știu! Sună stupid. 

Așadar, imaginați-vă următoarea chestie: Nu există "the right one"! 

Nu există o singură persoană pentru cineva. 

Și poate că oamenii nu-s făcuți pentru relații. 

Poate că ar trebui să învețe să se simtă extraordinar, iar când romantismul s-a dus, să meargă mai departe. Conform scenariului "I hate Valentine Days", romantismul durează fix 5 întâlniri. 

Aceste 5 întâlniri, se întâmplă să fie volumul temporal perfect, ca doi oameni să aibă maximul de distracție și romantism, fără durere, fără damages... 

Nicio așteptare = nicio dezamăgire.

E un joc fără reguli! 

Asta-i diferența. 

O relație e bazată doar pe reguli. 

O persoană vrea mai mult, alta mai puțin. 

Una simte mai mult, cealaltă mai puțin. 

Ce e de apreciat la o relație, când ea aduce doar nefericire? 

Cele 5 întâlniri sunt cheia fericirii! 

Știu, nu e natural... ai să spui. Dar, cine cunoaște cupluri fericite să ridice mâna. 

2. Not everyone is like you and me. 

Într-un sistem social haotic, aș prefera ca străduința pe care o storc eu pentru a-mi îndeplini unele promisiuni și îndatoriri, să se manifeste și la alții cu aceeași caznă. 

Tu ai niște obligații, eu am niște obligații. 

Eu mi le respect pe ale mele, respectă-le și tu pe ale tale! 

3. Have you googled him? 

"- Tocmai am cunoscut un tip!" 

"- Păi, l-ai căutat pe google?" 

"- Îhîm! Era grăsuț în școala primară, apoi a jucat fotbal în liceu și a reușit să slăbească. 

Mama lui e profesoară, tatăl lui vinde mașini la mâna a doua. 

Iar când ne-am întâlnit, i-am spus numele celui mai bun prieten din liceu și că ar fi extraordinar să-l numim așa pe primul nostru copil!" 

Sounds familiar? 

Am văzut acum câteva seri documentarul "Google Me", în care un tip obișnuit, Jim Killeen a dat un search pe google căutându-i pe toți cei care au numele identic cu al lui. 

I-a luat la rând, i-a interivevat și întâmplător și-a regăsit un văr "pierdut", pe lângă un preot în Cobh, un polițist în New York și un swinger în Denver. 

Să mai crezi porcăria asta cu numele care-ți influențează destinul... 

Suflet antiglonț

issue no. 1: you can't change the world! so... stop thinking you can! 

Spitalul de urgență Floreasca (cu tot corpul lui semi-renovat), o vitrină cu fetuși și capete hlizindu-se sinistru la suferința oamenilor. 

E adevarată tortură să stai și-o zi acolo. Pereți scrijeliți, dulapuri care stau să cadă, mizerie omniprezentă, asistente care reacționează doar la hârtiile cu Nicolae Grigorescu și strâmbă din nas la orice întrebare! 

Nimeni nu te ține de mână, nimeni nu te-ndrumă. 

Și nu... nu e reală sintagma "albul spitalului". 

Doctori spăgari cu ticuri nervoase, săli de baie desprinse din Ogrish, paturi șubrede în care te dor tot felul de locuri fără nume, bătrâni abandonați, decese, holuri încărcate de țipete și urlete stridente, oameni gemând în ei, pacienți care nu supraviețuiesc în timpul plimbărilor aiurea între etaje și pe culoare, vieți înecate-n brocane cu formol, loc în care te trezești incapabil și te pierzi! 

Și sunt convinsă că spitalul Floreasca nu e singura carie din cavitatea bucală medicală românească. ... 

Iată ce zice New York Times: “România, o ţară săracă din Balcani, cu 22 de milioane de locuitori, care a aderat la Uniunea Europeana cu doi ani in urma, se luptă cu o cultură a corupţiei înrădăcinată de deceniile de comunism, când românii stăteau la cozi interminabile pentru alimente de bază - cum sunt ouăle și laptele - şi foloseau mita pentru a obţine produse şi servicii”. 

Asta ne-a făcut inumani, injusți, dormind într-o cloacă de nepăsare? Sau așa am fost mereu? 

Două studii de caz: 

a) În fața camerei de gardă, ora 23 și câteva minute, probabil. Mă pregăteam să plec. Agitație în interior, liniște afară. O voce gâtuită țipa după ajutor. M-am apropiat. Un bătrânel neputincios, căzut pe gazonul din dreapta spitalului. Am vrut să-l ajut să se ridice, m-a rugat să chem doi băieți din camera de gardă. 

