27 februarie 2009
the ideal job...
insulă tropicală, 34.684 de competitori, Osama bin Laden, scandal porno, cam aşa s-ar rezuma povestea „celui mai dorit job din lume”.
nu... nu este vorba despre un reality-show, ci despre un concurs care a avut loc în statul australian Queensland, în cadrul unei campanii ce şi-a propus să evidenţieze rolul major pe care media socială de tipul YouTube, Facebook sau Twitter îl are asupra marketingului.
turismul din Queensland a avut mult de câştigat în urma unei campanii mondiale de atragere a vizitatorilor la Marea Barieră de Corali (Great Barrier Reef).
la sfârşitul anului trecut, a circulat online un anunţ prin care doritorii erau îndemnaţi să aplice, prin intermediul unui filmuleţ video de 60 de secunde, pentru ”cea mai bună slujbă din lume”.
pe măsură ce vestea a început să circule, pe site-ul special dedicat s-au înscris 34.684 de persoane din mai mult de 200 de ţări, fiecare râvnind la salariul care se ridică la exorbitanta sumă de 150.000 de dolari, pentru un contract semnat pe jumătate de an.
pe măsură ce vestea a început să circule, pe site-ul special dedicat s-au înscris 34.684 de persoane din mai mult de 200 de ţări, fiecare râvnind la salariul care se ridică la exorbitanta sumă de 150.000 de dolari, pentru un contract semnat pe jumătate de an.
investigaţiile au arătat că una dintre finaliste, rusoaica Julia Yalovitsyna, biolog marin, a fost implicată într-un scandal porno, alături de soţul său. Yalovitsyna a acumulat 42.319 de voturi online, fapt care a aşezat-o pe poziţia a doua, după taiwaneza Claire. Însă, în urmă cu o lună, rusoaica a fost exclusă din concurs. Firma organizatoare a anunţat că îşi rezervă dreptul de a respinge orice candidat care a fost implicat în acţiuni "ilegale sau inadecvate normelor civilizate, sau a dat dovadă de comportament imoral".
la o slujbă atât de bine plătită şi de râvnită, era inevitabil să nu apară şi solicitanţi dintre cei mai ciudaţi. un filmuleţ care circula pe YouTube la sfârşitul lunii februarie îl înfăţişează pe cel mai de temut terorist al planetei, expunând motivele pentru care el consideră că este candidatul ideal pentru acest job. printre calităţile prezentate de acesta se află: „dragostea pentru natură şi ţinuturile nisipoase”, „aptitudinile de lider” şi „experienţa în organizare de evenimente la scară largă”.
Tourism Queensland a confirmat atunci că a primit un astfel de filmuleţ, dar a precizat că acesta a fost respins de la început, fiind considerat „nepotrivit”.
la începutul lunii aprilie, lista pretendenţilor pentru cea mai bună slujbă din lume s-a redus la 16 persoane, care vor sta pe insula Hamilton timp de trei zile, începând cu 6 mai, perioadă în care se va decide şi câştigătorul.
Ministrul Turismului din Queensland a declarat că urmarea campaniei mondiale de promovare a proiectului, în care au fost investiţi 1,7 milioane de dolari, a fost atragerea, din publicitate, a unor fonduri de 70 de milioane de dolari.
concurenţii rămași în concurs sunt tineri între 20 şi 39 de ani (media de vârstă fiind de 28 de ani) din 11 ţări – SUA, Irlanda, India, Germania, Japonia, Olanda, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Taiwan, Marea Britanie – doi concurenţi, dintre care unul este de origine australiană, Singapore, China, Franţa şi Coreea. Cu toţii au studii superioare şi deţin deja câte un job.
Ce responsabilităţi va avea administratorul insulei?
Să exploreze insula şi să întocmească un raport, pe care să îl publice pe blogul special realizat. Acest raport nu va fi doar unul scris, ci pe site vor fi publicate, săptămânal, imagini video şi fotografii din timpul explorărilor de pe insulă. „Pentru a te ţine ocupat, noi am pregătit diferite programe care se vor desfăşura pe insulă, aşa că vei fi mereu înconjurat de turişti veseli”, este scris pe site-ul de prezentare a proiectului.
fericitul ales, care va locui într-o casă cu trei camere, piscină și teren de golf, trebuie sa fie un bun înotător, să comunice foarte bine și să fie capabil să citească și să scrie în limba engleză. (*sursă: www.evz.ro)
cei ce vor să cunoască finaliștii pot intra aici.
bon... aș fi candidat și eu pentru un asemenea job! nu c-aș fi avut vreo șansă. first of all, i cannot swim!
26 februarie 2009
Hanging onto resentment is letting someone you despise live rent-free in your head
decor: interior - o cameră luminată, cu un ventilator silențios.
exterior - străduțe strâmte, din piatră cubică.
coloană sonoră: Michael Galasso - Blue
ai apăsat butonul play? bon... acum să-ți spun!
Sunt într-un vis bizar. Adulmec un miros cunoscut într-un spațiu familiar. Atât de familiar, încât parcă am trăit acolo o veșnicie.
E primăvară. E foarte senin și soarele-mi zâmbește.
Mi-am luat cizmele pe piciorul gol și o rochie înflorată, de vară.
Am plecat de acasă cu o dâră de fum după mine...
Ne plimbăm pe srăzi. Eu râd.
Virtually speaking.
Tu: De ce râzi?
Eu: Pentru că știu că visez!
Tu: Nu visezi.
Eu: Ba da, visez. Și tu visezi, numai că nu-ți dai seama.
Tu (ciupindu-te): Auuuuuuu! Uite, vezi că nu visez!
Eu (râzând zgomotos): Ba da, visezi, doar că e unul dintre acele vise extrem de reale!
Tu taci.
Străduțele încep să se strâmteze din ce în ce mai mult.
Tu taci. Eu râd. Ne ținem de mână.
Mergem și-mi aud pașii pe piatra cubică. Și râsul. Și respirația. Și mișcarea continuă de sus-jos a pleoapelor. Și bătăile inimii.
Gata. Stânga. Nu-mi mai e mâna-ntr-a ta. Ai dispărut.
Nu te mai văd.
Probabil că te-ai trezit.
Îmi continui singură drumul și simt vântul în păr, printre faldurile mătăsoase ale rochiei, pe piele.
Întind mâna și el mi se răsfiră printre degete.
Întorc capul și-i văd firele trecute printre degetele mele cum se unesc în urma mea, și-și continuă drumul, răsfirând, probabil părul altcuiva, fluturând faldurile rochiei alteia, mângâind altă piele.
Așa e vântul, al tuturor și-al nimănui.
Mă strecor printre oamenii lipsiți de vlagă.
Trec pe lângă o cafenea. Te văd, prin geamul de sticlă, sorbind dintr-o cafea, la o masă rotundă de culoarea stejarului bătrân.
Mă vezi și-mi faci cu mâna. Eu, te privesc o clipă, apoi mă prefac că nu te-am observat și-mi continui drumul prin mulțime.
Tu alergi și-ți aud glasul, însă nu vreau să întorc capul.
Brusc nu te mai aud.
Panicată, mă ridic pe vârfuri și mă uit prin mulțime.
Mii de capete. Te văd. Porți un tricou alb și-o pereche spălăcită de jeanși.
Bingo. Urmăresc tricoul alb. Trebuie să urmăresc tricoul cel alb.
Înot împotriva curentului, toată lumea vine spre mine. Mă stăpânește o stare de agorafobie acută. Din când în când întrezăresc tricoul alb, alerg, încerc să-mi fac loc dând din coate-n stânga și-n dreapta. Văd din nou tricoul alb și mă agit, transpir, îmi tremură toate cartilagiile, fiecare încheietură, colțurile buzelor. Sunt gata să izbucnesc într-un plâns incontrolabil că nu te pot ajunge din urmă.
Mă chircesc, mă storcesc, închid ochii și țip: stoooop! opriți-vă!!!
Îi deschid. E liniște.
Sunt singură într-o piațetă.
Dintr-o dată, ca din pământ, apari în fața mea cu privirea pierdută.
Încep să țip, să-ți reproșez lucruri, să te acuz. Apoi ți le repet.
Mă apropii de tine și aș vrea să te lovesc cu pumnii în piept, să te trag de tricou cu ură.
Tu taci. Mă asculți și zâmbești trist.
Le știi deja. Începi să te enervezi și țipi și tu. Ai și tu chestii să-mi reproșezi. Cine-ar fi crezut? Sunt fericită că-mi vorbești și profund rănită de ceea ce-mi spui.
Inima începe să-mi bată îngrozitor de tare (bum bum bum) ca o tobă ce-mi sparge timpanele. E prima oară-n vis când am senzația că ești viu! Extrem de viu! Mai viu ca niciodată.
