Demențial Mihai Bendeac, superbă Cristina Cioran, spectaculos Adrian Titieni, amuzantă Anca Sigartău, tare-tare Emanuel Pârvu. Am râs în hohote!
Comicul situațiilor și starea de coincidență permanentă sunt covârșitoare.
Rosa, soția lui Bassinet, care este de fapt amanta militarului Antoine Aubain, care este de fapt soțul lui Suzanne, amanta doctorului Moulineaux, care este de fapt căsătorit cu Ivonne, a cărei mamă, Madame Aigreville este confundată cu Regina Groenlandei... și tot așa.
Pe lângă toate aceste personaje aflate într-o permanentă stare de confuzie și inducere în eroare, mai există alte două: Etienne (majordomul ce înnădește coniacul cu apă) și Pamponette (diva cu vestă strâmtă care nimerește la asociatul croitoresei), personaje care nu fac altceva decât să creeze și mai multe (și colosale) confuzii.
Chiar dacă situația se lămurește spre final, când Bassinet - de altfel, singurul personaj corect și fidel - refuză să mai ia parte la asemenea mascaradă, piesa nu sfârșește nicicum mai prejos decât nucleul ei. Merită văzută, e magnifică... și te face să uiți de criză și de discursul lui Băsescu... cel puțin pentru două ore!