Tot ce vroia era să ajungă la banca aflată la numai 30 de metri distanță. Văd trei băieți ieșind zgomotos și vesel din camera de gardă. Mă duc spre ei și-i rog frumos. Ei vin după mine, însă, când văd bătrânelul, se răzgândesc. Era homeless. Mușchetarii wanna-be m-au și apostrofat: de ce nu ne-ai spus că e boschetar?!

Are vreo importanță? Unul dintre ei, însă, s-a înduplecat și a îndrăznit să se apropie de bătrân. El l-a susținut de-un braț, eu de celălalt. Nici așa nu reușeam să-l ridicăm. taxiul meu claxona. 

Într-un final, unul dintre ceilalți se apropie. Mă dă la o parte și-mi bâjbâie nervos: Du-te, că-l ajutăm noi!

Reușesc să-l ridice și mă îndrept alergând spre taxi. 

În urma mea, prin geamul taxiului îi văd cum îl cară doi metri, după care îi dau drumul pe asfalt. 

Aș fi vrut să joc bubble breaker pe telefon până acasă. N-am mai putut! 

b) Dl Mircea, fost M.A.I este un bătrânel de 84 de ani, operat de fractură de șold. 

Abandonat de cei doi copii, a fost transferat pentru o zi, de la reanimare în salonul în care era și Daniel. Fata lui a trecut spre dimineață în vizită și i-a lăsat trei iaurturi Danone Cremoso. 

Nimic altceva. 

El, delira. 

Vedea cortine și vroia să le tragem noi, pentru că-l supărau teribil. 

Avea lungi monoloage despre viața lui și despre soția moartă în urmă cu șase ani. 

Și dese conversații cu el însuși. 

Își smulgea mereu branulele și sonda, până când asistentele au fost nevoite să-i lege mâinile și picioarele de pat. 

Simona, soția lui Gabi, pacientul stomatolog de lângă Daniel i-a dat să mănânce. 

Era înfometat, săracul. 

La ora 19, a fost mutat din salon, fiica lui nici măcar un telefon nu a dat. 

Aș fi vrut să joc bubble breaker pe telefon, în drum spre casă. 

N-am mai putut! 

issue no. 2: Hope you'll never grow old! 

Un 8 martie magnific. 

Nico se mărită, și-a luat rochie, acum își face pantofii. Lore muncește mult. Mădă e mai aproape de sufletul meu ca oricând. 

Prietenii. Cât importanți sunt ei! 

Ne privim și ne ascultăm în gânduri. Știți ce-aș fi vrut, fetelor!?! 

Să nu fi crescut niciodată, ca un Peter Pan în variantă feminină. 

Să ne oprim acolo, în cortul nostru cu secrete... să mâncăm jeleuri și Eugenii. 

Să ne scriem gândurile pe avioane de hârtie, să le aruncam și să ne imaginăm că așa se rezolvă toate. 

Sau cum zicea Marin Sorescu, haideți să ne punem "un grătar la intrarea în suflet, ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul". 

issue no. 3: It's not that complicated... but you're gonna need a bullet proof soul! 

Ce vreau de ziua mea? ha! e atât de simplu... vreau un suflet antiglonț! se poate?

scents (part three)

sunt profund fascinată de acadeaua mea roz-portocalio-gălbuie imensă (pun pariu că voi mânca cel puţin două zile din ea).
dar nu despre asta era vorba, deşi acadeaua mea are mare legatură cu simţul vizual, cel olfactiv şi cel gustativ.

aşadar, simțurile: auz, miros, gust, văz, simț tactil.