Dacă aș avea o oglindă la mine, ți-aș aseza-o în dreptul gurii ca să văd dacă aburește.
Ți-aș verifica pulsul, dar nu vreau să te ating, mi-e teamă că ai dispărea!
Vorbești din ce în ce mai tare și mai repede. Mă ia greața și amețeala.
Mă apuci de încheieturi.
Încerc să-mi stabilesc un echilibru, dar piatra cubică îmi arde tălpile. Vorbele tale, timpanele. Mâinile tale, pielea.
Închid ochii și e liniște.
Din nou.
Bate vântul. Îl simt în păr, printre faldurile mătăsoase ale rochiei, pe piele. Întind mâna și el mi se răsfiră printre degete.
Întorc capul și-i văd firele trecute printre degetele mele cum se unesc în urma mea, și-și continuă drumul, răsfirând, probabil părul altcuiva, fluturând faldurile rochiei alteia, mângâind altă piele.
Așa e vântul, al tuturor și-al nimănui.
Strecurându-mă prin mulțime, cobor treptele de piatră. E amețitor, ca-ntr-un montagne rousse. Știi?! Când dintr-o dată se nălucește în interior o gheară mică!?!
O gheruță ca a unui pui de găină înfrigurat, iar tu vrei s-o scoți, s-o alungi și nu reușești oricât ai râcâi și scurma. Gheruța, însă, se încăpățânează, intră mai adânc și te zgârie până la suflet... iar după ce-și face treaba acolo, dispare așa cum a apărut.
În sfârșit. Ajung într-un loc în care sunt doar eu. S-a înserat, cerul e bej închis și adie vântul. Aduce șoapte, vorbe spuse, promisiuni abia șoptite, "i'll never let go"...
Îmi scot cizmele și mă întind pe piatra cubică răcoroasă. Îmi adun faldurile rochiei, și-mi dezvelesc coapsele.
Mă culc pe spate, cu fața la cerul bej închis.
Mă întind și rămân așa... cu brațele desfăcute și coapsele dezvelite.
Crucificată!
Piatra cubică-i răcoroasă și mi-e bine.
Sunt într-un vis bizar. Adulmec un miros cunoscut într-un spațiu familiar. Atât de familiar, încât parcă am trăit acolo o veșnicie.
E primăvară. E foarte senin și soarele-mi zâmbește.
Mi-am luat cizmele pe piciorul gol și o rochie înflorată, de vară.
Am plecat de acasă cu o dâră de fum după mine...
exterior - străduțe strâmte, din piatră cubică.
coloană sonoră: Michael Galasso - Blue
ai apăsat butonul play? bon... acum să-ți spun!
Sunt într-un vis bizar. Adulmec un miros cunoscut într-un spațiu familiar. Atât de familiar, încât parcă am trăit acolo o veșnicie.
E primăvară. E foarte senin și soarele-mi zâmbește.
Mi-am luat cizmele pe piciorul gol și o rochie înflorată, de vară.
Am plecat de acasă cu o dâră de fum după mine...
Ne plimbăm pe srăzi. Eu râd.
Virtually speaking.
Tu: De ce râzi?
Eu: Pentru că știu că visez!
Tu: Nu visezi.
Eu: Ba da, visez. Și tu visezi, numai că nu-ți dai seama.
Tu (ciupindu-te): Auuuuuuu! Uite, vezi că nu visez!
Eu (râzând zgomotos): Ba da, visezi, doar că e unul dintre acele vise extrem de reale!
Tu taci.
Străduțele încep să se strâmteze din ce în ce mai mult.
Tu taci. Eu râd. Ne ținem de mână.
Mergem și-mi aud pașii pe piatra cubică. Și râsul. Și respirația. Și mișcarea continuă de sus-jos a pleoapelor. Și bătăile inimii.
Gata. Stânga. Nu-mi mai e mâna-ntr-a ta. Ai dispărut.
Nu te mai văd.
Probabil că te-ai trezit.
Îmi continui singură drumul și simt vântul în păr, printre faldurile mătăsoase ale rochiei, pe piele.
Întind mâna și el mi se răsfiră printre degete.
Întorc capul și-i văd firele trecute printre degetele mele cum se unesc în urma mea, și-și continuă drumul, răsfirând, probabil părul altcuiva, fluturând faldurile rochiei alteia, mângâind altă piele.
Așa e vântul, al tuturor și-al nimănui.
Mă strecor printre oamenii lipsiți de vlagă.
Trec pe lângă o cafenea. Te văd, prin geamul de sticlă, sorbind dintr-o cafea, la o masă rotundă de culoarea stejarului bătrân.
Mă vezi și-mi faci cu mâna. Eu, te privesc o clipă, apoi mă prefac că nu te-am observat și-mi continui drumul prin mulțime.
Tu alergi și-ți aud glasul, însă nu vreau să întorc capul.
Brusc nu te mai aud.
Panicată, mă ridic pe vârfuri și mă uit prin mulțime.
Mii de capete. Te văd. Porți un tricou alb și-o pereche spălăcită de jeanși.
Bingo. Urmăresc tricoul alb. Trebuie să urmăresc tricoul cel alb.
Înot împotriva curentului, toată lumea vine spre mine. Mă stăpânește o stare de agorafobie acută. Din când în când întrezăresc tricoul alb, alerg, încerc să-mi fac loc dând din coate-n stânga și-n dreapta. Văd din nou tricoul alb și mă agit, transpir, îmi tremură toate cartilagiile, fiecare încheietură, colțurile buzelor. Sunt gata să izbucnesc într-un plâns incontrolabil că nu te pot ajunge din urmă.
Mă chircesc, mă storcesc, închid ochii și țip: stoooop! opriți-vă!!!
Îi deschid. E liniște.
Sunt singură într-o piațetă.
Dintr-o dată, ca din pământ, apari în fața mea cu privirea pierdută.
Încep să țip, să-ți reproșez lucruri, să te acuz. Apoi ți le repet.
Mă apropii de tine și aș vrea să te lovesc cu pumnii în piept, să te trag de tricou cu ură.
Tu taci. Mă asculți și zâmbești trist.
Le știi deja. Începi să te enervezi și țipi și tu. Ai și tu chestii să-mi reproșezi. Cine-ar fi crezut? Sunt fericită că-mi vorbești și profund rănită de ceea ce-mi spui.
Inima începe să-mi bată îngrozitor de tare (bum bum bum) ca o tobă ce-mi sparge timpanele. E prima oară-n vis când am senzația că ești viu! Extrem de viu! Mai viu ca niciodată.
Dacă aș avea o oglindă la mine, ți-aș aseza-o în dreptul gurii ca să văd dacă aburește.
Ți-aș verifica pulsul, dar nu vreau să te ating, mi-e teamă că ai dispărea!
Vorbești din ce în ce mai tare și mai repede. Mă ia greața și amețeala.
Mă apuci de încheieturi.
Încerc să-mi stabilesc un echilibru, dar piatra cubică îmi arde tălpile. Vorbele tale, timpanele. Mâinile tale, pielea.
Închid ochii și e liniște.
Din nou.
Bate vântul. Îl simt în păr, printre faldurile mătăsoase ale rochiei, pe piele. Întind mâna și el mi se răsfiră printre degete.
Întorc capul și-i văd firele trecute printre degetele mele cum se unesc în urma mea, și-și continuă drumul, răsfirând, probabil părul altcuiva, fluturând faldurile rochiei alteia, mângâind altă piele.
Așa e vântul, al tuturor și-al nimănui.
Strecurându-mă prin mulțime, cobor treptele de piatră. E amețitor, ca-ntr-un montagne rousse. Știi?! Când dintr-o dată se nălucește în interior o gheară mică!?!
O gheruță ca a unui pui de găină înfrigurat, iar tu vrei s-o scoți, s-o alungi și nu reușești oricât ai râcâi și scurma. Gheruța, însă, se încăpățânează, intră mai adânc și te zgârie până la suflet... iar după ce-și face treaba acolo, dispare așa cum a apărut.
În sfârșit. Ajung într-un loc în care sunt doar eu. S-a înserat, cerul e bej închis și adie vântul. Aduce șoapte, vorbe spuse, promisiuni abia șoptite, "i'll never let go"...
Îmi scot cizmele și mă întind pe piatra cubică răcoroasă. Îmi adun faldurile rochiei, și-mi dezvelesc coapsele.
Mă culc pe spate, cu fața la cerul bej închis.
Mă întind și rămân așa... cu brațele desfăcute și coapsele dezvelite.
Crucificată!
Piatra cubică-i răcoroasă și mi-e bine.
