insanity...

M-am trezit și mirosea puternic a portocale.
Era ultima fiolă de Salvador Dali spartă, iar steaua mea lipsea de pe noptieră.
Ceva din mine-mi șoptea-n acorduri braziliene, de Joao si Bebel Gilberto.
N-am mai scris niciodată de atunci, deși credeam c-am sa mai scriu.
N-am mai iubit niciodată, deși credeam că am să iubesc mereu.
Și nu am mai plâns niciodată, deși nici nu am mai râs.
Nu am mai făcut niciodată nimic, decât să aștept tacit în fața ușilor închise.
Și de atunci, am rămas fără de contur.
Nu m-am mai putut coagula-n-tro forma... oricare.



Și am privit cerul după fiecare ploaie.
(Știai că are culoarea ochilor de pisică?)
M-am hrănit cu flori de coacăz negru și frunze de mentă
(Știai că sunt dulci și-ți colorează dinții?)

Zilele nu au mai existat,
căci nu le mai trăise nimeni înaintea mea.


Nu, nu mi-a plăcut "Wall Street", însă mi-a plăcut ce a spus Michael Douglas (citându-l pe Benjamin Franklin sau Albert Einstein... încă se dispută):
"The definition of insanity is doing the same thing over and over and expecting a different result."
Sunt nebună în toată regula!

géométrie d'un rêve

Acum o săptămână m-am visat asasină.
Nu e un new-entry, ci o postură a mea ce-mi tulbura visele cu frecvența spoturilor la detergenți.
Dar nu ca acum...
Acum comiteam o crimă pe o canapea albă, iar sângele victimei improșca pernele imaculate și covorul mic din blana bej. Încercam din răsputeri să restrâng aria de raspândire a sângelui. Și îmi era teamă că se vor descoperi urmele cu ajutorul aparaturii criminalistice de specialitate sau cu luminol.
Victima, o femeie trecută de prima tinerețe, se zbătea. În vis, sunt mereu letargică, nu am tonusul și energia din viața reală. Mă mișc asemeni morților vii din filmele lui Romero.
Sadismul cu care executam tranșarea fiecărui mușchi este și acum prezent în mâinile mele. Iar părul ei blond prins în coadă, cu rădăcinile îmbibate în sânge, mi-a rămas pe retină. Nu și fața. Nu știu cine era, dar o uram. Cu toată ființa mea. Disecam pasional fiecare deget, tibie, femur... încet, calculat și minuțios. Ca și cum aș fi avut tot timpul din lume doar pentru asta.
Am reușit să termin și am înfășurat-o în covorașul din blană bej. Sângele se îmbibase și în etichetă.
Iadul pe pământ într-o etichetă de covor blănos.

"storia d'amore" by Kalle Gustafsson

Ar fi minunat dacă viața ar fi ca în fototgrafiile lui Kalle Gustafsson. Dacă ar păstra aceleași nuanțe, aceeași cursivitate, aceeași emoție, același "retro feel"! Ar fi minunat dacă aș putea agoniza în fotografiile lui Kalle Gustafsson, în acel nostalgic "aer al timpului". Ar fi minunat dacă aș putea trăi drama perfectă. Drama de a nu mai fi niciodată ce am fost și de a uita!

love story (17th scene)

"M-am trântit în pat, dar m-am topit printre cearșafuri și perne. 

M-am scurs pe tot parchetul și m-am făcut lac până la picioarele respirânde ale șezlongului din balcon. 

M-am prelins pe pereții ivorii ai clădirii și m-am împrăștiat în tot orașul. 

M-am trezit desculță pe stânca noastră, acolo, sub aceeași umbrelă!"

 
SEND 

Mail stupid.

Era prea târziu acum, îl trimisese deja! Un zgomot aproape apocaliptic a făcut-o să tresară. 

Totul începuse să se cutremure. 

Cărțile cădeau din rafturi. 

Cafeaua se vărsa din ceașcă și toate cuvintele răsturnate din cărți pluteau. 

Își agramau literele și formau alte cuvinte. 

Triste. Urâte. Negre. 

Pereții crăpau și scuipau varul alb în toate direcțiile. 

Păpușa japoneză din ceramică și sticlele de parfum zăceau asasinate pe parchet. 

Toate personajele din poze se volatilizau până ce rămâneau doar hârtii lucioase goale. 

Iar șiragul de mărgele roșii sângera bilă cu bilă către șezlongul din balcon. 

Toți macii muriseră. 

"Este doar un glob de păpădie care s-a lovit de fereastră" i-a spus el. 

 

3 ANI MAI TÂRZIU

INBOX 

A avut o tresărire ciudată, ca atunci când regăsești o poză sepia fără colțuri cu bunica bunicii tale din 1888, când fotografierea era un procedeu complex. 

Un mail de acum 3 ani? 

L-a șters cu un singur click, fără să-l citească. 

S-a așezat la fereastră cu toate planetele gravitând în jurul lui. 

Două rezervoare de revelator curgeau peste mințile lui, developând colecția de negative "untitled". 

Rămăsese în el o fotografie cu ea din trecut, așa cum era în noaptea aceea, în lumina absurdă a veiozei, speriată de-un cutremur. 

Când îi dispăruseră toate culorile și-i rămăsese doar coraiul artificial de pe unghii. 

Iar el citea în fumul scrisorilor arse de ea. 

Un amestec de mentă, fasciculi portocalii și pepene galben. 

 Era un gând acru. 

A vrut să citească mailul. Însă dăduse empty trash.

pauză...

E pauză!
Carton, pământ, apă, lemn, sevă uscată, lumini difuze, iarbă, nisip.
Și iarăși pauză... aceeași pauză.
Mă doare capul.

E pauză dintr-o prea mare dezordine a gândurilor.
Care mă împiedică să scriu, să gândesc.
... Să vreau să intru aici.
În oaza mea.
Nu-mi place deloc!

Aștept.
Cu pasiunea dezlânată și salivândă a gemenilor lui Cărtărescu.
Nu-mi mai este dor de lucrurile care s-ar fi putut întâmpla.

E pauză.
De temeri, de emoții, de feelinguri, de carton, de pământ, de lemn și sevă uscată.
De mine.
ANESTEZIE.

E pauză de dragoste.
O pauză imuabilă de mâini și piele.
Recunosc frivolitatea ființei ascunse între cearșeafurile cobalt.
O pauză de degete ce lâncezesc în eterna lor căutare de raze.
Pauză de ochii ce pândesc ocazii.
Pauză de pleoape ce clipesc un dram de speranță.
O pauză nesfârșită pentru cei care-au iubit.

Pauză de vise, de vieți, de aer și soare.
Retine casante dopate cu vid.
Mirosuri arhetipale.
Și rațiuni care nasc monștri.

E pauză de fericire.
Pare ușor să agonizezi când renunți la tot.
Dar ți-e imposibil să scapi de insomnii.

Doar șase săptămâni de vid lesnicios.
Nimic nu se mai agață de carne.
Nu mai e decât un pumn noduros ce înghesuie totul undeva în neant.
E pauză.
Întotdeauna îmi va fi imposibil să înțeleg moartea!

P.S.
E pauză de diacritice și dispunerea lor coerentă,
Căci Macbook-ul meu are tastatura în franceză.
E pauză de liniște.
Căci el e plecat și aștept să se dezghețe ananasul uitat la congelator.
E pauză de somn
Căci urăsc să dorm singură...
Mai ales acum
Când e pauză!
De tot.

... Dar nu și de fotografii.