goodbye song...

m-am trezit cu o tristețe absurdă,
asemănătoare cu cea suferită în urma unei pierderi!
am visat aiurea!
te-am visat, de fapt…
era zi de weekend și stăteam în pat până la 5 după-amiaza…
unul în brațele celuilalt, without doing anything…
nu-mi stă în obicei să păstrez amintirile vii.
amintirea asta, însă, mi s-a imprimat cumva în piele…
parcă era dimineață și ne trezisem…
nu-mi băusem cafeaua, dar nici că-i simțeam lipsa!
aveam cafeaua mea…
u know?

mi-am amintit de felul în care trupul mi se potrivește în brațele tale…
de sărutul nostru nepământesc de perfect
… your hand touching my face.
de contactul electrizant al atingerii pielii mele cu a ta!
mi-ai sărutat umărul într-un fel în care…
mi-ai lăsat acolo urmele buzelor tale pentru totdeauna!
u know??…
u never will…
sorb fiecare amintire…

… gesturi pe care le făceam, total necontrolate.
asta era frumusețea lucrurilor:
clipe necondiționate de realitate sau de timp!
mi-e dor… teribil de dor…
… freza mea "à la CC Catch".
… felul în care îți dregeai vocea înainte să răspunzi la telefon!
… poziția în care-mi plăcea să adorm, ocupând tot patul
și trăgând tot cearșaful…
… ochii tăi care mă priveau de sub genele lungi și negre!
Îmi spuneai “bună!”
eu, cu o mână, îmi dădeam la o parte o șuviță
care-mi acoperea fața, ca să te pot privi mai bine
și îți răspundeam la salut ca și cum abia ne-am fi întâlnit… "bună"!
… era dimineață!

Răsuflarea ta într-a mea
Și felul în care încercai să inspiri aerul pe care eu îl expiram
țin și acum în palme acele clipe
care, în curând or să-mi scape printre degete
u know?

zâmbetele și felul în care mă făceai sa râd
minute întregi, fără oprire!
timpul se oprise pe muchia surâsului tău..
să te pierzi în ochii cuiva?!!! acum, știu!
I keep on smiling!
U know?

am strâns undeva toate gesturile și cuvintele,
toate orele, minutele, secundele, clipele
toate nuanțele și culorile
toate curbele și formele
toate săruturile….
Și acum am buzele pline de-ale tale..

frumos, urât
am râs, am plâns,
te-am urât și te-am iubit,
mi-a fost cald, mi-a fost frig,
mi-a fost frică, am fost fericită…
am simțit mult, fiecare vibrație
am gustat fiecare privire îndrăgostită
si am trait mult intr-un timp foarte scurt
u know?
u never will…

gânduri care se învartesc în capul meu
până ce formează un vârtej
care face totul un talmeș-balmeș...
un talmeș-balmeș de amintiri...
amintiri.. pe care o să le acopăr cu ceva
găsesc eu cu ce…
"so in a manner of speaking, I just want to say
that just like you, I should find a way
to tell you everything by saying nothing"

old before their time...

Am vazut aseara, pe Discovery Channel un documentar despre progeria, numita si "sindromul Hutchinson-Gilford" - o afectiune genetica rara care apare la copii si este caracterizata prin imbatranire prematura (procesul de imbatranire accelereaza cu o preponderentza de 8-10 ori mai mare decat in mod normal, they say!)
Auzisem de aceasta boala prin 2000, cand am vazut la stirile unui post tv, o fetita din Iasi (Ioana Jitaru) - care, la 13 ani (pe vreme aceea) arata ca o batrana de 60. Practic, fetita consuma etapele din viata unui om obisnuit cu o viteza mult mai mare. Arata sinistru - cu obrajii scofilciti si ridati, cu pielea de pe maini ingrosata si depigmentata. Cele citeva fire de par pe care le-a avut albisera si ii cazusera de ceva vreme. Avea buzele stranse si o dantura cariata si incompleta. Era piele si os: avea doar 13 kilograme.
De atunci nu am mai auzit nimic despre Ioana. Probabil ca a murit, din moment ce pragul de viata pe care-l poate atinge un copil cu progeria este in medie de 13-14 ani. Insa, nu a mai aparut nicio stire despre ea.
Desi exista mai multe forme de progeria, tipul initial al afectiunii a fost descoperit de medicii al caror nume il poarta (1886-1897, Anglia). Incidenta acestei boli este de 1 la 8 milioane de nou nascuti. Ambele sexe si toate rasele sunt afectate in egala masura. S-au raportat cazuri in intreaga lume, inclusiv in Romania.
Desi la nastere copiii par sanatosi, ei incep sa dezvolte simptomele de progeria inainte sa implineasca 2 ani. Micutii inceteaza sa mai creasca, aspectul pielii este unul imbatranit, incheieturile le functioneaza cu dificultate, riscul de fracturi si de stop cardiac creste si se generalizeaza arteroscleroza. Acesta din urma este si diagnosticul cu care micutii inceteaza din viata dupa ce au supravietuit cu dificultate 13 ani, in medie.
Copiii care sufera de progeria sunt predispusi genetic la afectiuni cardiace premature. Moartea intervine aproape in toate cazurile din cauza acestora. Cauza acestei boli este o mutatie a genei LMNA. Aceasta produce o proteina (Lamin A) care este esafodajul care pastreaza grupate nucleele celulare. Cercetatorii cred ca deficienta de Lamin A face nucleele instabile. Aceasta instabilitate celulara pare sa duca la imbatranire prematura. S-a ajuns la aceasta concluzie dupa ce in octombrie 2002 s-a reusit izolarea genei in cauza. Multi parinti s-au gandit ca ei sunt cauza bolii copiilor lor, dar cercetatorii spun ca niciunul dintre acestia nu au deficienta in cauza, deci copiii nu au cum sa o mosteneasca de la ei.