Sunt într-un vis bizar. Adulmec un miros cunoscut într-un spațiu familiar. Atât de familiar, încât parcă am trăit acolo o veșnicie.
E primăvară. E foarte senin și soarele-mi zâmbește.
Mi-am luat cizmele pe piciorul gol și o rochie înflorată, de vară.
Am plecat de acasă cu o dâră de fum după mine...
24 februarie 2009
Laura Marling... the revelation of 2009
a little bit odd, cum îmi place mie, m-a fermecat de la prima audiție!
de pe același album recomand "My Manic And I" și "Crawled Out Of The Sea", însă "Night Terror" rămâne preferata mea!
Labels:
music... sweet music,
videos
23 februarie 2009
"I Am My Own Wife"
Primul lucru care m-a făcut să vreau s-o văd a fost avertismentul, piesa era interzisă persoanelor sub 16 ani.
Asta mi-a surescitat oarecum interesul.
Mi-am zis: "e clar. nuditate. pornografie. violență"!
Și-al doilea - participarea a însuși dramaturgului Doug Wright (într-o proiecție).
Ca să n-o mai lungim, construcția scenaristică a piesei este una interesantă.
O corespondență cronologică între Doug Wright și Charlotte von Mahlsdorf, un travestit din Berlinul de Est.
O corespondență în care Charlotte își povestește viața, dramaturgului nostru cu o înfățișare simpatică.
Ideea piesei susţine cu subtilitate mesajul din titlu.
În decorul dominat de înfățișarea lui Doug Wright, peste care în momentele cheie se pliază tot proiecţia sa, într-un dialog cu Charlotte, cunoaștem și ne familiarizăm cu muzeul acesteia (ticsit de mici obiecte-amintiri, fermecătoare și a căror istorie înmiresmată trezește dulci melancolii).
Întrucâtva, regia este extraordinar de interesantă (bravo Beatrice Rancea), pentru că decorul este amenajat de asemena factură încât se suprapun trecutul (în spatele unui paravan de sticlă) și prezentul (în fața scenei, pe un disc rotativ).
În momentul relatărilor Charlottei, undeva în plan secund, în spatele paravanului de sticlă, actori tineri reproduc mimic trăirile acesteia.
Trebuie să menționez de la bun început că piesa este despre iubire, chiar dacă la o primă vedere nu ai zice. Dar nu despre iubirea idilică, iubirea care mută munți și văi, care mișcă nori și stele, nici iubirea care metamorfozează sau transfigurează.
Este pur și simplu vorba de iubirea dintre doi bărbaţi, colecționari din Berlinul de est, rafinaţi anticari, pasionați de plăci de patefon, ceasuri vechi, istorii, memorii şi amintiri preţioase.
Personajul cheie, Charlotte, nostalgiază de la începutul până la sfârșitul piesei, relatând memoriile unei existențe mulțumitoare, în ciuda celor două regimuri opresive pe care le-a trăit: nazismul şi comunismul. Venirea ei pe lume în timpul celui de-al doilea război mondial, descoperirea înfricoșătoare a feminității captive într-un trup de băiat, uciderea cu o bâtă a tatălui care-și molesta familia, încurajarea mătușii de a-și accepta orientările și citirea tratatului care i-a schimbat viața "Der Travestiten".
... dar piesa nu-i doar despre atât.
Întemnițarea lui Alfred Kirschner, iubitul Charlottei, care îşi asumă rolul sacrificatului, acceptând închisoarea şi moartea pentru a salva viaţa acesteia, supraviețuirea stoică a Charlottei în Berlinul de Est și la căderea Zidului Belinului, acuzarea de către Stasi că ar fi informatoare, viața din barul gay iubitor de Marlene Dietrich... totul culminând cu gustul dulce al unei existențe fără regrete și-al unui crez ce domină persistent "sunt propria mea soție".
O piesa care te face să te întrebi.
De ce să nu fie iubirea de-un singur soi?!? Fie că este pentru o altă femeie sau un alt bărbat, fie că este pentru artă, muzică, noțiune sau idee în sine!?
Acesta este mesajul insinuat de Wright și pus atât de bine în scenă de Beatrice Rancea. O piesă de văzut!
Notă: *Poza care ține capul de afiș se vrea a fi ultimul lucru pe care dramaturgul l-a primit de la Charlotte, înainte ca aceasta să moară, în 2002, lângă un patetofon din propriul ei muzeu.
Ea o înfățișează pe Charlotte în copilărie, pe vremea când era doar un băiețel fericit și se numea Lothar Berfelde.
Labels:
newstainment,
theatre and opera
18 februarie 2009
Revolutionary Road
Regia: Sam Mendes
(a mai regizat "American Beauty", "Jarhead" și "Road to Perdition")
Distribuția: Leonardo DiCaprio și Kate Winslet. Iubirea studiată pe toate părțile ei.
Blazarea în doi, în idealuri, în vise, în viață.
Forța nebuniei și-a curajului de a face ceea ce alții consideră inappropriate.
Prețul care trebuie plătit pentru luxul de-a te crede something special.
Roluri bine interpretate, mai mult Kate Winslet și mai puțin DiCaprio. (doar a luat un Golden Globe pentru rolul principal feminin din acest film)
Pe scurt: se cunosc. se îndrăgostesc. se căsătoresc. fac copii. se blazează. se iubesc. au idealuri. se înșeală. se urăsc. se iartă. se despart. se împacă.
O radiografie a unei relații normale, reale, așa cum este ea, fără clișee, fără minciuni, fără false interpretări.
tags: definitely a must see.
My rating: 8 stele din 10.
17 februarie 2009
it was snowing...
...după un sărut. am coborât tiptil scările mari și la capătul lor am rămas...așa. bilioane de fulgi mari cât cocorii dansau printre arcadele limitelor privirii mele.
în fiecare noapte visez.
noaptea, mintea mea e regizor de film. în vis, nu-mi lipsesc soundtrackul, nici culorile, efectele speciale sau intriga.
fac parte din categoria deprimantă a acelora care regizează cel puțin un film pe noapte.
în fața unei scene mari, încercam să cânt. nu aveam voce, încercam să
mi-o dreg. simțeam milioanele de ochi sticloși din întuneric, ațintiți asupra mea.
aveam picioarele moi, eram sleită de puteri, vlăguită. și mai presus de toate, voiceless.
frustrant.
n-am prins momentul cu aruncatul roșiilor.
m-am trezit și-a început să ningă...
...după un sărut.
cobor niște scări. sunt scări-amintire.
îmi trec pașii peste ele, încercând să le ignor și să mă uit în sus.
mă ascund de ele. să nu mă vadă că-mi întunec și-mi feresc privirea...
dar ele mă prind ca pe-un hoț care vrea să se sustragă într-un mod neexperimentat și șușotesc, mustrându-mă de sub pașii mei pitulați: "nț, nț, nț", "of, of, of", "vai, vai, vai"
it was snowing... după un sărut.
am coborât tiptil scările mari și la capătul lor am rămas...așa. bilioane de fulgi mari cât cocorii dansau printre arcadele limitelor privirii mele.
you’re like a melody that follows me
and when you go I still hear music constantly
you’re like a melody that follows me
and when you’re gone you’re haunting, yeah you’re taunting me...
în fiecare noapte visez.
noaptea, mintea mea e regizor de film. în vis, nu-mi lipsesc soundtrackul, nici culorile, efectele speciale sau intriga.
fac parte din categoria deprimantă a acelora care regizează cel puțin un film pe noapte.
în fața unei scene mari, încercam să cânt. nu aveam voce, încercam să
mi-o dreg. simțeam milioanele de ochi sticloși din întuneric, ațintiți asupra mea.
aveam picioarele moi, eram sleită de puteri, vlăguită. și mai presus de toate, voiceless.
frustrant.
n-am prins momentul cu aruncatul roșiilor.
m-am trezit și-a început să ningă...
...după un sărut.
cobor niște scări. sunt scări-amintire.
îmi trec pașii peste ele, încercând să le ignor și să mă uit în sus.
mă ascund de ele. să nu mă vadă că-mi întunec și-mi feresc privirea...
dar ele mă prind ca pe-un hoț care vrea să se sustragă într-un mod neexperimentat și șușotesc, mustrându-mă de sub pașii mei pitulați: "nț, nț, nț", "of, of, of", "vai, vai, vai"
it was snowing... după un sărut.
am coborât tiptil scările mari și la capătul lor am rămas...așa. bilioane de fulgi mari cât cocorii dansau printre arcadele limitelor privirii mele.
you’re like a melody that follows me
and when you go I still hear music constantly
you’re like a melody that follows me
and when you’re gone you’re haunting, yeah you’re taunting me...
