E pauză!
Carton, pământ, apă, lemn, sevă uscată, lumini difuze, iarbă, nisip.
Și iarăși pauză... aceeași pauză.
Mă doare capul.
E pauză dintr-o prea mare dezordine a gândurilor.
Care mă împiedică să scriu, să gândesc.
... Să vreau să intru aici.
În oaza mea.
Nu-mi place deloc!
Aștept.
Cu pasiunea dezlânată și salivândă a gemenilor lui Cărtărescu.
Nu-mi mai este dor de lucrurile care s-ar fi putut întâmpla.
E pauză.
De temeri, de emoții, de feelinguri, de carton, de pământ, de lemn și sevă uscată.
De mine.
ANESTEZIE.
E pauză de dragoste.
O pauză imuabilă de mâini și piele.
Recunosc frivolitatea ființei ascunse între cearșeafurile cobalt.
O pauză de degete ce lâncezesc în eterna lor căutare de raze.
Pauză de ochii ce pândesc ocazii.
Pauză de pleoape ce clipesc un dram de speranță.
O pauză nesfârșită pentru cei care-au iubit.
Pauză de vise, de vieți, de aer și soare.
Retine casante dopate cu vid.
Mirosuri arhetipale.
Și rațiuni care nasc monștri.
E pauză de fericire.
Pare ușor să agonizezi când renunți la tot.
Dar ți-e imposibil să scapi de insomnii.
Doar șase săptămâni de vid lesnicios.
Nimic nu se mai agață de carne.
Nu mai e decât un pumn noduros ce înghesuie totul undeva în neant.
E pauză.
Întotdeauna îmi va fi imposibil să înțeleg moartea!
P.S.
E pauză de diacritice și dispunerea lor coerentă,
Căci Macbook-ul meu are tastatura în franceză.
E pauză de liniște.
Căci el e plecat și aștept să se dezghețe ananasul uitat la congelator.
E pauză de somn
Căci urăsc să dorm singură...
Mai ales acum
Când e pauză!
De tot.
... Dar nu și de fotografii.