we need a resolution...

bun... am si eu o intrebare?

care-i treaba cu rezolutiile in ajun de an nou?
de ce naiba nu se gandesc oamenii la ceea ce ar trebui sa schimbe in viatza lor, pe 27 iulie? sau pe 10 martie?
de ce trebuie mereu sa astepte 31 decembrie ca sa faca asta?
ok... ca sa fiu in "randul lumii", iata si lista mea:

1. nu o sa-mi schimb nicidecum obiceiurile proaste!
(prin asta se intelege: dormitul pana tarziu, pierdut timpul aiurea, lasat totul pe ultima suta de metri, baut cola la greu etc)
2. nu o sa economisesc bani! (pt ca nu pot, nu de alta... si la o adica, de ce i-as economisi?)
3. nu o sa mai fiu atat de amabila si dragalasha tot timpul...
4. o sa raman la fel de flexibila si nehotarata in decizii...
5. n-o sa ma marit nici anul care vine!
6. o sa raman la fel de sincera si o sa-mi exprim intotdeauna ideile, fara sa ma cenzurez sau sa ma prefac...
7. o sa fac in continuare doar ceea ce simt!
8. o sa-mi iau permis si mashina! (cred ca asta e cea mai tare!)
9. o sa-mi petrec mai mult timp cu prietenele mele si cu persoanele dragi...
10. o sa-mi gasesc un hobby care sa ma stimuleze (lunile trecute ma gandeam la niste cursuri de dans... de ce nu?)
Well... what's your top 3, or 5, or 10 resolutions???

maybe all men are a drug. sometimes they bring you down and sometimes, they get you so high!

Tot timpul am crezut ca oamenii mint de frica sa nu ii iubesti asa cum sunt ei de fapt. Aleg sa minta ca sa se transforme in ceea ce cred ei ca tu ai putea sa iubesti la ei!
Deseori mi-am zis ca nu pot fi chiar atat de rai… de ce sa minta? de ce sa nu fie cum sunt ei?
E imposibil sa nu-i iubeasca cineva asa cum sunt!
Apoi… am observat un lucru, ca toti suntem niste copii mari care mai devreme sau mai tarziu mintim pentru a fi iubiti!

Ziua 1
Ea: Esti fericit cu mine?!
El: Ce-ti veni sa ma intrebi asta?
Ea: Nush… mi-a venit pur si simplu… Raspunde-mi, te rog!
El: Ce-ai patit? S-a intamplat ceva?
Ea: Nu… raspunde-mi odata! Te fac fericit?
El: Nu stiu…
Ea: Nu stii?
El: … Adica… depinde ce intelegi prin asta!
Ea: Da... dar in felul in care intelegi tu fericirea, esti fericit cu mine?
El: Cateodata da….
Ea: … si cateodata, nu?
El: Nu stiu… cum sa-ti raspund… Nu vreau altceva, daca la asta te referi!
Ea: Nu la asta ma refer… Sunt trista…
El: De ce?
Ea: Nu stiu… pur si simplu fara motiv…
El: Dar tu… ? Esti fericita cu mine?
Ea: Nu stiu… nu cred!
El (zambind): Nici macar nu ai stat pe ganduri…
Ea (rasufland greoi): Nu… nu sunt fericita cu tine!
El: Cat de convinsa esti!!?
Ea: Da... sunt!
El: De ce nu esti fericita?
Ea: Nu stiu…
El: De ce nu esti fericita cu mine?
Ea: Ti-am zis… nu stiu! Poate ca e vina mea.
El: Da… e vina ta!
Ea: Poate ca ai si tu o parte din vina…
El: Mda… ce-ar trebui sa fac ca sa fii tu fericita?
Ea: Nu trebuie neparat sa faci ceva…
El: Si atunci de ce nu esti? Suntem impreuna, nu? Nu e suficient?
Ea: Nu!
El: Fericirea ta depinde de mine?
Tacere timp de 5 min…
Ea: Stii? Cineva mi-a spus odata ca poate sa ma faca fericita…
El (nervos): Asa… si?
Ea: Si… i-am ras in nas. I-am zambit si i-am spus ca fericirea mea nu depinde decat de mine!
El: Nu vad legatura...
Ea: Acum pun aceasta convingere a mea sub semnul indoielii! Daca fericirea mea depinde de altcineva?
El: Nu stiu. Crezi ca altcineva te-ar putea face fericita?
Ea: Altcineva?
El: Da… alt barbat?
Ea: Nu stiu ce sa spun…
El: Cum ar trebui sa fie ca sa fii fercita?
Ea (tace)
El: Sa te iau in brate si sa te sarut in mijlocul intersectiei?
Ea: Cateodata…
El: Sa ne tavalim prin zapada si sa ne batem cu bulgari?
Ea: Si… asta!
El: Sa iti spun in fiecare zi ca te iubesc?
Ea: Nu neaparat!
El: Sa-ti trimit zilnic buchete de flori?
Ea: Nu-mi plac florile!
El: Sa ne casatorim maine?
Ea: Nu vreau sa ma casatoresc!
El: Atunci?
Ea: Sa ma faci sa rad cu gura pana la urechi!
El: Nu sunt bun la spus bancuri…
Ea: Nu la asta ma refeream… De ce esti ironic?
El: Dar?
Ea: Sa ma faci sa rad in fiecare moment in care sunt cu tine.
El: Dar ne intelegem bine, radem, glumim… ne iubim!
Ea: Nu intelegi nimic!
El: Pentru ca tu nu stii ce vrei…
Ea: Ba stiu ce vreau. Vreau sa fiu fericita! Sa rad in fiecare zi! Nu mai vreau sa fiu trista..
El: Acum esti trista…?!
Ea: Foarte trista!
El: Ce pot face ca sa fii fericita?
Ea: Fa-ma sa rad mereu!
El: Si cum pot sa fac asta?
Ea: Nu stiu… tu trebuie sa stii!

Ziua 2
El: Ti-a trecut supararea?
Ea: Nu e ca si cum m-as fi suparat pe o chestie anume si ar fi trebuit sa-mi treaca...
El: Dar?
Ea: E mult mai complex de atat!
El: Bine... Spune-mi...
Ea: Nu am ce sa-ti spun!
El: Vorbeste cu mine...
Ea: Nu vreau sa vorbesc despre asta!
El: Tu niciodata nu vrei sa vorbim...
Ea: Asta... pentru ca nu se rezolva nimic, niciodata!
El: Cum vrei sa te inteleg daca nu comunici cu mine?
Ea: Nu am ce sa comunic..
El: Nu comunicarea era cheia?
Ea: Nu... Asta era inventata ca sa se vada cartile de terapie de cuplu si ca sa aiba si terapeutii ce manca...
El: Atunci... o lasam asa...
Ea: Cum?
El: Asa... in pom!
Ea: Bine! Pa!

Ziua 3
Ea (razand): E stupid! Nu ai dreptate!
El: Bine... bine... dar ce ai avut ieri si alaltaieri?
Ea: Nu stiu! Eram trista si nefericita!
El: Si acum? Mai esti?
Ea: Nu stiu...
El: Stii tu vreodata ceva...!!?

a song that makes my day...

introducing... sarah kane and the demons of depression

SARAH KANE 1971-1999
La 23 de ani a scris “Blasted”, un omagiu adus canibalismului si violului, piesa ce a starnit un val de proteste si a shocat media.
La 28 de ani, demonii depresiei au pus stapanire pe ea si cu un siret de pantof s-a spanzurat!
Avea depresii teribile si vorbea foarte des despre sinucidere si in martie 1999, dupa o tentativa eshuata de a se sinucide luand 185 de pastile, Sarah Kane este gasita spanzurata intr-un spital din Londra.
Din păcate, la noi nu prea au ajuns informaţii despre viaţa scurtă şi agitată a Sarei Kane. Acest episod din viaţa ei a fost suficient pentru a crea un fel de "alergie la Sarah Kane", care i-a atins din păcate şi pe profesionişti.
Criticii care i-au analizat operele, precum şi mulţi dintre cei care au lucrat cu ea ca regizor sau ca dramaturg, i-au comparat stilul cu "teatrul cruzimii" teoretizat de Artaud. Şi o încercare de exorcizare a propriilor coşmaruri, a "iadului interior", cum singură îl numea.
Sarah Kane este poate cea mai elogiata si, totodata, cea mai hulita autoare britanica a contemporaneitatii. Facand parte din rasa complicata a autorilor "damnati", traindu-si egal obsesiile si angoasele in viata si in opera, Sarah Kane scrie o dramaturgie violenta, a situatiilor ultime si a relatiilor-limita.
In 2004, piesele Sarei Cane au patruns si in Romania, la Gala Uniter, fapt ce a stârnit un val de proteste, demisii şi discuţii. Lumea teatrului romanesc s-a declarat pe alocuri "socata".
Ulitma ei piesa ” 4:48 Psychosis” dezvaluie povestea trista a unei femei inteligente, sensibile, care isi duce zbuciumata existenta in decorul tern al unui spatiu de spital. Condamnata sa traiasca printre perfuzoare, seringi si medicamente, scarbita de doctori dar, mai ales, de mimetismul devenit sadic si de dureroasa indolenta a acestora, eroina cauta cu orice pret un mijloc de evadare. Parasita de prieteni si cu o perpetua suferinta in suflet pricinuita de despartirea de iubit, femeia percepe moartea ca fiind unica solutie salvatoare. "Sunt un esec total ca om. Sunt vinovata si acum trebuie sa platesc. Nu vreau sa mor, dar nu mai pot sa traiesc. Mintea mea este si subiectul si predicatul. Am obosit de atata viata"!
Piesa s-a pus in scena dupa moartea ei, deoarece la putin timp dupa ce a terminat de scris scenariul acestei piese Sarah s-a sinucis.
In ultimul ei interviu spunea: “Sunt pe cale sa termin de scris o piesa cu titlul 4:48 Psychosis in care vorbesc despre o depresie psihotica, dar, in acelasi timp, si despre ceea ce se intampla in sufletul unei persoane atunci cand dispar complet limitele dintre realitate si diverse forme ale imaginatiei. Si dispar atat de bine incat nu se mai poate face diferenta intre viata reala si cea visata. 4:48 poate fi considerata o pierdere a sinelui cufundat intr-o "depresie haotica". “4.48" este sintagma in jurul careia are loc intreaga actiune a piesei, semnificatiile acesteia fiind tragice: "La ora 4.48 ma viziteaza luciditatea. Si, timp de o ora si douazeci de minute, sunt iar in toate mintile. (...) Dupa 4.48 o sa tac pentru totdeauna!".
Din cand in cand, imi place sa ma caut (desi nu ma gasesc niciodata) in piesele Sarei Kane, care imi par ca niste radiografii reale ale tristetii surprinse in toate ipostazele: torment, i-don't-give-a-shit, disperare, angoasa, deznadejde, teribilism si... nimic. Operele ei imi par ca un taifun in care se zbat personaje aflate mereu pe marginea prapastiei si care, desi nici ele nu inteleg de multe ori de ce... sunt nevoite sa sara. Ce ma impresioneaza la Sarah Kane este puterea cu care a reusit sa analizeze lucid nebunia asta de sentimente... si tot lirismul pe care a reusit sa-l extraga din ele.
In piesa "Phaedra´s Love", Sarah scria: "Have you ever thought, thought your heart would break? Wished you could cut open your chest tear it out to stop the pain?" sau "Life´s too long!" sau "Always suspected the world didn´t smell of fresh paint and flower/ smells of piss and human sweat"... iar in "Cleansed" scria: "If you could change one thing in your life what would you change? / My life". Dupa parerea mea... sunt suficiente indicii care sa premediteze sinuciderea ce avea sa vina!
Aici… este “Skin” (un scenariu de film de scurt-metraj) pe care Sarah Kane l-a scris in 1995. Exceptand faptul ca regizorul nu a reusit sa redea intocmai tormentul pe care-l traverseaza personajul Sarei Kane si ca a sarit peste cateva parti esentiale ale scenariului, filmuletzul este de-a dreptul insane, dar si "bestial" in acelasi timp. Povestea unui tanar rasist (skinhead) care se indragosteste de o fata de culoare. Mi-a placut teribil dialogul lor.
Marcia: You never touched a black woman before?
Billy: Only with a baseball bat!
... but you'd better watch it!!! :)


