Run Off the Road

Ți-a alunecat mâna peste pielea mea. 

Și m-ai ars până la os. 

S-ar putea să ajungă să-mi placă,

Ca-ntr-un soi de masochism. 

Cu glasul plin de fier, îmi spui: 

"Știi? N-ai să poți umbla ca un schelet!" 

și râzi. 

miroase-a vânat. 

... Te iert. 

Haide să mâncăm ziua în care 

nisipul ne-a ars tălpile, 

să adormim cu movul sub braț

și Universul lipit de șira spinării. 

Suicide

Își luă avânt și cu un curaj nebun se apropie de marginea caldarâmului! 

Ce-ar fi putut să i se întâmple? 

Un hematom, două zgârieturi și-o mică fractură. 

Distanța nu părea colosală, la prima vedere. 

Însă, cu cât privea mai mult în jos, cu atât părea că pământul se distorsionează. 

Trase adânc aer în piept, și se întinse peste pavajul de cărămidă, cu fața la ziua de-afară. 

Nu avea nevoie de mai multă lumină decât cea pe care-o primea acum. 

Ziua de-afară, curioasă, își întinse degetele și-i mângâie fața fetei întinse pe caldarâm, trezindu-i toate terminațiile nervoase. 

Fata tresări și ziua de-afară se strânse timidă. 

Fata simțea nevoia să-i vorbească. 

Se ridică, vorbi cu ziua și-o rugă să-și modifice ritmurile pentru ea. 

Începu să-i povestească durerea ei. vroia să se arunce ca să simtă ceva. îi spuse zilei că de multă vreme nu mai simțea nimic... 

Și că toate lucrurile din jurul ei nu mai reușeau s-o sensibilizeze. 

Că era goală de emoții, de trăiri, și ca doar un fulger de durere ar mai putea să o resusciteze. 

Voia să simtă ca trăiește. 

Ziua d-afară nu-i răspundea. 

Fata-i vorbea. 

Melanj de cuvinte din care s-a desprins încet lumina. 

Fata începu să plângă. 

Ziua-și întinse-o-mână, îi mângâie obrazul și-i sterse-o lacrimă. 

Soarele, ca o drujbă cu un disc imens ce taie-n oase. 

Copacii, ca niște soldați nebuni ce se clatină și murmură-n cor. 

Păsările, ca avioane de sticlă despuiate ce umblă cu sufletul p-afară. 

Fata-și șterse lacrimile, își ridică chipul și se înfățisă în sensul acelor de ceasornic, privirii directe a zilei de-afară. 

Ziua i-a cuprins chipul în palme. 

Fata-i simți degetele lungi mângâindu-i tâmplele și degetele opozabile sub maxilare. 

Ziua o trase spre ea și-o sărută încet, limba lungă a zilei pătrunse pe sub buza inferioară a fetei. 

Se strecură-n gura ei și-i sărută spectrul. 

Fata întinse mâinile.. deși nu simțea nimic, știa că ziua este acolo, cu ea. 

Voia să se ascundă sub fustele ei, pentru a se adăposti de toate relele. 

O senzație de ocrotire, precum cea pe care o avusese demult, pe vremea copilăriei, moțăind într-un balansoar. 

Ziua o legănă-n brațe și-o ridică șoptindu-i vântul. 

Îi oferi un pumn de jeleuri din curcubeu și-apoi o lăsă s-alunece. 

Fata căzu în gol. 

Nu-i era teamă, se prăbușea ținând jeleurile-n pumnul strâns. 

Părul i se răsfira și tricoul larg îi flutura. 

Arăta ca o pasăre rănită. 

Țiuitul sonor al telefonului o trezi instantaneu. 

Fata se ridică veselă din pat și se duse la geam să privească ziua de-afară. 

Ziua-i zâmbea complice. 

Știa că vorbise cu ea, că o auzise, că o ascultase. 

Nu era nici un dubiu. 

Ziua-i zâmbea și fata se uita fericită la jeleurile colorate din palma ei.

by all evidence we are in the world to do nothing...

... spunea emil cioran. 

Aștept ziua în care, cu toții, ne vom conștientiza subconștientul. 

Vom vedea ce lucruri urâte se ascund acolo și ce frustrări nebănuite. 

Le vom lua și le vom modela una câte una. 

Le vom picta în roz, le vom orna cu petale și le vom presăra cu praf de stele. 

Ziua în care ne vom livra unii altora baxuri de bucurii și metri de zâmbete. 

Vom învăța cum să ne facem fiecare zi superextracalifragilistică. 

Și cum să ne iubim la unison. 

Vom examina cosmosul și vom aduce cu noi alte soiuri de zâmbete, altă rasă de fericire și alte specii de flori! 

E atât de simplu... nu avem nevoie decât de-o pensulă.

crazy about the bird and the bee...

pe langa pasiunile (muzicale ale lui 2008) pentru "pink martini", "nouvelle vague" si "leslie feist" o adaug si pe cea pentru "the bird and the bee" (if u ask me, o combinatie intre "zero 7" si "telepopmusik")

5 great movies

"Blindness" [2008] în regia inegalabilului Fernando Meirelles (care a regizat în 2002 o capodoperă a cinematografiei braziliene "Cidade de Deus" aka "City Of God") 

Distribuție: Julianne Moore, Mark Ruffalo, Danny Glover și Gael García Bernal. 

Ecranizare a cărții lui Jose Saramago "Eseu despre orbire", pelicula vorbește despre dezastru, haos, întoarcerea la starea primitivă a lucrurilor, întorcerea la instinctele primare, de homo-sapiens. 

