Azi dimineață m-am supărat teribil pe rădăcinile nevopsite. Îmi stăteau pe creier. Practic, îmi stăteau! Lipsa calciului din unghii îmi leza retina și îi dădea de furcă ojei mele obosite...
Am visat frumos. Îl întâlneam pe Jean-Paul Gaultier și mă dojeneam că nu știu franceza, iar engleza lui era atât de ciudată, încât nu înțelegeam o boabă. Îi admiram colecția, pe acorduri de "Back To Black", urmărind modelele ce-o întruchipau pe Amy Winehouse. Toate defilau în cei mai sexy pants, îmbrăcate-n misterul voalurilor negre. Nu am avut nevoie de ceas!
Timpul s-a oprit pe un catwalk în doliu, cu urme de ruj roșu și tuș de pleoape.
Era visul meu măreț.
Probabil că așa se explică nemulțumirea amarnică pe care-am simțit-o când m-am trezit și m-am privit în oglindă.
Trebuie să mă vopsesc curând, să mă tund și nu mai știu ce...
Am o criză de identitate! Trec printr-o perioadă derizorie.
Ticsită cu zâmbete adorabile, însă derizorie.
Ce fac?
Sunt așa de departe de Gaultier. O să mă apuc de învățat franceza!
Printre stropi sidefii de glam și șoapte amețite de couture, trebuie să prelevez parfumuri. Parfumuri noi, disctinte.
Și să dansez pe "Moves like Jagger" cu solistul de la Maroon 5. Doamne, cât de frumos!
Da! Solistul!