my christmas... the season of dreams silent retreating

Cand aveam vreo 3, 4 ani aveam o pelerina alba cu floricele roshii de care eram nedespartita… eram indragostita iremediabil.
Imi aduc aminte ca ma imbracam cu ea la orice ocazie. Tanjeam dupa ea, sufeream dupa ea. Nu suportam sa o vad pe umerash, atarnata in shifonier.
Mama era disperata, mi-o ascundea mereu… si daca nu o gaseam, plangeam pana ce biata maica-mea, disperata de urletele mele, o scotea la ivelea!
Pelerina alba mergea peste tot dupa mine, in vacante, la scoala, in vizite, la spital, in locurile de joaca.
Cred ca atunci am fost pentru prima oara cel mai aproape de a realiza ce inseamna sa-ti descoperi contrapartea in ceva... intr-un obiect!
Azi mi-am amintit de toate astea. Stateam cocotzata in mijlocul patului cu o raceala ce ma bantuie de mai bine de o saptamana si priveam un tweety de plush de care sunt teribil de atashata, cel mai vechi dintre totzi tweety mei, caruia deja un picior i s-a descusut si un ochi sta sa-i cada!
M-am ridicat si am prins curajul de a cauta in sertarul meu vechi… cu obiecte de care eram indragostita, dar pe care cu timpul le-am uitat undeva intr-un coltz al casei, iar mama, pentru ca nu le mai foloseam sau purtam, mi le-a depozitat intr-un sertarash.
A fost straniu sa descopar acolo lucruri care nu se mai vad, lucruri pe care le uitasem. La inceput mi-a fost teama sa ma uit la ele, nu am mereu atitudinea potrivita. In cele mai multe cazuri prefer sa ma ascund, dar dupa un timp am prins curaj sa le privesc.
Am gasit niste poze vechi cu mine si cu pelerina alba. Cu familia… cu rudele…
Mi-am amintit de caciulitza mea cu coditze... pentru care am plans atat de mult atunci cand s-a rupt una dintre ele (coditze).
Mi-am adus aminte de bunica mea care a murit anul trecut inainte de craciun. Am crescut cu basme cu printzi si printzese pe care nu le-am mai auzit de atunci si printre creioane colorate.
Am descoperit pe rand lucruri de care intr-o anumita etapa a vietii mele eram dependenta. Nu-mi place nimic din ceea ce provoaca dependentza, de fapt urasc acest cuvant. Acest cuvant care te restrictioneaza atat de mult.
Am realizat ca de-a lungul copilariei si adolescentei mele am fost dependenta de multe lucruri. Incepand de la pelerina alba si pana la relatia mea cu Daniel!
Am gasit un colier din scoici pe care candva il purtam in disperare, chiar daca nu mergea la nimic. Am gasit agenda mea cu poezii scrise in pripa de o adolescenta indragostita, sau cel putzin asa credea ea atunci. Am gasit clasorul meu cu timbre (Doamne cat de ordonata eram… nu haotica, ca acum). Si colectia de carti Dostoievski, cu foile ingalbenite de vreme, la care tineam ca la ochii din cap.
O bucatica de cristal pe care am primit-o odata de la cineva si pe care am purtat-o cu mine ani de-a randul, ca pe-un talisman norocos. Si iconitza cu care dormeam sub perna cand eram copil.
O cutie cu plastilina… vai cat imi placea!!! Oare cum a ajuns aici?… din pacate, in momentul in care am luat un baton de plastilina intre degete s-a facut bucatzi de uscat ce era.
Doua carti de colorat si vreo trei carioci cu varful tocit, despre care nu mai stiu daca-mi apartineau mie sau fratelui meu.
Mereu m-am simtit confortabil in amintirile cu mine copila, ca si cand as fi sarit sotronul peste ani ca sa ajung la mine acum.
Am sarit cu pashi atat de mari incat am senzatia ca am pierdut cateva casute (cu amintiri, prieteni, iubiri ingenue si lucruri) care ma ajutau sa ma identific cu cea de acum ani buni.
M-am dus la mama si am intrebat-o de pelerina alba. Ea a inceput sa rada.
“Iti mai amintesti de ea?” m-a intrebat.
“Da, azi mi-am amintit de ea. Nu stiu de ce… pur si simplu, mi-am amintit azi de ea!” i-am raspuns.
Trecand peste faza de uimire exacerbata mi-a zis: “Nu stiu, imi amintesc ca, la un momendat am dat-o cuiva!”
Nush ce s-a intamplat cu mine, dar am simtit ca-mi dau lacrimile. Pelerina mea... cui sa-i dea pelerina mea alba cu floricele roshii... pe care o iubeam atat de mult!?
Asa eram eu…
Faceam cate o pasiune pentru orice si ma dedicam acelei pasiuni in totalitate. Chiar daca pasiunea sau lucrul pentru care faceam o pasiune nu ma satisfaceau cu nimic, nu ma multumeau... ba chiar ma dezamageau!
Asa fac si acum...
Niciodata nu am inteles de ce sunt asa.
Acum... cred ca sunt mult prea matura ca sa mai fiu dependenta de ceva! ... ca sa mai am pasiuni!
Copilaria mi se pare atat frumoasa... atat de fireasca... la fel ca tot ceea ce este legat de ea.
Un anotimp spre care sa te indrepti neincetat, cu salturi uriashe...
Salvarea pentru orice anemie a fericirii.
Putina confuzie, teama... un strop de tristete si mici regrete, sunt primele senzatii de la care pornesc mereu inspre ceva nou si fresh!
Si incerc sa imi spun de fiecare data cu voce tare ca sa ma aud din talpi pana-n creshtet... si din ratziune pana-n inima: "i did the right choice!"

me = pissed off... you = hated!

JOACĂ s.
1. joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit, zbânţuitură, zbur-dare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbânţ, zburdă.
2. v. amuzament.
JUCA, joc, vb. I.
1. Refl. A-şi petrece timpul amuzandu-se cu diferite jocuri sau jucării; a se distra.
2. Refl. Fig. A-şi bate joc, a nu da importanţa cuvenită, a nu lua în serios pe cineva sau ceva; a glumi.
- Tranz. (Rar) A-şi bate joc de cineva; a păcăli, a hărţui, a şicana.
- Expr. A juca festa (sau renghiul) cuiva = a face cuiva o farsă, a-l păcăli.
3. Intranz. A interpreta un rol într-o piesă sau într-un film; (despre trupe de teatru) a da o reprezentaţie.
A JUCA, joc
1. tranz. A pune în joc respectând anumite reguli.
2. fig. A expune riscului.
3. fig. (persoane) A induce în eroare (ridiculizând şi recurgând la mijloace necinstite).
A SE JUCA, joc
1. A se deda unui joc.
2. fig. A manifesta lipsă de consideraţie; a nu lua în seamă gravitatea unei situaţii.
3. cu focul
- a se expune în mod imprudent unui pericol
- a neglija gravitatea unei chestiuni sau situaţii.

... asta ca să mă conving că încă mai cunosc semnificația cuvântului "joacă", al cărui corescpondent în altă limbă, atât de dragă nouă... este "fun" (cuvânt care mai degrabă ar însemna "distracție", de aceea și atât de ușor de confundat cu "joacă")!

a short review...

ta-na-nam-tam-tam... am luat concediu!!!! pana pe 7 ianuarie!
maine ne intalnim cu totii la redactie, sub brad, sa vedem ce ne-a adus "moshul". sper sa fie o crema farmec pentru ten gras...
maine seara, petrecerea antenelor: in fratelli! (abia astept)
mai sunt 5 zile pana la craciun! :)
cheers!

my lips are bleeding from kissing you goodbye every night...

Sondre Lerche - My...

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye every night

My sheets are tearing
from sleeping in too long
from sleeping in too long with you

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My head is where
it's always been
if only I knew where

My feet can't stand
that ground no more
It seems that I don't care

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye every night

My heart is pounding
yes yes yes
My mind just second guess
My love is so
articulate
But I am such a mess

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye
it's all that I do

My sheets are tearing
from sleeping in too long
from sleeping in too long with you

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

my kind of evening...


Tocmai ce-am iesit din cada. Abia mi-am spalat parul si peste tot, in jurul meu miroase a citrice. E un aer exotic si lenes, care ma imbie ushor-ushor la atipeala si vise frumoase. La tv nimic interesant... pe antena, aceeasi obosita de emisiune “din dragoste” si acelasi obosit de moderator, mircea radu… iar la brancu, pe antena 2 – "azi sylvia, ieri asia" (cine-o mai fi si asta!?). mai sunt 26 de minute pana incepe “in gura presei” (intr-adevar ceva ce urmaresc cu mare placere).
Am parcurs lungul drum al amiezii inspre somnul de seara prin redactie, prin montaj... a fost al naibii de frig azi… iar acum, ma regasesc tolanita in pat, printre creme de par si sticlutze de oja, prefacandu-ma teribil de obosita. mai sunt 7 minute pana incepe mircea badea...
Emily Loizeau se aude undeva in surdina… si nu pot sa nu ma las "completly touched" de vocea ei superba.
Cateva lumanari aprinse si inca vreo trei miresme diferite. Asa de mult imi place sa le combin intre ele, ca de fiecare data sa rezulte o alta combinatie ametitoare si "inedita". Ceaiul, evident de vanilie… si betisoarele parfumate cu opium. Ma intreb cate mai suporta nasul asta al meu?!!... aud in continuare aceeasi voce care-mi vorbeste despre o iubire mare, despre un el care exista la celalalt capat al lumii, despre o ea care il asteapta… niste ganduri si sentimente care nu ar avea nevoie de spectatori si ascultatori… "sur la rivière il pleut de l'or, entre mes bras je serre ton corps. tu es là... a l'autre bout du monde..."

my personal 7 wonders!!!

Fiecare om are tabieturile lui, preferintzele lui... si de ce nu, locurile pe care le iubeste?!
So why can't I have my 7 personal wonders?
Imi plac multe lucruri, desi cineva imi spunea odata ca urasc atat de multe lucruri si iubesc atat de putine...
Iata si lista cu cele 7 minuni "ale mele":
1. tratoria il calcio, pentru pennele sicilene exceptionale si pentru profiterolul cu inghetata (damn... deja salivez) si cofetaria maria din baneasa (undeva intre nae caranfil si aurel vlaicu), fac cele mai bune tarte cu fructe pe care le-am mancat vreodata. aaaaaaa.... si agapitos (cele mai tari cookies :D)
2. magazinele cu haine, cele cu produse de aromoterapie si obiecte vechi (anticariatele, magazinele de antichitati cu ceasuri vechi, tot felul de obiecte de decor si statuete aborigene)
3. marea (n-as putea sa aleg exact o statiune anume, tot ce stiu este ca am o pasiune nestavilita pentru mare)
4. cismigiul (e superb pe alocuri... pe aleea scriitorilor, pe langa lac, in centrul parcului, unde, atunci cand eram mica dadeam de mancare porumbeilor)
5. patul meu... (atunci cand ma bag seara in el, dupa o zi de munca sau ma trezesc sambata dimineatza si mai lenevesc vreo 2-3 ore)
6. opera romana si teatrul national (sa-l mai prind pe iures in vreo piesa de teatru sau sa mai vad odata "flautul fermencat" la opera)
7. timisoara (candva imi doream sa ma mut acolo)... si sibiul (este un oras superb)
Pentru cei ce vor stramba din nas... imi cer scuze ca nu am trecut si plaza in lista mea, chiar daca sunt cateva "chestii" pe acolo dupa care ma dau in vant: cartofii tar-tar si polo de la sr. patata... yummmmmmyyyy... starbucksul (pt caramel frappeurile alea dementiale) si magazinul mango!

childish is my middle name...


Candva… in timpurile prafuite de acum 15-16 ani, pe vremea cand eram “just a kid”, ma tot delectam cu obiceiul de a-mi chema prietenele la mine si a ne testa instinctele de micute cercetase… si supravietuitoare.
Obisnuiam sa asezam cateva maturi, cu “pamatuful” in podea si cozile in sus, in forma unui con, astfel incat sa asternem un cearsaf desupra si finalmente… sa construim un cort.
Il puneam in mijlocul sufrageriei si intram precum alice, in “taramul minunilor”. Acolo, in lumea noastra, toate trei ne faceam planuri. Puneam “tzara la cale”, ne gestionam resursele de biscuiti, acadele care ne colorau limba, saratele si suc.
Organizam tot felul de tactici la care sa recurgem in diverse situatii si povesteam… asa… ca la foc de tabara. Dar nu povesti horror, ci povesti cu si despre baietii pentru care mai facusem cate o pasiune peste zi. Ca, la vremea aceea eram foarte instabile emotional.