L'HOMME SANS TÊTE
Un scurt metraj genial, din 2003.
Juan Diego Solanas - L'Homme Sans Tête, aici îl găsiți titrat.
An ordinary room overlooks a vast industrial landscape. In the distance, the ocean is as far as the eye can see. With a nostalgic air, the man without a head dances with lively steps. A bow is tied. A photograph, with a dazzling look from the one he loves. He prepares himself for the romantic rendezvous. Tonight, he will declare his love. For such an occasion, he shall buy a head.
10 februarie 2009
I Love Contemporary Dance
Am uitat să precizez că, la intrare, am primit câte-o foaie şi-un pix al căror mister l-am elucidat abia în sala.
Pe plasma din spatele scenei, în timpul spectacolului, au rulat 20 de întrebări, ale căror răspunsuri trebuia sa le dăm pe foile primite.
Noi am decis să răspundem întrebărilor în limba în care au fost puse, voi o puteţi face oricum.
asadar... iată-le pe-ale noastre:
1. What is your favourite form of play?
Lore: sports
Mădă: dancing
Mire: laughing
2. What is your biggest selfdoubt?
Lore: not trusting in myself
Mădă: not trusting in myself
Mire: not being capable to decide
3. Care este cea mai erotică aromă pe care ai mirosit-o?
Lore: mosc
Mădă: lavandă
Mire: uleiul de plajă amestecat cu nisip încins
4. Care este cel mai frumos cuvânt din limba ta?
Lore: artă
Mădă: muzică
Mire: coapsă
5. What is the emptiest part of your life?
Lore: i don't know
Mădă: the night
Mire: the happiness sector
6. What do you most need to change in your life?
Lore: the people
Mădă: my job
Mire: the world I live in (my time of birth)
7. What single word do you hate most?
Lore: poorness
Mădă: working
Mire: solitude
8. De ce nu cade soarele de pe cer?
Lore: că avem nevoie de el acolo
Mădă: pentru că îl ţine Dumnezeu în palmă
Mire: pentru că are un magnet pe spate (altfel s-ar fi învârtit el in jurul pământului)
9. In what way are you last understood?
Lore: when i'm crying
Mădă: when i'm honest
Mire: i believe i'm understood well enough
10. Când ştim că am devenit oameni mari?
Lore: când nu mai jucăm şotronul
Mădă: când apar problemele
Mire: când ne julim genunchiul şi nu mai plângem
11. Cine ne învaţă să iubim?
Lore: Dumnezeu
Mădă: simţurile
Mire: rărunchii
12. Când te-ai simţit cel mai singur in toată viaţa ta?
Lore: -
Mădă: -
Mire: până acum, niciodată
13. What is your greatest love story?
Lore: Sorin
Mădă: none
Mire: the love itself (i love to love)
14. How do you flirt best?
Lore: rolling my eyes and licking my lips
Mădă: staring constantly
Mire: i don't know. i'm probably adapting to the man, the place, the situation.
15. What single word best describe you?
Lore: caring
Mădă: generosity
Mire: delusive
16. When were you closest to being a champion?
Lore: -
Mădă: never
Mire: i was never close to being a champion
17. Care este lucrul pe care ştii să-l faci cel mai bine?
Lore: să muncesc
Mădă: să ascult
Mire: să aberez
18. Despre ce ştii cel mai mult?
Lore: despre trudă
Mădă: despre cum să-i ajut pe alţii
Mire: nu ştiu
19. What question do you avoid most?
Lore: "When will you learn to be mean?"
Mădă: "When will you meet your boyfriend?"
Mire: "When will you get married?"
20. What is the one thing you most appreciate about yourself?
Lore: ambition
Mădă: selflessness
Mire: preaparedness/ adaptation capacity
Și-acum, cu regret, îmi înec amarul într-o porţie de-un sting pierdut printre degete...
Labels:
newstainment,
theatre and opera
8 februarie 2009
scents (part three)
sunt profund fascinată de acadeaua mea roz-portocalio-gălbuie imensă (pun pariu că voi mânca cel puţin două zile din ea).
dar nu despre asta era vorba, deşi acadeaua mea are mare legatură cu simţul vizual, cel olfactiv şi cel gustativ.
aşadar, simțurile: auz, miros, gust, văz, simț tactil.
(1) auzul. urechea externă este porțiunea de ureche care iese în afară, în părțile laterale ale capului. e formată dintr-un cartilagiu fibro-elastic acoperit cu piele şi peri fini. e străbătută de striuri şi şanțuri. este delimitată spre exterior de membrana timpanică şi printr-un conduct subţire, numit trompa lui eustache. comunică şi cu cavitatea nazală. în cavitatea urechii medii se găsesc trei oscioare - oscioarele auditive: ciocănaşul, nicovala şi scăriţa. marginea pavilionului urechii este cunoscută sub numele de helix. lobul este partea moale, pliabilă, aflată la extremitatea de jos a urechii.
sunetul se deplasează cu 335 de metri pe secundă.
sunetul nefericirii umane.
sunetul maşinilor.
sau sunetul pinguinilor imperiali la împerechere, pe gheața rece, în bătaia vântului antarcticii.
urechile animalelor, mai puternice şi mai agile decât cele umane, disting aproape orice sunet.
pe timp de noapte, grădina zoologică este cel mai deprimant loc din lume.
după gratii, cu ochii sfredelind ca nişte bisturiuri, specii despărţite în cuşti, îsi plâng singuratatea.
îşi ţipă spaimele, cunoscându-şi din instinct, harta apartenenţei.
ele aud totul.
în afară de adierea vântului prin iarbă, zâmbetul copiilor care le-ntind o bomboană printre zăbrele, trosnetul focului sau pârâitul asfaltului încins.
ele aud zgomotele crimelor, răgetul apelor, strigătele interioare.
işi ciulesc urechile până când acestea devin două săgeți ascuțite, dar zgomotele pe care le caută ele sunt mult prea departe.
(2) nasul. simțul mirosului la ființele umane este, în general, mult mai puțin dezvoltat decât cel al animalelor.
mirosurile care-mi plac: iasomie, grapefruit, scortişoară, măceşe, vanilie, măr, crin alb şi lemn de santal.
mirosul mâinilor îndrăgostite.
mirosul mării şi-al soarelui arzător.
mirosul pătrunzător al filelor cărţilor vechi.
mirosul apei fierbinți.
mirosurile pe care le urăsc: sângele, praful de puşcă, fierul, carnea încinsă.
mirosul acru.
izul de salpetru.
mirosul lacrimilor.
mirosul vorbelor grele.
mirosul amintirilor ce se vor uitate.
(3) gustul. există patru senzații fundamentale ale gustului: dulce, acru, amar şi sărat.
- dulce: măslina, în care-ți înfigi dinții încercând să-i străpungi învelişul cărnos. momentul îndelung aşteptat în care țâşneşte sucul limpede ce poartă în el toată truda şi greutatea pămantului, vicisitudinile vremurilor, numele şi prenumele tuturor celor care au contribuit la facerea ei. ananasul zemos care se prelinge pe degete. ochii cu un luciu nedefinit. sărutul fierbinte. respiraţia. braţele. coapsele. strugurii copţi. şerbetul.
- acru: fructele verzi şi usturătoare. înnecăcioase. lămaia. ţipătul. teama. corcoduşele.
- amar: timpul. grapefruitul. piatra tare, la atingerea limbii. zilele fierbinţi când se apropie ploile. foamea.
- sărat: lacrimile lungi cu nervurile sărate. nisipul. apa mării. furtuna. moartea.
fericirea şi dragostea sunt singurele cu gust şi miros nedefinite.
(4) văzul. ochiul este situat în cavitatea orbitală. are o formă aproape sferică şi un diametru de cca doi centimetri şi jumătate.
CORNÉE, cornee, s.f. Membrana anterioară, transparentă, a ochiului. corneea reprezintă o lentilă puternică cu focar fix. puterea optică a corneei este de aproximativ două treimi din puterea totală de refracţie a ochiului. corneea are doar o jumătate de mm grosime la centru şi un mm la joncţiunea cu sclerotica (albul ochiului).