John Tacket si Ashley Hegi sunt doi copii pe care progeria i-a unit! Din pacate, John a murit in urma cu 3 ani. Iar Ashley, acum in varsta de 16 ani, se zbate intre viatza si moarte intr-o clinica particulara.

John Tacket (1988-2004) - fost o inspiratie pentru multi... un adolescent din Bay City care a murit in 2004, in urma unui atac de cord! Desi avea 16 ani, corpul lui arata ca al unui batran de 100 de ani!

In ultimul sau interviu, acordat televiziunii ABC12's, John Tacket spunea: "Nu mai vreau sa ma gandesc la boala pe care o am. Trebuie sa merg mai departe si sa-mi traiesc viata la maxim. Am un acoperis deasupra capului si mancare pe masa. Nu am de ce sa ma plang!"
Visul lui John era sa devina baterist celebru intr-o trupa rock!
John Tacket a fost ambasadorul "Progeria Research Foundation"!

Un interviu din 2001:

http://www.progeriaresearch.com/interview_with_john_tacket.html

Ashley Hegi (1991 - ?)

Asa arata Ashley acum 2 ani. Un interviu in care ne spune cate ceva despre ea si lanseaza un mesaj copiilor care sufera de sindromul Hutchinson-Gilford.

Lori, mama lui Ashley a postat cateva poze cu cele mai fericite momente din viatza lui Ashley pe site-ul Progeria Project Foundation!
http://www.progeriaproject.com/Kids/ashley/Photos/family.htm


Copiii doboratzi de progeria din 1999 pana azi!
http://www.progeriaresearch.com/In_Memory_0f.html

Cativa copii care au progeria care si se afla inca in viata!
http://www.progeriaresearch.com/gallery.html

Pagina lui Hayley.
http://www.hayleyspage.com/

Pagina lui Lindsay.
http://www.littlelindsay.com/

Este o lectie de viata, sa-i vezi cat de fericiti sunt ca traiesc, desi viata li se scurge printre degete. Atunci intelegi ca noi, cei sanatosi, cei care uneori ne gandim ca viata nu are niciun sens, nu cunoastem deloc importanta ei. Este impresionant cum acesti copii, carora le lipseste un lucru atat de important - ca viitorul - stiu sa se bucure cu adevarat de viata.
Parintii lor, in special mamele - sunt demni de toata admiratzia. Te cutremura sa vezi cu cata dragoste poate mama lui Ashley sa creasca un copil a carui viatza se poate stinge dintr-o clipa intr-alta! Mamele acestor copii sunt adevarati martiri - le privesti, empatezi cu ele, iti provoaca mila si apoi admiratzie... si te cutremura gandindu-te ca sunt atatea femei care-si abandoneaza copiii!
Cel mai impresionant lucru la acesti copii este capacitatea cu care pot sa inteleaga si sa-si accepte boala. Si totusi... (stiind toate etapele evolutiei ei) traiesc cu cea mai mare intensitate!