Si azi... nu stiu…
Lucrurile sunt cam la fel… numai ca acum nu mai avem un cort sub care sa ne asezam, nu mai avem un cort in care sa intram si sa ne marturisim totul, fara a omite niciun amanunt. Nu mai avem acel loc in care sa ne simtim atat de “safe”… acel loc in care sa fim convinse ca tot ce se spune ramane sub juramantul tacerii.
Acum… suntem mari!
Saptamana trecuta, mirela a fost la ecograf (este insarcinata a doua oara) si a aflat ca o sa aiba o fetita (asa cum am prezis je, mama omida ce sunt)!
Este cam speriata, dar eu sunt terribly happy pentru ea!

angels falling through my head...

butterflies....

Își luase o marjă și-și spusese că a-l trata cu răceala este cea mai bună soluție. Nu credea o clipă că siguranța de sine avea să o părăsească atât de curând. Era mai degrabă mandră și-și spunea că zâmbind și vorbind protocolar nu avea să se trădeze.

Îl privea cum o privea și murea de ciudă că nu știa ce gandește el. Nu se schimbase... Era la fel de frumos cum și-l amintea ea... Era același chip pe care-l căuta zilnic în locurile în care se ducea și pe care nu-l vedea niciodată. O avalanșă de amintiri... vorbe... șoapte... priviri și atingeri!
El... o privea fix, cu pleoapele întredeschise și cu o expresie de-a dreptul stranie. Apoi i-a zâmbit.
S-au așezat amândoi unul lângă celalalt și o vreme au rămas tăcuți, cu atitudinea unora care tocmai au intrat într-o casă, într-o vizită protocolară.

El, privind-o și zâmbind. ea, neștiind prea bine ce să facă, din nou împreună, după atâta timp. Ochii lui o cercetau în tăcere, din creștet până în tălpi și ea s-a gândit că se uită ca la o necunoscută. S-a apropiat și mai mult de ea, ca s-o studieze îndeaproape...
Apoi a privit-o un moment fără să facă nimic altceva. Doar privea... Și-a întins o mână cu palma deschisă și a trecut-o cu blândețe prin părul ei... de câteva ori. Părea atât de liniștit și gesturile lui erau atât de molcome, încât, pentru o clipă, ea s-a temut că nu o mai dorea și că acțiunile lui erau doar reflexul unei dorințe mai vechi, dispărute ireversibil. Poate că, în definitiv, trecuse prea mult!
Ca și cum i-ar fi citit gândurile și ar fi vrut să i le dezmintă, el a cuprins-o în brațe și a sărutat-o! Simplul contact cu limba lui a repercutat în trupul ei și i-a răscolit toate măruntaiele. Un fior teribil i-a străbătut spinarea, iar creierul ei a resimțit o emoție și mai violentă. "El este rațiunea mea de a fi" a gândit ea în clipa aceea. Părea o stupiditate, dar în momentul acela a fost un gând grav, solemn... chiar mai mult... pentru ca în seara aceea, în care ningea, iar el o ținea în brațe și o săruta, chiar ăsta era adevărul, adevărul gol-goluț, el era rațiunea ei de a fi.
De aceea i-a luat o mână și i-a ținut-o nemișcată o clipă, până ce i-a simțit căldura. Parcă fusese ieri... totul. Atât de bine îl știa și atât de viu și de prezent rămăsese în inima și-n pielea ei. Și-a stercurat brațele în jurul capului lui, și-a lipit obrajii în scobitura gâtului... Încerca să-i explice că-l iubește... la fel ca atunci. Dar... cum ea era persoana care nu spune niciodată ce gândește, a oftat și... atat.
După care, știind că nu poate face altceva decât să rămână liniștită, încercând să-și recapete stăpânirea de sine, a rămas nemișcată o vreme, ținandu-l in brațe, agățată de el...

din ciclul: "umblu cu metroul, deci inseamna ca am ajuns rau" sau "sunt saraca, dar ma tratez"

... azi dimineatza imi beam si eu cafeaua linistita si ma conversam pe mess... incercam sa ma trezesc si sa-mi fac curaj s-o iau agale spre munca, nu de alta, dar ma astepta o zi maraton de filmari... infernala, ce mai!
... cum in fiecare dimineatza tv-ul este postat pe national tv, cu sonorul dat in surdina... in timp ce eu ma machiez, ma imbrac si "prind aripi", nu reusesc in ruptul capului sa ignor un material pe care l-au realizat cicoflenderii astia doi de razvanel si danutz.
... topic: "manelistii circula cu metroul" !!!
"Intr-adevar o premiera!" imi zic, razand in barba...
subiectul: interviu costi ionitza, care zicea cam asa:
"vream sa dam un exemplu comunitatii, ca se poate circula si cu metroul!!" (comunitatea stie, fiu al ploii, crede-ma ca e perfect constienta de asta atunci cand sta lipita ca sardeaua in sos tomat intre 30 de odoruri paralizante!!!)
... continuarea stirii: costi si alti 3 manelisti de "top" (nu stiu cum ii cheama, nu-mi "obosesc" memoria cu tot felul de rahaturi inutile, desi ar trebui, ca sa stiu la cine ma refer atunci cand injur) erau la casa ca sa-si cumpere cartele.
...teribil de amuzant: aia de acolo incerca sa le explice ca o cartela are doua calatorii si costi o tinea p-a lui "e dus-intors?" :)).
da... dobitocule e dus-intors, via basarab (cam pe-acolo pe unde ti-ar fi locul) si daca ai plecat din basarab e si musai sa te intorci tot acolo, altfel nu mai e valabila cartela!
mi-e silaaaaa...
e cartela de doua calatorii, sconcsule, nu dus-intors... tu care circuli numai cu bmw-ul si cu avionul la amsterdam (ca sa faci baieram)...(n.r: mi s-au inclestat maxilarele de greatza cand am auzit ca ai o piesa inclusa pe albumul de anul viitor "Cafe Del Mar") Doamne iarta-ma! sper sa fie doar o gluma macabra... sinistra, ce-i drept! dar, macar sa fie gluma!
... sa revenim...
continuarea reportajului: intra astia 4 magi in metrou si s-apuca sa cante (murir-ar cu rimsky korsakov in ureche, cu "flight of the bumble bee", pusa pe repeat... cred ca ar fi mai rau decat picatura chinezeasca pentru ei)
trebuie sa redau intocmai versurile pe care le cantau distinshii cantautori... cantaurari, ma rog:
"de ma vedetzi la metrou, nu-nseamna c-am ajuns rau,
cu bmw-ul stau in trafic, cu metrou' e mai practic..."
... de inalta inspiratie n-am ce-i zice, se vede ca le-ati facut pe moment! ce fetze crispate aveau bietii "metroisti" care dupa ce ca se grabeau sa ajunga la munca aia imputzita care le aduce 4,5 milioane pe luna, si se gandeau cu ce sa mai platesca rata la frigider si intretinerea de luna asta, ca ete... vin sarbatorile peste noi si tre' s-avem ceva pe masa... erau obligati sa asculte corul "turturelelor", dar ce zic eu??? corul "ciorilor" branduite cu versace...
sa te fereasca Dumnezeu!
ingropa-s-ar de vii unii pe altii!
si irinel pe proasta de monica columbeanu care cuvanta fara sa gandeasca, pe prima pagina din libertatea de saptamana trecuta: "pot fi oricand din nou saraca, sa circul cu metroul!"
manca-v-ar moliile cu mutatii genetice, saracilor cu duhul!!!
niciun cheers pentru voi... die, bitches! astept al patrulea reich, in care sa fie gazati toti prostii si manelistii!

I've got the snowboard under my feet, I can fly so high, I can fall so deep...

Guano Apes - Lords...
Este relativ tarziu… dar asta nu ar fi nimic daca nu mi s-ar plimba atatea ganduri tembele prin cap!
Buna seara! Numele meu este mirela si sunt dependenta de “probleme”… de trairi interioare care nu-mi dau pace…
Tu?
Cum esti?
Ti-e bine? Mie… da si nu prea!
Ieri am fost ocupata.
Azi am fost vesela!
Acum… sunt oarecum indiscreta si incorecta. Ihim… cu mine!
Sunt beata de stres si de nervi!
In curand o sa fac rost de un acvariu si o sa strang toti pestii. Pestii astia indecisi si “luatzi de val” ca mine, pestii astia care ii incurca si pe altii!
Cand eram mica, am avut cativa si au murit in trei zile! Probabil ca nu le-am dat sa manance sau nu am facut-o cum trebuie! Si-acum imi fac mea culpa!
De parca as fi in stare sa am grija vreodata de ceva…
Si acum le-as face la fel... I-as strange intr-un acvariu si i-as omori pe totzi, nu i-as hrani. I-as lasa sa moara de foame... sa-i vad cum se chinuie!
...dar, sa revenim:
De parca as fi in stare sa am grija vreodata de ceva…
Daca nu pierd, stric. Daca nu stric, distrug. Daca nu distrug, ranesc!
Daca nu ranesc, omor! Si daca nu omor… in fine, gasesc eu ce sa fac!
Buna seara! Numele meu este mirela si fac abuz de bunatatea altora… "stricandu-le" si lor viatza!

i'm in the mood for christmas...

Susanne Manning - Santa Baby

hey, don't honk... i'm criticizing myself in here! :)


Daca ar fi sa ma definesc printr-o singura virtute, n-as sti pe care sa o aleg. Insa, niciunul dintre “talentele” mele, fie ele multe sau putine… nu ar putea concura in ruptul capului cu cel mai mare defect al meu, cu pacatul meu primar si principal… pe care nu m-as sfii niciodata sa-l recunosc: sunt mandra. Sau poate ca, mai degraba as folosi termenul “trufasha”. Fara motiv si circumstantze sunt o persoana imposibil de mandra.
Atat de din-cale-afara si exagerat de mandra, incat acestei mici slabiciuni, ii datorez cea mai mare parte din puterea mea de a face anumite lucruri… pe care (in mod evident) altfel nu le-as face.
Cred si acum ca mandria se afla undeva la baza sau originea tariei si ambitiei mele si cateodata ma elibereaza de zbuciumuri “atat de interioare” precum vanitatea sau invidia, dar tot ea (mandria) mi-a adus cea mai mare parte dintre deceptii, necazuri, esecuri si proaste decizii.
Mereu am spus ca nu se poate sa existe durere mai cumplita decat cea incercata de o persoana mandra cazand.
Sau durere mai mare ca atunci (sau cel putin nu stiu eu) cand o astfel de persoana ajunge la concluzia ca deciziile ei “trufase” nu-i aduc nimic bun.
Evident, vorbesc la modul general, dar ma refer in special la mine.
Deocamdata, aici, ma aflu –EU – care astept mereu ceva mai mult de la mine si iau mereu decizii tinand cont de altii, dar cu o trufie de multe ori dezarmanta. Ce-i drept, taria de caracter in a lua decizii o am in sange. Doar am mandria sa ma ajute.
Dar apoi... stau precum batrana aia care-si asteapta in batatura iubitul soldat de care nu mai stie nimic 60 de ani, de pe vremea razboiului si se uita in zare asteptandu-l si intrebandu-se: “Cum ar fi fost daca….”
Umilita de propriile-mi decizii, ma laud cu faptul ca nu am regretat niciodata nimic din ceea ce am facut. Dar aici, lucrurile se bat cap in cap si se impletesc cumva paradoxal!
Ei bine… mda. Recunosc. Guilty as charge: de multe ori iau decizii stupide, si apoi ma gandesc la ce ar fi putut sa fie daca nu as fi luat o anumita decizie, insa in continuare nu regret nimic.
Intelege cineva ceva? Ca la mine e cam ambiguu…
Totusi, ideea trebuia sa fie mai simpla de-atat. M-am saturat sa despic firu-n patru, sa complic lucrurile si sa iau decizii care sa ma puna mereu intr-o "lumina buna"!
Asdar, m-am decis sa “concediez” trufia! O s-o reangajez doar atunci cand simt ca am nevoie de ea. In zile speciale!
O sa renunt si la zambetele pe care le afisez destul de des, alea mai false decat sarutul lui iuda si nu o sa mai strig cu buzele stranse si dintii incleshtati pana ma dor falcile si fara sa mi se clinteasca un singur muschi al fetzei.
Fac un pact cu mine insami: o sa fiu mai "EU"!

let's waste time chasing cars, around our heads...

Snow Patrol - Chas...
abia astept sa ninga... cred ca este primul an in care imi doresc teribil sa ninga! mai nou, am o facut o pasiune pentru fulgii de zapada! those little perfect snowflakes...
abia astept sa impodobesc bradul... se vede clar ca astept cu ardoare craciunul, ca ascult colinde inca din noiembrie!
sa ma plimb prin centru seara cand e frig , incotoshmanata cu manushi si fular si sa vad tot orasul luminat si suprapopulat. (daaaaa... suprapopulat)... forfota si galagie!
:)
well, if i lay here, if i just lay here... would you lie with me and just forget the world?

a weekend beautifully spent...

sau... cel mai productiv weekend dintre ultimele 9, 10... :)
Dupa cum spuneam... chiar am stat cocotzata in varful patului ca o closhca uitandu-ma la filme! Asadar...

