el desierto...

tac.
dar in tacere mi-e imposibil sa fac fata intrebarilor... celor fara raspuns sau celor cu mai multe raspunsuri.
pentru ca odata puse, intrebarile capata o consistenta si-o dimensiune materiala, iti pun piedici, oprelisti, te trezesc in toiul noptii si te devoreaza incetul cu incetul...
nu mai vad nimic de la geamul ferestrei mele...
doar gutui galbene rostogolindu-se pe trotuar.
una cate una.
nemultumirile mele intepenite-n cana cu ceai vanilat.
si amaraciunile indosariate, asezate cu grija in rafturi... pe ore, pe zile, pe ani.
doua eu, doua existente suprapuse, total diferite.
doua inimi, doua ganduri, doua temeri.
urasc fericirea unora.
iubesc bucuriile altora.
sa ma dedublez? sa ma trimit departe? pe care din mine?


Lhasa de Sela-El Desierto
Vezi mai multe video din Muzica

who do i need? who do i love?



intamplator am gasit casetele audio cu care am crescut.
"alice in tara minunilor" era povestea mea preferata. intrucatva ma regaseam in personajele lui lewis carroll si cateodata aveam senzatia ca iepurele alb, imbracat cu veston si cu palarie pe cap este peste tot.
acum, asemeni lui, ma grabesc tot timpul. sunt mereu in intarziere pentru/la/spre ceva.
incredibil cum, dupa 23 de ani de ratacire a casetei mi-am amintit toate versurile melodiilor si replicile personajelor. the human brain is simply amazing!
in ultimul timp imi revin tot mai des si mai pregnant amintiri din trecut. acum cateva seri a plouat.
a plouat intr-o seara cu nuante de porumbel gri gulerat, iasomie alba si coaja de portocala.
mi-am amintit de ploaie. o amintire in ploaie.
de ce a plouat in decembrie?
pret de cateva clipe... intre doua destinatii, m-am simtit ca o salbatica care a dat peste o minune si-a inceput brusc s-o venereze.
m-am oprit, si, ca atunci cand trenul imi pleaca din gara si oamenii forfoteaza peronul, printre ei, am observat chipuri atat de familiare mie. doar o clipita. atat cat sa le disting...
emotii precise. si emotiile precise cauta cai precise de exprimare.
m-am saturat sa fiu atat de cinstita cu mine... cu ceilalti...
pentru moment, am sa-mi spun alice si-am sa joc cricket cu pasarile flamingo, intr-o tara a minunilor in care toata lumea triseaza!

11 decembrie 2008

el desierto...

tac.
dar in tacere mi-e imposibil sa fac fata intrebarilor... celor fara raspuns sau celor cu mai multe raspunsuri.
pentru ca odata puse, intrebarile capata o consistenta si-o dimensiune materiala, iti pun piedici, oprelisti, te trezesc in toiul noptii si te devoreaza incetul cu incetul...
nu mai vad nimic de la geamul ferestrei mele...
doar gutui galbene rostogolindu-se pe trotuar.
una cate una.
nemultumirile mele intepenite-n cana cu ceai vanilat.
si amaraciunile indosariate, asezate cu grija in rafturi... pe ore, pe zile, pe ani.
doua eu, doua existente suprapuse, total diferite.
doua inimi, doua ganduri, doua temeri.
urasc fericirea unora.
iubesc bucuriile altora.
sa ma dedublez? sa ma trimit departe? pe care din mine?


Lhasa de Sela-El Desierto
Vezi mai multe video din Muzica

7 decembrie 2008

who do i need? who do i love?



intamplator am gasit casetele audio cu care am crescut.
"alice in tara minunilor" era povestea mea preferata. intrucatva ma regaseam in personajele lui lewis carroll si cateodata aveam senzatia ca iepurele alb, imbracat cu veston si cu palarie pe cap este peste tot.
acum, asemeni lui, ma grabesc tot timpul. sunt mereu in intarziere pentru/la/spre ceva.
incredibil cum, dupa 23 de ani de ratacire a casetei mi-am amintit toate versurile melodiilor si replicile personajelor. the human brain is simply amazing!
in ultimul timp imi revin tot mai des si mai pregnant amintiri din trecut. acum cateva seri a plouat.
a plouat intr-o seara cu nuante de porumbel gri gulerat, iasomie alba si coaja de portocala.
mi-am amintit de ploaie. o amintire in ploaie.
de ce a plouat in decembrie?
pret de cateva clipe... intre doua destinatii, m-am simtit ca o salbatica care a dat peste o minune si-a inceput brusc s-o venereze.
m-am oprit, si, ca atunci cand trenul imi pleaca din gara si oamenii forfoteaza peronul, printre ei, am observat chipuri atat de familiare mie. doar o clipita. atat cat sa le disting...
emotii precise. si emotiile precise cauta cai precise de exprimare.
m-am saturat sa fiu atat de cinstita cu mine... cu ceilalti...
pentru moment, am sa-mi spun alice si-am sa joc cricket cu pasarile flamingo, intr-o tara a minunilor in care toata lumea triseaza!
 
powered by Blogger