Îl iubesc pe Chaikovsky și-as revedea "Lacul Lebedelor" până la sfârșitul vietii.
Sâmbată, însă, am revăzut o parte din "Lacul Lebedelor" în "interpretarea" celor de la Bolshoi Theatre, din Moscova.
Tebuie să recunosc talentul mai mult tehnic, mai puțin "venind din interior" al prim-balerinilor.
L-am admirat pe acrobatul Yan Godovsky în "Spărgătorul de nuci", pe Nina Kaptsova sau pe Anastasia Yatsenko în "Giselle", pentru că am avut ocazia să-mi îmbăt simțurile cu cele mai cunoscute spectacole de balet. Lacul Lebedelor, Corsarul, Spărgătorul de nuci, Don Quijote, Spartacus, Giselle, Sheherezada, Carmen și Frumoasa din Pădurea Adormită.
Un spectacol orgasmatronic, de aproximativ două ore și jumătate.
Sala Palatului a fost plină, ropote de aplauze.
Balerinii ruși au o tehnică excepțională.
Nu numai că am privit mărturii vii ale sfidării gravitaționale, dar și o perfecțiune în mișcări ce te transpune în sfera fantasticului.
Un singur lucru le lipsește. Entuziasmul pe care artiștii romani îl transmit cu atâta naturalețe.
Au fețe reci, inexpresive și lipsite de emoție.
Ele zâmbesc fals de sub tona de machiaj.
Sunt mult prea mecanici pentru gusturile mele.
Au mișcări perfecte, dar nu pentru că-s executate cu toată ființa, ci pentru că așa trebuie sa fie.
Mie-mi plac ai noștri.
Empatizez cu ei.
Mă îndrăgostesc de ei, de grația lor fără menajamente, fără pic de forțare și traită intens.
De fețele lor pline de dragoste și dăruire pentru dans.
Una peste alta, Nina Kaptsova a interpretat o "Carmen" de exceptie și, în ciuda inexpresivității lor, mi-a fost imposibil să nu plec de acolo cu nodul în gât de emoție.
Mi-au plăcut costumele, care au fost create cu un scop bine definit: nu doar să impresioneze prin somptuozitate, ci să sublinieze anumite mesaje (și, aici, mă refer la trăsăturile fizice scuplturale).
