wish i was bubbles - the powerpuff girl...

Cand eram copil, ma rugam in fiecare seara pentru o bicicleta. Acum... vreau atat de multe lucruri, incat nu-mi ajung degetele de la ambele maini!
Cand eram copil iubeam sa stau toata ziua si sa fac puzzle-uri. Cu cat avea mai multe piese, cu atat era ma incitant! Acum, am senzatia ca toata viatza mea e un puzzle si… la naiba de nu-mi lipsesc cateva piese!
Cand eram copil vorbeam exact ca un copil… acum, nici eu nu mai inteleg ce spun! Gandeam ca un copil si ceream exact ca un copil, cu lamentari si scancete printre sughitzuri. Acum, nici nu mai stiu sa cer. Doar vreau… tac… astept sau ma "dau de ceasul mortzii" sa obtin!
Ma bucuram de fiecare zi de duminica si orice ora in plus de joaca. Acum… let’s just say that satisfaction it’s not a frequent feeling!
Cand eram copil ma straduiam sa iau numai note bune ca sa nu-i dezamagesc pe ai mei… acum, am senzatia ca ma straduiesc atat de mult sa nu-i dezamagesc pe altii, incat uit ca cel mai important lucru este sa nu ma dezamagesc pe mine!
Cand eram copil ma rugam sa nu ploua… iar a plouat azi!
Eram binecuvantata cu ignorantza si nepasare. Acum, e imposibil sa nu-mi pese. Nu-mi iese nici daca as vrea!
Cand eram copil nu stiam unde se termina un drum… acum, nu stiu de unde sa-l incep!
Plangeam cu lacrimi mari de crocodil, acum… nu mai plang! (sau atunci cand o fac – ei bine… lacrimile de acum au alt meaning!)
Dorintele mi-erau inofensive… acum – unele dintre ele – sunt nocive!
Ma jucam cu jucarii de plush, acum ma joc cu vorbele – si nu stiu de ce, din cand in cand, si cu faptele!
Cand eram copil imi doream sa fiu un fel de “super-hero”- ca bubbles, sa pot sa zbor, sa am puteri supranaturale si sa salvez lumea… acum, nu vreau decat sa o schimb… putin cate putin!
Priveam lucrurile ca printr-un geam fumuriu… acum, stau cu ele fatza in fatza! And what's the use?!!?
Atunci eram avida sa invat... sa stiu cat mai mult! Acum, sunt multe lucruri pe care mi-as fi dorit sa nu le stiu!
Cand eram copil ma invarteam in cercuri mici si credeam ca tot ce zboara se mananca… acum, am luat-o in linie dreapta, fara abateri si unele dintre conceptiile mele sunt de-a dreptul crude!
Cand eram copil (si ma uitam la “Interview with a vampire” sau "Forsaken") imi doream sa fiu vampir si sa traiesc pentru totdeauna. Acum, tot ce imi doresc este sa nu am regrete!
Inca mai pastrez reminiscentze ale copilariei mele si incerc mereu sa le aduc cumva in prezent, dar tot nu e suficient!
Si asta… pentru ca, sadly, am inceput sa pun lucrurile copilaresti deoparte… piece by piece...

I will never be the woman with the perfect hair, who can wear white and not spill on it...

Cineva m-a intrebat ieri daca sunt fericita?

As fi vrut sa-i cer definitia fericirii ca sa stiu daca am simtit-o vreodata, dar mi-era o lehamite... iar persoana nu merita efortul...

Cik sa ai un job decent, o relatie serioasa, o coloana vertebrala, o constiinta si un psihic sanatos... =)) Si cine-ti garanteaza normalitatea?

Le am pe toate - fir-ar sa fie... cine spune ca doar asa te simti implinit? E un mare bullshit... e de cacat sa stai sa scrii la scenarii toata ziua (bine ca am scapat de filmari si montaj, ca visam noaptea numai frame-uri).

E de cacat sa vii seara acasa rupta de oboseala si sa nu mai ai timp nici de-o carte sau un film bun.

