how can u hate dandelions?

Azi noapte am visat că eram într-un câmp imens cu păpădii. 

De obicei, mă visez lăfăindu-mă printre maci. 

Maci trufași, splendizi și roșii. 

Azi-noapte, nu! 

Suflam într-una păpădii... una după alta.

Fulgii lor lucizi și transparenți pluteau ca într-un dans al ielelelor.

Iele îmbătate de gin cu gheață.

Care-n mahmureala lor surdă, ajungeau atât de aproape de soare, că ardeau rapid ca fitilul unei grenade.

Nicio explozie. Nimic. Doar liniște și soare. 

Întotdeauna mi-au plăcut păpădiile!

turn on your dress, it's dark in here!

"look for the bare necessities, the simple bare necessities"
spunea baloo, unul dintre personajele mele favorite, în "cartea junglei"...
așadar, hainele reprezintă pentru orice om normal (nu doar pudibonzi) "the basic necessities".
astăzi, la 50.000 de ani de când Eva a renunțat la frunză, hainele au și-o istorie de spus.
fashionul joacă un rol vital în societate, și, de mai bine de 3 decenii, hainele au și alt obiectiv decât acela de-a înțoli trupul.
nu... nu vorbesc de lady gaga, care deși se îmbracă ciudat, mie-mi pare extrem de cool și originală!
vorbesc despre un fashion show de anvergură ce-a avut loc la helsinki, la începutul acestui an.
iată colecția primăvară - vară 2009.
trebuie să recunosc eficiența reflectoarelor, prin unghere întunecate, în prag de noapte fără stele.

love story (scene four)

locație: în vis

timp: 4 dimineața

coloană sonoră: ben harper - morning yearning

plan întreg. el și ea dorm dezveliți.

își amintea o noapte specifică. sau dimineață, căci era vreo 4.
cumva, o lumină timidă bătea-n geam și-i arcuia trăsăturile feței.
întotdeauna, somnul îl lăsa complet vulnerabil, dezgolit până-n interior în fața privirii ei intense și cercetatoare...

detaliu ochii ei. detaliu gura lui. el doarme. respiră sacadat.
și-a pus capul în pernă și a încercat să-și potrivească respirația cu a lui.
ritm la unison, rachmaninov în adagio.
l-a privit cum nu-l mai privise până atunci... și niciodată după.
o poză alb-negru ce-avea să intre în albumul ei mental.
the morning yearning.
stop cadru – plonje – el și ea stau față în față. el doarme, ea-l privește!
pentru o clipă a vrut să dispară și să-i lase un bilețel în mână.
iar el să nu știe cum a ajuns acolo și cine i-a sărutat fața în timp ce visa.
un bilețel cu metafore erotico-senzoriale explicite.
l-a privit atât de mult, încât credea că somnul o va topi.

și-a luat rochia portocalie și sandalele negre, și-a pieptănat părul cu degetele, și-a pus un strat de gloss și a plecat să se plimbe cu mirosul lui în păr.
detaliu degete care încheie nasturii unei rochii, detaliu unghii roz-coral care se răsfiră-n păr blond. amorsă – ea se rujează-n oglindă.

ar fi mers mult gândindu-se la jocurile lor. playground love... plăcerile explozive pe care i le provoca, mult mai intense decât drogurile (așa cum își imagina ea efectul lor), decât sexul animalic, decât menta cu gheață pisată și rom, decât înghețata cu lichior de cafea, decât almodovar sau kim ki-duk, tolstoi sau anais nin, decât pachelbel sau respighi, decât zborul sau libertatea...
aproape c-a zâmbit tot drumul.
amintiri vagi, cașetate, toate-n slow-motion, constituite din obiecte și detalii: un sărut, cer, nori, o pasăre.

a coborăt scările pasajului ca și cum s-ar fi dedublat, fără să se caute pe ea.
și pentru un singur moment s-a văzut întâiași dată, din față.
perfect și clar.
fericită, râzând și cu o expresie de sinceritate intactă.
apoi, zâmbetul i-a pierit brusc și i-a încolțit un gând, ca o angoasă ce se-nfige-ntre coaste: “dacă m-a uitat deja?”
s-a întors înapoi în ea, familiar și intim s-a recunoscut în propriile-i temeri. acele temeri care nu o fac să renunțe la reacțiile-i impulsive și nesăbuite.
îi lipsea calmul, care-i corelează gândurile.
îi lipsea singurătatea, care digeră sensul faptelor.
și stăpânirea de sine, care-i fluidizează emoțiile și temerile.
și-a dorit să poată să dispară fără să dea nicio explicație. și să se întoarcă după un timp, ca și cum nimic nu s-ar fi intamplat, fără nicio poveste de spus nimănui.
cadru blurat. ea rătăcește pe străzi. plan întreg.

