crazy about the bird and the bee...

pe langa pasiunile (muzicale ale lui 2008) pentru "pink martini", "nouvelle vague" si "leslie feist" o adaug si pe cea pentru "the bird and the bee" (if u ask me, o combinatie intre "zero 7" si "telepopmusik")

5 great movies

"Blindness" [2008] în regia inegalabilului Fernando Meirelles (care a regizat în 2002 o capodoperă a cinematografiei braziliene "Cidade de Deus" aka "City Of God") 

Distribuție: Julianne Moore, Mark Ruffalo, Danny Glover și Gael García Bernal. 

Ecranizare a cărții lui Jose Saramago "Eseu despre orbire", pelicula vorbește despre dezastru, haos, întoarcerea la starea primitivă a lucrurilor, întorcerea la instinctele primare, de homo-sapiens. 

Tipic lui Meirelles, filmul este unic (nu am avut niciun fel de flashback, așa cum am atunci când privesc majoritatea filmelor). 

Original și foarte dramatic, filmul suprapune 2 existențe: cea a oamenilor lacomi și avari și cea a celor scufundați într-o "orbire albă" definitivă. Pelicula se vrea a fi una moralizatoare la adresa celor care au uitat să iubească, să privească, să admire și să prețuiască ceea ce au în fața ochilor. 

My rating: 10 stele din 10.

 

"Australia" [2008] regia: Baz Luhrmann (a regizat și musicalul "Moulin Rouge") 

Distribuția: Hugh Jackman și Nicole Kidman. 

Deși ține torturant de mult, nu m-a plictisit. O poveste emoționantă, căreia nu-i lipsește nimic. Roluri bine interpretate, mult dramatism, peisaje superb filmate și un final sublim. Și-un Hugh Jackman mai sexy ca-n "x men". 

My rating: 7 stele din 10.

"Seven Pounds" [2008] regia: Gabriele Muccino (regizor italian care a dat lovitura cu "The Pursuit of Happyness" 

Distribuție: Will Smith, Woody Harrelson și Rosario Dawson. 

Deși primele 40 de minute sunt destul de plictisitoare, filmul redă povestea deja clasică a omului bântuit de remușcări, care încearcă să repare în prezent greșelile trecutului, schimbând viețile a 7 străini. 

Rolul lui Ben este extrem de bine interpretat de Will Smith. 

My rating: 8 stele din 10.

"The Curious Case of Benjamin Button" [2008] regia: David Fincher (a mai regizat superbul "Fight Club" și filmele: "Seven", "The Game", "Zodiac", "Panic Room") 

Distribuție: Brad Pitt, Cate Blanchett și Julia Ormond. 

Filmul este o adaptare a nuvelei lui Scott Fitzgerald, în care un bărbat se naște cu aparența fizică și trăsăturile unui bătrân de 70 de ani, iar odată cu înaintarea în varstă, întinerește. 

Procesul de îmbătrânire inversat. 

E într-adevăr un exercițiu de conștiință: ce-ar fi dacă am trăi partea urâtă a vieții la început, și cea frumoasă la sfârșit? 

Brad Pitt joaca de nota 10, iar scenariul este remarcabil. 

My rating: 9 stele din 10.

 

"Vicky Cristina Barcelona" [2008] regia: Woody Allen. 

Distribuție: talentatul Javier Bardem, Rebecca Hall și superbele Scarlett Johansson și Penélope Cruz.

 Două prietene în vacanță, în Spania se îndrăgostesc de același bărbat, însă el, este iremediabil indrăgostit de fosta lui soție. O

 poveste cu dragoste, muzică senzuală, pictură și sex, în care 3 femei tânjesc după admirația aceluiași bărbat, iar el are suficientă pentru fiecare. 

Un film plăcut de ciudat, exact în stilul woody allen. 

My rating: 6 stele din 10.

Sunt o femeie urbană

De fiecare dată când am decizii importante de luat, mă simt ca fata din povestea cu Rumpelstiltskin, care primește o camară plină cu paie, pe care trebuie neapărat să le toarca până dimineața și să le transforme în fire de aur. 

Trebuie să trec mereu în revista pierderile, câștigurile și așa-mi irosesc tot timpul neajungând la niciun consens cu mine însămi. 

Spre deosebire de alți ani, acum nu am făcut niciun fel de "resolution list". În schimb, am putut să privesc obiectiv anul ce-a trecut și să mătur pleava. 

Să fiu sensibilă la dramele unora și nenorocirile altora. 

Dezolant. 