The Mist (2007)

Dupa o furtuna violenta care ataca orasul Maine, un nor de ceatza invaluie toata regiunea. Un grup de oameni ramane blocat intr-un supermarket si printre ei si David (un pictor, de curand mutat in oras) si fiul lui de 5 ani. La scurt timp, ei descopera ca in ceatza se ascund niste creaturi ciudate (in special ganganii: paianjeni, gandaci si alte buburuze… dar si un fel de pterodactili si ciudatzenii cu tentacule) care, in urma unui experiment al armatei au intrat pe o poatra din alta dimensiune.
Curand incepe iadul pe pamant si supravietuitorii din supermarket se impart in doua tabere: una, condusa de o nebuna care propovaduieste cuvandul lui Dzeu si ii convinge si pe ceilalti ca a venit apocalipsa si ca trebuie sa ofere ofranda creaturilor, cate un om pe zi… si cealalta, cu David in frunte, care vrea sa iasa din supermarket, sa gaseasca o masina si s-o taie din oras.
E un film clasic Stephen King, cu un final la fel de tipic lui. David impreuna cu baietelul lui, o profesoara si un cuplu de batrani, reusesc sa gaseasca o masina… insa, cand ajung la iesirea din oras descopera ca toti sunt morti si ca dincolo de ceatza nu mai este nimic. In departare se aud tot felul de sunete terifiante care anunta apropierea creaturilor, astfel ca David isi ia pistolul in care mai avea 4 gloantze, isi impusca fiul, profesoara, pe cei 2 batrani si el iese din masina in asteptarea creaturilor. Din fericire sau din pacate, in maxim 30 de secunde nu apar creaturile ci tancurile armatei, care reusisera sa distruga “gandacioii” si veneau in cautare de supravietuitori! Cool :D, isn’t it?

Din acelasi registru, recomand "Dreamcatcher" (tot dupa un scenariu de Stephen King), a aparut prin 2003 si e mult mai misto si "The Reaping", de anul asta, cu Hilary Swank!

me and my fetish for vampires...

in sfarsit a aparut "30 days of night" si in varianta dvd rip. :)

Barrow, un oras izolat din Alaska este inundat in intuneric o luna pe an (cand soarele trece dincolo de orizont si nu mai poate fi vazut). Dupa ce dispare si ultima raza de soare, orasul este atacat de o haita insetata de vampiri (ultimii din “breasla” lor) hotarati sa distruga fiecare vietuitor. Eben si Stela (seriful si fosta lui iubita, care ramane blocata in oras) incearca sa apere locuitorii orasului, cu pretul vietii.
Pentru un film cu vampiri (ca astea-s destul de cliseeice), “30 days of noght” are o regie decenta si un scenariu bun. Too bad, ca la final, Josh Hartnet “the cutest boy in town”, trebuie sa-si introduca cu o siringa sange infectat de la prietenul lui (pentru a se transforma in vampir)… ca sa sa-l poata dobori pe “vampirul sef”. Drept urmare, in a 30-a “zi de noapte”, cum se intampla intotdeauna si cand lupta se termina si el castiga… apare soarele si-l prajeste in bratele iubitei lui!
Recomandari, din acelasi registru (numai ca-s cu zombies): "Resident Evil: Extinction" si "28 weeks later" (care e foarte tare)

drug addicts movies...

“Broken” (2006)*********************“Candy” (2006)
Regia: Alan White ********************Regia: Neil Armfield
Cu: Heather Graham******************Cu: Heath Ledger
Jeremy Sisto ************************Abbie Cornish

Hope (o tanara oaspatarita intr-un bar de noapte, al carei vis este sa ajunga intr-o buna zi cantareata) si Will (un tip dependent de heroina) se cunosc si se indragostesc… unul de celalalt, evident!
Relatia lor devine nociva cand Hope i se alatura in lui Will in dorinta de a fi cu el "la bine si la rau" si intr-ale dependentzei de droguri… si astfel, ajunge sa-si vanda trupul pentru cateva grame de heroina. (ce nume aveau si astia: Hope = sperantza si Will = vointza)
Cand realizeaza ca este la un pas de distrugere, Hope il paraseste. Insa, povestea nu se termina aici, pentru ca Will este dispus sa o castige inapoi cu orice pret. O drama tare misto (nush de ce, dar ma dau in vant dupa filmele cu drug addicts), filmata mega-genial... oricum, Alan White e chiar tare (sunt cateva gross-planuri de-ti taie rasuflarea)... Mi-a adus aminte de “Candy", ala cu Heath Ledger, (care e mult mai reusit, mult mai emotionant… are si versuri din e.e cummings... heath ledger care e frumos de pica; ca sa nu mai zic de scena filmata in roata si detaliile alea pe ton vinetziu, cand isi baga ei siringa in vena... uuuuu... creepy!)

Happy Fuckin' Birthday, my dear country!!!

Cineva ma intreba ieri ce planuri de viitor am…
Fuck… damn… parca m-a lovit ceva! Ce planuri de viitor am? La intrebarea asta nu m-am asteptat!
In urma cu vreo 3 luni, “shefa” ne-a pus pe fiecare dintre noi sa ne facem o lista in care se ne scriem planurile de viitor si asteptarile pe care le avem de la noi, pe plan profesional. Evident ca, din 20 si ceva de persoane, am fost singura care s-a "fofilat" de fiecare data cand trebuia sa predam foicica frumos impaturita si asezata cumintzel intr-un plic sigilat, cu numele nostru pe el!
Nimeni nu credea ca nu am niciun plan sau nu intelegea de ce nu am niciun plan. Me… the planless girl! Dar, intr-un final am scapat. Celelalte plicuri s-au citit si probabil, de-al meu s-a uitat!
In general, planurile mele-s pe-o perioada scurta. Adica ating maxim ziua de maine… Sau, hai sa zicem - saptamana viitoare! Nu-s nici genul de “je m’en fiche”-ista si tind sa cred ca nu-s nici vreun spirit boem. Dar in privintza asta... sunt cam flower power!
Asadar, m-am decis ca, in dimineatza zilei de sambata, 1 dec, o zi importanta pt romani (bullshit) si o zi in care cel mai mare plan al meu este sa stau cocotzata ca o closhca in varful patului, sa ma uit la filme, sa mananc numai E-uri si sa beau cafele, ceaiuri si pepsi… sa-mi fac un fel de “what to do list”.
Sper sa nu fiu judecata cum ca n-as avea asteptari prea mari sau teluri prea inalte (*a se lua in considerare lista e facuta pe moment)!
1. intr-una din zile ma voi trezi mega odihnita si cu mega chef de curatenie. O sa fac curat “luna” in camera mea si nu o sa mai arate ca un camp de lupa niciodata!
2. intr-o perioada cat mai scurta de timp (aproximativ 2 luni) o sa ma duc naibii sa dau examenul pt permisul ala de conducere (chit ca nu-l iau!), dar o sa iau vacantza si o sa am timp de invatat!
3. sa devin bogata si sa imi iau cate o geanta balenciaga pe saptamana, rochie prada si pantofi manolo blanik, (ce superficial!!!) sa-mi “restaurez” freza in fiecare zi… si a invat sa merg prin plaza… cu stil, normal. anyway, sa devin bogata planuiesc big time.
4. daca pica planul 3, mi-as dori sa devin nevasta de ambasador prin maldive sau mauritius! cica pe un job de asemenea angajament primesti jumate din leafa sotului, without complainings! Cool, isn’t it?
5. daca pica si planul 4, voi emigra… motive s-o fac sunt cu duiumul: traficul, birocratia, coruptia, mizeria, cershetorii, maidanezii, poluarea, jobul, preturile, tiganii (sa ma ia naiba, nu am nici prejudecati si nu fac nici stereotipie, dar nu-i mai suport)… ca sa nu mai zic de mentalitatile astea de rahat ghidate dupa ce se scrie in ziare, ce se spune la stiri sau ce se spune-n scriptura! (c’mmon people cat timp o sa va mai complaceti in postura de “consumatori” a ceea ce va este bagat pe gat. Reveniti-va, oameni buni!) Si ma opresc aici, ca n-as mai termina nici maine! De pilda… sa emigrez in portugalia, ca-s taxiurile mult mai ieftine, mancarea mult mai buna, tzoalele-s mereu la reduceri si oamenii de 10 ori mai relaxati!
6. sa trec peste depresia pe care mi-o provoaca “pupincurismul” atat de molipsitor, pe scara larga si in randul oamenilor care-si spun ca au un coeficient de inteligentza ridicat! pe naiba… impuscatzi-va, fratilor!
7. si... ca sa revin tot la comunitatea in care traiesc, a badaranilor si-a “tzaranoilor de clasa”, desi asta nu mai depinde de mine (deci nu se poate incarda la categoria planuri), ce-avetzi fratzilor cu femeile “Dove” (alea din reclama) ?
multi oameni sunt labili, slabi psihic si s-au saturat sa auda remarci stupide legate de greutate (“mama cata curu’ are!”), de glumele voastre cu politisti si de bancurile cu blonde!
Dati-le dracului de tipologii, ca nu dupa ele traim! Nu mai faceti atatea teste si calcule, ca nu voi decideti limitele avizate! N-o sa moara nimeni de colesterol si atata timp cat incapem pe usha, intram in jeansi si nu lasam urme pe asfalt, suntem oameni cat de poate de normali (aici ma refer la glumele stupide care se fac pe seama unei prietene de-ale mele!)
Pana la urma, nu cat de mare ai curu’ conteaza!
Si… ca sa va spun drept, nici cu cenzura sau a le spune oamenilor ceea ce vor sa auda nu-s de acord… dar macar, aveti bunul simtz si menajati oamenii de cometariile vostre stupide pe considerente fizice, ca mama natura nu a creat numai venere si adonishi (asa, ca voi!)!
Pana la urma dati-o dracului de perceptie publica (care este din ce in ce mai deformata), ca prima valoare a clasamentului acestei tazari de rahat (care azi se sarbatoreste), nu e cifra de pe cantar, meseria sau culoarea cu care-ti vopsesti parul! Get real!
Ganditi-va numai la cate mega complexe dezvolati (pai… Maria a mea a stat inchisa in casa 5 ani, ca-i spuneati voi ca e cat “vaca”… rushine! Voi ati fortat-o sa plece, ca ea nu-i nici dusa cu pluta si nici paranoica!)
Si daca mai aud vreun speech dintr-ala de cacat, de genul: “important e cum te simti tu cu tine insati”, jur ca ma impusc (dupa ce va omor pe toti)… ca unii s-ar simti foarte bine cu ei insisi, problema este ca nu sunt lasati!
Ete alt motiv ca sa emigrez!
Dar, sa revin la planurile mele… ca aici situatia orcium nu se schimba!
8. rewind… gata mi-am revenit!
pana la vara sa-mi iau un mini cooper s (roshu) sau un new beetle (galben), daca se poate sa fie decapotabil, cu atat mai bine! (dar treaba asta e conditionata de punctul 2)
9. sa locuiesc intr-o casa de piatra si sticla, asezata cu fatza spre mare (ca-n filmul ala “house of glass”), undeva pe un fiord, in norvegia… parca ma si vad cum stau intinsa pe veranda, beau un mojito si ascult etta james, nancy wilson, billie holiday sau sarah vaughan…
10. in cazul in care pica punctul 9, planuiesc sa am o casa de culoare galbena, cu vreo 5 camere, o gradina imensa, o plantatie de coffee (sau marijuana, ma mai gandesc), cativa bananieri si cocotieri si sa-mi alerge copiii de nebuni printre printre caini si pisici! Evident, undeva pe malul marii, intr-o tzara democrata!
Acum, daca stau bine sa ma gandesc, chiar aveam ce sa scriu pe lista aia cu “tzleuri” si “asteptari”! Fuck… ce fraiera sunt!
Aaaaaa… off the topic… pt cei ce vor sa-mi posteze discutii personale de pe mess, DON’T FORGET: I HAVE THE ULTIMATE POWER TO DELETE THEM :D
Cheers, Caesar!