începuse să plouă. s-a oprit într-o cabină publică ca să-i telefoneze.
el nu i-a recunoscut vocea. ea a plâns. tremurat, cu sughițuri, intens, aprig și trist.
se făcuse 7 dimineața și era singura persoană de pe terasă.
se gândea că el se va trezi și n-o va găsi alături. sau că a uitat că au dormit împreună.
a deschis umbrela și l-a privit din mijlocul intersecției, cum își bea liniștit cafeaua, lângă geam. n-o văzuse.
el stătea cu biletul în mână, și după ce l-a citit a deschis geamul și i-a dat voie să zboare. nu a înțeles nimic.
nu știa cum a ajuns acolo și cine i-a sărutat fața în timp ce visa.
uitase.
de ea și de noaptea lor împreună.
raccourci (de jos în sus), unghi subiectiv. el la plan american, dincolo de geam , citește biletul lăsat de ea.

până la picioarele ei înfrigurate, biletul a ajuns ud, cu cerneala împrăștiată.
nu se mai înțelegea nimic.
poate că, totuși, nu fusese nimic scris acolo. niciodată.

s-au întâlnit din nou, câtiva ani mai târziu.
cineva le-a făcut cunoștință.
el s-a apropiat, i-a întins mâna și s-a prezentat protocolar.
“eu sunt...!”
ea l-a-ntrerupt brusc și i-a zâmbit: „știu! știu atât de bine!”
el a vrut să o întrebe ceva, dar ea i-a pus degetul peste buze, forțându-l să tacă.
pentru că... ei nu i-a placut niciodată să dea explicații lucrurilor care nu ar trebui explicate, care nu ar trebui nici măcar rostite. când încep explicațiile, se termină. totul.
undeva, avea senzația că o aude pe edith piaf cântându-le “padam padam”, iar ei dansau goi, cu măști venețiene acoperindu-le chipurile!

în acel moment, ea a decis să înceteze să-și mai regizeze viața...

todo sobre mi mismo...

a început vara.
am survolat printre oameni cu precizia unei mașini de curse, cu ochii aproape-nchiși, singură, discretă și fadă.
am cotrobăit așa cu gândul c-o să plâng, însă m-a descoperit vara.
treptat, ușor, pe străzi, poetic.
m-a descoperit brusc. zâmbitoare, eliberată, acustică.
am început să-mi sun prieteni. să vorbesc precipitat. să fac abstracție de lumea din metrou.
să privesc insistent.
de fiecare dată când merg cu metroul am două proaste obiceiuri:
să analizez (mai ales acum, căci profit de vară) degetele de la picioarele oamenilor (evident, ale celor în papuci/șlapi/sandale etc, n-am raze x!).
e o treabă ce-am deprins-o cu ceva timp în urmă, când raluca (zenga, după soț) își admira pediuchiura (la o filmare) și își exprima satisfacția legată de faptul că cel de-al doilea deget de la piciorul ei este mai scurt decât primul.
and if i recall correctly, spunea că o enervează oamenii care au cel de-al doilea deget de la picior mai lung decât primul.
eu îl am pe-al doilea mai lung decât primul. în ziua aia purtam adidași...
de ceva timp tot analizez picioare și observ cu stupoare tot felul de dimensiuni ale celui de-al doilea deget de la picior: simetrice sau asimetrice, ciudățenii, normalități, bizarerii, degete. definesc ele ceva?
al doilea prost obicei al meu, aplicabil doar în circulația subterană este să cuplez oameni. random.
caut oameni singuri și încerc să inițiez relații imaginare între ei, bazându-mă pe aspecte fizice, vestimentare sau grimase faciale.
creez chiar și cupluri de gay, însă cel mai frecvent cuplez hetero. încerc să-mi imaginez genul care, cui este și ce tip de relație ar avea unul cu celălalt.
aiurea, huh?

