la femme...

issues

Și pentru că șederea cu un bărbat îți fură insiprația și-ți ucide muzele, mă transform și eu într-o publicație bilunară.

Sau presimt una săptămânală? 

Dar presentimentele nu schimbă niciodată cursul evenimentelor!

Revin cu trei dileme de luat în seamă, cel puțin acum, la ora asta târzie când masculul doarme "covrig" la 15 cm, ceaiul cu mentă își împrăștie mirosul, bățul cu opium arde în voia lui și "Sex and The City: The Movie" rulează pe HBO.

issue no. 1 - Realistically, how many guys do women really hit it off with?

Acum câteva seri, revedeam (pur întâmplator) un episod prăfuit din "Sex and the City". Nu citez din filmul asta ca și cum ar fi vreo biblie și departe de mine imaginea de feministă convinsă, însă mi-a picat urechea pe-o discuție interesantă între Carrie și Charlotte:

Dânsele cunosc doi tipi într-un club, în Atlantic City, iar Carrie nu acceptă să-i însoțească la un cocktail, motiv pentru care Charlotte se supără. De aici și dialogul.

"Charlotte: Couldn't we have one drink? What's the harm in having one drink?

Carrie: I can't believe you're still upset about that. 

What role did you think those guys were gonna play in our lives?

Charlotte: Who knows? We might have hit it off.

Carrie: Oh, co-me on!! Let's look at the odds. Realistically, how many guys do we really hit it off with? Very few! And even if we do, those relationships don't last. And even if they did, men die first, so we're right back where we've started. I say we skip all the drama and just enjoy each other's company. Now.

Charlotte: But I don't wanna skip all the drama! That's life, that's everything.. That's relationships, and anniversaries and kids. And I want all that, in addition to my friends!

Carrie: Well, that sounds wonderful, but don't bank on it happening!"

Bon. De ce avem nevoie unii de alții?

Cine și de ce ne-a complementarizat?

De ce nu putem procrea polenizând flori? Dacă despre asta-i vorba...

De ce nu ne reproducem asexuat, prin spori sau prin diviziune.

Cu sau fără fecundație? That is the question.

Dar nu asta era ideea. 

Ci alta.

De ce nu ne înțelegem chiar atât de bine cu bărbații noștri (deci, excluși amici/prieteni/whatevă')? 

issue no. 2 - Volumul "The Abnormality of Being Normal", Capitolul "When I say I do, I do it!" (nu-i pe sistemul "eu când vreau să fluier, fluier")

Pentru mine "dead-line-ul" e "dead-line". De ce credeți că-i zice "dead-line"? Așa-l și văd: ca pe-o linie trasată de moarte. 

Spre exemplu, am avut un proiect de predat dumincă la prânz (să zicem), căci persoana care trebuia să-l primească intra pe mail duminică, între prânz și după-amiază. M-am dat de trei ori peste cap și l-am terminat duminică la 10 dimineața. Totodată, duminică trebuia să aștept un feed-back de la persoana aia, cum că l-a primit și că e ok. Feed-back-ul îl primesc luni, către după-amiază. De ce dracu mi-am futut eu sâmbătă noaptea când puteam s-o cocktail-esc la un mojito și-un embassy și să scriu duminică ziua? 

Nu înțeleg, băi nene! Dar pentru mine "dead-line-ul" e "dead-line" și promisiunea, promisiune! 

Trebuie să devin filistină, mărginită și pasivă, căci normalul e decis de majotritate. Cine sunt eu să spun că "așa-i normal". 

Dar, pentru mine, "dead-line-ul" tot "dead-line" este.

issue no. 3 - Why my mom egg cells were fertilized in this country? 

Embrion tricolor ce sunt! 

Acum vreo două săptămâni am cunoscut doi catalani. El, Jorge, este un catalan stilat și erudit pe la vreo 30 și ceva de ani, un adevărat cuceritor. Ea, Valeria - iubita lui - este o ucreaineancă stabilită în Spania în urmă cu 6 ani. O blondă superbă la maxim 30-32 de ani. 

M-au fascinat oamenii ăștia. Ei și lumea rochiilor de mireasă Raimon Bundo, pe care mi-au prezentat-o. Și poveștile despre provincia (aflată la granița cu Franța) în care locuiesc. 

Cât de fascinant este să cunoști un bărbat care are pasiune pentru mâncare și pentru gătit. De ce-i așa? Pentru că provin dintr-o lume cu vederi limitate și deprinderi sexiste, în care masculii sunt crescuți de mici sub principiul "bărbații nu au ce căuta la bucătărie"? 