31 decembrie 2007

we need a resolution...

bun... am si eu o intrebare?
care-i treaba cu rezolutiile in ajun de an nou?
de ce naiba nu se gandesc oamenii la ceea ce ar trebui sa schimbe in viatza lor, pe 27 iulie? sau pe 10 martie?
de ce trebuie mereu sa astepte 31 decembrie ca sa faca asta?
ok... ca sa fiu in "randul lumii", iata si lista mea:

1. nu o sa-mi schimb nicidecum obiceiurile proaste!
(prin asta se intelege: dormitul pana tarziu, pierdut timpul aiurea, lasat totul pe ultima suta de metri, baut cola la greu etc)
2. nu o sa economisesc bani! (pt ca nu pot, nu de alta... si la o adica, de ce i-as economisi?)
3. nu o sa mai fiu atat de amabila si dragalasha tot timpul...
4. o sa raman la fel de flexibila si nehotarata in decizii...
5. n-o sa ma marit nici anul care vine!
6. o sa raman la fel de sincera si o sa-mi exprim intotdeauna ideile, fara sa ma cenzurez sau sa ma prefac...
7. o sa fac in continuare doar ceea ce simt!
8. o sa-mi iau permis si mashina! (cred ca asta e cea mai tare!)
9. o sa-mi petrec mai mult timp cu prietenele mele si cu persoanele dragi...
10. o sa-mi gasesc un hobby care sa ma stimuleze (lunile trecute ma gandeam la niste cursuri de dans... de ce nu?)
Well... what's your top 3, or 5, or 10 resolutions???

28 decembrie 2007

maybe all men are a drug. sometimes they bring you down and sometimes, they get you so high!

Tot timpul am crezut ca oamenii mint de frica sa nu ii iubesti asa cum sunt ei de fapt. Aleg sa minta ca sa se transforme in ceea ce cred ei ca tu ai putea sa iubesti la ei!
Deseori mi-am zis ca nu pot fi chiar atat de rai… de ce sa minta? de ce sa nu fie cum sunt ei?
E imposibil sa nu-i iubeasca cineva asa cum sunt!
Apoi… am observat un lucru, ca toti suntem niste copii mari care mai devreme sau mai tarziu mintim pentru a fi iubiti!

Ziua 1
Ea: Esti fericit cu mine?!
El: Ce-ti veni sa ma intrebi asta?
Ea: Nush… mi-a venit pur si simplu… Raspunde-mi, te rog!
El: Ce-ai patit? S-a intamplat ceva?
Ea: Nu… raspunde-mi odata! Te fac fericit?
El: Nu stiu…
Ea: Nu stii?
El: … Adica… depinde ce intelegi prin asta!
Ea: Da... dar in felul in care intelegi tu fericirea, esti fericit cu mine?
El: Cateodata da….
Ea: … si cateodata, nu?
El: Nu stiu… cum sa-ti raspund… Nu vreau altceva, daca la asta te referi!
Ea: Nu la asta ma refer… Sunt trista…
El: De ce?
Ea: Nu stiu… pur si simplu fara motiv…
El: Dar tu… ? Esti fericita cu mine?
Ea: Nu stiu… nu cred!
El (zambind): Nici macar nu ai stat pe ganduri…
Ea (rasufland greoi): Nu… nu sunt fericita cu tine!
El: Cat de convinsa esti!!?
Ea: Da... sunt!
El: De ce nu esti fericita?
Ea: Nu stiu…
El: De ce nu esti fericita cu mine?
Ea: Ti-am zis… nu stiu! Poate ca e vina mea.
El: Da… e vina ta!
Ea: Poate ca ai si tu o parte din vina…
El: Mda… ce-ar trebui sa fac ca sa fii tu fericita?
Ea: Nu trebuie neparat sa faci ceva…
El: Si atunci de ce nu esti? Suntem impreuna, nu? Nu e suficient?
Ea: Nu!
El: Fericirea ta depinde de mine?
Tacere timp de 5 min…
Ea: Stii? Cineva mi-a spus odata ca poate sa ma faca fericita…
El (nervos): Asa… si?
Ea: Si… i-am ras in nas. I-am zambit si i-am spus ca fericirea mea nu depinde decat de mine!
El: Nu vad legatura...
Ea: Acum pun aceasta convingere a mea sub semnul indoielii! Daca fericirea mea depinde de altcineva?
El: Nu stiu. Crezi ca altcineva te-ar putea face fericita?
Ea: Altcineva?
El: Da… alt barbat?
Ea: Nu stiu ce sa spun…
El: Cum ar trebui sa fie ca sa fii fercita?
Ea (tace)
El: Sa te iau in brate si sa te sarut in mijlocul intersectiei?
Ea: Cateodata…
El: Sa ne tavalim prin zapada si sa ne batem cu bulgari?
Ea: Si… asta!
El: Sa iti spun in fiecare zi ca te iubesc?
Ea: Nu neaparat!
El: Sa-ti trimit zilnic buchete de flori?
Ea: Nu-mi plac florile!
El: Sa ne casatorim maine?
Ea: Nu vreau sa ma casatoresc!
El: Atunci?
Ea: Sa ma faci sa rad cu gura pana la urechi!
El: Nu sunt bun la spus bancuri…
Ea: Nu la asta ma refeream… De ce esti ironic?
El: Dar?
Ea: Sa ma faci sa rad in fiecare moment in care sunt cu tine.
El: Dar ne intelegem bine, radem, glumim… ne iubim!
Ea: Nu intelegi nimic!
El: Pentru ca tu nu stii ce vrei…
Ea: Ba stiu ce vreau. Vreau sa fiu fericita! Sa rad in fiecare zi! Nu mai vreau sa fiu trista..
El: Acum esti trista…?!
Ea: Foarte trista!
El: Ce pot face ca sa fii fericita?
Ea: Fa-ma sa rad mereu!
El: Si cum pot sa fac asta?
Ea: Nu stiu… tu trebuie sa stii!

Ziua 2
El: Ti-a trecut supararea?
Ea: Nu e ca si cum m-as fi suparat pe o chestie anume si ar fi trebuit sa-mi treaca...
El: Dar?
Ea: E mult mai complex de atat!
El: Bine... Spune-mi...
Ea: Nu am ce sa-ti spun!
El: Vorbeste cu mine...
Ea: Nu vreau sa vorbesc despre asta!
El: Tu niciodata nu vrei sa vorbim...
Ea: Asta... pentru ca nu se rezolva nimic, niciodata!
El: Cum vrei sa te inteleg daca nu comunici cu mine?
Ea: Nu am ce sa comunic..
El: Nu comunicarea era cheia?
Ea: Nu... Asta era inventata ca sa se vada cartile de terapie de cuplu si ca sa aiba si terapeutii ce manca...
El: Atunci... o lasam asa...
Ea: Cum?
El: Asa... in pom!
Ea: Bine! Pa!

Ziua 3
Ea (razand): E stupid! Nu ai dreptate!
El: Bine... bine... dar ce ai avut ieri si alaltaieri?
Ea: Nu stiu! Eram trista si nefericita!
El: Si acum? Mai esti?
Ea: Nu stiu...
El: Stii tu vreodata ceva...!!?

27 decembrie 2007

26 decembrie 2007

introducing... sarah kane and the demons of depression

SARAH KANE 1971-1999
La 23 de ani a scris “Blasted”, un omagiu adus canibalismului si violului, piesa ce a starnit un val de proteste si a shocat media.
La 28 de ani, demonii depresiei au pus stapanire pe ea si cu un siret de pantof s-a spanzurat!
Avea depresii teribile si vorbea foarte des despre sinucidere si in martie 1999, dupa o tentativa eshuata de a se sinucide luand 185 de pastile, Sarah Kane este gasita spanzurata intr-un spital din Londra.
Din păcate, la noi nu prea au ajuns informaţii despre viaţa scurtă şi agitată a Sarei Kane. Acest episod din viaţa ei a fost suficient pentru a crea un fel de "alergie la Sarah Kane", care i-a atins din păcate şi pe profesionişti.
Criticii care i-au analizat operele, precum şi mulţi dintre cei care au lucrat cu ea ca regizor sau ca dramaturg, i-au comparat stilul cu "teatrul cruzimii" teoretizat de Artaud. Şi o încercare de exorcizare a propriilor coşmaruri, a "iadului interior", cum singură îl numea.
Sarah Kane este poate cea mai elogiata si, totodata, cea mai hulita autoare britanica a contemporaneitatii. Facand parte din rasa complicata a autorilor "damnati", traindu-si egal obsesiile si angoasele in viata si in opera, Sarah Kane scrie o dramaturgie violenta, a situatiilor ultime si a relatiilor-limita.
In 2004, piesele Sarei Cane au patruns si in Romania, la Gala Uniter, fapt ce a stârnit un val de proteste, demisii şi discuţii. Lumea teatrului romanesc s-a declarat pe alocuri "socata".
Ulitma ei piesa ” 4:48 Psychosis” dezvaluie povestea trista a unei femei inteligente, sensibile, care isi duce zbuciumata existenta in decorul tern al unui spatiu de spital. Condamnata sa traiasca printre perfuzoare, seringi si medicamente, scarbita de doctori dar, mai ales, de mimetismul devenit sadic si de dureroasa indolenta a acestora, eroina cauta cu orice pret un mijloc de evadare. Parasita de prieteni si cu o perpetua suferinta in suflet pricinuita de despartirea de iubit, femeia percepe moartea ca fiind unica solutie salvatoare. "Sunt un esec total ca om. Sunt vinovata si acum trebuie sa platesc. Nu vreau sa mor, dar nu mai pot sa traiesc. Mintea mea este si subiectul si predicatul. Am obosit de atata viata"!
Piesa s-a pus in scena dupa moartea ei, deoarece la putin timp dupa ce a terminat de scris scenariul acestei piese Sarah s-a sinucis.
In ultimul ei interviu spunea: “Sunt pe cale sa termin de scris o piesa cu titlul 4:48 Psychosis in care vorbesc despre o depresie psihotica, dar, in acelasi timp, si despre ceea ce se intampla in sufletul unei persoane atunci cand dispar complet limitele dintre realitate si diverse forme ale imaginatiei. Si dispar atat de bine incat nu se mai poate face diferenta intre viata reala si cea visata. 4:48 poate fi considerata o pierdere a sinelui cufundat intr-o "depresie haotica". “4.48" este sintagma in jurul careia are loc intreaga actiune a piesei, semnificatiile acesteia fiind tragice: "La ora 4.48 ma viziteaza luciditatea. Si, timp de o ora si douazeci de minute, sunt iar in toate mintile. (...) Dupa 4.48 o sa tac pentru totdeauna!".
Din cand in cand, imi place sa ma caut (desi nu ma gasesc niciodata) in piesele Sarei Kane, care imi par ca niste radiografii reale ale tristetii surprinse in toate ipostazele: torment, i-don't-give-a-shit, disperare, angoasa, deznadejde, teribilism si... nimic. Operele ei imi par ca un taifun in care se zbat personaje aflate mereu pe marginea prapastiei si care, desi nici ele nu inteleg de multe ori de ce... sunt nevoite sa sara. Ce ma impresioneaza la Sarah Kane este puterea cu care a reusit sa analizeze lucid nebunia asta de sentimente... si tot lirismul pe care a reusit sa-l extraga din ele.
In piesa "Phaedra´s Love", Sarah scria: "Have you ever thought, thought your heart would break? Wished you could cut open your chest tear it out to stop the pain?" sau "Life´s too long!" sau "Always suspected the world didn´t smell of fresh paint and flower/ smells of piss and human sweat"... iar in "Cleansed" scria: "If you could change one thing in your life what would you change? / My life". Dupa parerea mea... sunt suficiente indicii care sa premediteze sinuciderea ce avea sa vina!
Aici… este “Skin” (un scenariu de film de scurt-metraj) pe care Sarah Kane l-a scris in 1995. Exceptand faptul ca regizorul nu a reusit sa redea intocmai tormentul pe care-l traverseaza personajul Sarei Kane si ca a sarit peste cateva parti esentiale ale scenariului, filmuletzul este de-a dreptul insane, dar si "bestial" in acelasi timp. Povestea unui tanar rasist (skinhead) care se indragosteste de o fata de culoare. Mi-a placut teribil dialogul lor.
Marcia: You never touched a black woman before?
Billy: Only with a baseball bat!
... but you'd better watch it!!! :)