UVÉE s.f. Strat pigmentar al irisului. reprezintă tunica medie a ochiului, alcătuită din trei structuri distincte: coroida, corpul ciliar şi irisul. coroida este o foiţă membranoasă subţire între sclerotica, ce o protejează la exterior şi retină. corpul ciliar este o porţiune cutată a uveei, situată în partea anterioară a ochiului.
lumina călătoreşte cu 300.000 km pe secundă. e mult mai rapidă decât sunetul.
ea reflectă în ochi tot ceea ce intră în câmpul vizual.
ochiul distinge toate culorile, formele, nuanţele.
fiecare culoare are o lungime de undă diferită. spre exemplu, roşul are cea mai mare lungime de undă.
pământul - cafeniu
piatra - cenuşie
truda - galbenă
tristeţea - verde
dragostea - culoare nedefinită
sângele - roşu
cerul - albastru
puritatea - albă
fericirea - culoare nedefinită
surâsul - portocaliu
toate celelalte culori sunt absorbite. nuanţa searbadă a zilei nu pătrunde niciodată în artere şi atunci când o face, nu rămâne pentru mult timp.
în limbi de flăcări, ziua redă vederea tuturor.
pasiunea - o haină în multe culori.
(5) simţul tactil. atingerea. articulaţiile degetelor sunt articulaţii tipice în balama: permit mişcarea înspre înapoi, dar nu permit mişcari laterale şi orientate înainte. extremităţile osoase sunt acoperite cu un material denumit cartilagiu articular. întreaga articulaţie este împrejmuită de un ţesut fibros rezistent, denumit capsulă articulară.
pentru a observa dincolo de piele şi muşchi, e necesar să te comporţi asemeni unui om fără vedere: iei chipul între palme şi pipăi atent cu buricele degetelor fiecare şanţ, fiecare denivelare până simţi cum freamătă arterele, cum dansează muşchii, linia curbă sublimă a gambelor cambrate, graţia mişcării.
buricele degetelor simt totul, ele nu înşeală aşa cum o fac ochii.
ele simt baloane, tibii, petale florale, femurali, trunchiuri de copaci, vertebre...
degetele numără.
dar nu despre asta era vorba, deşi acadeaua mea are mare legatură cu simţul vizual, cel olfactiv şi cel gustativ.
aşadar, simțurile: auz, miros, gust, văz, simț tactil.
(1) auzul. urechea externă este porțiunea de ureche care iese în afară, în părțile laterale ale capului. e formată dintr-un cartilagiu fibro-elastic acoperit cu piele şi peri fini. e străbătută de striuri şi şanțuri. este delimitată spre exterior de membrana timpanică şi printr-un conduct subţire, numit trompa lui eustache. comunică şi cu cavitatea nazală. în cavitatea urechii medii se găsesc trei oscioare - oscioarele auditive: ciocănaşul, nicovala şi scăriţa. marginea pavilionului urechii este cunoscută sub numele de helix. lobul este partea moale, pliabilă, aflată la extremitatea de jos a urechii.
sunetul se deplasează cu 335 de metri pe secundă.
sunetul nefericirii umane.
sunetul maşinilor.
sau sunetul pinguinilor imperiali la împerechere, pe gheața rece, în bătaia vântului antarcticii.
urechile animalelor, mai puternice şi mai agile decât cele umane, disting aproape orice sunet.
pe timp de noapte, grădina zoologică este cel mai deprimant loc din lume.
după gratii, cu ochii sfredelind ca nişte bisturiuri, specii despărţite în cuşti, îsi plâng singuratatea.
îşi ţipă spaimele, cunoscându-şi din instinct, harta apartenenţei.
ele aud totul.
în afară de adierea vântului prin iarbă, zâmbetul copiilor care le-ntind o bomboană printre zăbrele, trosnetul focului sau pârâitul asfaltului încins.
ele aud zgomotele crimelor, răgetul apelor, strigătele interioare.
işi ciulesc urechile până când acestea devin două săgeți ascuțite, dar zgomotele pe care le caută ele sunt mult prea departe.
(2) nasul. simțul mirosului la ființele umane este, în general, mult mai puțin dezvoltat decât cel al animalelor.
mirosurile care-mi plac: iasomie, grapefruit, scortişoară, măceşe, vanilie, măr, crin alb şi lemn de santal.
mirosul mâinilor îndrăgostite.
mirosul mării şi-al soarelui arzător.
mirosul pătrunzător al filelor cărţilor vechi.
mirosul apei fierbinți.
mirosurile pe care le urăsc: sângele, praful de puşcă, fierul, carnea încinsă.
mirosul acru.
izul de salpetru.
mirosul lacrimilor.
mirosul vorbelor grele.
mirosul amintirilor ce se vor uitate.
(3) gustul. există patru senzații fundamentale ale gustului: dulce, acru, amar şi sărat.
- dulce: măslina, în care-ți înfigi dinții încercând să-i străpungi învelişul cărnos. momentul îndelung aşteptat în care țâşneşte sucul limpede ce poartă în el toată truda şi greutatea pămantului, vicisitudinile vremurilor, numele şi prenumele tuturor celor care au contribuit la facerea ei. ananasul zemos care se prelinge pe degete. ochii cu un luciu nedefinit. sărutul fierbinte. respiraţia. braţele. coapsele. strugurii copţi. şerbetul.
- acru: fructele verzi şi usturătoare. înnecăcioase. lămaia. ţipătul. teama. corcoduşele.
- amar: timpul. grapefruitul. piatra tare, la atingerea limbii. zilele fierbinţi când se apropie ploile. foamea.
- sărat: lacrimile lungi cu nervurile sărate. nisipul. apa mării. furtuna. moartea.
fericirea şi dragostea sunt singurele cu gust şi miros nedefinite.
(4) văzul. ochiul este situat în cavitatea orbitală. are o formă aproape sferică şi un diametru de cca doi centimetri şi jumătate.
CORNÉE, cornee, s.f. Membrana anterioară, transparentă, a ochiului. corneea reprezintă o lentilă puternică cu focar fix. puterea optică a corneei este de aproximativ două treimi din puterea totală de refracţie a ochiului. corneea are doar o jumătate de mm grosime la centru şi un mm la joncţiunea cu sclerotica (albul ochiului).
UVÉE s.f. Strat pigmentar al irisului. reprezintă tunica medie a ochiului, alcătuită din trei structuri distincte: coroida, corpul ciliar şi irisul. coroida este o foiţă membranoasă subţire între sclerotica, ce o protejează la exterior şi retină. corpul ciliar este o porţiune cutată a uveei, situată în partea anterioară a ochiului.
lumina călătoreşte cu 300.000 km pe secundă. e mult mai rapidă decât sunetul.
ea reflectă în ochi tot ceea ce intră în câmpul vizual.
ochiul distinge toate culorile, formele, nuanţele.
fiecare culoare are o lungime de undă diferită. spre exemplu, roşul are cea mai mare lungime de undă.
pământul - cafeniu
piatra - cenuşie
truda - galbenă
tristeţea - verde
dragostea - culoare nedefinită
sângele - roşu
cerul - albastru
puritatea - albă
fericirea - culoare nedefinită
surâsul - portocaliu
toate celelalte culori sunt absorbite. nuanţa searbadă a zilei nu pătrunde niciodată în artere şi atunci când o face, nu rămâne pentru mult timp.
în limbi de flăcări, ziua redă vederea tuturor.
pasiunea - o haină în multe culori.
(5) simţul tactil. atingerea. articulaţiile degetelor sunt articulaţii tipice în balama: permit mişcarea înspre înapoi, dar nu permit mişcari laterale şi orientate înainte. extremităţile osoase sunt acoperite cu un material denumit cartilagiu articular. întreaga articulaţie este împrejmuită de un ţesut fibros rezistent, denumit capsulă articulară.
pentru a observa dincolo de piele şi muşchi, e necesar să te comporţi asemeni unui om fără vedere: iei chipul între palme şi pipăi atent cu buricele degetelor fiecare şanţ, fiecare denivelare până simţi cum freamătă arterele, cum dansează muşchii, linia curbă sublimă a gambelor cambrate, graţia mişcării.
buricele degetelor simt totul, ele nu înşeală aşa cum o fac ochii.
ele simt baloane, tibii, petale florale, femurali, trunchiuri de copaci, vertebre...
degetele numără.
7 februarie 2009
human body and pandora's box (part two)
încerc să-mi așez în stomac vițelul file cu spanac, prosciutto și mozzarella pe care tocmai l-am mâncat (deh... eu si pasiunea mea pentru trattoria) și să continui cu ce-am început aseară.
așadar: pielea, scheletul și mușchii.
(1) pielea. țesutul conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafaţă a corpului animalelor vertebrate şi a celor mai multe dintre nevertebrate, epiderma omului.
pielea este alcătuită din dermă și epidermă.
DÉRMĂ, derme, s.f. Ţesut fibros conjunctiv, care constituie partea cea mai groasă şi mai adâncă a pielii vertebratelor, aşezat sub epidermă.
EPIDÉRMĂ, epiderme, s.f. 1. Epiteliu care acoperă corpul omului şi al animalelor superioare, având la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la cele vertebrate mai multe straturi.