E de rahat sa nu mai iesi prin cluburi decat odata la 3 luni si atunci sa te simti ca o cartita in lumina farurilor...

E de rahat sa nu mai ai timp sa-ti vezi prietenii si sa pierzi toate contactele... sa mai vezi o piesa de teatru odata pe stagiune!!!

Ceasul biologic ticaie (tic-tac... tic-tac)…

E de rahat sa porti discutii interminabile cu iubitul tau si el sa nu te inteleaga ("cine draq te-a pus sa iti iei un job ca asta?... "tu ti-ai ales-o, nu e vina mea.... " "dar chiar nu puteai sa-ti faci si tu timp sa ma suni?") si rad isteric... si iar rad, pt ca m-am saturat sa stiu ce ma asteapta maine.

E de cacat ca totul e atat de previzibil.

Mi-e dor de vremea cand jucam sotronul si ma striga mama la 8 in casa si ma forta sa mananc supa de legume.

Mi-e dor de vremea cand ascultam Bon Jovi si Nirvana si scrijeleam cu pixul versurile lor pe banca din clasa... de vremea cand avem peretii dormitorului plini cu postere cu Johnny Deep... de momentele cand ma punea tata sa ascult Beethoven si Mozart la pick-up.

De vremea cand i-a chemat diriginta pe-ai mei la scoala pentru ca-mi decolorasem parul...

De vremea cand la intrebarea "ce vrei sa te faci cand vei fi mare?" raspundeam : "Marilyn Monroe"... Ei bine, n-am reusit... :)) Sunt tot Mirela (noroc cu frati'miu care viseaza sa fie Pablo Eskobar - macar el sa-si indeplineasca visul. Bafta Iuly!).

Tare mi-e dor de duminicile in care ne ducea tata la cinematograful Doina sa vedem "Craiasa Zapezii"... si de atunci cand ma dadeam in "gargarite" in Oraselul Copiilor.

De guma de mestecat Turbo si Minti, de puzzle-uri, povesti ascultate la casetofon si diafilme...

Atunci nu tipa nimic in mine.

Acum... urla!

Acum totul imi pare un kitsch... ca un tablou prost pictat.

Daca asta aduce maturizarea, atunci vreau sa fiu din nou copil...

Dar ma schimb... ma schimb mereu.. in fiecare zi si in fiecare clipa. Pentru ca fiecare emotie prin care trec ma metamorfozeaza. As vrea sa am o telecomanda universala si sa apas pe "still" ca sa respir eu tot aerul... doar eu, fara nimeni altcineva.

M-am saturat de oameni urati pe dinauntru.

Ma cac in ea de karma si in el de destin...

Cine ma cunoaste mai bine, ma intelege. Ador oamenii sinceri si ii caut pretutindeni. Insa, ii gasesc foarte rar.

Fiintele exceptionale au devenit atat de banale incat intalnirea cu o persoana banala a devenit ceva exceptional. Acum, toti vor sa treaca drept firi complicate, drept sceptici.

Acesti oameni ma amuza o clipa, insa, dupa primele paradoxuri nu-i mai pot suferi.

Scepticismul imi pare ca o naivitate mascata, ca un alibi al ignorantei si mi-e penibil ca saracia in frac.

Iubesc oamenii simpli si primitivi, cei care sunt convinsi ca aud glasul marii in scobiturile scoicilor.

Nu pot suferi tinerele fete (de varsta mea, majoritatea)... pentru ca toate pozeaza... toate au un suflet in spirala, un interior ca un labirint si tragica nefericire de a fi neintelese... niste gasculite.

M-am saturat de toti... de ruta "militari-baneasa" si troleul 41.

De "fetele de mall", de silicoane si botox, de mersul in fitze prin plaza si terasele din herastrau, de ghiuluri Versace si lanturi de aur de 800 de grame scoase peste helanca...

De masini luxoase si manele la maxim (ma ofer sa ard mormanul de cd-uri in piazta constitutiei in fatza opiniei publice), de pick-up lineurile ingenioase de genul: “papusha, te cunosc de undeva?”.