25 decembrie 2007

my christmas... the season of dreams silent retreating

Cand aveam vreo 3, 4 ani aveam o pelerina alba cu floricele roshii de care eram nedespartita… eram indragostita iremediabil.
Imi aduc aminte ca ma imbracam cu ea la orice ocazie. Tanjeam dupa ea, sufeream dupa ea. Nu suportam sa o vad pe umerash, atarnata in shifonier.
Mama era disperata, mi-o ascundea mereu… si daca nu o gaseam, plangeam pana ce biata maica-mea, disperata de urletele mele, o scotea la ivelea!
Pelerina alba mergea peste tot dupa mine, in vacante, la scoala, in vizite, la spital, in locurile de joaca.
Cred ca atunci am fost pentru prima oara cel mai aproape de a realiza ce inseamna sa-ti descoperi contrapartea in ceva... intr-un obiect!
Azi mi-am amintit de toate astea. Stateam cocotzata in mijlocul patului cu o raceala ce ma bantuie de mai bine de o saptamana si priveam un tweety de plush de care sunt teribil de atashata, cel mai vechi dintre totzi tweety mei, caruia deja un picior i s-a descusut si un ochi sta sa-i cada!
M-am ridicat si am prins curajul de a cauta in sertarul meu vechi… cu obiecte de care eram indragostita, dar pe care cu timpul le-am uitat undeva intr-un coltz al casei, iar mama, pentru ca nu le mai foloseam sau purtam, mi le-a depozitat intr-un sertarash.
A fost straniu sa descopar acolo lucruri care nu se mai vad, lucruri pe care le uitasem. La inceput mi-a fost teama sa ma uit la ele, nu am mereu atitudinea potrivita. In cele mai multe cazuri prefer sa ma ascund, dar dupa un timp am prins curaj sa le privesc.
Am gasit niste poze vechi cu mine si cu pelerina alba. Cu familia… cu rudele…
Mi-am amintit de caciulitza mea cu coditze... pentru care am plans atat de mult atunci cand s-a rupt una dintre ele (coditze).
Mi-am adus aminte de bunica mea care a murit anul trecut inainte de craciun. Am crescut cu basme cu printzi si printzese pe care nu le-am mai auzit de atunci si printre creioane colorate.
Am descoperit pe rand lucruri de care intr-o anumita etapa a vietii mele eram dependenta. Nu-mi place nimic din ceea ce provoaca dependentza, de fapt urasc acest cuvant. Acest cuvant care te restrictioneaza atat de mult.
Am realizat ca de-a lungul copilariei si adolescentei mele am fost dependenta de multe lucruri. Incepand de la pelerina alba si pana la relatia mea cu Daniel!
Am gasit un colier din scoici pe care candva il purtam in disperare, chiar daca nu mergea la nimic. Am gasit agenda mea cu poezii scrise in pripa de o adolescenta indragostita, sau cel putzin asa credea ea atunci. Am gasit clasorul meu cu timbre (Doamne cat de ordonata eram… nu haotica, ca acum). Si colectia de carti Dostoievski, cu foile ingalbenite de vreme, la care tineam ca la ochii din cap.
O bucatica de cristal pe care am primit-o odata de la cineva si pe care am purtat-o cu mine ani de-a randul, ca pe-un talisman norocos. Si iconitza cu care dormeam sub perna cand eram copil.
O cutie cu plastilina… vai cat imi placea!!! Oare cum a ajuns aici?… din pacate, in momentul in care am luat un baton de plastilina intre degete s-a facut bucatzi de uscat ce era.
Doua carti de colorat si vreo trei carioci cu varful tocit, despre care nu mai stiu daca-mi apartineau mie sau fratelui meu.
Mereu m-am simtit confortabil in amintirile cu mine copila, ca si cand as fi sarit sotronul peste ani ca sa ajung la mine acum.
Am sarit cu pashi atat de mari incat am senzatia ca am pierdut cateva casute (cu amintiri, prieteni, iubiri ingenue si lucruri) care ma ajutau sa ma identific cu cea de acum ani buni.
M-am dus la mama si am intrebat-o de pelerina alba. Ea a inceput sa rada.
“Iti mai amintesti de ea?” m-a intrebat.
“Da, azi mi-am amintit de ea. Nu stiu de ce… pur si simplu, mi-am amintit azi de ea!” i-am raspuns.
Trecand peste faza de uimire exacerbata mi-a zis: “Nu stiu, imi amintesc ca, la un momendat am dat-o cuiva!”
Nush ce s-a intamplat cu mine, dar am simtit ca-mi dau lacrimile. Pelerina mea... cui sa-i dea pelerina mea alba cu floricele roshii... pe care o iubeam atat de mult!?
Asa eram eu…
Faceam cate o pasiune pentru orice si ma dedicam acelei pasiuni in totalitate. Chiar daca pasiunea sau lucrul pentru care faceam o pasiune nu ma satisfaceau cu nimic, nu ma multumeau... ba chiar ma dezamageau!
Asa fac si acum...
Niciodata nu am inteles de ce sunt asa.
Acum... cred ca sunt mult prea matura ca sa mai fiu dependenta de ceva! ... ca sa mai am pasiuni!
Copilaria mi se pare atat frumoasa... atat de fireasca... la fel ca tot ceea ce este legat de ea.
Un anotimp spre care sa te indrepti neincetat, cu salturi uriashe...
Salvarea pentru orice anemie a fericirii.
Putina confuzie, teama... un strop de tristete si mici regrete, sunt primele senzatii de la care pornesc mereu inspre ceva nou si fresh!
Si incerc sa imi spun de fiecare data cu voce tare ca sa ma aud din talpi pana-n creshtet... si din ratziune pana-n inima: "i did the right choice!"

24 decembrie 2007

me = pissed off... you = hated!

JOACĂ s.
1. joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit, zbânţuitură, zbur-dare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbânţ, zburdă.
2. v. amuzament.
JUCA, joc, vb. I.
1. Refl. A-şi petrece timpul amuzandu-se cu diferite jocuri sau jucării; a se distra.
2. Refl. Fig. A-şi bate joc, a nu da importanţa cuvenită, a nu lua în serios pe cineva sau ceva; a glumi.
- Tranz. (Rar) A-şi bate joc de cineva; a păcăli, a hărţui, a şicana.
- Expr. A juca festa (sau renghiul) cuiva = a face cuiva o farsă, a-l păcăli.
3. Intranz. A interpreta un rol într-o piesă sau într-un film; (despre trupe de teatru) a da o reprezentaţie.
A JUCA, joc
1. tranz. A pune în joc respectând anumite reguli.
2. fig. A expune riscului.
3. fig. (persoane) A induce în eroare (ridiculizând şi recurgând la mijloace necinstite).
A SE JUCA, joc
1. A se deda unui joc.
2. fig. A manifesta lipsă de consideraţie; a nu lua în seamă gravitatea unei situaţii.
3. cu focul
- a se expune în mod imprudent unui pericol
- a neglija gravitatea unei chestiuni sau situaţii.

... asta ca să mă conving că încă mai cunosc semnificația cuvântului "joacă", al cărui corescpondent în altă limbă, atât de dragă nouă... este "fun" (cuvânt care mai degrabă ar însemna "distracție", de aceea și atât de ușor de confundat cu "joacă")!

20 decembrie 2007

a short review...

ta-na-nam-tam-tam... am luat concediu!!!! pana pe 7 ianuarie!
maine ne intalnim cu totii la redactie, sub brad, sa vedem ce ne-a adus "moshul". sper sa fie o crema farmec pentru ten gras...
maine seara, petrecerea antenelor: in fratelli! (abia astept)
mai sunt 5 zile pana la craciun! :)
cheers!

my lips are bleeding from kissing you goodbye every night...

Sondre Lerche - My...

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye every night

My sheets are tearing
from sleeping in too long
from sleeping in too long with you

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My head is where
it's always been
if only I knew where

My feet can't stand
that ground no more
It seems that I don't care

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye every night

My heart is pounding
yes yes yes
My mind just second guess
My love is so
articulate
But I am such a mess

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

My lips are bleeding
from kissing you goodbye
from kissing you goodbye
it's all that I do

My sheets are tearing
from sleeping in too long
from sleeping in too long with you

My hands are shaking
from carrying this torch
from carrying this torch for you

18 decembrie 2007

my kind of evening...


Tocmai ce-am iesit din cada. Abia mi-am spalat parul si peste tot, in jurul meu miroase a citrice. E un aer exotic si lenes, care ma imbie ushor-ushor la atipeala si vise frumoase. La tv nimic interesant... pe antena, aceeasi obosita de emisiune “din dragoste” si acelasi obosit de moderator, mircea radu… iar la brancu, pe antena 2 – "azi sylvia, ieri asia" (cine-o mai fi si asta!?). mai sunt 26 de minute pana incepe “in gura presei” (intr-adevar ceva ce urmaresc cu mare placere).
Am parcurs lungul drum al amiezii inspre somnul de seara prin redactie, prin montaj... a fost al naibii de frig azi… iar acum, ma regasesc tolanita in pat, printre creme de par si sticlutze de oja, prefacandu-ma teribil de obosita. mai sunt 7 minute pana incepe mircea badea...
Emily Loizeau se aude undeva in surdina… si nu pot sa nu ma las "completly touched" de vocea ei superba.
Cateva lumanari aprinse si inca vreo trei miresme diferite. Asa de mult imi place sa le combin intre ele, ca de fiecare data sa rezulte o alta combinatie ametitoare si "inedita". Ceaiul, evident de vanilie… si betisoarele parfumate cu opium. Ma intreb cate mai suporta nasul asta al meu?!!... aud in continuare aceeasi voce care-mi vorbeste despre o iubire mare, despre un el care exista la celalalt capat al lumii, despre o ea care il asteapta… niste ganduri si sentimente care nu ar avea nevoie de spectatori si ascultatori… "sur la rivière il pleut de l'or, entre mes bras je serre ton corps. tu es là... a l'autre bout du monde..."

17 decembrie 2007

my personal 7 wonders!!!

Fiecare om are tabieturile lui, preferintzele lui... si de ce nu, locurile pe care le iubeste?!
So why can't I have my 7 personal wonders?
Imi plac multe lucruri, desi cineva imi spunea odata ca urasc atat de multe lucruri si iubesc atat de putine...
Iata si lista cu cele 7 minuni "ale mele":
1. tratoria il calcio, pentru pennele sicilene exceptionale si pentru profiterolul cu inghetata (damn... deja salivez) si cofetaria maria din baneasa (undeva intre nae caranfil si aurel vlaicu), fac cele mai bune tarte cu fructe pe care le-am mancat vreodata. aaaaaaa.... si agapitos (cele mai tari cookies :D)
2. magazinele cu haine, cele cu produse de aromoterapie si obiecte vechi (anticariatele, magazinele de antichitati cu ceasuri vechi, tot felul de obiecte de decor si statuete aborigene)
3. marea (n-as putea sa aleg exact o statiune anume, tot ce stiu este ca am o pasiune nestavilita pentru mare)
4. cismigiul (e superb pe alocuri... pe aleea scriitorilor, pe langa lac, in centrul parcului, unde, atunci cand eram mica dadeam de mancare porumbeilor)
5. patul meu... (atunci cand ma bag seara in el, dupa o zi de munca sau ma trezesc sambata dimineatza si mai lenevesc vreo 2-3 ore)
6. opera romana si teatrul national (sa-l mai prind pe iures in vreo piesa de teatru sau sa mai vad odata "flautul fermencat" la opera)
7. timisoara (candva imi doream sa ma mut acolo)... si sibiul (este un oras superb)
Pentru cei ce vor stramba din nas... imi cer scuze ca nu am trecut si plaza in lista mea, chiar daca sunt cateva "chestii" pe acolo dupa care ma dau in vant: cartofii tar-tar si polo de la sr. patata... yummmmmmyyyy... starbucksul (pt caramel frappeurile alea dementiale) si magazinul mango!

16 decembrie 2007

childish is my middle name...


Candva… in timpurile prafuite de acum 15-16 ani, pe vremea cand eram “just a kid”, ma tot delectam cu obiceiul de a-mi chema prietenele la mine si a ne testa instinctele de micute cercetase… si supravietuitoare.
Obisnuiam sa asezam cateva maturi, cu “pamatuful” in podea si cozile in sus, in forma unui con, astfel incat sa asternem un cearsaf desupra si finalmente… sa construim un cort.
Il puneam in mijlocul sufrageriei si intram precum alice, in “taramul minunilor”. Acolo, in lumea noastra, toate trei ne faceam planuri. Puneam “tzara la cale”, ne gestionam resursele de biscuiti, acadele care ne colorau limba, saratele si suc.
Organizam tot felul de tactici la care sa recurgem in diverse situatii si povesteam… asa… ca la foc de tabara. Dar nu povesti horror, ci povesti cu si despre baietii pentru care mai facusem cate o pasiune peste zi. Ca, la vremea aceea eram foarte instabile emotional.