(1) auzul. urechea externă este porțiunea de ureche care iese în afară, în părțile laterale ale capului. e formată dintr-un cartilagiu fibro-elastic acoperit cu piele şi peri fini. e străbătută de striuri şi şanțuri. este delimitată spre exterior de membrana timpanică şi printr-un conduct subţire, numit trompa lui eustache. comunică şi cu cavitatea nazală. în cavitatea urechii medii se găsesc trei oscioare - oscioarele auditive: ciocănaşul, nicovala şi scăriţa. marginea pavilionului urechii este cunoscută sub numele de helix. lobul este partea moale, pliabilă, aflată la extremitatea de jos a urechii.

sunetul se deplasează cu 335 de metri pe secundă.
sunetul nefericirii umane.
sunetul maşinilor.
sau sunetul pinguinilor imperiali la împerechere, pe gheața rece, în bătaia vântului antarcticii.
urechile animalelor, mai puternice şi mai agile decât cele umane, disting aproape orice sunet.
pe timp de noapte, grădina zoologică este cel mai deprimant loc din lume.
după gratii, cu ochii sfredelind ca nişte bisturiuri, specii despărţite în cuşti, îsi plâng singuratatea.
îşi ţipă spaimele, cunoscându-şi din instinct, harta apartenenţei.
ele aud totul.
în afară de adierea vântului prin iarbă, zâmbetul copiilor care le-ntind o bomboană printre zăbrele, trosnetul focului sau pârâitul asfaltului încins.
ele aud zgomotele crimelor, răgetul apelor, strigătele interioare.
işi ciulesc urechile până când acestea devin două săgeți ascuțite, dar zgomotele pe care le caută ele sunt mult prea departe.

(2) nasul. simțul mirosului la ființele umane este, în general, mult mai puțin dezvoltat decât cel al animalelor.

mirosurile care-mi plac: iasomie, grapefruit, scortişoară, măceşe, vanilie, măr, crin alb şi lemn de santal.
mirosul mâinilor îndrăgostite.
mirosul mării şi-al soarelui arzător.
mirosul pătrunzător al filelor cărţilor vechi.
mirosul apei fierbinți.

mirosurile pe care le urăsc: sângele, praful de puşcă, fierul, carnea încinsă.
mirosul acru.
izul de salpetru.
mirosul lacrimilor.
mirosul vorbelor grele.
mirosul amintirilor ce se vor uitate.

(3) gustul. există patru senzații fundamentale ale gustului: dulce, acru, amar şi sărat.

- dulce: măslina, în care-ți înfigi dinții încercând să-i străpungi învelişul cărnos. momentul îndelung aşteptat în care țâşneşte sucul limpede ce poartă în el toată truda şi greutatea pămantului, vicisitudinile vremurilor, numele şi prenumele tuturor celor care au contribuit la facerea ei. ananasul zemos care se prelinge pe degete. ochii cu un luciu nedefinit. sărutul fierbinte. respiraţia. braţele. coapsele. strugurii copţi. şerbetul.

- acru: fructele verzi şi usturătoare. înnecăcioase. lămaia. ţipătul. teama. corcoduşele.

- amar: timpul. grapefruitul. piatra tare, la atingerea limbii. zilele fierbinţi când se apropie ploile. foamea.

- sărat: lacrimile lungi cu nervurile sărate. nisipul. apa mării. furtuna. moartea.

fericirea şi dragostea sunt singurele cu gust şi miros nedefinite.

(4) văzul. ochiul este situat în cavitatea orbitală. are o formă aproape sferică şi un diametru de cca doi centimetri şi jumătate.
CORNÉE, cornee, s.f. Membrana anterioară, transparentă, a ochiului. corneea reprezintă o lentilă puternică cu focar fix. puterea optică a corneei este de aproximativ două treimi din puterea totală de refracţie a ochiului. corneea are doar o jumătate de mm grosime la centru şi un mm la joncţiunea cu sclerotica (albul ochiului).
UVÉE s.f. Strat pigmentar al irisului. reprezintă tunica medie a ochiului, alcătuită din trei structuri distincte: coroida, corpul ciliar şi irisul. coroida este o foiţă membranoasă subţire între sclerotica, ce o protejează la exterior şi retină. corpul ciliar este o porţiune cutată a uveei, situată în partea anterioară a ochiului.

lumina călătoreşte cu 300.000 km pe secundă. e mult mai rapidă decât sunetul.
ea reflectă în ochi tot ceea ce intră în câmpul vizual.
ochiul distinge toate culorile, formele, nuanţele.
fiecare culoare are o lungime de undă diferită. spre exemplu, roşul are cea mai mare lungime de undă.
pământul - cafeniu
piatra - cenuşie
truda - galbenă
tristeţea - verde
dragostea - culoare nedefinită
sângele - roşu
cerul - albastru
puritatea - albă
fericirea - culoare nedefinită
surâsul - portocaliu
toate celelalte culori sunt absorbite. nuanţa searbadă a zilei nu pătrunde niciodată în artere şi atunci când o face, nu rămâne pentru mult timp.
în limbi de flăcări, ziua redă vederea tuturor.
pasiunea - o haină în multe culori.