De tot ceea ce inseamna “disturbarea linistii si esteticii publice”.

De nunti, de botezuri, de zile de nastere, de sarbatori, de craciun si colinde... de bomboane de pom. Fuck Valentine's Day!!!

M-am saturat de aglomeratie si de trezitul de dimineata. Daca ma trezesc mai devreme de 9.30 -by the way... exista alte ore sub 9?- sunt zombie si sincera sa fiu, nu vreau sa-mi dereglez metabolismul... este eficace si tin prea mult la el. Traiasca cel care a inventat cafeaua!

M-am saturat de pensionarii care circula cu ratb-ul.... De ce naiba circula pe strazi ziua in amiaza mare? Se mai mira de ce fac insolatii si ii vezi pe la "stirile de la ora 5" lesinati pe strazi? Sau gasiti paralizati de frig si inghetati prin cine stie ce parc sau statie de autobuz. De boschetari si cersetori…

M-am saturat de vecinii care au un desfasurator cu toate persoanele care imi suna la usha (m-am saturat sa imi risipesc orbitul pe vizoarele lor).

M-am saturat de sefi, ierarhii, clase sociale si alte rahaturi dintr-astea (sa dispara! chiar daca asta ar insemna un haos total… eu imi asum riscul).

M-am saturat sa ma duc in fiecare vara in Mamaia si sa nu am niciodata bani de Ibiza (oricate salarii as strange).

M-am saturat de Becali, Columbeanu, Zavoranu, Prigoana, Bahmuteanu… De ceasuri, ore, minute si timp…

M-am saturat sa trebuiasca sa ma imbrac si sa ma port decent si moral (asa cum percepe lumea, nu cum percep eu)… sa ne uitam chioras unii la altii…

M-am saturat de badarani, tzarani, needucati, analfabeti…

De buzz-uri, audibles si emoticons…

M-am saturat de iarna, frig, ploaie, geaca, ghete, manushi, fulare.

De Mos Craciun… niciodata nu am inteles ce poate fi "cool" la un burtos cu nas rosu (de zici ca-i beat mai tot timpul), care circula cu o sanie trasa de niste reni si intra pe horn (eu nici nu am asa ceva... deci chiar nu stiu pe unde intra!!!) si care oricum nu are gusturi la imbracaminte.... am o colectie de pulovere tare nasoale de la el! nici nu m-as fi asteptat sa fie vreo "fashion victim" avand in vedere ca tinuta lui de dinamovist lasa de dorit.

Da… risc sa devin utopista! Cand se vor intampla toate astea, voi fi si eu fericita!!! Am nevoie de o schimbare...
Ei bine, iata ca acum stiu si raspunsul la intrebare... NU... NU SUNT FERICITA! =))
"Tragedia acestei lumi este ca nimeni nu este fericit, lipit intr-un timp al durerii sau al bucuriei" Einstein

(entry for 07 december 2006) Cheers!

out of sync...

În ultimul timp, mi-am zis să iau totul în piept cu o doză mai mare de stoicism. Dar nu dureaza mult! Maxim un sfert de oră… Una zic, alta fac! 

Mă dau "mare și tare" când, de fapt, numai eu știu ce e in interiorul meu.

Ei bine, chestia asta este ca și cum ai face ceva doar până la jumătate. Dar e, vreodată, “a face totul” suficient?
Aș vrea sa fie mai simplu. Să găsesc acea cale de mijloc. Doar așa a fost și Buddha fericit, într-un sfarsit...
Dar chestia asta cu fercirea are vreo relevanță? Până la urmă, cine ți-o garantează? Să nu țtii ce vrei e o chestie, dar să știi ce vrei și să nu faci nimic în sensul ăsta, e "another piece of shit"!

Am senzația ca nimic nu iese așa cum mi-aș dori, oricât aș încerca. Sau e posibil să nu încerc suficient de mult ?
Ideea este că trebuie să îmbunătățesc anumite aspecte ale vieții mele. Cum ar fi: sănătatea, somnul/odihna, timpul liber, modul de acționa (uneori)... până și spiritualitatea. În ultimul timp, nu m-am "focusat" pe lucrurile astea și, din pacate, au devenit neglijabile.
Acum totul este "out of sync" și trebuie sa gasesc o solutie. 