Si azi... nu stiu…
Lucrurile sunt cam la fel… numai ca acum nu mai avem un cort sub care sa ne asezam, nu mai avem un cort in care sa intram si sa ne marturisim totul, fara a omite niciun amanunt. Nu mai avem acel loc in care sa ne simtim atat de “safe”… acel loc in care sa fim convinse ca tot ce se spune ramane sub juramantul tacerii.
Acum… suntem mari!
Saptamana trecuta, mirela a fost la ecograf (este insarcinata a doua oara) si a aflat ca o sa aiba o fetita (asa cum am prezis je, mama omida ce sunt)!
Este cam speriata, dar eu sunt terribly happy pentru ea!

14 decembrie 2007

butterflies....

Își luase o marjă și-și spusese că a-l trata cu răceala este cea mai bună soluție. Nu credea o clipă că siguranța de sine avea să o părăsească atât de curând. Era mai degrabă mandră și-și spunea că zâmbind și vorbind protocolar nu avea să se trădeze.

Îl privea cum o privea și murea de ciudă că nu știa ce gandește el. Nu se schimbase... Era la fel de frumos cum și-l amintea ea... Era același chip pe care-l căuta zilnic în locurile în care se ducea și pe care nu-l vedea niciodată. O avalanșă de amintiri... vorbe... șoapte... priviri și atingeri!
El... o privea fix, cu pleoapele întredeschise și cu o expresie de-a dreptul stranie. Apoi i-a zâmbit.
S-au așezat amândoi unul lângă celalalt și o vreme au rămas tăcuți, cu atitudinea unora care tocmai au intrat într-o casă, într-o vizită protocolară.

El, privind-o și zâmbind. ea, neștiind prea bine ce să facă, din nou împreună, după atâta timp. Ochii lui o cercetau în tăcere, din creștet până în tălpi și ea s-a gândit că se uită ca la o necunoscută. S-a apropiat și mai mult de ea, ca s-o studieze îndeaproape...
Apoi a privit-o un moment fără să facă nimic altceva. Doar privea... Și-a întins o mână cu palma deschisă și a trecut-o cu blândețe prin părul ei... de câteva ori. Părea atât de liniștit și gesturile lui erau atât de molcome, încât, pentru o clipă, ea s-a temut că nu o mai dorea și că acțiunile lui erau doar reflexul unei dorințe mai vechi, dispărute ireversibil. Poate că, în definitiv, trecuse prea mult!
Ca și cum i-ar fi citit gândurile și ar fi vrut să i le dezmintă, el a cuprins-o în brațe și a sărutat-o! Simplul contact cu limba lui a repercutat în trupul ei și i-a răscolit toate măruntaiele. Un fior teribil i-a străbătut spinarea, iar creierul ei a resimțit o emoție și mai violentă. "El este rațiunea mea de a fi" a gândit ea în clipa aceea. Părea o stupiditate, dar în momentul acela a fost un gând grav, solemn... chiar mai mult... pentru ca în seara aceea, în care ningea, iar el o ținea în brațe și o săruta, chiar ăsta era adevărul, adevărul gol-goluț, el era rațiunea ei de a fi.
De aceea i-a luat o mână și i-a ținut-o nemișcată o clipă, până ce i-a simțit căldura. Parcă fusese ieri... totul. Atât de bine îl știa și atât de viu și de prezent rămăsese în inima și-n pielea ei. Și-a stercurat brațele în jurul capului lui, și-a lipit obrajii în scobitura gâtului... Încerca să-i explice că-l iubește... la fel ca atunci. Dar... cum ea era persoana care nu spune niciodată ce gândește, a oftat și... atat.
După care, știind că nu poate face altceva decât să rămână liniștită, încercând să-și recapete stăpânirea de sine, a rămas nemișcată o vreme, ținandu-l in brațe, agățată de el...

10 decembrie 2007

din ciclul: "umblu cu metroul, deci inseamna ca am ajuns rau" sau "sunt saraca, dar ma tratez"

... azi dimineatza imi beam si eu cafeaua linistita si ma conversam pe mess... incercam sa ma trezesc si sa-mi fac curaj s-o iau agale spre munca, nu de alta, dar ma astepta o zi maraton de filmari... infernala, ce mai!
... cum in fiecare dimineatza tv-ul este postat pe national tv, cu sonorul dat in surdina... in timp ce eu ma machiez, ma imbrac si "prind aripi", nu reusesc in ruptul capului sa ignor un material pe care l-au realizat cicoflenderii astia doi de razvanel si danutz.
... topic: "manelistii circula cu metroul" !!!
"Intr-adevar o premiera!" imi zic, razand in barba...
subiectul: interviu costi ionitza, care zicea cam asa:
"vream sa dam un exemplu comunitatii, ca se poate circula si cu metroul!!" (comunitatea stie, fiu al ploii, crede-ma ca e perfect constienta de asta atunci cand sta lipita ca sardeaua in sos tomat intre 30 de odoruri paralizante!!!)
... continuarea stirii: costi si alti 3 manelisti de "top" (nu stiu cum ii cheama, nu-mi "obosesc" memoria cu tot felul de rahaturi inutile, desi ar trebui, ca sa stiu la cine ma refer atunci cand injur) erau la casa ca sa-si cumpere cartele.
...teribil de amuzant: aia de acolo incerca sa le explice ca o cartela are doua calatorii si costi o tinea p-a lui "e dus-intors?" :)).
da... dobitocule e dus-intors, via basarab (cam pe-acolo pe unde ti-ar fi locul) si daca ai plecat din basarab e si musai sa te intorci tot acolo, altfel nu mai e valabila cartela!
mi-e silaaaaa...
e cartela de doua calatorii, sconcsule, nu dus-intors... tu care circuli numai cu bmw-ul si cu avionul la amsterdam (ca sa faci baieram)...(n.r: mi s-au inclestat maxilarele de greatza cand am auzit ca ai o piesa inclusa pe albumul de anul viitor "Cafe Del Mar") Doamne iarta-ma! sper sa fie doar o gluma macabra... sinistra, ce-i drept! dar, macar sa fie gluma!
... sa revenim...
continuarea reportajului: intra astia 4 magi in metrou si s-apuca sa cante (murir-ar cu rimsky korsakov in ureche, cu "flight of the bumble bee", pusa pe repeat... cred ca ar fi mai rau decat picatura chinezeasca pentru ei)
trebuie sa redau intocmai versurile pe care le cantau distinshii cantautori... cantaurari, ma rog:
"de ma vedetzi la metrou, nu-nseamna c-am ajuns rau,
cu bmw-ul stau in trafic, cu metrou' e mai practic..."
... de inalta inspiratie n-am ce-i zice, se vede ca le-ati facut pe moment! ce fetze crispate aveau bietii "metroisti" care dupa ce ca se grabeau sa ajunga la munca aia imputzita care le aduce 4,5 milioane pe luna, si se gandeau cu ce sa mai platesca rata la frigider si intretinerea de luna asta, ca ete... vin sarbatorile peste noi si tre' s-avem ceva pe masa... erau obligati sa asculte corul "turturelelor", dar ce zic eu??? corul "ciorilor" branduite cu versace...
sa te fereasca Dumnezeu!
ingropa-s-ar de vii unii pe altii!
si irinel pe proasta de monica columbeanu care cuvanta fara sa gandeasca, pe prima pagina din libertatea de saptamana trecuta: "pot fi oricand din nou saraca, sa circul cu metroul!"
manca-v-ar moliile cu mutatii genetice, saracilor cu duhul!!!
niciun cheers pentru voi... die, bitches! astept al patrulea reich, in care sa fie gazati toti prostii si manelistii!

9 decembrie 2007

I've got the snowboard under my feet, I can fly so high, I can fall so deep...

Guano Apes - Lords...
Este relativ tarziu… dar asta nu ar fi nimic daca nu mi s-ar plimba atatea ganduri tembele prin cap!
Buna seara! Numele meu este mirela si sunt dependenta de “probleme”… de trairi interioare care nu-mi dau pace…
Tu?
Cum esti?
Ti-e bine? Mie… da si nu prea!
Ieri am fost ocupata.
Azi am fost vesela!
Acum… sunt oarecum indiscreta si incorecta. Ihim… cu mine!
Sunt beata de stres si de nervi!
In curand o sa fac rost de un acvariu si o sa strang toti pestii. Pestii astia indecisi si “luatzi de val” ca mine, pestii astia care ii incurca si pe altii!
Cand eram mica, am avut cativa si au murit in trei zile! Probabil ca nu le-am dat sa manance sau nu am facut-o cum trebuie! Si-acum imi fac mea culpa!
De parca as fi in stare sa am grija vreodata de ceva…
Si acum le-as face la fel... I-as strange intr-un acvariu si i-as omori pe totzi, nu i-as hrani. I-as lasa sa moara de foame... sa-i vad cum se chinuie!
...dar, sa revenim:
De parca as fi in stare sa am grija vreodata de ceva…
Daca nu pierd, stric. Daca nu stric, distrug. Daca nu distrug, ranesc!
Daca nu ranesc, omor! Si daca nu omor… in fine, gasesc eu ce sa fac!
Buna seara! Numele meu este mirela si fac abuz de bunatatea altora… "stricandu-le" si lor viatza!

8 decembrie 2007

i'm in the mood for christmas...

Susanne Manning - Santa Baby

5 decembrie 2007

hey, don't honk... i'm criticizing myself in here! :)


Daca ar fi sa ma definesc printr-o singura virtute, n-as sti pe care sa o aleg. Insa, niciunul dintre “talentele” mele, fie ele multe sau putine… nu ar putea concura in ruptul capului cu cel mai mare defect al meu, cu pacatul meu primar si principal… pe care nu m-as sfii niciodata sa-l recunosc: sunt mandra. Sau poate ca, mai degraba as folosi termenul “trufasha”. Fara motiv si circumstantze sunt o persoana imposibil de mandra.
Atat de din-cale-afara si exagerat de mandra, incat acestei mici slabiciuni, ii datorez cea mai mare parte din puterea mea de a face anumite lucruri… pe care (in mod evident) altfel nu le-as face.
Cred si acum ca mandria se afla undeva la baza sau originea tariei si ambitiei mele si cateodata ma elibereaza de zbuciumuri “atat de interioare” precum vanitatea sau invidia, dar tot ea (mandria) mi-a adus cea mai mare parte dintre deceptii, necazuri, esecuri si proaste decizii.
Mereu am spus ca nu se poate sa existe durere mai cumplita decat cea incercata de o persoana mandra cazand.
Sau durere mai mare ca atunci (sau cel putin nu stiu eu) cand o astfel de persoana ajunge la concluzia ca deciziile ei “trufase” nu-i aduc nimic bun.
Evident, vorbesc la modul general, dar ma refer in special la mine.
Deocamdata, aici, ma aflu –EU – care astept mereu ceva mai mult de la mine si iau mereu decizii tinand cont de altii, dar cu o trufie de multe ori dezarmanta. Ce-i drept, taria de caracter in a lua decizii o am in sange. Doar am mandria sa ma ajute.
Dar apoi... stau precum batrana aia care-si asteapta in batatura iubitul soldat de care nu mai stie nimic 60 de ani, de pe vremea razboiului si se uita in zare asteptandu-l si intrebandu-se: “Cum ar fi fost daca….”
Umilita de propriile-mi decizii, ma laud cu faptul ca nu am regretat niciodata nimic din ceea ce am facut. Dar aici, lucrurile se bat cap in cap si se impletesc cumva paradoxal!
Ei bine… mda. Recunosc. Guilty as charge: de multe ori iau decizii stupide, si apoi ma gandesc la ce ar fi putut sa fie daca nu as fi luat o anumita decizie, insa in continuare nu regret nimic.
Intelege cineva ceva? Ca la mine e cam ambiguu…
Totusi, ideea trebuia sa fie mai simpla de-atat. M-am saturat sa despic firu-n patru, sa complic lucrurile si sa iau decizii care sa ma puna mereu intr-o "lumina buna"!
Asdar, m-am decis sa “concediez” trufia! O s-o reangajez doar atunci cand simt ca am nevoie de ea. In zile speciale!
O sa renunt si la zambetele pe care le afisez destul de des, alea mai false decat sarutul lui iuda si nu o sa mai strig cu buzele stranse si dintii incleshtati pana ma dor falcile si fara sa mi se clinteasca un singur muschi al fetzei.
Fac un pact cu mine insami: o sa fiu mai "EU"!

3 decembrie 2007

let's waste time chasing cars, around our heads...

