4 februarie 2011

Jean Paul, mon amour!


Dacă iubești Maracheck-ul și penajul colorat al păunilor ți-e imposibil să nu te îndragostești și de cea mai recentă colecție semnată Jean Paul Gaultier. Te trimite cu gândul la minunile orientului.

O coloristică și-o mixtură de materiale de neînțeles de seducătoare: tafta cu dantelă, tulle cu mătase sau și mai curajos de-atât: brocart cu saten. Love them all... în special rochia neagră cu trenă, și dantelă pe interior. Dar și rochia de mireasă transparentă cu mănuși negre. Viva "haute couture"!

                 



1 februarie 2011

love story (18th scene)

 

Parcă ar fi fost o ulcică de emoții, pe care cineva o răstoarnă și umple spațiul cu întreg conținutul ei.

« Ce s-ar fi întâmplat dacă nu te-aș fi cunoscut niciodată? » a întrebat-o.

« Dar m-ai fi cunoscut, orice s-ar fi întâmplat! » Și-a amintit de o poezie sufită, în care se spune că, demult, tare demult, Dumnezeu a desenat un cerc exact pe locul în care stătea ea acum.

« Nu aveam cum sa nu fiu aici! Nu aveai cum să nu mă cunoști vreodată! »

A simțit răcoarea cu buricele degetelor aproape de buzele lui. Respirația lui îi lua amprenta în cel mai mic detaliu. Suflul lui îi scana și cea mai mică striație a vârfurilor degetelor ei. S-a cutremurat toată, urmărind desprinderea perfectă a respirurilor lui înghițite de pielea flămândă a degetelor ei! Și-a coborât pleoapele pentru câteva secunde, pentru a-și aminti.

« Deschide-ți ochii și privește-mă! » i-a spus… și ea s-a conformat trist.
« Sărută-mă ! » și ea s-a conformat… tristă. Îi știa până și starea de agregare. Astea erau momentele în care ea nu mai era deloc autonomă. Au făcut dragoste între șoaptele tuturor iubirilor rătăcite, zidite în matricele pereților camerei. Au făcut dragoste tăcut, în timp ce mâinile lui cu prelungiri tentaculare construiau proiecții de poduri pe planșe, peste apele ei imaginare... în timp ce buzele lui complet distorsionate, confecționau origami din pielea ei.

S-au privit lung și încă îi vedea culorile și... încă nu înțelegea nimic. Toate șoaptele iubirilor rătăcite-n pereți s-au potolit. Muzica s-a oprit. A revenit disperarea mută și strâmbă.

« Ce-aș mai putea să-ți spun? » a întrebat-o, netezindu-i rochia verde mototolită sub el.
« Nimic. »
« Aș putea să-ți spun multe, dar oare te-ar interesa? Sau poate că după ce te-ar interesa, mi-ai spune că de fapt nu te-a interesat niciodată? »
« Știi... (l-a oprit ea) când se vor apropia toate acele momente importante ale vieții mele, mereu mă voi întreba: și dacă ai fi fost tu!?!?!?! »

L-a lăsat râzând.
A închis ușa în spatele ei tragând pe nas ultimele rămășite ale cinematografiei cărnii lui. Cerul tatuat cu semne tribale văpăiatice roșii plutea desupra ei viu și sinuos. Și-a privit reflexia într-un geam de plexiglass. Au trecut peste ea, într-o secundă, sute de nuanțe de soare. Însă ningea deja... exact ca atunci când cerurile virau spre albastru electric. A tras aer adânc în piept. Era frig... credea!

« Am să mă întorc, aștept să te întorci... sau să ne întoarcem, nici eu nu mai știu... »