... analizez insistent.
și ce dacă plouă!??! în fiecare zi sunt altcineva. altceva. mereu alta.
număr de identități fără confinii.
azi iubesc insistent: străzile, zgomotul, bujorii roșii, tarta cu mere și înghețată de la tratoria roma, ceștile de ceai albe și fine, limonada cu lămâi verzi și ghimbir, menta, grădinile, parcurile, plimbările-n amurg (de-aseară), săculeții cu iasomie, ghivecele cu mușcate, filmele lui kar wai wong, teatrele, nectarinele coapte, aerobicul și sauna (de astă seară), rochiile vaporoase, sandalele, cearșafurile, haosul și... bărbatul.
mereu am crezut că unele lucruri sunt precum morfina. după ce acul penetrează țesuturile, urmează linistea și în final, plăcerea...

beauty is a must-have

e o chestiune cât se poate de simplă.
și totul începe cu frumusețea. perfecțiunea. simetria.
înainte de a fi femeie, sunt om și nimic din ceea ce este pământesc nu mi-e străin.
cu fiecare an ce trece tânjesc după mai multă înțelepciune, erudiție.
admir ostentativ arta și cei care au darul de-a ne-o reda.
sunt un glob fragil din cristal în fața cuvintelor țesute în forme perfecte.
invidiez și rânvesc la profunzimea și geniul “oamenilor mari”.
însă...
să presupunem că aș prinde peștișorul de aur (dar nu cel care-ți îndeplinește trei dorințe, ci doar una)!
aș avea de ales o dorință. o singură dorință care să mă facă ceea ce vreau să fiu, mai mult decât sunt, mai altcum, mai altceva decât ceea ce sunt.
aș cere tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte? aș cere spiritul etern?
nah!
aș cere putere de muncă însutită?
nah!
nici virtutea unor creații artistice perfecte. nici darul vorbirii erudite.
nici o minte de geniu sau poetică!
nu... n-aș cere nimic din toate astea.

o femeie trebuie să fie, before everything and all, FRUMOASĂ!
e stupid să tot negăm chestia asta!
e penibil să ne tot îmbuibăm cu crap-urile alea total eronate conform cărora sufletul, caracterul sau dedicația sunt „a big turn-on”.
contează și astea, dar înainte de ele trebuie să fii FRUMOASĂ!
e realitatea și cu cât o acceptăm mai repede cu atât ne va fi mai ușor.
frumusețea este condiția intrinsec necesară a unei femei.
abia după ce e stabilit și trasat acest „musai” aspect al ei, al femeii, putem vorbi despre calitățile pe care ar trebui să le aibă ea.
căci, nu! frumusețea nu ar trebui să fie totul!
abia după ce ai stabilit acest amănunt „sine qua non”, poți purcede întru împlinire!
multe o știu și profită de asta. după ce atu-ul a fost pus la punct în cele mai mici nuanțe și detalii, ea obține.
... cu ușurință, totul.

problema se pune, însă, altfel: ce te paște dacă nu ai avut șansa să te naști cu o amprentă genetică blagoslovită?
what’s to do ? what’s to do?
cum să te resemnezi într-o lume în care biletul de acces la fericire este reprezentat de buzele voluptoase, sânii proeminenți, talia „a la Betty Boop” și picioarele din reclama „lufthansa airlines”.
nu altfel... căci nimeni nu iubește denivelările scăpate de sub control, nesimetria, ciudatul.
fiinţe superficiale ce suntem, căutăm armonia, concordanţa, echilibrul, potrivirea, proporţia și simfonia în absolut orice.
toți alegem după aspect!
căci... se poartă frumusețea.

totuși, dacă ar fi să prind peștișorul de aur și aș avea de ales o dorință. o singură dorință care să mă facă ceea ce vreau să fiu, mai mult decât sunt, mai altcum, mai altceva decât ceea ce sunt... aș alege cu nesimțire și trufie, FRUMUSEȚEA.
FRUMUSEȚEA FĂRĂ CUSUR.
voi?