Uneori îți dorești să te întorci.
Nu în timp.
Nu înapoi.
Nu printre oameni.
Îți dorești să te întorci într-o anumită clipă, într-un anumit moment, atât cât să-ți dai seama de ceva.
Ceva simplu și clar.
Și atunci să ai o epifanie.
Unică și vividă.
Sacră și categorică.
Aș fi luat o altă decizie?
Întotdeauna i-am dmirat pe cei care spun că nu au niciun regret.
Am crezut mereu că sunt una dintre ei.
Cred că cei cu adevărat fericiți sunt cei care sunt dispuși să-și exerseze încercările.
Ei au un oareșce optimism. Pentru ei trecutul există ca și lecție de viață, ca ceva care ne face să ne definim, să ne schimbăm regulile, ca ceva pe care să construim.
Eșecul în luarea unei decizii este în decizie însăși.
Nu poți defini ceea ce ești în raport cu ceea ce alții așteaptă de la tine.
Nu poți să iei deciziile importante ale vieții din teamă, remușcări sau egoism.
Nu te poți îngropa pe tine însuți.
Nu-ți poți construi lumi "în siguranță", uitând că ele trebuiesc dărâmate ca să începi să o construiești pe a ta.
Fericirea asta e atât de efemeră și are degetele mai dezlânate decât ale unei păpuși din cârpe și ațe.
E variabil instabilă. Azi te strângi ca o moluscă-n cochilie, adunându-te tentaculă cu tentaculă, mâine ieși un fluture superb dintr-o gogoașă de mătase.
Și da, eu am știut dintotdeauna că fericirea mea este dependentă doar de mine, însă de multe ori nu m-a ajutat la nimic conștientizarea acestui aspect... căci, nu trăim singuri.
E bine să rătăcești pentru o vreme!
Atât cât să o înțelegi.
Îi aștept cu drag și dor pe cei de la Gotan Project. Ne vedem pe 28 februarie la Sala Palatului! Hai să ne delectăm cu "Rayuela", deși favorita mea rămâne tot "Diferente".