TATÚ s. m. mamifer edentat nocturn din America tropicală, cu corpul acoperit cu plăci cornoase articulate printr-un ţesut flexibil, care se poate încolăci ca un ghem.
issue no. 4 = moartea
moartea este suprafața pielii subțire și plată, fără vase de sânge sau terminații nervoase.
moartea usucă, mai ales pe tălpile picioarelor și-n palme.
moartea din piele e roasă încet de moartea din noi.
celulele se desprind și alunecă.
marda ține de foame coloniilor de vietăți ce se hrănesc cu pielea pe care n-o mai vrea nimeni.
ca plăcile cornoase de tatu, derma se-nnoiește, formându-și alt strat.
strat de piele, cu gust acru, cu aromă de citrice.
cochilie, carapace, solz, placă osoasă, țep... oricum i-ai spune, cu cît e mai aspră și dureroasă, cu atât mai mult miroase a moarte!
pielea moartă are nuanțe de verde palid. ca de frunze căzute înainte să se usuce.
pielea se lasă, devine lividă ca piatra de var sleită de vreme, lăsând pradă privirii învelișul de ceramică al venelor.
pielea îmbujorată trăiește, respiră, conspiră...
ea e începutul pasiunii, ritmul accelerat al inimii, fierbințeala ce răzbate dinăuntru, respirația agitată, umflarea vaselor de sânge și dilatarea porilor.
doar atunci pielea trăiește.
în rest, e moartă.
(2) scheletul. clavicula este un os lung, dublu curbat. tubul osos e decapat pentru e permite inserția mușchilor. clavicula asigură unica legatură osoasă între extremitatea superioară și scheletul axial.
scheletul feței este alcătuit din treisprezece oase. acestora li se adauga osul frontal.
CLAVÍCULĂ, clavicule, s.f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul si cu omoplatul.
STERN, sternuri, s.n. Os lung şi plat aşezat în mijlocul părţii anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele şi cele două clavicule.
SCÁPULĂ s.f. Os lat care formează umărul împreună cu clavicula şi cu humerusul; omoplat.
issue no. 5 = frica
frica e-n claviculă.
clavicordul e primul instrument cu coarde și clape.
clavicula e ca un șir de clape.
oasele, precum colții de fildeș ai elefantului.
oasele palatine, osul frontal, osul craniului, oasele nazale, oasele urechii interne, oasele lacrimale, madibula, pomeții și maxilarul.
frica coboară perfect neted, de la stern la scapulă.
și rămâne acolo.
(3) mușchii sau denumirea globală a muşchilor "musculatura", împreună cu scheletul formează sistemul locomotor. Muşchiul reprezintă un ţesut contractil format din celule musculare. Muşchiul are rol în generarea forţei animale şi a întreţinerii locomoţiei. Muşchii pot fi voluntari (acţionaţi la comanda creierului) sau involuntari (care lucrează singuri). ei pot fi clasificaţi după structură în: muşchi striaţi şi muşchi netezi. 500 de muşchi, aşa-nimiţii muşchi scheletici se ataşeaza de oasele noastre.
STERNOCLEIDOMASTOIDIAN, sternocleidomastoidieni, adj. m. (Muşchi) cu originea pe stern şi claviculă, cu rol în înclinarea laterală a capului şi în rotirea acestuia.
DELTOÍD, -Ă adj., s. m. (muşchi) în formă de triunghi, în partea laterală a regiunii scapulare.
SOLEÁR, soleari, s.m. Muşchi situat în partea posterioară a gambei, care leagă tibia şi peroneul de călcâi.
issue no. 6 = tristețea
tristețea apasă între omplat și coaste, ca mușchiul.
apasă, apasă, apasă.
e tot ce știe să facă.
n-are rol de protecție.
se strecoară între deschizăturile dintre fibrele musculare, își creează habitatul și se hrănește din măduvă. fără să ceară voie.
se-mpinge în tendoanele gâtului, își înfige degetele acolo și sugrumă.
când se prinde de omoplați taie adânc.
nu cu atenție, taie o rană, neluând în calcul cât de repede se vindecă.
sternocleidomastoidian, biceps brahial, adductor lung, femural, brahioradial, deltoid, pectoral, gracilis, sartorius, tibial, solear.
un mototol de mușchi.
când simte ghemul de mușchi încordându-se și întinzându-se, tristețea râde malefic.
next - simțurile: auz, miros, gust, văz, simț tactil.
nighty night!
așadar: pielea, scheletul și mușchii.
(1) pielea. țesutul conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafaţă a corpului animalelor vertebrate şi a celor mai multe dintre nevertebrate, epiderma omului.
pielea este alcătuită din dermă și epidermă.
DÉRMĂ, derme, s.f. Ţesut fibros conjunctiv, care constituie partea cea mai groasă şi mai adâncă a pielii vertebratelor, aşezat sub epidermă.
EPIDÉRMĂ, epiderme, s.f. 1. Epiteliu care acoperă corpul omului şi al animalelor superioare, având la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la cele vertebrate mai multe straturi.
TATÚ s. m. mamifer edentat nocturn din America tropicală, cu corpul acoperit cu plăci cornoase articulate printr-un ţesut flexibil, care se poate încolăci ca un ghem.
issue no. 4 = moartea
moartea este suprafața pielii subțire și plată, fără vase de sânge sau terminații nervoase.
moartea usucă, mai ales pe tălpile picioarelor și-n palme.
moartea din piele e roasă încet de moartea din noi.
celulele se desprind și alunecă.
marda ține de foame coloniilor de vietăți ce se hrănesc cu pielea pe care n-o mai vrea nimeni.
ca plăcile cornoase de tatu, derma se-nnoiește, formându-și alt strat.
strat de piele, cu gust acru, cu aromă de citrice.
cochilie, carapace, solz, placă osoasă, țep... oricum i-ai spune, cu cît e mai aspră și dureroasă, cu atât mai mult miroase a moarte!
pielea moartă are nuanțe de verde palid. ca de frunze căzute înainte să se usuce.
pielea se lasă, devine lividă ca piatra de var sleită de vreme, lăsând pradă privirii învelișul de ceramică al venelor.
pielea îmbujorată trăiește, respiră, conspiră...
ea e începutul pasiunii, ritmul accelerat al inimii, fierbințeala ce răzbate dinăuntru, respirația agitată, umflarea vaselor de sânge și dilatarea porilor.
doar atunci pielea trăiește.
în rest, e moartă.
(2) scheletul. clavicula este un os lung, dublu curbat. tubul osos e decapat pentru e permite inserția mușchilor. clavicula asigură unica legatură osoasă între extremitatea superioară și scheletul axial.
scheletul feței este alcătuit din treisprezece oase. acestora li se adauga osul frontal.
CLAVÍCULĂ, clavicule, s.f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul si cu omoplatul.
STERN, sternuri, s.n. Os lung şi plat aşezat în mijlocul părţii anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele şi cele două clavicule.
SCÁPULĂ s.f. Os lat care formează umărul împreună cu clavicula şi cu humerusul; omoplat.
issue no. 5 = frica
frica e-n claviculă.
clavicordul e primul instrument cu coarde și clape.
clavicula e ca un șir de clape.
oasele, precum colții de fildeș ai elefantului.
oasele palatine, osul frontal, osul craniului, oasele nazale, oasele urechii interne, oasele lacrimale, madibula, pomeții și maxilarul.
frica coboară perfect neted, de la stern la scapulă.
și rămâne acolo.
(3) mușchii sau denumirea globală a muşchilor "musculatura", împreună cu scheletul formează sistemul locomotor. Muşchiul reprezintă un ţesut contractil format din celule musculare. Muşchiul are rol în generarea forţei animale şi a întreţinerii locomoţiei. Muşchii pot fi voluntari (acţionaţi la comanda creierului) sau involuntari (care lucrează singuri). ei pot fi clasificaţi după structură în: muşchi striaţi şi muşchi netezi. 500 de muşchi, aşa-nimiţii muşchi scheletici se ataşeaza de oasele noastre.
STERNOCLEIDOMASTOIDIAN, sternocleidomastoidieni, adj. m. (Muşchi) cu originea pe stern şi claviculă, cu rol în înclinarea laterală a capului şi în rotirea acestuia.
DELTOÍD, -Ă adj., s. m. (muşchi) în formă de triunghi, în partea laterală a regiunii scapulare.