Snow Patrol - Chas...
abia astept sa ninga... cred ca este primul an in care imi doresc teribil sa ninga! mai nou, am o facut o pasiune pentru fulgii de zapada! those little perfect snowflakes...
abia astept sa impodobesc bradul... se vede clar ca astept cu ardoare craciunul, ca ascult colinde inca din noiembrie!
sa ma plimb prin centru seara cand e frig , incotoshmanata cu manushi si fular si sa vad tot orasul luminat si suprapopulat. (daaaaa... suprapopulat)... forfota si galagie!
:)
well, if i lay here, if i just lay here... would you lie with me and just forget the world?

2 decembrie 2007

a weekend beautifully spent...

sau... cel mai productiv weekend dintre ultimele 9, 10... :)
Dupa cum spuneam... chiar am stat cocotzata in varful patului ca o closhca uitandu-ma la filme! Asadar...

The Mist (2007)

Dupa o furtuna violenta care ataca orasul Maine, un nor de ceatza invaluie toata regiunea. Un grup de oameni ramane blocat intr-un supermarket si printre ei si David (un pictor, de curand mutat in oras) si fiul lui de 5 ani. La scurt timp, ei descopera ca in ceatza se ascund niste creaturi ciudate (in special ganganii: paianjeni, gandaci si alte buburuze… dar si un fel de pterodactili si ciudatzenii cu tentacule) care, in urma unui experiment al armatei au intrat pe o poatra din alta dimensiune.
Curand incepe iadul pe pamant si supravietuitorii din supermarket se impart in doua tabere: una, condusa de o nebuna care propovaduieste cuvandul lui Dzeu si ii convinge si pe ceilalti ca a venit apocalipsa si ca trebuie sa ofere ofranda creaturilor, cate un om pe zi… si cealalta, cu David in frunte, care vrea sa iasa din supermarket, sa gaseasca o masina si s-o taie din oras.
E un film clasic Stephen King, cu un final la fel de tipic lui. David impreuna cu baietelul lui, o profesoara si un cuplu de batrani, reusesc sa gaseasca o masina… insa, cand ajung la iesirea din oras descopera ca toti sunt morti si ca dincolo de ceatza nu mai este nimic. In departare se aud tot felul de sunete terifiante care anunta apropierea creaturilor, astfel ca David isi ia pistolul in care mai avea 4 gloantze, isi impusca fiul, profesoara, pe cei 2 batrani si el iese din masina in asteptarea creaturilor. Din fericire sau din pacate, in maxim 30 de secunde nu apar creaturile ci tancurile armatei, care reusisera sa distruga “gandacioii” si veneau in cautare de supravietuitori! Cool :D, isn’t it?

Din acelasi registru, recomand "Dreamcatcher" (tot dupa un scenariu de Stephen King), a aparut prin 2003 si e mult mai misto si "The Reaping", de anul asta, cu Hilary Swank!

me and my fetish for vampires...

in sfarsit a aparut "30 days of night" si in varianta dvd rip. :)

Barrow, un oras izolat din Alaska este inundat in intuneric o luna pe an (cand soarele trece dincolo de orizont si nu mai poate fi vazut). Dupa ce dispare si ultima raza de soare, orasul este atacat de o haita insetata de vampiri (ultimii din “breasla” lor) hotarati sa distruga fiecare vietuitor. Eben si Stela (seriful si fosta lui iubita, care ramane blocata in oras) incearca sa apere locuitorii orasului, cu pretul vietii.
Pentru un film cu vampiri (ca astea-s destul de cliseeice), “30 days of noght” are o regie decenta si un scenariu bun. Too bad, ca la final, Josh Hartnet “the cutest boy in town”, trebuie sa-si introduca cu o siringa sange infectat de la prietenul lui (pentru a se transforma in vampir)… ca sa sa-l poata dobori pe “vampirul sef”. Drept urmare, in a 30-a “zi de noapte”, cum se intampla intotdeauna si cand lupta se termina si el castiga… apare soarele si-l prajeste in bratele iubitei lui!
Recomandari, din acelasi registru (numai ca-s cu zombies): "Resident Evil: Extinction" si "28 weeks later" (care e foarte tare)

drug addicts movies...

“Broken” (2006)*********************“Candy” (2006)
Regia: Alan White ********************Regia: Neil Armfield
Cu: Heather Graham******************Cu: Heath Ledger
Jeremy Sisto ************************Abbie Cornish

Hope (o tanara oaspatarita intr-un bar de noapte, al carei vis este sa ajunga intr-o buna zi cantareata) si Will (un tip dependent de heroina) se cunosc si se indragostesc… unul de celalalt, evident!
Relatia lor devine nociva cand Hope i se alatura in lui Will in dorinta de a fi cu el "la bine si la rau" si intr-ale dependentzei de droguri… si astfel, ajunge sa-si vanda trupul pentru cateva grame de heroina. (ce nume aveau si astia: Hope = sperantza si Will = vointza)
Cand realizeaza ca este la un pas de distrugere, Hope il paraseste. Insa, povestea nu se termina aici, pentru ca Will este dispus sa o castige inapoi cu orice pret. O drama tare misto (nush de ce, dar ma dau in vant dupa filmele cu drug addicts), filmata mega-genial... oricum, Alan White e chiar tare (sunt cateva gross-planuri de-ti taie rasuflarea)... Mi-a adus aminte de “Candy", ala cu Heath Ledger, (care e mult mai reusit, mult mai emotionant… are si versuri din e.e cummings... heath ledger care e frumos de pica; ca sa nu mai zic de scena filmata in roata si detaliile alea pe ton vinetziu, cand isi baga ei siringa in vena... uuuuu... creepy!)

1 decembrie 2007

Happy Fuckin' Birthday, my dear country!!!

Cineva ma intreba ieri ce planuri de viitor am…
Fuck… damn… parca m-a lovit ceva! Ce planuri de viitor am? La intrebarea asta nu m-am asteptat!
In urma cu vreo 3 luni, “shefa” ne-a pus pe fiecare dintre noi sa ne facem o lista in care se ne scriem planurile de viitor si asteptarile pe care le avem de la noi, pe plan profesional. Evident ca, din 20 si ceva de persoane, am fost singura care s-a "fofilat" de fiecare data cand trebuia sa predam foicica frumos impaturita si asezata cumintzel intr-un plic sigilat, cu numele nostru pe el!
Nimeni nu credea ca nu am niciun plan sau nu intelegea de ce nu am niciun plan. Me… the planless girl! Dar, intr-un final am scapat. Celelalte plicuri s-au citit si probabil, de-al meu s-a uitat!
In general, planurile mele-s pe-o perioada scurta. Adica ating maxim ziua de maine… Sau, hai sa zicem - saptamana viitoare! Nu-s nici genul de “je m’en fiche”-ista si tind sa cred ca nu-s nici vreun spirit boem. Dar in privintza asta... sunt cam flower power!
Asadar, m-am decis ca, in dimineatza zilei de sambata, 1 dec, o zi importanta pt romani (bullshit) si o zi in care cel mai mare plan al meu este sa stau cocotzata ca o closhca in varful patului, sa ma uit la filme, sa mananc numai E-uri si sa beau cafele, ceaiuri si pepsi… sa-mi fac un fel de “what to do list”.
Sper sa nu fiu judecata cum ca n-as avea asteptari prea mari sau teluri prea inalte (*a se lua in considerare lista e facuta pe moment)!
1. intr-una din zile ma voi trezi mega odihnita si cu mega chef de curatenie. O sa fac curat “luna” in camera mea si nu o sa mai arate ca un camp de lupa niciodata!
2. intr-o perioada cat mai scurta de timp (aproximativ 2 luni) o sa ma duc naibii sa dau examenul pt permisul ala de conducere (chit ca nu-l iau!), dar o sa iau vacantza si o sa am timp de invatat!
3. sa devin bogata si sa imi iau cate o geanta balenciaga pe saptamana, rochie prada si pantofi manolo blanik, (ce superficial!!!) sa-mi “restaurez” freza in fiecare zi… si a invat sa merg prin plaza… cu stil, normal. anyway, sa devin bogata planuiesc big time.
4. daca pica planul 3, mi-as dori sa devin nevasta de ambasador prin maldive sau mauritius! cica pe un job de asemenea angajament primesti jumate din leafa sotului, without complainings! Cool, isn’t it?
5. daca pica si planul 4, voi emigra… motive s-o fac sunt cu duiumul: traficul, birocratia, coruptia, mizeria, cershetorii, maidanezii, poluarea, jobul, preturile, tiganii (sa ma ia naiba, nu am nici prejudecati si nu fac nici stereotipie, dar nu-i mai suport)… ca sa nu mai zic de mentalitatile astea de rahat ghidate dupa ce se scrie in ziare, ce se spune la stiri sau ce se spune-n scriptura! (c’mmon people cat timp o sa va mai complaceti in postura de “consumatori” a ceea ce va este bagat pe gat. Reveniti-va, oameni buni!) Si ma opresc aici, ca n-as mai termina nici maine! De pilda… sa emigrez in portugalia, ca-s taxiurile mult mai ieftine, mancarea mult mai buna, tzoalele-s mereu la reduceri si oamenii de 10 ori mai relaxati!
6. sa trec peste depresia pe care mi-o provoaca “pupincurismul” atat de molipsitor, pe scara larga si in randul oamenilor care-si spun ca au un coeficient de inteligentza ridicat! pe naiba… impuscatzi-va, fratilor!
7. si... ca sa revin tot la comunitatea in care traiesc, a badaranilor si-a “tzaranoilor de clasa”, desi asta nu mai depinde de mine (deci nu se poate incarda la categoria planuri), ce-avetzi fratzilor cu femeile “Dove” (alea din reclama) ?
multi oameni sunt labili, slabi psihic si s-au saturat sa auda remarci stupide legate de greutate (“mama cata curu’ are!”), de glumele voastre cu politisti si de bancurile cu blonde!
Dati-le dracului de tipologii, ca nu dupa ele traim! Nu mai faceti atatea teste si calcule, ca nu voi decideti limitele avizate! N-o sa moara nimeni de colesterol si atata timp cat incapem pe usha, intram in jeansi si nu lasam urme pe asfalt, suntem oameni cat de poate de normali (aici ma refer la glumele stupide care se fac pe seama unei prietene de-ale mele!)
Pana la urma, nu cat de mare ai curu’ conteaza!
Si… ca sa va spun drept, nici cu cenzura sau a le spune oamenilor ceea ce vor sa auda nu-s de acord… dar macar, aveti bunul simtz si menajati oamenii de cometariile vostre stupide pe considerente fizice, ca mama natura nu a creat numai venere si adonishi (asa, ca voi!)!
Pana la urma dati-o dracului de perceptie publica (care este din ce in ce mai deformata), ca prima valoare a clasamentului acestei tazari de rahat (care azi se sarbatoreste), nu e cifra de pe cantar, meseria sau culoarea cu care-ti vopsesti parul! Get real!
Ganditi-va numai la cate mega complexe dezvolati (pai… Maria a mea a stat inchisa in casa 5 ani, ca-i spuneati voi ca e cat “vaca”… rushine! Voi ati fortat-o sa plece, ca ea nu-i nici dusa cu pluta si nici paranoica!)
Si daca mai aud vreun speech dintr-ala de cacat, de genul: “important e cum te simti tu cu tine insati”, jur ca ma impusc (dupa ce va omor pe toti)… ca unii s-ar simti foarte bine cu ei insisi, problema este ca nu sunt lasati!
Ete alt motiv ca sa emigrez!
Dar, sa revin la planurile mele… ca aici situatia orcium nu se schimba!
8. rewind… gata mi-am revenit!
pana la vara sa-mi iau un mini cooper s (roshu) sau un new beetle (galben), daca se poate sa fie decapotabil, cu atat mai bine! (dar treaba asta e conditionata de punctul 2)
9. sa locuiesc intr-o casa de piatra si sticla, asezata cu fatza spre mare (ca-n filmul ala “house of glass”), undeva pe un fiord, in norvegia… parca ma si vad cum stau intinsa pe veranda, beau un mojito si ascult etta james, nancy wilson, billie holiday sau sarah vaughan…
10. in cazul in care pica punctul 9, planuiesc sa am o casa de culoare galbena, cu vreo 5 camere, o gradina imensa, o plantatie de coffee (sau marijuana, ma mai gandesc), cativa bananieri si cocotieri si sa-mi alerge copiii de nebuni printre printre caini si pisici! Evident, undeva pe malul marii, intr-o tzara democrata!
Acum, daca stau bine sa ma gandesc, chiar aveam ce sa scriu pe lista aia cu “tzleuri” si “asteptari”! Fuck… ce fraiera sunt!
Aaaaaa… off the topic… pt cei ce vor sa-mi posteze discutii personale de pe mess, DON’T FORGET: I HAVE THE ULTIMATE POWER TO DELETE THEM :D
Cheers, Caesar!
 
powered by Blogger