Trebuie să capăt controlul. 

Trebuie să încep să dansez din nou… să-mi fac puțină ordine în cap.
Mă simt obosită, dar, cel mai mult, furioasă.

Parcă se pierde puțin câte puțin din mine...
Pe deasupra, mi s-a întors și viciul – Cola. 

Sper să-mi treacă până săptămâna viitoare.

Relax, take it easy!

Și ce dacă văd lumea prin ochelari cu lentile roz? 

Si ce dacă-mi place să evadez în vise cu puf de lebădă ?! 

Chiar dacă știu perfect că există o latură urâtă și neplacută a omenirii, prefer sa trăiesc în lumea mea magnifică, unde toți oamenii sunt frumoși și toate acțiunile lor sunt de-a dreptul adorabile.

Evident că trebuie să existe și răul, care să pastreze echilibrul.

Important este să vezi mereu ceva frumos, până și în cel mai urât lucru care îți iese în cale.

Am ajuns la concluzia că sunt incapabilă să fac rău! CUIVA! 

Altcuiva, în afară de mine.

Pe lângă faptul că nu știu să înot, să merg pe role sau pe bicicletă, sp fac o mâncare comestibilă, să calc o camașă, fără să-i las dungi, am un talent senzațional.

Am o memorie excelentă, dar un despre asta este vorba!

To be more speciffic, am talentul excepțional de a-mi face singură rău.

La asta ma pricep cel mai bine!!! 

Cîteodată, am senzația că îmi face o plăcere aproape masochistă.

Reacționez aiurea. 

Câteodată, reacționez atât de aiurea...

Iubesc discuțiile în contradictoriu și parcă mă hrănesc cu ele.

Să mă cert, să nu fiu niciodată de acord.

Sa fiu mereu contra, chiar și atunci când știu că nu am dreptate.

I’m a classified mistaker.

Îmi bag mereu picioarele, cu o plăcere sadică, în toate lucrurile clare și sigure,

I like complicated things. 

Cum se simplifică de la sine, cum devine totul neinteresant!

Dacă totul merge perfect, găsesc eu "un nod în papură" - și... dintr-odată - e sfârșitul lumii.

Cedez tuturor tentațiilor și, mai grav este că, nici nu îmi pare rău după aceea.

 

Câteodată, am senzația ca în interiorul meu sălășluiesc două persoane: the good one and the bad one, who’s kicking the good one’s ass everytime she has the opportunity.

Iar nu mai stiu ce vreau. 

salted pain...

Durerea mea e dincolo de tine.
I-am pus lacat pentru a fi sigura
ca nu vei ajunge niciodata la ea.
Dincolo de ocean sunt eu.
In sfarsit... l-am trecut inot,
si m-am spalat de pacatul de a te fi atins,
de a te fi sarutat.
M-am spalat de pacatul de a fi fost a ta.
Mi-e trupul sarat
de drumul lung petrecut inot.
Mi-e creierul sarat
de gandurile negre ce nu-mi dau pace.
Mi-e sufletul sarat
de regretul de a nu te mai avea niciodata.
Mi-e inima sarata
de durerea de a te fi pierdut pentru totdeauna.
Aici, pe acest taram virtual,
Sunt doar o clandestina plina de sare.
Degeaba-mi curat trupul si sufletul.
Ma ustura palmele, papilele gustative.
Ma ustura ochii...
Stau infrigurata si ascult sunetul valurilor sparte la mal.
Am impresia ca vorbesc intre ele, ma hranesc cu secretele lor,
si totusi... nu-mi potolesc foamea.
Calmul, sinistrul si noutatea ma inspaimanta...
Deja... nu mai simt nimic: nici apa sarata, nici nisipul ud,
nici aerul taios si rece, nici macar dragostea ta.
Nu mai simt nimic,
acum,
aici,
dincolo de tine.