(5) simţul tactil. atingerea. articulaţiile degetelor sunt articulaţii tipice în balama: permit mişcarea înspre înapoi, dar nu permit mişcari laterale şi orientate înainte. extremităţile osoase sunt acoperite cu un material denumit cartilagiu articular. întreaga articulaţie este împrejmuită de un ţesut fibros rezistent, denumit capsulă articulară.

pentru a observa dincolo de piele şi muşchi, e necesar să te comporţi asemeni unui om fără vedere: iei chipul între palme şi pipăi atent cu buricele degetelor fiecare şanţ, fiecare denivelare până simţi cum freamătă arterele, cum dansează muşchii, linia curbă sublimă a gambelor cambrate, graţia mişcării.
buricele degetelor simt totul, ele nu înşeală aşa cum o fac ochii.
ele simt baloane, tibii, petale florale, femurali, trunchiuri de copaci, vertebre...
degetele numără.

human body and pandora's box (part two)

încerc să-mi așez în stomac vițelul file cu spanac, prosciutto și mozzarella pe care tocmai l-am mâncat (deh... eu si pasiunea mea pentru trattoria) și să continui cu ce-am început aseară.
așadar: pielea, scheletul și mușchii.

(1) pielea. țesutul conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafaţă a corpului animalelor vertebrate şi a celor mai multe dintre nevertebrate, epiderma omului.
pielea este alcătuită din dermă și epidermă.
DÉRMĂ, derme, s.f. Ţesut fibros conjunctiv, care constituie partea cea mai groasă şi mai adâncă a pielii vertebratelor, aşezat sub epidermă.
EPIDÉRMĂ, epiderme, s.f. 1. Epiteliu care acoperă corpul omului şi al animalelor superioare, având la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la cele vertebrate mai multe straturi.
TATÚ s. m. mamifer edentat nocturn din America tropicală, cu corpul acoperit cu plăci cornoase articulate printr-un ţesut flexibil, care se poate încolăci ca un ghem.

issue no. 4 = moartea
moartea este suprafața pielii subțire și plată, fără vase de sânge sau terminații nervoase.
moartea usucă, mai ales pe tălpile picioarelor și-n palme.
moartea din piele e roasă încet de moartea din noi.
celulele se desprind și alunecă.
marda ține de foame coloniilor de vietăți ce se hrănesc cu pielea pe care n-o mai vrea nimeni.
ca plăcile cornoase de tatu, derma se-nnoiește, formându-și alt strat.
strat de piele, cu gust acru, cu aromă de citrice.
cochilie, carapace, solz, placă osoasă, țep... oricum i-ai spune, cu cît e mai aspră și dureroasă, cu atât mai mult miroase a moarte!
pielea moartă are nuanțe de verde palid. ca de frunze căzute înainte să se usuce.
pielea se lasă, devine lividă ca piatra de var sleită de vreme, lăsând pradă privirii învelișul de ceramică al venelor.
pielea îmbujorată trăiește, respiră, conspiră...
ea e începutul pasiunii, ritmul accelerat al inimii, fierbințeala ce răzbate dinăuntru, respirația agitată, umflarea vaselor de sânge și dilatarea porilor.
doar atunci pielea trăiește.
în rest, e moartă.

(2) scheletul. clavicula este un os lung, dublu curbat. tubul osos e decapat pentru e permite inserția mușchilor. clavicula asigură unica legatură osoasă între extremitatea superioară și scheletul axial.
scheletul feței este alcătuit din treisprezece oase. acestora li se adauga osul frontal.
CLAVÍCULĂ, clavicule, s.f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul si cu omoplatul.
STERN, sternuri, s.n. Os lung şi plat aşezat în mijlocul părţii anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele şi cele două clavicule.
SCÁPULĂ s.f. Os lat care formează umărul împreună cu clavicula şi cu humerusul; omoplat.

issue no. 5 = frica
frica e-n claviculă.
clavicordul e primul instrument cu coarde și clape.
clavicula e ca un șir de clape.
oasele, precum colții de fildeș ai elefantului.
oasele palatine, osul frontal, osul craniului, oasele nazale, oasele urechii interne, oasele lacrimale, madibula, pomeții și maxilarul.
frica coboară perfect neted, de la stern la scapulă.
și rămâne acolo.