Tipic lui Meirelles, filmul este unic (nu am avut niciun fel de flashback, așa cum am atunci când privesc majoritatea filmelor). 

Original și foarte dramatic, filmul suprapune 2 existențe: cea a oamenilor lacomi și avari și cea a celor scufundați într-o "orbire albă" definitivă. Pelicula se vrea a fi una moralizatoare la adresa celor care au uitat să iubească, să privească, să admire și să prețuiască ceea ce au în fața ochilor. 

My rating: 10 stele din 10.

 

"Australia" [2008] regia: Baz Luhrmann (a regizat și musicalul "Moulin Rouge") 

Distribuția: Hugh Jackman și Nicole Kidman. 

Deși ține torturant de mult, nu m-a plictisit. O poveste emoționantă, căreia nu-i lipsește nimic. Roluri bine interpretate, mult dramatism, peisaje superb filmate și un final sublim. Și-un Hugh Jackman mai sexy ca-n "x men". 

My rating: 7 stele din 10.

"Seven Pounds" [2008] regia: Gabriele Muccino (regizor italian care a dat lovitura cu "The Pursuit of Happyness" 

Distribuție: Will Smith, Woody Harrelson și Rosario Dawson. 

Deși primele 40 de minute sunt destul de plictisitoare, filmul redă povestea deja clasică a omului bântuit de remușcări, care încearcă să repare în prezent greșelile trecutului, schimbând viețile a 7 străini. 

Rolul lui Ben este extrem de bine interpretat de Will Smith. 

My rating: 8 stele din 10.

"The Curious Case of Benjamin Button" [2008] regia: David Fincher (a mai regizat superbul "Fight Club" și filmele: "Seven", "The Game", "Zodiac", "Panic Room") 

Distribuție: Brad Pitt, Cate Blanchett și Julia Ormond. 

Filmul este o adaptare a nuvelei lui Scott Fitzgerald, în care un bărbat se naște cu aparența fizică și trăsăturile unui bătrân de 70 de ani, iar odată cu înaintarea în varstă, întinerește. 

Procesul de îmbătrânire inversat. 

E într-adevăr un exercițiu de conștiință: ce-ar fi dacă am trăi partea urâtă a vieții la început, și cea frumoasă la sfârșit? 

Brad Pitt joaca de nota 10, iar scenariul este remarcabil. 

My rating: 9 stele din 10.

 

"Vicky Cristina Barcelona" [2008] regia: Woody Allen. 

Distribuție: talentatul Javier Bardem, Rebecca Hall și superbele Scarlett Johansson și Penélope Cruz.

 Două prietene în vacanță, în Spania se îndrăgostesc de același bărbat, însă el, este iremediabil indrăgostit de fosta lui soție. O

 poveste cu dragoste, muzică senzuală, pictură și sex, în care 3 femei tânjesc după admirația aceluiași bărbat, iar el are suficientă pentru fiecare. 

Un film plăcut de ciudat, exact în stilul woody allen. 

My rating: 6 stele din 10.

Sunt o femeie urbană

De fiecare dată când am decizii importante de luat, mă simt ca fata din povestea cu Rumpelstiltskin, care primește o camară plină cu paie, pe care trebuie neapărat să le toarca până dimineața și să le transforme în fire de aur. 

Trebuie să trec mereu în revista pierderile, câștigurile și așa-mi irosesc tot timpul neajungând la niciun consens cu mine însămi. 

Spre deosebire de alți ani, acum nu am făcut niciun fel de "resolution list". În schimb, am putut să privesc obiectiv anul ce-a trecut și să mătur pleava. 

Să fiu sensibilă la dramele unora și nenorocirile altora. 

Dezolant. 

Am radiografiat cu sudori reci litrii de apa consumați, nervi cumulați, zâmbetele împarțite-n stânga și-n dreapta și... cam atât. 

Și totuși: "I must be happy" mi-am zis!! 

Dar eu mă zvârcolesc, mă ațâț, mă agit, mă zbucium, mă sumec, mă-nduplec și mă întreb 

"Ce mi-as putea dori"? 

Nimic! 

De fapt.. Liniște. Liniște și sănătate. Atât! 

Vreau să mă trezesc în fiecare dimineață cu lumina strecurându-se printre jaluzele. 

Cu tricoul bine strâns în jurul meu, să deschid larg geamurile și să simt cu bucurie-n plămâni fericirea neașteptată a aerului. 

Să văd pe cer umbre gălbui-azurii și să simt o plăcere boemo-urbană, imaginându-mi că sunt singura ființa ce respira acest aer. 

Tempoul nestăvilit al inspirației-expirației. 

Să am buzele strânse și obrajii umflați ca ai unei veverițe, pentru că gura mi-e plină de jeleuri colorate. 

Să am un ghiveci cu o floare de floarea soarelui, care să crească viguros, știind că soarele este acolo pentru implinirea ei. 

Oamenii nu reușesc niciodată ceea ce natura reușește întotdeauna fără greș. 

Nu știm exact cine suntem și nici cum sa funcționăm întocmai, și, cu atât mai puțin, să înflorim. 

Asta ar trebui să ne dorim cu toții anul acesta: să învățăm să înflorim. 

Să lăsăm cursul firesc al naturii să ne deschidă petalele! 

Una cate una... 

Așadar: câte o floarea soarelui și jeleuri pentru fiecare! 

And in the end... o melodie care-mi place "The Coasters - Down in Mexico", cu un teaser care-mi place "the lap dance scene", dintr-un film care-mi place "Death pPoof", al unui regizor care-mi place - Tarantino!