cumva memorezi gesturi, impresii, emoții, mirosuri...
și peste mult, mult timp, le retrăiești!
fără voia ta!
aveam patru ani.
o mână-n gips. cuburi de plastic și-o coadă la toaletă.
aveam cinci ani.
"crăiasa zăpezii" în limba rusă la "cinema doina". tata, care ne citește subtitrarea și deranjează tot rândul.
aveam șase ani.
parfumul mamei miroase a plăcintă cu mere și scorțișoară. mă ia în brațe și mă mușcă de-un obraz. dragostea doare...
aveam opt ani.
mozart, reqviem, lacrimosa, rachmaninov și toate plăcile de vinil ale tatei.
aveam nouă ani.
iau buretele și mă ofer să șterg tabla în locul lui andrei.
aveam paisprezece ani.
lenny kravitz. bon jovi. blugi tăiați cu foarfeca, pulovere largi și tuș de gene.
aveam șaisprezece ani.
o dimineață de crăciun, cadouri și toată casa miroase a cafea cu lapte.
aveam optsprezece ani.
visez la iubiri patimașe, declarații de dragoste și plimbări pe faleza.
nu știu de ce, toate aceste lucruri se leagă într-un sens străin și nou despre mine... eu cu mine!
însă, mai ales, noua mea viziune.
noua mea taină.
noul meu secret!
o structură simetrică spațială, o geometrie regulată de viață care vibrează, de emoție și reverie care pulsează.
care mă trezește, mă pândește, mă atacă și mă sfâșie cu lăcomie.
noua mea viață, cu toate convingerile ei. cu toate trăirile-i endemice.
trăiri care pot fi verificate matematic sau explicate prin formule de fizică cuantică.
dar eu... nu am fost niciodată bună la ecuații.
doar la metafizică de duzină!
22 octombrie 2009
5 octombrie 2009
Viva Liban! Zuhair Murad, designer of the week...
Bonnnnn! Umil, îmi cer scuze celor trei (pardon, patru cititori ai blogului meu) că nu am mai scris nimic în ultimul timp, însă, am fost extrem de ocupată.
U know: job, sală, scris, prietene (cam așa se scurge mârșav și oacheș săptămâna).
Găsesc răgaz, acum, să declar oficial că m-am îndrăgostit!
M-am îndrăgostit de libanezul Zuhair Murad.
E primul bărbat care trezește în mine pofta de a-mi dori/visa/aspira să fiu mireasă!
Prezentarea colectiei designerului libanez Zuhair Murad la saptamana de modă din Paris (Paris Haute Couture Fashion Week A/W 2009/2010)!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)