(3) mușchii sau denumirea globală a muşchilor "musculatura", împreună cu scheletul formează sistemul locomotor. Muşchiul reprezintă un ţesut contractil format din celule musculare. Muşchiul are rol în generarea forţei animale şi a întreţinerii locomoţiei. Muşchii pot fi voluntari (acţionaţi la comanda creierului) sau involuntari (care lucrează singuri). ei pot fi clasificaţi după structură în: muşchi striaţi şi muşchi netezi. 500 de muşchi, aşa-nimiţii muşchi scheletici se ataşeaza de oasele noastre.
STERNOCLEIDOMASTOIDIAN, sternocleidomastoidieni, adj. m. (Muşchi) cu originea pe stern şi claviculă, cu rol în înclinarea laterală a capului şi în rotirea acestuia.
DELTOÍD, -Ă adj., s. m. (muşchi) în formă de triunghi, în partea laterală a regiunii scapulare.
SOLEÁR, soleari, s.m. Muşchi situat în partea posterioară a gambei, care leagă tibia şi peroneul de călcâi.

issue no. 6 = tristețea
tristețea apasă între omplat și coaste, ca mușchiul.
apasă, apasă, apasă.
e tot ce știe să facă.
n-are rol de protecție.
se strecoară între deschizăturile dintre fibrele musculare, își creează habitatul și se hrănește din măduvă. fără să ceară voie.
se-mpinge în tendoanele gâtului, își înfige degetele acolo și sugrumă.
când se prinde de omoplați taie adânc.
nu cu atenție, taie o rană, neluând în calcul cât de repede se vindecă.
sternocleidomastoidian, biceps brahial, adductor lung, femural, brahioradial, deltoid, pectoral, gracilis, sartorius, tibial, solear.
un mototol de mușchi.
când simte ghemul de mușchi încordându-se și întinzându-se, tristețea râde malefic.

next - simțurile: auz, miros, gust, văz, simț tactil.
nighty night!

human body and pandora's box (part one)

așa da! aerobic și transpirație pe madonna și michael jackson.
până-n ziua în care o să spargem nuci pe abdomen, cum zice mădă!
a început să mă obsedeze anatomia.

în miezul limbajului clinic găsești întotdeauna trimiteri cât se poate de clare, în care ți-e ușor să te afunzi.
mai intim, și mai intim...
și mai intim... reușind să treci dincolo de uitătura mai puțin ispititoare a sinelui sorbind lacom.
spre exemplu, s-o luăm cu începutul.
another 3 issues... de data aceasta în 3 părți.

prima parte: *sistemele, țesuturile și cavitățile corpului.

(1) multiplicarea celulelor prin intermediul mitozei are loc pe parcursul întregii vieți. ea se desfășoară într-un ritm mult mai alert până la finalizarea procesului de creștere, urmând ca apoi, noi celule să se formeze pentru a le înlocui pe cele moarte. celulele nervoase, însă, sunt o excepție, pentru că ele nu sunt înlocuite niciodată de altele.
TIMUS s.n. Glandă cu secreţie internă, aşezată în partea superioară a toracelui, care influenţează creşterea organismului în primii ani ai copilăriei şi se atrofiază mai târziu.
LIMFĂ, limfe, s.f. Lichid transparent, incolor sau gălbui, care circulă prin vasele şi ganglionii limfatici şi în spaţiile intercelulare ale organismului vertebratelor, transportând diferite substanţe între sânge şi ţesuturi.

issue no. 1 = iubirea
iubirea este limfa care transportă substanțe până-n lăcașurile tainice ale timusului.. ea proliferează (se înmultește prin diviziune) în tot corpul.

(2) țesuturile pot fi văzute cu ochiul liber, însă milioanele de celule care compun țesuturile sunt atât de mici, încât pot fi văzute doar microscopic.
ŢESÚT s. n. complex de celule (şi elemente intercelulare) având aceeaşi origine şi structură şi aceleaşi funcţii într-un organism viu.

issue no. 2 = durerea
durerea, resimțită doar de organismele vii e ca un țesut, ca un complex de celule.
țesut care se simte, se vede cu ochiul liber.
ochiul este un țesut. el doare cel mai tare.
ochiul liber și lasciv vede piele, coapse, pântece,
el examinează atent.
scanează.
numără incisivi, canini, molari, premolari.
sondează sub piele, în scobituri, se scufundă adânc în organele interne.
se vede pe el în textura pielii altuia, habitând în osatură, dormind în cavități.
milioane de celule ce alcătuiesc țesuturi sunt parcelate pe retină.
ochiul gol cartografiază totul și pune la păstrare.
verde, căprui, albastru, indiferent de culoare, ochiul liber cunoaște și iubește.