SOLEÁR, soleari, s.m. Muşchi situat în partea posterioară a gambei, care leagă tibia şi peroneul de călcâi.
issue no. 6 = tristețea
tristețea apasă între omplat și coaste, ca mușchiul.
apasă, apasă, apasă.
e tot ce știe să facă.
n-are rol de protecție.
se strecoară între deschizăturile dintre fibrele musculare, își creează habitatul și se hrănește din măduvă. fără să ceară voie.
se-mpinge în tendoanele gâtului, își înfige degetele acolo și sugrumă.
când se prinde de omoplați taie adânc.
nu cu atenție, taie o rană, neluând în calcul cât de repede se vindecă.
sternocleidomastoidian, biceps brahial, adductor lung, femural, brahioradial, deltoid, pectoral, gracilis, sartorius, tibial, solear.
un mototol de mușchi.
când simte ghemul de mușchi încordându-se și întinzându-se, tristețea râde malefic.
next - simțurile: auz, miros, gust, văz, simț tactil.
nighty night!
6 februarie 2009
human body and pandora's box (part one)
așa da! aerobic și transpirație pe madonna și michael jackson.
până-n ziua în care o să spargem nuci pe abdomen, cum zice mădă!
a început să mă obsedeze anatomia.
în miezul limbajului clinic găsești întotdeauna trimiteri cât se poate de clare, în care ți-e ușor să te afunzi.
mai intim, și mai intim...
și mai intim... reușind să treci dincolo de uitătura mai puțin ispititoare a sinelui sorbind lacom.
spre exemplu, s-o luăm cu începutul.
another 3 issues... de data aceasta în 3 părți.
prima parte: *sistemele, țesuturile și cavitățile corpului.
(1) multiplicarea celulelor prin intermediul mitozei are loc pe parcursul întregii vieți. ea se desfășoară într-un ritm mult mai alert până la finalizarea procesului de creștere, urmând ca apoi, noi celule să se formeze pentru a le înlocui pe cele moarte. celulele nervoase, însă, sunt o excepție, pentru că ele nu sunt înlocuite niciodată de altele.
TIMUS s.n. Glandă cu secreţie internă, aşezată în partea superioară a toracelui, care influenţează creşterea organismului în primii ani ai copilăriei şi se atrofiază mai târziu.
LIMFĂ, limfe, s.f. Lichid transparent, incolor sau gălbui, care circulă prin vasele şi ganglionii limfatici şi în spaţiile intercelulare ale organismului vertebratelor, transportând diferite substanţe între sânge şi ţesuturi.
issue no. 1 = iubirea
iubirea este limfa care transportă substanțe până-n lăcașurile tainice ale timusului.. ea proliferează (se înmultește prin diviziune) în tot corpul.
(2) țesuturile pot fi văzute cu ochiul liber, însă milioanele de celule care compun țesuturile sunt atât de mici, încât pot fi văzute doar microscopic.
ŢESÚT s. n. complex de celule (şi elemente intercelulare) având aceeaşi origine şi structură şi aceleaşi funcţii într-un organism viu.
issue no. 2 = durerea
durerea, resimțită doar de organismele vii e ca un țesut, ca un complex de celule.
țesut care se simte, se vede cu ochiul liber.
ochiul este un țesut. el doare cel mai tare.
ochiul liber și lasciv vede piele, coapse, pântece,
el examinează atent.
scanează.
numără incisivi, canini, molari, premolari.
sondează sub piele, în scobituri, se scufundă adânc în organele interne.
se vede pe el în textura pielii altuia, habitând în osatură, dormind în cavități.
milioane de celule ce alcătuiesc țesuturi sunt parcelate pe retină.
ochiul gol cartografiază totul și pune la păstrare.
verde, căprui, albastru, indiferent de culoare, ochiul liber cunoaște și iubește.
(3) corpul omenesc este împărțit în cavități. cavitatea craniană conține creierul, care este cuprins între oasele craniului.
TALÁMUS, talamusuri, s.n. Formaţie anatomică nervoasă cenuşie care constituie o parte a encefalului şi care este situată la baza creierului, având rol principal în integrarea excitaţiilor senzitive şi senzoriale care merg la scoarţa cerebrală.
HIPOTALÁMUS, hipotalamusuri, s.n. Formaţie cenuşie a creierului, care corespunde părţii inferioare a encefalului, având rol important în reglarea superioară a funcţiilor vegetative ale organismului.
issue no. 3 = ura
ura este talamusul, e situată la baza creierului și integrează excitațiile senzitive și senzoriale.
ea se furișează în anticamere, așteptând ca un hoț de locuințe, momentul să-și facă loc prin coridoarele largi ale craniului. și când ajunge acolo fură. fură lacom și fără resentimente.
nările freamătă, orbitele se măresc, pupilele se dilată aidoma bureților la apă.
în cutia craniană durerea și aroganța se combină otrăvitor.
înveninează creierul, stăpânul trupului, și-al tuturor, capabil de-atîtea înșelăciuni și rele.
ura, când se amestecă cu iubirea sau se confundă cu ea și trăiesc într-o perfectă simbioză, provoacă durerea.
toate 3 trăiesc în sistemele, țesuturile și cavitățile corpului.
next: 3 issues (part two): pielea, scheletul, mușchii.
până-n ziua în care o să spargem nuci pe abdomen, cum zice mădă!
a început să mă obsedeze anatomia.
în miezul limbajului clinic găsești întotdeauna trimiteri cât se poate de clare, în care ți-e ușor să te afunzi.
mai intim, și mai intim...
și mai intim... reușind să treci dincolo de uitătura mai puțin ispititoare a sinelui sorbind lacom.
spre exemplu, s-o luăm cu începutul.
another 3 issues... de data aceasta în 3 părți.
prima parte: *sistemele, țesuturile și cavitățile corpului.
(1) multiplicarea celulelor prin intermediul mitozei are loc pe parcursul întregii vieți. ea se desfășoară într-un ritm mult mai alert până la finalizarea procesului de creștere, urmând ca apoi, noi celule să se formeze pentru a le înlocui pe cele moarte. celulele nervoase, însă, sunt o excepție, pentru că ele nu sunt înlocuite niciodată de altele.
TIMUS s.n. Glandă cu secreţie internă, aşezată în partea superioară a toracelui, care influenţează creşterea organismului în primii ani ai copilăriei şi se atrofiază mai târziu.
LIMFĂ, limfe, s.f. Lichid transparent, incolor sau gălbui, care circulă prin vasele şi ganglionii limfatici şi în spaţiile intercelulare ale organismului vertebratelor, transportând diferite substanţe între sânge şi ţesuturi.
issue no. 1 = iubirea
iubirea este limfa care transportă substanțe până-n lăcașurile tainice ale timusului.. ea proliferează (se înmultește prin diviziune) în tot corpul.
(2) țesuturile pot fi văzute cu ochiul liber, însă milioanele de celule care compun țesuturile sunt atât de mici, încât pot fi văzute doar microscopic.
ŢESÚT s. n. complex de celule (şi elemente intercelulare) având aceeaşi origine şi structură şi aceleaşi funcţii într-un organism viu.
issue no. 2 = durerea
durerea, resimțită doar de organismele vii e ca un țesut, ca un complex de celule.
țesut care se simte, se vede cu ochiul liber.
ochiul este un țesut. el doare cel mai tare.
ochiul liber și lasciv vede piele, coapse, pântece,
el examinează atent.
scanează.
numără incisivi, canini, molari, premolari.
sondează sub piele, în scobituri, se scufundă adânc în organele interne.
se vede pe el în textura pielii altuia, habitând în osatură, dormind în cavități.
milioane de celule ce alcătuiesc țesuturi sunt parcelate pe retină.
ochiul gol cartografiază totul și pune la păstrare.
verde, căprui, albastru, indiferent de culoare, ochiul liber cunoaște și iubește.
(3) corpul omenesc este împărțit în cavități. cavitatea craniană conține creierul, care este cuprins între oasele craniului.
TALÁMUS, talamusuri, s.n. Formaţie anatomică nervoasă cenuşie care constituie o parte a encefalului şi care este situată la baza creierului, având rol principal în integrarea excitaţiilor senzitive şi senzoriale care merg la scoarţa cerebrală.
HIPOTALÁMUS, hipotalamusuri, s.n. Formaţie cenuşie a creierului, care corespunde părţii inferioare a encefalului, având rol important în reglarea superioară a funcţiilor vegetative ale organismului.
issue no. 3 = ura
ura este talamusul, e situată la baza creierului și integrează excitațiile senzitive și senzoriale.
ea se furișează în anticamere, așteptând ca un hoț de locuințe, momentul să-și facă loc prin coridoarele largi ale craniului. și când ajunge acolo fură. fură lacom și fără resentimente.
nările freamătă, orbitele se măresc, pupilele se dilată aidoma bureților la apă.
în cutia craniană durerea și aroganța se combină otrăvitor.
