10 ianuarie 2012

DARK HOURS



În fiecare seară,
În umbra barelor
ce-mi liniază peretele celulei
ca pe o hârtie,
îmi târăsc sufletul pe ziduri
și pe podele, până când
lumina lunii se stinge
sau zidurile se topesc.

Timp de câteva ore întunecate,
îmi aduc aminte de mine.
Spre zori, iau fiecare cuvânt în palme
și-l modelez până capătă o culoare alb-untoasă.
Am învățat să nu mai simt nimic,
deși epiderma doare.




Șterg scârbită sângele
din palmele-mi murdare și tremurânde...
Tăcerea se adună, sufocându-mă.
Sper sa aflu o revelație
pe măsură ce noaptea mă-nconjoară.
Iar când voi deschide mâinile,
ele sa fie albe, palide și goale...
Se lasă noaptea și nu pot opri
aceasta moarte continuă.

(14 iunie 1999)

17 noiembrie 2011

eseu despre luciditate...



Azi a picurat ușor. Aproape silențios. Și încă picură. Aproximativ frumos. Ploaia a lăsat în urma ei o boare cu iz de salcie și iasomie, un aer pe care îmi vine să-l respir eu tot. O briză, de care plămânii mei nu se mai satură și care, în combinație cu mirosul de lapte praf, mă face să mă simt într-o realitate unică. Nemaisimțită până acum. E un miros nou, pe care nările mele adormite îl sorb cu nesaț!

Întotdeauna am iubit ploaia. Deasă și rece. Rară și caldă. Rapidă și zgomotoasă. Indiferent de felul ei, am adorat-o! M-am imaginat dansând în ploaie de atâtea ori, însă nu am făcut-o niciodată. Îmi lipsește doza de nebunie. Locura. Poate că e vremea s-o fac. Lumea de la balcoane poate să se uite, căci o să vină o vreme în care n-o să-mi mai pese.

El urăște ploaia. De când îl știu, fuge și de cel mai mic strop. De parcă ploaia l-ar arde precum acidul sulfuric. Eu o iubesc, da! Am impresia că spală lumea de gri, de griji, de ceața de pe ochi și acrul de pe zâmbete, de praful din suflet și ura din vene. Ploaia spală asfaltul de amprentele pașilor rătăciți și palmele împiedicaților. Curăță zidurile de secrete murdare. Ploaia purifică. De asta am nevoie, să fiu purificată, ca să merit să țin în brațe această minune!

5 aprilie 2011

Mă gândeam așa...

... cum ar fi dacă nimeni pe acest pământ nu ar mai fi capabil să mintă!
Ca-n The Invention Of Lying!
Aș vrea să trăiesc pentru o zi într-un loc în care nimeni să nu știe ce-i minciuna!
Într-o lume în care minciuna să nu se fi inventat!
Să mă scald în replicile dure, acide și amuzante persistente și în film...


Update:
- acum citesc trilogia erotica 50 shades of Grey, dupa ce-am terminat exceptionalul White Tiger, al lui Aravind Adiga.
- am văzut recent 3 filme bune: To Rome With Love, The Words și Sleep Tight.
- sunt ahtiată după show-ul Tv A Haunting și după serialul Revenge.
- ador aroma exotico-erotică de mandarină cu suc de mango a lui Kenzo Jungle Elephant și delicatețea Lancome-ului, La Vie Est Belle!
- mă dau în vânt după Lana Del Rey, Adam Levine, Asaf Avidan, Florence and The Machines, Norah Jones (as allways) și a ei Happy Pills, Paloma Faith și, evident, The Cure!  Aaaaa... și-mi plac rău copiii ăștia de la Operator Please!


Hmmmmm.... cam atât, nu?

27 martie 2011

today I ask for forgiveness to my own heart

Azi am un oareșce "mood". Să scriu, să cânt, să dansez, să vorbesc despre spiritualitate, să mănânc delicatese, să iubesc, să fiu iertată, să adulmec, să fiu fericită, să trăiesc. Nu știu care din toate cele. Parcă fiecare, în egală măsură.

Casa mea cu balansoare, în mijlocul unui câmp de maci!
Mi-aș fi dorit să mă trezesc mai devreme ca să am parte de o dimineață lungă.
Atât de mult au început să-mi placă diminețile lungi cu Brubeck în surdină.
E liniștitor sentimentul că te afli exact acolo unde ar trebui să fii.
Să nu mai ai planuri mari. Doar mici.
Doar pentru sufletul tău și al celor pe care-i iubești.

Doar gândul că trebuie să devii o variantă mult mai bună a ceea ce ești deja.

Și-odată cu plecarea lupului de stepă din mine, din măruntaiele mele... și fericirea.

Am obosit. Nu o mai pot lua de la capăt cu nimic.
Mereu m-am întrebat dacă greșesc.
Nu și azi.
Nimeni nu poate să-ți dea un răspuns.
Sunt decizii pe care le iei și cu care trebuie să trăiești toată viața.
Orice drum durează.
Nimeni nu a construit poduri în trei zile.
Nici Roma n-a fost construită într-o zi.
Și când vine vremea să crezi în ceva, o vei face!

Astăzi îi cer iertare propriei mele inimi pentru câte am făcut-o să îndure, pentru toate neliniștile. Astăzi îi spun clar și precis că există și întrebări fără răspunsuri. S-a liniștit!

O nouă pasiune de-a mea, printre cele mai recente (alături de Fredrika Stahl si Elysian Fields).
Mr. James Blake și-al lui "Wilhelm Scream".



23 martie 2011

watch the "eyegasm"

Un video-mixing pentru Apparat și super-piesa lor "You Don't Know Me", de pe albumul "Walls", cu imagini din filmul "Octane", cu Mischa Barton si Jonathan Rhys Meyers .