(3) corpul omenesc este împărțit în cavități. cavitatea craniană conține creierul, care este cuprins între oasele craniului.
TALÁMUS, talamusuri, s.n. Formaţie anatomică nervoasă cenuşie care constituie o parte a encefalului şi care este situată la baza creierului, având rol principal în integrarea excitaţiilor senzitive şi senzoriale care merg la scoarţa cerebrală.
HIPOTALÁMUS, hipotalamusuri, s.n. Formaţie cenuşie a creierului, care corespunde părţii inferioare a encefalului, având rol important în reglarea superioară a funcţiilor vegetative ale organismului.

issue no. 3 = ura
ura este talamusul, e situată la baza creierului și integrează excitațiile senzitive și senzoriale.
ea se furișează în anticamere, așteptând ca un hoț de locuințe, momentul să-și facă loc prin coridoarele largi ale craniului. și când ajunge acolo fură. fură lacom și fără resentimente.
nările freamătă, orbitele se măresc, pupilele se dilată aidoma bureților la apă.
în cutia craniană durerea și aroganța se combină otrăvitor.
înveninează creierul, stăpânul trupului, și-al tuturor, capabil de-atîtea înșelăciuni și rele.

ura, când se amestecă cu iubirea sau se confundă cu ea și trăiesc într-o perfectă simbioză, provoacă durerea.
toate 3 trăiesc în sistemele, țesuturile și cavitățile corpului.
next: 3 issues (part two): pielea, scheletul, mușchii.

3 issues (part four)

(1) mi-am imaginat un dialog schizofrenic cu mine însămi la ceasurile sufocate ale nopții.
 

- aș vrea să am o călătorie până unde a fost caucher cu vulturul lui de aur, departe, departe... acolo unde se duc cuvintele, gândurile. 

mi-am acoperit gura cu mâna blând și am clătinat din cap. 

- așa, ca o eroină gotica? ce stupid! de ce ai vrea să auzi tot ceea ce-a spus oricine vreodată?!! 

- sunt multe lucruri pe care le-am auzit sau cineva drag mi le-a spus și eu le-am uitat! aș vrea să mi le amintesc... 

- chiar și pe alea urâte? 

- nu, pe-alea, nu! o să fac o triere. 

- nu ai cum! ai să le auzi chiar și pe alea pe care nu ți-ai fi dorit vreodată să ți le amintești și pe cele ale acelora care le-au uitat! îți asumi riscul ăsta? las capul în pământ, devastată si descurajată. 

- nu. dar cum fac ca să-mi amintesc ce-am uitat?! 

- nu mai privi prin oameni. uită-te la ei! n-ai să mai uiți niciodată nimic. 

(2) nimeni nu știe care-s acele forțe nevăzute care atrag doi oameni unul spre altul. 

sunt o puzderie de teorii, legi și concepte: atracție chimică, nevoie reciprocă, impuls biologic, astrologie, șansă, karmă, hazard... ce este de fapt? 

(3) întodeauna mi-a plăcut să privesc (din exterior) pe geamurile caselor. 

savoarea voyeurismului ocazional. 

 pentru că în zona în care am crescut, nu am avut parte de prea multe astfel de case, de fiecare dată, când mergeam în vacanță la bunici, eu și dana, verișoara mea, obișnuiam să ne pitulăm ca două hoațe după garduri. colindam satul și inventam povești despre străinii de la lumina veiozelor. 

pentru noi, la vremea aceea era ridicol de delicios, pentru că, înainte de toate, era obraznic și pueril. 

mă simțeam ca la automatele alea din filmele americane, în care, dacă bagi o monedă și-ți lipești ochii de vizorul capitonat, instantaneu, trupe de dansatori încep să danseze și să-ți facă discret cu ochiul. 