Introducing... E. Cummings

"I carry your heart with me"
Edward Estlin Cummings (1894 - 1962)


I carry your heart with me
I carry it in my heart...
I am never without it,
Anywhere I go you go, my dear;
and whatever is done by only me
is your doing, my darling!
I fear no fate,
for you are my fate, my sweet
I want no world,
for beautiful you are my world, my true!
and it's you are whatever a moon has always meant
and whatever a sun will always sing - is you.
........................................................................
here is the deepest secret nobody knows,
here is the root of the root and the bud of the bud
and the sky of the sky of a tree called life;
which grows higher than soul can hope or mind can hide!
and this is the wonder that's keeping the stars apart...
I carry your heart, I carry it in my heart!


"It may not allways be so"

It may not always be so; and I say that if your lips, which i have loved,
should touch another's, and your dear strong fingers clutch his heart,
as mine in time not far away;
If on another's face your sweet hair lay in such a silence as i know,
or such great writhing words as, uttering overmuch,
stand helplessly before the spirit at bay;

If this should be, I say - if this should be - you of my heart, send me a little word;
that I may go unto him, and take his hands, saying
"Accept all happiness from me."
Then shall I turn my face, and hear one bird
sing terribly afar in the lost lands.

"I like my body when it is with your body"

I like my body when it is with your body.
It is so quite a new thing.
Muscles better and nerves more.
I like your body.
I like what it does,
I like its hows.
I like to feel the spine of your body
and its bones,
and the trembling-firm-smoothness
and which I will again and again and again kiss,
I like kissing this and that of you,
I like slowly stroking the shocking fuzz of your electric fur,
and what-is-it comes over parting flesh . . . .
And eyes big Love-crumbs,
and possibly I like the thrill of under me you - quite so new!

"Somewhere I have never travelled"

Somewhere i have never travelled, gladly beyond any experience, your eyes have their silence: in your most frail gesture are things which enclose me, or which I cannot touch because they are too near... your slightest look easily will unclose me, though I have closed myself as fingers, you open always petal by petal myself as Spring opens, touching skilfully, mysteriously her first rose or if your wish be to close me, I and my life will shut very beautifully, suddenly, as when the heart of this flower imagines the snow carefully everywhere descending; nothing which we are to perceive in this world equals the power of your intense fragility: whose texture compels me with the color of its countries, rendering death and forever with each breathing I do not know what it is about you that closes and opens; only something in me understands the voice of your eyes is deeper than all roses nobody, not even the rain, has such small hands!

"You Said"

You said: "Is there anything which
is dead or alive more beautiful
than my body, to have in your fingers
(trembling ever so little)?"
Looking into your eyes
"Nothing" i said, "except the
air of spring smelling of never and forever."
....and through the lattice which moved as
if a hand is touched by a hand
which moved as though
fingers touch a girl's breast, lightly!
"Do you believe in always?"
the wind said to the rain.
"I am too busy with my flowers to believe"
the rain answered...


"You are like the rain"


I have found what you are like the rain,
Who feathers frightened fields with the superior dust-of-sleep
Wields easily the pale club of the wind and swirled justly souls of flower strike
the air in utterable coolness deeds of green thrilling light
with thinned newfragile yellows lurch and press-in the woods
which stutter and sing...
And the coolness of your smile is stirring of birds between my arms;
but I should rather than anything have - almost when hugeness will shut quietly - almost, your kiss!

The magic mountain

“How bewitching the beauty of the human body, composed not of paint or stone, but of living, corruptible matter, charged with the secret fevers of life and decay! 

Consider the wonderful asymmetry of this structure: Shoulders and hips and nipples swelling on either side of the breast, and ribs arranged in pairs, and the navel centered in the belly’s softness, and the dark sex between the thighs. 

Consider the shoulder blades moving beneath the silky skin of the back, and the backbone in its descent to the paired richness of the cool buttocks, and the great branching of vessels and nerves that passes from the torso to the arms by way of the armpits, and how the structure of the arms corresponds to that of the legs!” 

Thomas Mann - The Magic Mountain

today's song...

Mă despart... mă întunec de tine,
... prin acest plâns îngândurat.
Citește, închide-mi ochii,
oglindă a mea - TU.

Niciun cuvânt nu umple
durerea de a te fi atins cu mâinile,
Taina de a te fi salvat,
undeva în trecut.
Undeva, în trecut e un țărm,
O întindere de fluviu de piatră.

Iartă-mă... TU.
De pe acum,
de sare spală-mă.
Nimeni nu tace,
Nimeni nu spune,
Nimeni nu poate.