no light, no light

Am pledat pentru fericire. Starea pe care ți-o induce vocea solistului de la Radiohead pe o instumentală de Telepopmusik. High! Delir și pace.

Senzația vederii unei rochii couture Emeryc Francois. Să o îmbraci și să faci dragoste în ea. Sălbatic, până o transformi în fâșii. Până buzele-ți crapă și coapsele-ți pocnesc de extaz.

Am pledat pentru un loc al meu. Numai al meu și-al fanteziilor mele bolnave. Un loc în care să devin o Lolită transparentă... adorată și adulată.

Un loc ce se scaldă într-o mare de maci roșii, respirânzi! În care epiderma mea e invadată de senzații divine și lumini colorate. Un loc în care, prin venele mele pulsează sirop de mentă sau brandy.

Am pledat pentru experiențe unice. Trăiri care să mă ardă precum o văpaie de băț de chibrit rahitic.  Am pledat pentru satisfacția cărnii în antiteză cu cea spirituală. Printre arome de mir și feromoni. Pentru că așa se întâmplă de fiecare dată când cealaltă "eu" vrea să spună ceva.

Zău dacă nu m-aș muta într-o ceainărie...

eseu despre couture...

Azi dimineață m-am supărat teribil pe rădăcinile nevopsite. Îmi stăteau pe creier. Practic, îmi stăteau! Lipsa calciului din unghii îmi leza retina și îi dădea de furcă ojei mele obosite...


Am visat frumos. Îl întâlneam pe Jean-Paul Gaultier și mă dojeneam că nu știu franceza, iar engleza lui era atât de ciudată, încât nu înțelegeam o boabă. Îi admiram colecția, pe acorduri de "Back To Black", urmărind modelele ce-o întruchipau pe Amy Winehouse. Toate defilau în cei mai sexy pants, îmbrăcate-n misterul voalurilor negre. Nu am avut nevoie de ceas!


Timpul s-a oprit pe un catwalk în doliu, cu urme de ruj roșu și tuș de pleoape.
Era visul meu măreț.


Probabil că așa se explică nemulțumirea amarnică pe care-am simțit-o când m-am trezit și m-am privit în oglindă.
Trebuie să mă vopsesc curând, să mă tund și nu mai știu ce...
Am o criză de identitate! Trec printr-o perioadă derizorie.
Ticsită cu zâmbete adorabile, însă derizorie.
Ce fac?

Sunt așa de departe de Gaultier. O să mă apuc de învățat franceza!
Printre stropi sidefii de glam și șoapte amețite de couture, trebuie să prelevez parfumuri. Parfumuri noi, disctinte.
Și să dansez pe "Moves like Jagger" cu solistul de la Maroon 5. Doamne, cât de frumos!
Da! Solistul!

eseu despre zăpadă...

M-am întrebat deseori ce aș face dacă aș putea să iau 10 minute de pauză de gândit?
Ce aș face în alea 10 minute?
Aș fugi departe? M-aș arunca în gol? M-aș evapora?
Aș trăi o senzație de bine precum cea dată de amfetamine?


Într-o zi, aș vrea să mă pot opri din gândit măcar pentru 10 minute.
Într-o zi, aș vrea să nu mai am asteptări atât de mari, ca să pot avea dezamagiri mai mici.
Într-o zi, aș vrea să o pot lua de la capăt, ca să mă remodelez… să-mi fie mai ușor să fiu eu.
Într-o zi, aș vrea să râd până o să mă doară stomacul.
Într-o zi, aș vrea să fac un “trade” cinstit. Să schimb lucrurile pe care le fac, cu cele pe care le ignor.
Într-o zi, aș vrea să-mi mai dau o șansă.

Într-o zi, aș vrea să nu mai fiu atât de dependentă de tot ceea nu pot avea vreodată!
Într-o zi, poate voi reuși să-mi scot inima din piept, să o scutur puțin, să o cert și ea să-mi răspundă.
Și-apoi să o așez la loc, ca nouă!
într-o zi, aș vrea să trăiesc.

DARK HOURS

În fiecare seară,
În umbra barelor
ce-mi liniază peretele celulei
ca pe o hârtie,
îmi târăsc sufletul pe ziduri
și pe podele, până când
lumina lunii se stinge
sau zidurile se topesc.

Timp de câteva ore întunecate,
îmi aduc aminte de mine.
Spre zori, iau fiecare cuvânt în palme
și-l modelez până capătă o culoare alb-untoasă.
Am învățat să nu mai simt nimic,
deși epiderma doare.

Șterg scârbită sângele
din palmele-mi murdare și tremurânde...
Tăcerea se adună, sufocându-mă.
Sper sa aflu o revelație
pe măsură ce noaptea mă-nconjoară.
Iar când voi deschide mâinile,
ele sa fie albe, palide și goale...
Se lasă noaptea și nu pot opri
aceasta moarte continuă.

(14 iunie 1999)