Am radiografiat cu sudori reci litrii de apa consumați, nervi cumulați, zâmbetele împarțite-n stânga și-n dreapta și... cam atât. 

Și totuși: "I must be happy" mi-am zis!! 

Dar eu mă zvârcolesc, mă ațâț, mă agit, mă zbucium, mă sumec, mă-nduplec și mă întreb 

"Ce mi-as putea dori"? 

Nimic! 

De fapt.. Liniște. Liniște și sănătate. Atât! 

Vreau să mă trezesc în fiecare dimineață cu lumina strecurându-se printre jaluzele. 

Cu tricoul bine strâns în jurul meu, să deschid larg geamurile și să simt cu bucurie-n plămâni fericirea neașteptată a aerului. 

Să văd pe cer umbre gălbui-azurii și să simt o plăcere boemo-urbană, imaginându-mi că sunt singura ființa ce respira acest aer. 

Tempoul nestăvilit al inspirației-expirației. 

Să am buzele strânse și obrajii umflați ca ai unei veverițe, pentru că gura mi-e plină de jeleuri colorate. 

Să am un ghiveci cu o floare de floarea soarelui, care să crească viguros, știind că soarele este acolo pentru implinirea ei. 

Oamenii nu reușesc niciodată ceea ce natura reușește întotdeauna fără greș. 

Nu știm exact cine suntem și nici cum sa funcționăm întocmai, și, cu atât mai puțin, să înflorim. 

Asta ar trebui să ne dorim cu toții anul acesta: să învățăm să înflorim. 

Să lăsăm cursul firesc al naturii să ne deschidă petalele! 

Una cate una... 

Așadar: câte o floarea soarelui și jeleuri pentru fiecare! 

And in the end... o melodie care-mi place "The Coasters - Down in Mexico", cu un teaser care-mi place "the lap dance scene", dintr-un film care-mi place "Death pPoof", al unui regizor care-mi place - Tarantino! 

El Desierto...

Tac. 

Dar în tăcere, mi-e imposibil să fac față întrebarilor... 

Celor fără răspuns sau celor cu mai multe răspunsuri. 

Pentru că odată puse, întrebările capătă o consistență și-o dimensiune materială.

Îți pun piedici, opreliști, te trezesc în toiul nopții și te devorează încetul cu încetul... 

Nu mai văd nimic de la geamul ferestrei mele... 

Doar gutui galbene rostogolindu-se pe trotuar. 

Una cate una. 

Nemulțumirile mele înțepenite-n cana cu ceai vanilat. 

Și amărăciunile îndosariate, așezate cu grijă în rafturi... 

Pe ore, pe zile, pe ani. 

Două eu, două existențe suprapuse, total diferite. 

Două inimi, două gânduri, două temeri. 

Urăsc fericirea unora. 

Iubesc bucuriile altora. 

Să mă dedublez? 

Să mă trimit departe? 

Pe care din mine?

 

My name is Alice

Întâmplător, am găsit casetele audio cu care am crescut. 

"Alice în țara minunilor" era povestea mea preferată. 

Întrucâtva, mă regăseam în personajele lui Lewis Carroll și, câteodată, aveam senzația că Iepurele alb, îmbrăcat cu veston și cu pălărie pe cap, este peste tot. 

Acum, asemeni lui, mă grăbesc tot timpul. 

Sunt mereu în întârziere pentru/la/spre ceva. 

Incredibil cum, după 23 de ani de rătăcire a casetei, mi-am amintit toate versurile melodiilor și replicile personajelor. 

În ultimul timp, îmi revin tot mai des și mai pregnant amintiri din trecut. 

Acum câteva seri a plouat. 

A plouat într-o seară cu nuanțe de porumbel gri gulerat, iasomie albă și coajă de portocală. 

Mi-am amintit de ploaie. 

O amintire in ploaie. 

De ce a plouat in Decembrie? 

Preț de câteva clipe... între două destinații, m-am simtit ca o sălbatică care a dat peste o minune și-a început, brusc, s-o venereze. 

M-am oprit, și, ca atunci când trenul îmi pleacă din gară și oamenii forfotează peronul, printre ei, am observat chipuri atât de familiare mie. 

Doar o clipită. 

Atât cât să le disting... 

Emoții precise. 

Și emoțiile precise caută căi precise de exprimare. 

M-am săturat să fiu atât de cinstită cu mine... cu ceilalți... 

Pentru moment, am să-mi spun Alice și-am să joc Cricket cu Păsările Flamingo, într-o Țară a Minunilor, în care toată lumea trișează.