și acum îmi place să trec pe lângă ferestre care se oferă atât de ispititor privirii și să arunc un ochi la pulsul de dincolo de ele. de pildă, filmele mute sunt alb negru. 

ce vezi dincolo de gemurile din plexiglas este un film mut, dar color. ai impresia că totul se mișcă ca-ntr-o animație orologică. 

oare de ce doamna aceea aruncă nervoasă cu cheile în domn? de ce domnul ăla dă din mâini ca un smintit? 

doar doi centimetri de sticlă mă țin departe de acea lume mută în care eu nici măcar nu exist. și mai fascinant de-atât este faptul că eu sunt propriul scenarist al acestui film mut. 

le văd buzele mișcându-se și le pot pune în gură orice vorbe poftesc. 

le fac bule cu replici, exact ca-n caricaturile de presă. acum fac asta cu oamenii care se află într-o stație de autobuz sau la o masă-ntr-un restaurant și sunt prea departe de mine ca să-i aud! 

... un foarte bun exercițiu pentru imaginație să născocească mici scenarii și regii pentru acești actori fără voie. 

Ador piesa și acest clip montat integral din fotografii.

Oren Lavie "Her Morning Elegance"

Nu ești liber cînd oamenii țin la tine.

Japonezii cred intr-un al cincilea simt al gustului numit "Umami". 

Când anumite feluri de mâncare, stârnesc "umami", se dezlantuie o poftă intensă care te face sa înfuleci fără încetare, mult timp după ce ți-ai astâmpărat foamea. 

De cateva zile experimentez echivalentul emoțional al fenomenului. 

Trebuie să-i găsesc și eu un nume. 

M-am indragostit de Ottorino Respighi și-al lui "La Boutique Fantasque". 

Un prim weekend liber, după atâtea altele "agasante".

Un cumul de zile la Rin Grand Hotel și, deja, în camera 9006, mă simt ca acasă. 

Mă tot intreb de ce nu-mi duc periuța de dinți și papucii de casă. 

Vreo 3 cărți, relativ, proaste. 

Nu încercați Boris Akunin. Nu e nici pe departe Agatha Christie.

Câteva intervenții chirurgicale filmate și, deja, știu ce procedee și ce materie primă implică un implant mamar, un lifting facial sau o rinoplastie. 

Vreau să fiu liberă. Zbier să fiu liberă.

Dar nu ești tocmai liber, când oamenii țin la tine. 

Nu, dacă ții și tu la ei.

Trei conversaţii dincolo de catedrală...

Momente de simbioză perfectă 

Ea: În termeni matematici precişi "1+1=2", în cazul unei relaţii, însă, formula nu se mai aplică, iar semnul "=" devine "rar" sau "improbabil".

El: Asta este o prostie, nu crezi?

Ea: Nu ştiu... dar noi doi trăim într-o simbioza perfectă, nu?  

El: Avem momente de simbioză perfectă.

Destinul e dependent de acțiune

El: La ce te gândesti?

Ea: Mă gândesc dacă există destin? karma? "ceea ce numesc oamenii în general destin, sunt cel mai adesea propriile lor acţiuni prosteşti". a spus-o byron.

El: Aş prefera să foloseşti propriile-ţi expresii, nu să invoci un scriitor. Mă enervează toate citatele, pentru că atâţia scriitori stupizi au spus atât de multe lucruri, încât nici n-ar mai fi nevoie ca tu sau eu să ne exprimam vreo părere personală vreodată. Nu crezi?

Ea: Bine... tu crezi în destin?

El: Nu-l neg, dar sunt sceptic. Cred că mai degrabă cele două: "acţiune" şi "destin" funcţionează mână în mână. 

Ea: Deci crezi în destin?

El: Da... dar în destinul dependent de acţiune!

Moartea e o problemă de metafizică, un fel de metodă

Ea: Am o stare de psihastenie... Sunt azi disfuncţională? Câteodată mă întreb dacă este genetic.... Dar ai mei par să fie ok. Sau or fi alţi factori cauzatori. Sociali, de pildă? De mediu?

El: Iar ai vise cu troli şi gnomi care zburdă-n jurul tău?

Ea: Nu glumi cu asta! Știi că malraux era "o fiinţă pentru moarte", percepea moartea nu ca pe un deces, ci ca pe o problemă metafizică, un fel de metodă!

El: Ți-am zis să nu mai invoci scriitori morţi, metafizic sau metodic. Și, în plus de asta, ce-ţi veni să vorbeşti despre moarte? 

Ea: Nu ştiu. Dar dacă murim, trăim dup-aceea în altceva?

El: Da... e posibil. În copaci, în frunze, în flori, pe străzi, în clădiri, în inimile altora. Te multumeşte răspunsul? Acum, dormi...

Ea: .......