înveninează creierul, stăpânul trupului, și-al tuturor, capabil de-atîtea înșelăciuni și rele.
ura, când se amestecă cu iubirea sau se confundă cu ea și trăiesc într-o perfectă simbioză, provoacă durerea.
toate 3 trăiesc în sistemele, țesuturile și cavitățile corpului.
next: 3 issues (part two): pielea, scheletul, mușchii.
4 februarie 2009
3 issues (part four)
(1) mi-am imaginat un dialog schizofrenic cu mine însămi la ceasurile sufocate ale nopții.
- aș vrea să am o călătorie până unde a fost caucher cu vulturul lui de aur, departe, departe... acolo unde se duc cuvintele, gândurile.
mi-am acoperit gura cu mâna blând și am clătinat din cap.
- așa, ca o eroină gotica? ce stupid! de ce ai vrea să auzi tot ceea ce-a spus oricine vreodată?!!
- sunt multe lucruri pe care le-am auzit sau cineva drag mi le-a spus și eu le-am uitat! aș vrea să mi le amintesc...
- chiar și pe alea urâte?
- nu, pe-alea, nu! o să fac o triere.
- nu ai cum! ai să le auzi chiar și pe alea pe care nu ți-ai fi dorit vreodată să ți le amintești și pe cele ale acelora care le-au uitat! îți asumi riscul ăsta?
las capul în pământ, devastată si descurajată.
- nu. dar cum fac ca să-mi amintesc ce-am uitat?!
- nu mai privi prin oameni. uită-te la ei! n-ai să mai uiți niciodată nimic.
(2) nimeni nu știe care-s acele forțe nevăzute care atrag doi oameni unul spre altul.
sunt o puzderie de teorii, legi și concepte: atracție chimică, nevoie reciprocă, impuls biologic, astrologie, șansă, karmă, hazard... ce este de fapt?
(3) întodeauna mi-a plăcut să privesc (din exterior) pe geamurile caselor.
savoarea voyeurismului ocazional.
pentru că în zona în care am crescut, nu am avut parte de prea multe astfel de case, de fiecare dată, când mergeam în vacanță la bunici, eu și dana, verișoara mea, obișnuiam să ne pitulăm ca două hoațe după garduri.
colindam satul și inventam povești despre străinii de la lumina veiozelor.
pentru noi, la vremea aceea era ridicol de delicios, pentru că, înainte de toate, era obraznic și pueril.
mă simțeam ca la automatele alea din filmele americane, în care, dacă bagi o monedă și-ți lipești ochii de vizorul capitonat, instantaneu, trupe de dansatori încep să danseze și să-ți facă discret cu ochiul.
și acum îmi place să trec pe lângă ferestre care se oferă atât de ispititor privirii și să arunc un ochi la pulsul de dincolo de ele.
de pildă, filmele mute sunt alb negru.
ce vezi dincolo de gemurile din plexiglas este un film mut, dar color.
ai impresia că totul se mișcă ca-ntr-o animație orologică.
oare de ce doamna aceea aruncă nervoasă cu cheile în domn?
de ce domnul ăla dă din mâini ca un smintit?
doar doi centimetri de sticlă mă țin departe de acea lume mută în care eu nici măcar nu exist.
și mai fascinant de-atât este faptul că eu sunt propriul scenarist al acestui film mut.
le văd buzele mișcându-se și le pot pune în gură orice vorbe poftesc.
le fac bule cu replici, exact ca-n caricaturile de presă.
acum fac asta cu oamenii care se află într-o stație de autobuz sau la o masă-ntr-un restaurant și sunt prea departe de mine ca să-i aud!
... un foarte bun exercițiu pentru imaginație să născocească mici scenarii și regii pentru acești actori fără voie.
Ador piesa și acest clip montat integral din fotografii.
Oren Lavie
"Her Morning Elegance"
3 februarie 2009
show me how you do that trick...
sunt mai vie ca niciodată după ora de aerobic cu alisia.
o baie cu spumă și tot ce-mi mai doresc acum sunt o carte bună și patul.
eu și mădă am scos "the worst of us" și nici măcar n-am fost nevoite să ne lobotomizăm cu o oră de scooter și "maria i like it loud" (thnx God!!!).
e de-a dreptul îngrozitor să transpiri pe melodia aia. mai bine tiesto.
puțin mai devreme, am auzit o piesă pe care n-am mai ascultat-o de foarte de mult timp.
și timpul parcă s-a oprit în loc.
așadar, cu drag și dor, katie melua și-al ei "just like heaven".
(deși e genială și varianta originală, interpretată magnific de cei de la "the cure")
you were just like a dream...
o baie cu spumă și tot ce-mi mai doresc acum sunt o carte bună și patul.
eu și mădă am scos "the worst of us" și nici măcar n-am fost nevoite să ne lobotomizăm cu o oră de scooter și "maria i like it loud" (thnx God!!!).
e de-a dreptul îngrozitor să transpiri pe melodia aia. mai bine tiesto.
puțin mai devreme, am auzit o piesă pe care n-am mai ascultat-o de foarte de mult timp.
și timpul parcă s-a oprit în loc.
așadar, cu drag și dor, katie melua și-al ei "just like heaven".
(deși e genială și varianta originală, interpretată magnific de cei de la "the cure")
you were just like a dream...
Labels:
music... sweet music,
phantasmagoria,
videos
1 februarie 2009
bătrânul, maxim gorki, nottara
sala horia lovinescu - plină.
oamenii - de toate categoriile și nu prea.
piesa - zgomotoasă, dezamăgitoare, pe alocuri interesantă și foarte lungă.
pe scurt: mult zgomot pentru nimic.
actorii - mulți dintre ei tineri și neexperimentați, în mare parte agitați.
cu o mică excepție - nebuna marina (al cărei rol este și de asemenea natură cât să te impresioneze)
piesa de rezistență - emil hossu (care joacă admirabil)
sursa principală de amuzament - cotimanis, căruia rolul avarului perfid i se potrivește ca o mănușă, chiar dacă uneori forțează nota comică a situațiilor.
traducerea și adaptarea - nicidecum senzaționale.
nu am citit maxim gorki, însă sunt puțin sceptică la capacitatea lui de a plasa comicul în literatura rusă.
scriitori ruși sunt, în general, dramatici... și, să nu uităm că gorki este "fondatorul realismului socialist", avea tendințe sinucigașe și era prieten bun cu stalin.
replicile - majoritatea țipate, urlate, strigate.
subiectul piesei - unul rusesco-clasic.
clesciov, ana, marka, paraska, akulina, evsei si buli sunt șapte tineri săraci care-și caută iubirea și privesc peste gard la ceea ce se întâmplă în curtea bogătașului mastacov.
până la punctul culminant al piesei, și anume conflictul dintre mastacov și bătrânul (hossu) care vine de la ocna ca să-i amintească primului de trecutul lor comun, trece extrem de mult timp...
timp în care te plictisești și te întrebi dacă piesa are un subiect cu adevărat.
spectacolului îi lipsește ritmul și uneori coerența.
tinerii țipă, urlă și cântă tot timpul, iar rareori au revelații despre lumea bine categorisită în care trăiesc: cea a săracilor și cea a bogaților, despre lumea avară, lipsită de sentimente, emoții și simțul răspunderii.
personajul care descrie cel mai bine această lume scăldată-n nepasare (pe lângă hossu), este cotimanis, care într-un moment de rătacire, în încercarea de-a defini dragostea, are un monolog interesant:
"odată aveam o fată. era frumoasă, deșteaptă și tare bogată.
într-una din zile a venit la mine și mi-a spus:
- eu am să plec departe! nu cred că o sa ne mai vedem. dar dacă ai nevoie de bani, spune-mi!
eu, mă uit la ea și-i zic:
- n-am nevoie!
ea, din nou:
- dacă ai nevoie de bani, spune-mi!
eu:
- nu, n-am nevoie!
ea: - spune-mi, spune-mi, spune-mi!
eu: - nu și nu și nu!
acum stau și mă gândesc.
cred că asta este dragostea, să nu simți nevoia să iei bani de la omul de lângă tine!"
chiar dacă piesa se zbate-n încercarea de-a reuni mai multe generații de actori, părerea mea este că suferă de lipsa unei coordonări firești care le fură câtorva dintre ei câte puțin din măiestria cu care-și interpretează rolul.
n-aș zice că-i un "must see", dar nici c-ar trebui ratată.
cel puțin, sunt doi-trei pentru care piesa merită văzută.
și-acum, să ne întoarcem la nadal vs federer (căruia-i țin pumnii).
sunt la setul 4. deocamdată e 2-1.
nadal conduce.
trist!!!
Labels:
newstainment,
theatre and opera
Abonați-vă la:
Postări (Atom)