Cât de minunat este să cunoști oameni noi, cu alte principii de viață, decât cele de "gherțoi de bloc". Oameni care aduc un suflu nou, exotic, alte cutume și metalități de care îți este atât de ușor să te îndrăgostești. Și care-mi amintesc mereu că orașul meu trăiește într-o colivie. Și sufăr. Că nu mă văd trăind aici, când fie ea Barcelona, Osaka sau Londra... există.

Nu-mi mai rămâne decât să mă fac și eu covrig, să adorm și să visez la New York!

 

jean-paul gaultier - designer of the week

Când spun Jean-Paul Gaultier, îmi vin în minte trei chestii/imagini: tricou marinăresc (și implicit viespi), Madame (unul dintre parfumurile mele preferate) și excentricitate (aka teribilism, nebunie). De departe favoritul meu (fără a-i omite pe Zuhair Murad, Elie Saab și Prada - dar ei îl secondează), Jean-Paul este un guru țicnit al modei.

Are atât de mult succes în rândul clienților săi filipinezi încât, într-o călătorie în arhipeleag, Guvernul nu a vrut să-i acorde viza pentru a se întoarce în Franța, decât după încheierea unui acord între cele două țări ca să-l păstreze...

Când era mic, Jean-Paul vroia să devină brutar. Pasionant, nu? Ca și cugetările lui, deloc devenite clișee:

"Nu trebuie să-ți fie rușine de faptul că ești diferit, de originile tale."
"Manechinul gândește, vorbește, simte și are o opinie."
"Descoperirea celuilalt începe printr-o întâlnire."

Dacă există un designer căruia nimeni nu-i contestă talentul, acela este Jean-Paul Gaultier. Totuși i s-a spus mereu "copilul teribil al modei". De ce?

"Copil", sigur. Pentru faptul că a început de tânăr. 18 ani!
"Al modei", e normal. Lucrează în domeniu dintotdeauna.
Dar "teribil" poate avea mai multe înțelesuri...

Prima chestie teribilă pe care Jean-Paul a făcut-o în 1979: o linie de bijuterii electronice. Trebuiau scoase înainte de duș, altfel exista riscul electrocutării.
A doua chestie, în 1985: Fusta pentru bărbați. Numele colecției: "o garderobă pentru doi" care, așa cum exprimă și numele îți permite să faci ceva economii. Pentru a merge la psiholog, cred!
A treia lovitură, în 1989: un disc în engleză. "How to do that" ("Cum să faci asta..") și totul e spus.
Al patrulea teribilism, 1990: sublimele sutiene conice făcute celebre de Madonna sau... care au făcut-o celebră pe Madonna. Who knows?
A cincea operă de artă, în 1992: o colecție de mobilier... MOBIL! Da. Mobil.

Și, în sfârșit a șasea excentricitate (acum trei ani): Machiajul pentru bărbați.
Ca să nu mai punem la socoteală întregile colecții care se adresează unor consumatori elitiști și oarecum "nebuni". Așa... ca el!
Colecție de colecție reușește să mă impresioneze (la fel de tare ca recent decedatul Alexander McQueen) categoric și impulsiv. Ei bine, mă declar iremediabil îndrăgostită de Jean-Paul.

După ce am văzut totul, cred pe bună dreptate că Jean-Paul e țicnit. Dar, cum spunea și Aristotel: "Nu există geniu acolo unde nu există și un grăunte de nebunie!"

Și mai ales când aflăm că, în 1990, Jean-Paul avea o cifră de afaceri de 6 milioane de euro și că, peste 10 ani, cifra asta era de cinci ori mai mare, mă gândesc că poate nu-i chiar așa țicnită viespea (albă și albastră)!

2010 Spring Haute Couture Jean Paul Gaultier
Anul ăsta a luat-o pe drumul Mexicului! Tot drumul... A avut-o un band mariachi, gauchos, sombreros, haine mexicane în dungi, jeanși, șaluri spaniole și țigarete. Un fel de fiesta mexicană la Paris!
A avut un moment sublim cu un conquistator în armură și apoi a călcat apăsat în junglă. Dar, o junglă futuristă, cu ferigi imense și indigeni, gen Avatar. Azteci, turquoise în stil Moctezuma, tatuaje amazoniene și motive tropicale. Iată mesajul tribal eco: